loader

„Cred cu tărie ca Papaiani trebuia să fie Păcală, fără el nu aş fi făcut filmul!”

RECOMANDARI  TVR1 

Este afirmaţia regizorului Geo Saizescu, cel care a conturat poate cel mai credibil şi îndrăgit Păcală din cinematografia română. „Păcală”, în regia lui Geo Saizescu şi cu Sebastian Papaiani în rol principal, se vede la TVR 1 sâmbătă, 25 iulie, ora 21.10. | VIDEO

 

După celebrele serii B.D. şi Trilogia ardelenilor, din 25 iulie, la TVR 1, câteva seri de sâmbătă vor fi dedicate unor comedii româneşti la fel de îndrăgite, purtând semnătura regizorului Geo Saizescu. Păcală, Astă seară dansăm în familie şi Grăbeşte-te încet! sunt filme de succes ale anilor '70-'80, regizate de Geo Saizescu şi  pe care telespectatorii le pot vedea la TVR 1, de la ora 21.10, în zilele de 25 iulie, 1 şi 8 august.

(w882)

Realizarea unui film cu Păcală i-a atras pe cineaşti, acesta fiind şi un „vis vechi” al regizorului Geo Saizescu. Lansarea unor filme de succes precum Un surîs în plină vară (1964) şi Balul de sâmbătă seară (1968), în care actorul Sebastian Papaiani a deţinut rolurile principale, a adus aprecieri numeroase la adresa sa, actorul fiind considerat „un Păcală al acelor vremuri” sau fiind comparat cu Păcală (conform menţiunilor cronicarului Dinu Săraru în presa vremii).

(w882)

Geo Saizescu a decis atunci să scrie un scenariu pentru filmul Păcală, împreună cu romancierul Dumitru Radu Popescu, cu care colaborase la cele două filme mai sus amintite. Referindu-se la momentul scrierii scenariului, regizorul a afirmat mai târziu următoarele: „Temperamentul special, inteligenţa si umorul lui Papaiani m-au făcut atunci să mă gândesc la o idee de scenariu pentru un film cu Păcală. [...] Era un timp al personajului, dacă nu îl făceam atunci, nu îl făceam niciodată! Cred cu tărie ca Papaiani trebuia să fie Păcală, fără el nu aş fi făcut filmul”.

Geo Saizescu a studiat poveşti şi povestiri scrise de Iosif Nădejde, Ioan Slavici, Ion Creangă sau publicate în vechea revistă interbelică Albina, imaginând un personaj asemănător cu alte prototipuri ale umorului universal: Till Buhoglindă, Ivan Turbincă, Nastratin Hogea sau Bertoldo. Mai târziu, animaţiile regizorului şi operatorului de film Aurel Petrescu i-au servit drept sursă de inspiraţie lui Geo Saizescu.



Împreună cu Dumitru Radu Popescu, regizorul realizează în 1974 comedia Păcală, prin care reimaginează personajul principal şi îl adaptează perioadei contemporane.

(w882)

„Am conceput un personaj care trebuia să atragă mulţimea, să fie iubit, purtător de gânduri şi sentimente româneşti. Cert este că fiecare dintre noi este Păcală”, afirma Geo Saizescu, amintindu-ne ideile avute în vedere la crearea personajului.

Rolul principal a fost distribuit celui pentru care a fost creat acest film - Sebastian Papaiani. Dorel Vişan, Dorina Lazăr şi Horaţiu Mălăele au debutat în cinematografie cu roluri în filmul Păcală. De altfel, în film au jucat peste 200 de actori, numai în secvenţa în care ceata lui Păcală căuta fundul Oltului fiind folosiţi vreo 50-60 dintre aceştia. Alături de actori, în film apare şi regizorul Geo Saizescu, nelipsit de altfel în filmele sale începând cu 1972. La filmări erau prezenţi şi mulţi figuranţi de prin părţile locului (Vâlcea).

(w882)

(w882)

Aflat pe locul II în topul celor mai vizionate filme româneşti din toate timpurile, conform Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, Păcală reuneşte pe ecran, pe lângă actorii deja menţionaţi, şi alte nume importante ale cinematografiei româneşti: Mariella Petrescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Vasilica Tastaman, Octavian Cotescu, Mariana Mihuţ, Aurel Cioranu, Cosma Braşoveanu, Tanţi Cocea, Ion Besoiu, Ovid Teodorescu, Ştefan Bănică, Nucu Păunescu, Ileana Stana Ionescu.

(w882)

(w882)

Filmări în judeţul Vâlcea, dar şi la Kiev

Filmul Păcală a intrat în faza de producţie la 24 martie 1972. Deşi iniţial proiectat ca „un serial cu 5 – 6 episoade”, regizorul afirmând că avea mult material de valorificat –„încercam să acopăr filosofia, umorul, inteligenţa, spiritul justiţiar al personajului”, din motive de costuri, serialul a fost transformat apoi într-un „film în două serii”. Păcală a fost realizat în studiourile Centrului de Producţie Cinematografică Bucureşti. Muzica a fost compusă de Radu Şerban şi interpretată de Orchestra Operei Române dirijată de Paul Popescu, iar coloana sonoră cuprinde balade interpretate de Tudor Gheorghe.

