loader

Kim Suro: regele de fier

RECOMANDARI

De luni, 12 noiembrie, la TVR 1

 

Serialul Legendele palatului: Kim Suro, regele de fier este la TVR 1 din 12 noiembrie. Fanii serialelor coreene de la TVR 1 vor putea urmări, ca şi până acum, câte două episoade din producţia sud-coreeană, ce cuprinde 64 de episoade, de luni până vineri, începând cu ora 17:40.

Viaţa tumultoasă a regelui Kim Suro, întemeietorul puternicului regat dispărut Gaya, a fost multă vreme învăluită în mister. Recente descoperiri legate de mitul unui regat devenit puternic, datorită înţeleptului şi curajosului său rege Kim Suro, au făcut posibile evocarea în detaliu a unor vremuri  îndepărtate de zilele noastre, dar impresionante şi azi. Kim Suro a fost cel care a construit o puternică flotă şi a trimis în Asia şi Orientul Mijlociu obiectele făurite de supuşii săi, folosind avansata, pentru acele vremuri, tehnică a  fierului. Şi tot Kim Suro a fost cel care, după l-a învins pe Seok Tal-hae, rivalul său, cucerea o lume întreagă prin spiritul său liber, clarvăzător, prin temperamentul său pasional, dar, nu în ultimul rând, şi prin farmecul său, care a îmblânzit adesea inimile duşmanilor.

Ascunsă în istorie până în anii ‘70, dinastia Gaya a început să fie privită cu atenţie pe măsură ce au fost descoperite relicve ale acesteia. Legendele spun că o treime din populaţia coreeană este descendentă a dinastiei Gaya, însă povestea acesteia n-a fost niciodată folosită ca background al unui serial de televiziune până acum.

Gaya se defineşte prin frumuseţe, fiind o dinastie progresivă şi liberală. Este dinastia care a cucerit şi a reuşit să-şi extindă influenţa nu numai în Asia, dar şi în Orientul Mijlociu, prin exportul produselor din fier. Kim Suro este cel care a condus dinastia Gaya cu autonomie şi competiţie în locul centralizării şi controlului practicate de Jeonggyun Moju, predecesorul său.

(w882) Kim Suro 3

Logo

 
Dueluri de foc: finalele de volei, live la TVR SPORT

Duminică, 5 aprilie, TVR SPORT aduce de la Blaj una dintre cele mai importante zile ale sezonului voleibalistic intern: finalele Cupei României ...

Mel Gibson – portretul unui titan căzut și reinventat, la TVR Cultural

O figură care a încins ecranele, a rupt box office-ul și a sfidat convențiile. Mel Gibson a fost iubit, urât, blamat și aplaudat cu aceeași ...

Bruma... de aprilie – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul nu înseamnă doar răzvrătire și nonconformism, ci și memorie, renaștere culturală și continuitate. Despre toate acestea vorbeşte ...

Modelul de gândire iraţională elaborat de Albert Ellis și aplicabilitatea lui în sport

Gestionarea anxietății în sportul de înaltă performanță reprezintă o componentă esențială a pregătirii mentale, fiind strâns legată de modul în ...

Documentarul „Mafii şi bănci”, episodul final al seriei, la TVR INFO

Documentarul în trei episoade „Mafii și bănci” (Mafias et banques, Franța, 2023), realizat sub regia și narațiunea lui Christophe Bouquet după un ...

Cea mai mare „Petrecere... cu cântec!”, de Florii, la TVR 1

Iuliana Tudor ne invită să ne bucurăm de sărbătoarea Floriilor alături de nume mari ale folclorului românesc şi de reprezentanţi ai tinerei ...

2026, un an metal-rock aniversar cu Petre Magdin, Tectonic 40 și gala „We are the Underground 2”

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 23:00, la TVR Cultural

Două noi episoade „Memorialul durerii” - despre elitele încarcerate la Aiud și Jilava, la TVR Cultural

Pe 4 și 11 aprilie, de la ora 18:30, la TVR Cultural, „Memorialul durerii” aduce pe ecrane două episoade în premieră din seria „Uniunea ...

Gigi Căciuleanu la Muzeul MINA – Spectacolul ONIRIUS se vede la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural văd sâmbătă un spectacol imersiv de dans, lumină și proiecții, o parabolă despre despărţiri, căutări, regăsiri. Şi ...

Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Priorităţile în educaţia preuniversitară din România

„Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele” este definiția pe care o ...

Floriile: Intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi ...

Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

Duminică de sărbătoare la TVR: Floriile și Paștele catolic, în ediții speciale și transmisiuni în direct

O zi a credinței și tradiției, reflectată în programe speciale, transmisiuni în direct și ediții dedicate pe toate canalele TVR.

Modificări fiscale cu impact în 2026

La „Info Diaspora”, Angela Avram îl are ca invitat pe Gabriel Gheorghe, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali din România, pentru a ne aduce ...