Pietre „vii”, care „cresc” şi care au puteri magice, cum sunt văzute popular sau trovanţi, cum le spun oamenii de ştiinţă, s-au „născut“ acum milioane de ani. Sub formă de discuri, farfurii zburătoare, Babe, țestoase, balene, delfini sau alte animale - după imaginația fiecăruia -, trovanţii pot fi întâlniţi în România în diferite locuri din Subcarpați.
Cei mai cunoscuţi şi poate cel mai simplu de văzut sunt trovanţii de la Costeşti, jud. Vâlcea. Pe Valea Oltului, dincolo de oprirea aproape obligatorie de la Deduleşti, la celebrii mici, o alta poate fi la Costeşti, la Muzeul Trovanţilor, situat fix pe marginea drumului, la aproximativ 40 de kilometri de Râmnicu Vâlcea şi cam 8, de Horezu. Situl este administrat de Asociația Kogayon şi poate fi vizitat oricând, pentru că locul e îngrădit doar cât să nu se intre direct cu maşina, iar intrarea este liberă.
Sunt voci care spun că aceşti bolovani ar avea origini supranaturale, că sunt ouă de balaur, ori că ar fi mărturii ale unor civilizaţii extraterestre, în vreme ce geologii prezintă trovanţii ca o acumulare concentrică de ciment calcaros, ce se dezvoltă în straturile de sedimente sub influenţa curgerii apelor subterane bogate în carbonat de calciu, care contribuie la cimentarea lor în timp. Ca formare, ar putea fi comparaţi cu stalactitele și stalagmitele din peșteri, dar întregul proces de creştere a acestor pietre are loc în pământ, ajungând apoi la suprafață în urma unor fenomene naturale precum alunecări de teren, cutremure, eroziune sau în urma activităţii omului, cum ar fi exploatările şi carierele.
„Este foarte interesant cum se formează trovanţii, deoarece, cel mai adesea, pornesc de la un nucleu organic, care poate fi un melc, o frunză... În mediul în care se formează trovanţii, un compus organic se descompune modificând chimia apelor din apropiere. Datorită condiţiilor de mediu, carbonatul de calciu se precipită şi începe se să adune în jurul nucleului organic. Tocmai de aceea, întrucât cresc de la centru către margine, în jurul acelui „obiect” iniţial organic, structura trovanţilor este concentrică”, explică dr. ing. geolog Emilia Milutinovici.
Popular, se spune că trovanţii cresc în urma ploilor, de aceea unii îi numesc „pietre vii”, „copii ai pământului” sau „pietrele care cresc”! Doar că oamenii de știință susțin fix invers, că trovanții se micșorează.
„Trovanţii sunt nişte formaţiuni care cresc în anumite condiţii, de temperatură şi de prezenta a apei.. Cei de la Costeşti, de exemplu, nu mai cresc acum! Cresc cei pe care nu-i vedem, care se formează în pământ, dar cei pe care îi putem vedea, odată ajunşi la suprafaţă, şi-au încetat creşterea, şi descresc, pentru că sunt supuşi eroziunilor fireşti, determinata de apă, ploaie, vânt etc”, mai spune Emilia Milutinovici.
De mărimi diferite, de la câţiva centimetri la metri, fără a fi însă neapărat spectaculoşi ca formă, trovanţii de la Costeşti sunt foarte interesanţi deoarece se află în cariera de nisip şi, chiar dacă nu ai noroc să asişti la o „expulzare”, îi poţi observa cum se iţesc din peretele de nisip.
Cocoțați pe un deal, într-un peisaj desprins parcă din scrierile Geo Bogza, trovanţii din comuna Bozioru, judeţul Buzău, sunt mult mai ofertanţi vizual, căpătând diverse nume. Localnicii i-au numit „Babele de la Ulmet“, pentru că ar semăna cu niște bătrâne care stau de vorbă, dar tot aici, pe lângă numeroase discuri de piatră asemănătoare OZN-urilor din filmele americane, mai pot fi întâlnite „țestoase uriașe”, „Balena”, „Delfinul” sau „Coloana”. Dacă cu „Delfinul”, unii ar putea avea ceva rețineri, la „Balenă” și „Coloană” nu-i nevoie de prea multă imaginație, natura chiar asta a sculptat.
