loader
Foto

Grila de toamnă la TVR Craiova | VIDEO

RECOMANDARI  TVRCRAIOVA 

Din 3 octombrie, TVR Craiova vine cu surprize editoriale și campanii de interes pentru întreaga comunitate: noi emisiuni tematice, premiere ale producțiilor cu care v-am obişnuit, reportaje, filme și seriale.

 

Ne îndeplinim misiunea pe care o avem în societate, misiune care conjugă pe de o parte responsabilitatea pe care ne-am asumat-o, aceea de a informa, de a educa şi de a produce divertisment de calitate pentru publicul nostru, iar pe de altă parte susținerea reciprocă, un parteneriat cu dumneavoastră, prin care ne dorim să simţiţi că TVR Craiova vă este aproape.

Problemele comunităţilor, temele culturale, sociale şi politice de interes, soluţiile specialiştilor la nevoile presante cu care ne confruntăm cu toţii, generate de contextul economic actual, vor fi abordate în emisiunile pe care le realizăm în cadrul a două linii de direct, de luni până vineri, pe tronsoanele orare 16-17 şi 19-20.

Actualitatea sportivă, marile competiţii care se desfăşoară în regiunea noastră vor fi reflectate în cadrul emisiunii “Sport Maxim”.

Specialiştii în medicină, sfaturile acestora, tehnicile și procedurile folosite în diagnosticare și tratament, experiența personală și întrebările telespectatorilor, în cadrul emisiunii  “Tableta de sănătate”.

Potenţialul economic şi agricol, problemele şi soluţiile pe care le au cei care dezvoltă activităţi antreprenoriale în toate domeniile de activitate, dar şi potenţarea turistică a acestei minunate zone a ţării,  sunt subiecte pe care le abordăm în emisiunile “Forum economic”, “Satul meu” și “Pe cărări de ţară”.

Personalităţile culturale, tinerii care fac din România o ţară respectată prin rezultatele exceptionale obţinute la olimpiadele şi competiţiile internaţionale, îi descoperiţi în cadrul producţiilor  “Cu cărţile pe faţă” şi  “Educaţie 9”.

Sunteţi gurmanzi, vă place să şi gătiţi sau iubiţi bucătăria tradiţională? “România în bucate” vă dă posibilitatea să vă puneţi şorţul de bucătar şi să reproduceţi reţete delicioase, specifice zonei.

Revine în grilă emisiunea “Vedere cu olteni” și vă garantăm că veți regăsi același umor de calitate, al unor situații autentice, cu oameni și întâmplări inedite.

Veselia, bună dispoziţia, dar şi descoperirea talentelor şi a zonelor pitoreşti intră în casa dumneavoastră şi prin interemediul emisiunilor “Caravana TVR3”, “Cântec şi poveste”, “Sărbătoare la zi mare” sau “ Cap de afiş”.

“Memoria locului”şi “Spirit şi credinţă” sunt două producţii care vă conectează la bucuria şi liniştea descoperirii comuniunii cu Dumnezeu şi cu locurile unde energia pozitivă trece de ecranul televizorului.

Gneraţia de aur a cinematografiei şi a teatrului românesc, care încă ne ţine în faţa micilor ecrane, o veţi reîntâlni în cadrul filmelor seriale difuzate zilnic.

Cele mai importante stiri ale regiunii sunt difuzate în Telejurnalele TVR Craiova și TVR3, dar și în jurnalele TVR1, TVR2 sau TVR Info prin intervențiile zilnice ale jurnaliștilor noștri.

Sunt doar o parte dintre producţiile pe care vi le propunem în noua grilă, vă invităm să descoperiți programele noastre în fiecare zi, atât pe tv cât și pe canalele noastre online. Vă mulțumim încă o dată că ne sunteți alături în număr atât de mare!

Logo

 
Războiul din Orientul Mijlociu: securitate, economie și Noua Ordine Geopolitică

Sâmbătă , 14 martie, de la ora 12:30, NARCIS POPESCU îl are ca invitat pe E.S. LIOR BEN DOR, ambasadorul Israelului la București.

„Lolita Lobosco”, serialul polițist italian inspirat din romanele Gabriellei Genisi, în premieră la TVR 2

TVR 2 aduce telespectatorilor un nou serial polițist european. Din 21 martie, miniseria italiană „Lolita Lobosco” (Le indagini di Lolita ...

Soţii Hitchcock - portretul cuplului unit de iubire și cinema, la TVR 1

Documentarul  „Domnul şi doamna Hitchcock”, difuzat la TVR 1 luni, 16 martie, de la ora 22.00, explorează viaţa personală a celebrului regizor şi ...

De ce nu reacţionăm la criza climatică? Explicaţiile unui documentar multipremiat, la TVR INFO

Documentarul „Schimbările climatice: reacţii paradoxale”, difuzat de TVR INFO duminică, 15 martie, de la ora 11.00, analizează mecanismele ...

Tineri artişti ai folclorului românesc dau glas repertoriului Mariei Tănase – duminică, la TVR 1

Duminică, 15 martie, de la ora 20.00, urmărim la TVR 1 cea de-a doua parte a Festivalului Național de Folclor „Maria Tănase”. Amfitrion – Iuliana ...

Dragoș Pătraru va prezenta "Starea Nației" în fiecare joi, după Telejurnalul orei 19:00. Noutăți de primăvară în programele TVR.

Echipa națională de bob a României deschide noul sezon „Rețeaua de Idoli”

Din 16 martie, ora 20:00, Irina Păcurariu revine la TVR 2 cu povești reale și oameni autentici, ale căror performanțe s-au construit departe de ...

Paradoxul justiției românești: Doi criminali de război condamnați pentru Holocaust rămân reabilitați, în ciuda unei hotărâri CEDO (EXCLUSIV)

Din 2024, România nu mai poate reabilita memoria criminalilor de război, potrivit unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Cu ...

Un nou sezon

Din 16 martie, în fiecare zi de luni până vineri, la ora 7:55, realizatorii emisiunii „Vorbeşte corect!” continuă să ne convingă, la TVR 1: ...

Optimile Ligii Campionilor la fotbal

Spectacolul fotbalistic din Champions League a revenit în forță la mijlocul lunii martie, odată cu desfășurarea primei manșe a optimilor de finală.

SRI menține nivelul 2 de alertă, precaut, din cele 4 posibile

Prezența militară a Statelor Unite în România urmează să fie consolidată prin dislocarea a câteva sute de militari, avioane cisternă și drone de ...

Războiul nevăzut al artei, în documentarul „Pe urmele traficanţilor de artă”, la TVR Cultural

An de an, mii de obiecte sunt furate din siturile arheologice - o activitate internaţională la fel de profitabilă precum traficul de arme şi de ...

40 de ani de geniu: de la „Glory” la „The Equalizer”. Documentarul care descifrează fenomenul Denzel Washington, la TVR 1

Filmul documentar „ Denzel Washington: un model american” , realizat de ARTE, regizat de Sonia Dauger și produs de Brainworks, reia rolurile și ...

“Selfie”: Tiana Momirov| VIDEO

„Îmi doresc să conving toate femeile să-și acorde mai mult timp și apreciere”, spune Tiana Momirov. Aflăm cum reușește, joi, 12 martie, de la ...

Care e preţul dezvoltării urbane? Documentarul „Matache 2.0” se vede la TVR CULTURAL

Purtând semnătura regizorului Dragoș Lumpan, „Matache 2.0” este o investigaţie atentă, dar şi emoţională, asupra transformărilor urbane şi ...