loader

De Crăciun la TVR 1

RECOMANDARI  TVR1 

Ca în fiecare an, de Crăciun, TVR 1 rezervă pentru telespectatorii săi ediţii speciale ale emisiunilor apreciate ale principalului post al Televiziunii Române, întâlniri cu vedetele preferate, concerte de colinde şi filme tematice.

 


Mare parte a acestor programe speciale sunt preluate şi de TVR HD, ele putând fi văzute, de asemenea, şi online, pe TVR+. Toate producţiile dedicate Crăciunului difuzate la TVR se vor regăsi ulterior pe TVR+, în secţiunea „Crăciun 2014”.

Miercuri, 24 decembrie, de la ora 17.10, în cadrul spectacolului Poveste de Crăciun, telespectatorii TVR 1 şi TVR HD se vor întâlni cu nume sonore precum Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi şi Vlad Rădescu. Poveste de Crăciun este un spectacol mozaic, în regia lui Cristian Mihăilescu şi scenografia Vioricăi Petrovici, realizat de Opera comică pentru copii. Programul spectacolului include colinde româneşti şi din repertoriul internaţional, interpretate de Corurile Symbol, Contrapunct şi de soliştii Operei Comice pentru Copii, precum şi secvenţe celebre de operă şi balet: „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Spărgătorul de Nuci”, „Pygmalion” şi “Carmen”. „Crăciunul este ţara tuturor viselor. Renii lui Moş Crăciun pot pluti prin înalturi fără ca nimeni să se mire. Ei pot apoi să-l lanseze pe aducătorul de daruri pe un horn, barba acestuia rămânându-i albă, iar el ajunge sub bradul nostru fără ca nimeni să-l audă. Aşa va fi şi povestea noastră de Crăciun, în care dansul se va întâlni cu muzica şi cu poezia, reunind mari artişti. Doar în povestea noastră, aceştia nu-şi vor disputa întâietatea, ci vor străluci ca fermecate globuri în pomul viselor”, ne convinge regizorul spectacolului, Cristian Mihăilescu.

Dragoş Pătraru nu se abţine şi, pe 24 decembrie, de la ora 21.00, vine la TVR 1 cu o ediţie specială, de Crăciun, a emisiunii Starea naţiei. Moş Crăciun e procuror la Starea naţiei şi în loc să vină cu multe şi minunate cadouri, aduce... dosare unul şi unul – de la celebrul Microsoft până la dosare de transferuri din sport, chiar şi dosarul alegerilor libere din 1990, niciunul nu scapă de analiza Moşului Procuror. „Aşteptaţi pe altcineva? Un moş care-i chiar bătrân, cu barbă albă, adus de spate, cărând un sac plin cu jucării? E, ştiu că aţi fi preferat asta, şi eu mi-aş fi dorit multe la viaţa mea, dar nu se poate! Nu mai merge! Eu sunt noul vostru moş! Sunt moşul pe care-l meritaţi! Moşul Procuror! Anul ăsta am făcut un parteneriat cu DNA-ul şi vă dau alte chestii. Multe alte chestii, toate fără suspendare. Mă şi ajută parteneriatul cu DNA...” semnează Moş Procuror, Dragoş Pătraru.

În seara de Ajun, de la ora 22.00, Iuliana Tudor ne anunţă: Noi umblăm şi colindăm. Vedeta TVR prezintă la TVR 1 un concert de colinde şi muzică tradiţională, structurat în două părţi, la care participă Irina Loghin, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, Daniela Condurache, Cristian Pomohaci, Nicolae Sabău, Dumitru Dobrican şi Dănţăuşii din Groşi, Narcisa Suciu, Marinel Petreuş, Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, Grupul Iza, Copiii din Budeşti, Copiii din Breb, Colindătorii din Agrieş şi alte grupuri de colindători din diverse zone folclorice ale ţării. Acompaniază Orchestra Naţională Jidvei România – dirijor Stelian Stoica.

