loader
Foto

„Daţi un leu pentru Ateneu” – jubileul Ateneului Român la 125 de ani de la înfiinţare

Sâmbătă, la TVR 2 şi online pe TVR+ de la ora 17.10 şi la TVR HD de la ora 19.00

 

TVR 2 a pregătit pentru sâmbătă, 29 iunie, de la ora 17.10, o emisiune-eveniment dedicată Ateneului Român, la împlinirea a 125 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii de cultură naţională. Emisiunea este moderată de către Daniela Zeca Buzura, care îi are ca invitaţi pe Prof. Univ. Dr. Viorel Cosma (muzicolog), Conf. Univ. Dr. Arh. Gabriela Mindu (din echipa de coordonatori ai lucrărilor de restaurare a Ateneului Român), Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici (cercetător) şi Andrei Dimitriu (directorul general al Filarmonicii „George Enescu”).

Alături de ei, telespectatorii îi vor putea revedea, în intervenţiile din reportaje, pe Nicolae Licareţ (solist instrumentist şi director artistic al Filarmonicii „George Enescu”), Pavel Şuşară (critic şi istoric de artă), Prof. Univ. Dr. Dan Dediu (compozitor, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică, Bucureşti), Marin Cazacu (solist concertist, violoncelist, fondator al Orchestrei Naţionale de Tineret), Prof. Univ. Dr. Adrian Cioroianu (istoric).

Emisiunea cuprinde şi o serie de momente muzicale memorabile din arhiva de aur a Televiziunii Române, cu dirijorii: George Georgescu, Sergiu Celibidache, Vag Papian, Ionel Perlea, Iosif Conta, Isaac Karabtcevski (Brazilia), Roberto Benzi (Franţa), Mircea Cristescu, violonceliştii Vladimir Orloff, Marin Cazacu, pianiştii Valentin Gheorghiu, Horia Mihail, Mihaela Ursuleasa, violonistul şi dirijorul Ion Voicu, violonistul Alexandru Tomescu.

Clădirea Ateneului Român a fost realizată, prin contribuții benevole, din inițiativa Societății cu același nume (înfiinţată în 1865 de către C. Esarcu şi V.A. Urechia) și a fost inaugurată în anul 1888. După Revoluția din 1989, Societatea „Ateneul Român” îşi reia activitatea şi conferinţele. Ateneul Român a fost prima instituţie de cultură înfiinţată prin decret regal de Regele Carol I. În afara activității muzicale, în cadrul ei au activat de-a lungul timpului şi alte organisme culturale: Pinacoteca Statului, o bibliotecă valoroasă ce conţinea publicaţii de referinţă, şi, începând din 1958, Festivalul Internaţional „George Enescu”.

FILM.TVR.RO

Logo

 
În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Internaţionalizarea firmelor româneşti

Internaţionalizarea firmelor româneşti

publicat: Marţi, 23 Aprilie 2024

Marți, 23 aprilie, de la ora 21:00, v-am invitat să urmăriți, în direct, la TVR Internațional, o nouă ediție ”Investiți în România!”.

„Dialoguri academice” între filosofii Mircea Dumitru și Radu J. Bogdan, în 28 aprilie, la TVR Cultural

Duminică, 28 aprilie, de la ora 22:35, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească dialogul dintre filosofii Mircea Dumitru, gazda ...