(w882)

Realizate în mai multe etape, filmările au avut loc, în cea mai mare parte, în diferite zone pitoreşti din judeţul Vâlcea – Râmnicu Vâlcea, Păuşeşti, Govora, Ioneşti şi Bălceşti. Această primă serie de filmări s-a întrerupt după numai 20 de zile din cauza timpului nefavorabil. Potrivit regizorului filmului, „Prin toamna lui '72, nici nu începusem bine filmările că s-au pornit nişte ploi încât numai 42 de zile numărate a plouat continuu...” Producţia filmului a fost sistată temporar la 15 noiembrie 1972.

Din cauza faptului că în România nu exista tehnica necesară pentru realizarea acelui gen de trucaje imaginat de regizor, a trebuit ca filmările combinate să fie realizate în străinătate. S-au purtat discuţii pentru realizarea trucajelor cinematografice la Moscova și Leningrad, dar echipa de producţie s-a lovit de refuz. În cele din urmă, prima repriză de filmări combinate a fost realizată în studioul A.P. Dovjenko din Kiev.

(w882)

Considerat de critici ca fiind un film emblematic pentru umorul românesc, Păcală s-a bucurat de un mare succes la public, fiind vizionat de aproape 15 milioane de spectatori în cinematografele din toată ţara. Motiv pentru care, regizorul a dorit să facă o continuare a filmului, Păcală se întoarce, care, de altfel, a apărut în 2006.

(w882)

Păcală, eroul mitic al snoavelor româneşti, este adus de barză şi se dovedeşte a fi un copil năzdrăvan şi precoce. Mai târziu, crescând, se loveşte de prostia şi abuzurile bogătanilor şi ale mai marilor satului: perceptorul, judecătorul, cârciumarul, preotul. Cu mintea lui isteaţă, cu vorbele lui in doi peri, făcând pe prostul, Păcală găseşte ac de cojocul fiecăruia şi colindă lumea ca să alunge urâţenia, prostia şi nedreptatea.

Vedem comedia Păcală, în regia lui Geo Saizescu, la TVR 1, sâmbătă, 25 iulie, ora 21.10. Seara de sâmbătă este dedicată de TVR 1 blockbuster-ului românesc.

Logo

 
Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Priorităţile în educaţia preuniversitară din România

Mihaela Crăciun, gazda emisiunii „Articolul 7”, și invitatul său, Sorin Costreie, vă propun o discuție despre educaţia preuniversitară din România.

Floriile: Intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi ...

Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

Duminică de sărbătoare la TVR: Floriile și Paștele catolic, în ediții speciale și transmisiuni în direct

O zi a credinței și tradiției, reflectată în programe speciale, transmisiuni în direct și ediții dedicate pe toate canalele TVR.

Modificări fiscale cu impact în 2026

La „Info Diaspora”, Angela Avram îl are ca invitat pe Gabriel Gheorghe, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali din România, pentru a ne aduce ...

 „Garantat 100%”: Bucureștiul fanariot, între lux, afaceri și povești uitate

O incursiune fascinantă în istoria cotidiană a românilor din epoca fanariotă în ediția „Garantat 100%” de duminică, 5 aprilie, de la ora 23.00, ...

Industria IT, paşi spre inovaţie cu valoare adăugată

Când vorbim despre tehnologia informaţiei, ne referim la divizii locale ale multinaţionalelor, la companii româneşti care au crescut spectaculos ...

Alexandru Rogobete: Achizițiile de vaccinuri s-au făcut fără a ține cont de nevoile reale

România și Polonia au fost condamnate recent de un tribunal din Bruxelles la plata unor sume considerabile reprezentând restanțe pentru dozele de ...

Unirea Basarabiei, ce ascund Arhivele Naționale și povești din Vatra Luminoasă, la „Ora Regelui”

Documente și fotografii prețioase, povești spuse cu pasiune, locuri fascinante sau misterioase – „Ora Regelui” ne conduce sâmbătă, pe 4 aprilie, ...

Explorăm hotarul de Vest al României, duminică, la „Exclusiv în România”, pe TVR 1

Cristi Tabără și Cristina Șoloc ajung foarte aproape de granița cu Ungaria, în județul Arad, mai exact la Pecica, un oraș în plină dezvoltare, ...

Miruna Ionescu: „Să mă întorc după 34 de ani în platoul emisiunii care mi-a dat prima aripă este mai mult decât o împlinire, este o binecuvântare!”

Actrița va prezenta „Tezaur folcloric”, una dintre cele mai iubite emisiuni ale TVR 1. Ea revine din 5 aprilie la Televiziunea Română într-un rol ...

“Breaking Fake News”, sâmbătă, la TVR 1: „Cine vrea Unirea în Republica Moldova?”

Pentru prima dată, există o majoritate care ar vota unirea Republicii Moldova cu România, conform unui sondaj recent, primul care include și ...

Noutăţi la „Tezaur folcloric”. De Florii, începe noul sezon la TVR 1

O nouă primăvară, un nou sezon, un nou început... şi o nouă prezentatoare a programului folcloric de tradiţie al TVR 1, începând de duminică, 5 ...

Nevoia de realizare, specifică și sportului de performanta

Nevoia de realizare reprezintă unul dintre cei mai importanți vectori motivaționali în sportul de performanță, fiind definită în psihologia ...