Crăciunul începe la TVR 1 cu o ediţie specială Universul credinţei. Magazinul religios difuzat pe 25 decembrie, de la ora 9.00, cuprinde transmisiunea directă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a Sfintei Liturghii, oficiată cu prilejul praznicului Naşterii Domnului de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, discuţii în platoul emisiunii ale moderatorului Corneliu Vlad Matache cu invitaţii, colinde şi cântari, reportaje despre eveniment („După 25 de ani - primul Crăciun liber”, finalul campaniei umanitare pentru Centrul Nera).

Tot pe 25 decembrie, de la 14.35, telespectatorii TVR 1 pot urmări concertul de iarnă Colinde şi cântece tradiţionale, susţinut la Casa de Cultură din municipiul Sebeş de îndrăgitul interpret Ioan Bocşa şi Ansamblul „Icoane” din Cluj. Menit să sublinieze importanţa praznicului Crăciunului, concertul menţine spiritul sărbătorilor de iarnă printr-o suită de colinde şi cântece tradiţionale din Transilvania. Regia spectacolului este semnată de Andreea Iacob. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Sebeş, Consiliul Local al municipiului Sebeş şi Centrul Cultural „Lucian Blaga”.

La ora 16.40, în ziua de Crăciun, TVR 1 difuzează tradiţionalul Concert special de Crăciun al Corului Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin, găzduit de Ateneul Român. Dirijat de Anna Ungureanu, evenimentul aduce în faţa publicului tradiţionalele colinde de Crăciun pe care Madrigalul le interpretează de 51 de ani. Cu o experienţă dobândită pe parcursul celor 4100 de concerte susţinute şi cu un repertoriu greu de egalat, Corul Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin pregăteşte pentru iarna aceasta un regal de colinde şi cântece de iarnă din repertoriul românesc şi internaţional. „De departe, în perioada sărbătorilor de iarnă, acesta este cel mai frumos şi mai călduros concert clasic românesc”, promite Maria Stoica, managerul Corului Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin. Concertul este preluat şi pe TVR HD, cu începere de la ora 22.00, tot pe 25 decembrie.

Unde este Moş Crăciun?, se întreabă Iuliana Marciuc şi Mihai Constantin, aşa cum nu i-aţi mai văzut, într-o poveste de Crăciun, difuzată pe 25 decembrie, de la 17.40, la TVR 1 şi TVR HD. Copiii cuminţi, ajutaţi de Omul de zăpadă, îi organizează lui Moş Crăciun o petrecere-surpriză într-un club de magie. Cei care nu au primit nimic vor să strice petrecerea Moşului şi, bineînţeles, îşi găsesc aliaţi pe măsură: Bucătarul cel rău, Gaston, Motanul şi Vulpoiul. În ajutorul copiilor cuminţi vin personajele pozitive din poveşti: Prinţesa Aurora, Albă-ca-Zăpada şi piticii, Zâna Dovlecică, Scufiţa Roşie, Alice şi Iepurele de Martie, Degeţica şi Gerda. În tot acest vacarm, Moşul nu este de găsit... Programul cu o durată de două ore îi va aduce în faţa telespectatorilor TVR 1 pe Iuliana Marciuc, Mihai Constantin, Alexandrina Halic, Andreas Petrescu, Marian Stere, Camelia Andriţă, Eveline Păuna, Liliana Cazacu, Bogdan Ghiţulescu, Andras Demeter şi pe copiii Bianca Lixandru, Maria Georgescu, Ilinca Dinu, Natalia Moise, Luca Iorgu, Matei Radu-Vasilescu, Alexandru Stănică şi Mario Colen.

Seara de Crăciun aduce la TVR 1 cel mai mare şi mai exploziv eveniment muzical al anului, concertul intitulat iHeartRadio’s JINGLE BALL 2014. Spectacolul difuzat pe 25 decembrie, de la 22.45, se află la a patra ediţie şi s-a desfăşurat la hotelul MGM din Las Vegas, pe parcursul a două zile. Evenimentul prezentat de Ryan Seacrest s-a bucurat de participarea unora dintre cei mai cunoscuţi artişti ai momentului, dar şi a unor talente noi, în dezvoltare, printre care Taylor Swift, favorita publicului, care a încântat audienţa cu hitul său „Never Ever Getting Back Together", Nicki Minaj, care a interpretat controversata piesă „Anaconda” sau Ariana Grande, a cărei voce a impresionat încă o dată, în „Break Free”. Alicia Keys a ajuns la sufletele publicului cu a sa „We Are Here”, băieţii de la One Direction au ridicat sala în picioare cu „Best Song Ever”, australianca Iggy Azalea a făcut un show incendiar pe piesa ei „Fancy”, iar trupa Coldplay a cântat împreună cu întreaga sală, hitul internaţional „Viva la Vida”.

