De luni până duminică, TVR 3 vă invită să urmăriți o serie de materiale dedicate lui Constantin Brâncuși (1876 - 1957).
Ne-am obişnuit ca în fiecare an să-i omagiem pe acei creatori români care au făcut istorie şi care, într-un fel sau altul au intrat în conştiinţa colectivă drept repere.
Se presupune că opera lor este cunoscută şi că importanţa lor este impregnată în ADN-ul românilor. Că sunt nume pe care, rostindu-le, ne fac să ne simţim alături de toate celelalte personalităţi impresionante ale istoriei planetare, ba, mai mult chiar. Că am fost primii care ne-am ridicat – prin aceşti iluştri – la înălţimea pionieratului într-un domeniu sau altul.
Obişnuim să-i numim ’’Mari români’’, ne fac să ne simţim mândri că ne-am născut pe aceiaşi uliţă cu ei (în ţara România), că poate, prin toate aceste argumente suntem şi noi mai semeţi, mai deştepţi, poate chiar la fel de geniali. Unii, mai curioşi, se apleacă – cu instrumentele curiozităţii de tabloid – asupra vieţii lor, descoperind cine ştie ce amănunte picante, fără de care, nu-i aşa, nu-i mai putem înţelege, nu mai sunt pe gustul contemporanilor, sunt depăşiţi.
Eminescu, fără de relaţia cu Veronica Micle, parcă nu mai este tot atât de interesant dacă scria doar ’’Luceafărul’’. Iar Brâncuşi, fără povestea de atracţie cu Maria Tănase, parcă n-ar mai fi creat ’’Coloana fără de sfârşit’’, ’’Poarta sărutului’’ şi ’’Masa tăcerii’’ ca să le enumerăm doar pe cele trei ce formează toate împreună o operă iniţiatică ce poate fi văzută la Tg. Jiu. Căci, de vreun city-break la Paris în care să ne repezim în atelierul lăsat cu acte în regulă statului francez, nici că poate fi vorba.
Nu! Nu este câtuşi de puţin sarcasm în cele câteva afirmaţii pe cara le-am înşirat până acum. Este doar o observaţie obictivă, ce apasă cu tristeţe pe sufletul meu. Mereu primesc încurajări la limită. Democratizarea fără precedent a informaţiei, ce ne conectează instant la orice eveniment/personalitate/instituţie/opinie nu poate recupera, totuşi, raportarea noastră la valoarea autentică.
Şi aici se înscrie şi Brâncuşi, cel care - cum frumos spunea cineva - ’’a rotit destinul sculpturii moderne’’. Nu trebuie să fim toţi exegeţi ai operei sale, să fim de acord ori ba cu deciziile sale, cu viaţa şi iubirile sale, cu dorurile şi cu proiectele sale. Dar trebuie să îl cinstim aşa cum fiecare naţiune o face cu marii ei creatori - fără rezerve.
Aşa încât, Televiziunea Română are onoarea de a aduce mereu în actualitate aceste repere. Arhiva ei de aur tezaurizează filmări irepetabile de o valoare inestimabilă. Şi de data aceasta, VIAŢA şi OPERA lui Brăncuşi sunt rezumate în 10 scurte eseuri vizuale în care veţi revedea nu numai operele lui Constantin Brâncuşi ci şi oameni deosebiţi ce au vorbit despre el, care i-au studiat opera şi care – mulţi dintre ei – din păcate, nu mai sunt printre noi.
Aşa sunt de exemplu, minunatul Barbu Brezianu – critic şi istoric de artă, exeget rafinat al operei lui Constantin Brâncuşi care l-a şi întâlnit pe marele artist şi Dan Hăulică, critic şi istoric de artă, ambasador UNESCO, preşedintele de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă de la a cărui naştere s-au împlinit pe 7 februarie, 90 de ani. Alţi invitaţi sunt: E. S. Hervé Bolot – fost ambasador al Franţei în România; Prof. Univ. Dr. Darie Dup – sculptor, Universitatea Naţională de Artă, Bucureşti; Raluca Bem-Neamu – istoric de artă, muzeograf la Muzeul Naţional de Artă al României şi oaspeţi de peste hotare precum Pierre Rouve – estetician; Georges Charbonnier – matematician; Max Bill – sculptor şi architect însoţiţi de regretata noastră colegă, Ruxandra Garofeanu – critic de artă şi jurnalist.
De luni până duminică, la TVR 3 la orele 22:50 şi 1:50 la Pastila de artă - Capodopere puteţi urmări episoadele:
’’Brâncuşi, sculptorul ţăran’’ - În Hobiţa Peştişanilor, într-o Oltenie mitică, avea să se nască în 1876, cel care avea să devină creatorul sculpturii moderne. Într-un sat în care mai mult de jumătate dintre locuitori poartă numele Brâncuşi, numai unul a devenit sinonim cu România: Constantin Brâncuşi. Oamenii locului îşi aduc aminte de el, rememorând întâmplări din copilărie.