„Trovanţii capătă forme deosebite, în funcţie de ceea ce se întâmplă în jur. Formarea trovanţilor este un proces post-depoziţional, în care sedimentarea stratelor gazdă are loc într-un mediu liniştit - o deltă, o meandră, nu fundul tumultos al unui râu. Din cauza faptului că procesul de consolidare şi cimentare nu este un proces uniform, stratele se consolidează diferit, lăsând timp şi spaţiu precipitării carbonatului de calciu în jurul organismelor înglobate în sedimente. Mărimea şi forma trovanţilor este influenţată şi de mărimea nucleului organic de la care a pornit cimentarea şi de curgerea apei subterane. Apa subterană circulă mai mult pe orizontală în aceste straturi. De aici şi tendinţa trovanţilor de a creşte aplatizat, ca nişte discuri, însă atunci când găseşte un obstacol, apa o ia în sus sau în jos şi creează un soi de goluri în jurul unul obiect existent, care se umple cu acest carbonat de calciu”, continuă explicaţiile Emilia Milutinovici.
Trovanții de la Bozioru fac parte din Geoparcul „Ținutul Buzăului”, care a fost recunoscut drept sit UNESCO în 2022, fiind un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic, ecologic, arheologic, istoric şi cultural de importanță mondială. Taxa de vizitare este de 10 lei.
De altfel, în judeţul Buzău sunt foarte multe locuri cu trovanţi, unii cu denumiti atractive, precum „Dochia şi mioarele ei”, alţii, ca cei de la Chiojdu, care îşi aşteaptă încă botezul!
Termenul de „trovant” este specific limbii române, fiind dat de Gheorghe Murgoci, unul dintre întemeietorii şcolii de geologie, care s-a inspirat, se pare, din limba italiană, unde „trovare” înseamnă „a găsi”. Cu alte cuvinte, este un lucru care descrie acţiunea de a găsi! În literatura universală, poartă numele de concreţiuni, iar când sunt foarte mici, de noduli.
Chiar dacă sunt mulţi şi poate interesanţi, trovanţii din geoparcuri sau muzee nu pot fi luaţi suvenir, însă există locuri de unde pot fi „culeşi” ca amintire.
„Pentru că oamenii îşi doresc de multe ori să plece acasă cu diferite obiecte, există această discuţie: este bine sau nu să atragi atenţia asupra rezervaţiilor geologice? Răspunul ar fi: e bine din punct de vedere turistic şi pentru că aşa atragi atenţia asupra unor fenomene naturale, ca oamenii să înveţe despre ele, să-şi pună întrebări. Pe de altă parte, este rău, pentru că sunt persoane care, dacă tot e rezervaţie, vor să ia ceva acasă! Cel mai aproape de Bucureşti sunt trovanţii de la Brebu, lângă Câmpina. Diferenţa este acolo sunt în albia râului Doftana, care trece prin Brebu, şi deoarece nu este rezervaţie, te poţi duce să-i cauţi şi să îi iei acasa”, sugerează Emila Milutinovici.
De altfel, văruiţi în diferite culori, trovanţii pot fi zăriţi la multe porţi sau la fundaţiilor unor case din sate, ba chiar şi în oraşe, aşa cum e în Cluj Napoca, unde au fost expuşi în diverse zone.
În România, mai pot fi întâlniţi trovanţi pe Dealul Feleacului din Cluj, în Prahova, Hunedoara, Sibiu, Bacău, Suceava etc.
În lume, deşi nu se numesc trovanţi, ci concreţiuni, îi găsim pe toate continentele, din Asia până în America, din Europa până în Africa, peste tot stârnind curiozitate. Cele mai mari formaţiuni, de 9 metri, sunt în Egipt, iar printre cele mai interesante coloristic, sunt pietrele sferice roşiatice din Parcul Naţional Theodore Roosevelt.
sursă foto: vantasticworld.com
Un text de Laurenţia Axente