În a doua zi de Crăciun, Iuliana Tudor îşi aşteaptă telespectatorii în platoul O dată-n viaţă, la o ediţie de sărbătoare a celei mai populare emisiuni a Televiziunii Române, o ediţie în care generaţii diferite de artişti vin să petreacă o seară în care veselia, muzica şi prietenia sunt la înălţime. Emisiunea se difuzează vineri, 26 decembrie, la TVR 1, de la ora 21.00. Stela Popescu şi Sofia Vicoveanca îi cooptează pe Floarea şi pe Gheorghe alături de ele, pentru a se asigura că Moldova este reprezentată de o echipă imbatabilă. Pentru Oltenia luptă, în această ediţie, Petre Geambaşu, Oana Sârbu şi Niculina Stoican, iar Andra şi Nicoleta Voica sunt convinse că, deşi depăşite numeric, pot ţine piept cu succes echipelor adverse, pentru ca Banatul să aibă câştig de cauză... Membrii Ansamblului „Junii Sibiului” sunt prezenţi în această vineri seară în platoul O dată-n viaţă, cu ritmurile lor pline de viaţă. Şi cum Crăciunul e vremea colindelor, seara de 26 decembrie vine şi cu alţi oaspeţi în platoul O dată-n viaţă: două grupuri de copii aduc cântecul lor în casele românilor, iar îndrăgitul Cristian Pomohaci a ales, şi în acest an, să sărbătorească naşterea Domnului împreună cu telespectatorii TVR 1.

„Let It Be Beatles”Noaptea care a schimbat America (THE BEATLES: THE NIGHT THAT CHANGED AMERICA – A GRAMMY® SALUTE, SUA, 2014), este titlul spectacolului care poate fi urmărit la TVR 1 şi TVR HD sâmbătă, 27 decembrie, la ora 10.25 (reluare 23.10). La 9 februarie 1964, britanicii au invadat America. Patru băieţi din Liverpool au apărut în primul lor spectacol de televiziune pe pământ american – The Ed Sullivan Show - considerat „un moment istoric” în muzică şi televiziune. Anul acesta, după decernarea Premiilor Grammy, unii dintre cei mai renumiţi interpreţi contemporani, printre care Keith Urban, John Mayer, Alicia Keys şi John Legend, Katy Perry, formaţia Maroon 5, Annie Lennox şi Dave Stewart, Stevie Wonder, alături de Sir Paul McCartney şi Ringo Starr, s-au reunit pentru a aduce un omagiu grupului Beatles.

Evenimentul seriei Eroi necesari, realizat de Dana Deac şi difuzat la TVR 1 şi TVR HD sâmbătă, 27 decembrie, ora 18.45, este interviul acordat în exclusivitate pentru publicul din România de inventatorul Internetului sau „Părintele Internetului", cum mai este numit Vint Cerf. Dana Deac este primul jurnalist român care a stat de vorbă cu Vint Cerf.Interviul a fost realizat la Bruxelles la începutul lunii decembrie. Din interviul difuzat în ultima zi de Crăciun, telespectatorii vor afla ce pregăteşte NASA în materie de Internet interplanetar, cum va arăta omenirea în următorii zece ani, ce români l-au impresionat pe inventatorul Internetului, dar şi ce invenţii vor schimba faţa lumii. Eroi necesari este un program realizat cu sprijinul EximBank şi produs de Online Video pentru TVR 1.

În 28 decembrie, de la 15.00, Mircea Dinescu o are invitată la Politică şi delicateţuri de la TVR 1 şi TVR HD, pe cântăreaţa argentiniană Analia Selis, căreia îi pregăteşte mâncare de urzici şi un iepure de câmp împănat. Analia nu se sfieşte să dea o mână de ajutor în bucătărie: taie ceapa şi prepară mămăligă împreună cu poetul, răspunzând în tot acest timp curiozității acestuia referitoare la rețetele gastronomice specifice din Argentina. Spre deosebire de alţi invitaţi care nu au trecut testul dulceţii de ardei iute şi au lăcrimat cerând apă, Analia gustă cu hotărâre din ineditul produs, declarându-se încântată de aroma şi iuţeala sa. Taraful lui George Strugurel le cântă tangouri argentiniene şi muzică românească, iar Dinescu o roagă pe Analia să se reîntoarcă împreună cu mama sa, pentru a-l iniţia în tainele bucătăriei argentiniene.

Concertul A Very Grammy Christmas, difuzat la TVR 1 duminică, 28 decembrie, la ora 22.00, celebrează magia Crăciunului având ca protagonişti renumiţi artişti ai momentului, interpretand atât melodii de Crăciun, cât şi cele mai cunoscute hit-uri ale lor. Evenimentul a avut loc pe 18 noiembrie la Shrine Auditorium din Los Angeles. Printre vedetele care apar în show se numără Pharrell Williams, Ariana Grande, trupa Maroon 5 şi alţii.

(w882) Pharrell W

Logo

 
Dueluri de foc: finalele de volei, live la TVR SPORT

Duminică, 5 aprilie, TVR SPORT aduce de la Blaj una dintre cele mai importante zile ale sezonului voleibalistic intern: finalele Cupei României ...

Mel Gibson – portretul unui titan căzut și reinventat, la TVR Cultural

O figură care a încins ecranele, a rupt box office-ul și a sfidat convențiile. Mel Gibson a fost iubit, urât, blamat și aplaudat cu aceeași ...

Bruma... de aprilie – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul nu înseamnă doar răzvrătire și nonconformism, ci și memorie, renaștere culturală și continuitate. Despre toate acestea vorbeşte ...

Modelul de gândire iraţională elaborat de Albert Ellis și aplicabilitatea lui în sport

Gestionarea anxietății în sportul de înaltă performanță reprezintă o componentă esențială a pregătirii mentale, fiind strâns legată de modul în ...

Documentarul „Mafii şi bănci”, episodul final al seriei, la TVR INFO

Documentarul în trei episoade „Mafii și bănci” (Mafias et banques, Franța, 2023), realizat sub regia și narațiunea lui Christophe Bouquet după un ...

Cea mai mare „Petrecere... cu cântec!”, de Florii, la TVR 1

Iuliana Tudor ne invită să ne bucurăm de sărbătoarea Floriilor alături de nume mari ale folclorului românesc şi de reprezentanţi ai tinerei ...

2026, un an metal-rock aniversar cu Petre Magdin, Tectonic 40 și gala „We are the Underground 2”

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 23:00, la TVR Cultural

Două noi episoade „Memorialul durerii” - despre elitele încarcerate la Aiud și Jilava, la TVR Cultural

Pe 4 și 11 aprilie, de la ora 18:30, la TVR Cultural, „Memorialul durerii” aduce pe ecrane două episoade în premieră din seria „Uniunea ...

Gigi Căciuleanu la Muzeul MINA – Spectacolul ONIRIUS se vede la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural văd sâmbătă un spectacol imersiv de dans, lumină și proiecții, o parabolă despre despărţiri, căutări, regăsiri. Şi ...

Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Priorităţile în educaţia preuniversitară din România

„Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele” este definiția pe care o ...

Floriile: Intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi ...

Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

Duminică de sărbătoare la TVR: Floriile și Paștele catolic, în ediții speciale și transmisiuni în direct

O zi a credinței și tradiției, reflectată în programe speciale, transmisiuni în direct și ediții dedicate pe toate canalele TVR.

Modificări fiscale cu impact în 2026

La „Info Diaspora”, Angela Avram îl are ca invitat pe Gabriel Gheorghe, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali din România, pentru a ne aduce ...