’’Rugăciunea lui Brâncuşi’’ - După stabilirea la Paris şi ucenicia în atelierul lui Auguste Rodin, la scurtă vreme, Brâncuşi îşi dă seama că orizontul său este închis lângă marele Maestru. ‘’Au fost anii cei mai grei.’’ – mărturisea artistul. ‘’Rugăciunea’’ avea să fie răscrucea de la care Brâncuşi a întors ireversibil istoria modernă a sculpturii. ‘’Eram salvat!’’ a exclamat acesta.
’’Sărutul lui Brâncuşi’’ - Flăcările Primului Război Mondial l-au găsit pe Brâncuşi la Paris. Atelierul său era plin de sculele care îi aminteau de gospodăria părintească dar şi de un aparat de fotografiat cu burduf, cocoţat mereu pe stativul său, ca un prieten credincios care-l însoţea în fiece clipă. Brâncuşi este printre primii artişti care-şi fotografiază singur lucrările şi îşi face deseori autoportrete. Printre lucrări, ‘’Sărutul’’, o sculptură în piatră, aflată la antipodul lirismului lui Rodin. Nu reprezintă O pereche, ci TOATE perechile care s-au iubit pe pământ şi dincolo de el.
’’Calea Eroilor de la Tg. Jiu’’ - Ansamblul de la Tg. Jiu reprezintă opera de căpetenie a lui Brâncuşi, testamentul său artistic şi spiritual, împlinirea destinului său. ‘’Masa Tăcerii’’, ‘’Poarta Sărutului’’ şi ‘’Coloana fără de sfârşit’’ sunt cele trei repere pământeşti care unesc printr-un ax imaginar, pământul şi cerul. Simboluri complexe, care unesc toate religiile pământului sunt înglobate în mesajul ascuns al acestui ansamblu unic.
’’Măiastra lui Brâncuşi’’ - Prin mijlocirea lentilei fotografice, îl putem privi pe Brâncuşi în atelier, o vatră spoită cu var, precum în casa părintească din Oltenia natală. Sculptoriţa Miliţa Petraşcu, care l-a vizitat la Paris, mărturisea: ‘’Atelierul este ca o fierărie şi o dulgherie medievală. Se ciopleau materiale şi sensuri noi.
’’Brâncuşi, românul-francez sau francezul-român’’ - Ce era atelierul lui Brâncuşi? Era o insulă de românitate într-o altă cultură. Spre sfârşitul vieţii, în 1951, a voit să lase prin testament, toate lucrările din atelier statului român care, i-a refuzat darul. Este momentul în care, Brâncuşi renunţă la cetăţenia română. Obtuzitatea autorităţilor de la noi face ca dispariţia sa, în 1957 să treacă neobservată. E. S. Hervé Bolot: ‘’Brâncuşi nu mai este român sau francez. El aparţine Pantheonului valorilor universale.
’’Brâncuşi, fotograf’’ - Autoportretele lui Brâncuşi îl surprind pe artist de cele mai multe ori, la lucru. El nu a fotografiat niciodată altceva decât pe sine şi propria-i creaţie. O atitudine mai mult decât modernă şi actuală. Dar, pentru el fotografia nu era un exerciţiu derizoriu sau colateral ci, un manifest asupra sculpturii însăşi.
’’Brâncuşi, parizianul’’ - Niciun artist din secolul XX nu a făcut din atelier o ‘’operă’’ precum Brâncuşi. Dar, el era dincolo de experienţa modernă, de atelierul deschis, uzual astăzi peste tot în lume ca modalitate de expunere şi de înţelegere a artei. Brâncuşi trece de la o simplă nostalgie, la asumarea unei noi atitudini. El afirmă că artistul trebuie să treacă dincolo de convenţii ca să se întâlnească cu ARTA şi cu oamenii.
’’Coloana Infinitului, testamentul lui Brâncuşi’’ - ‘’Coloana Infinitului’’, este stâlpul său testamentar. Brâncuşi spunea: ’’Coloana mea se află într-o minunată grădină… nu are nevoie de soclu, stă prin propria putere. Este un cânt care se repetă la infinit’’. Istoricii şi criticii de artă din toată lumea consideră că ansamblul de la Tg. Jiu este singurul care se poate asemui cu monumentele egiptene, greceşti şi cele ale Renaşterii. Mai tânăr şi mai bătrân decât lumea, Constantin Brâncuşi aşează ‘’Coloana fără sfârşit’’ la graniţa dintre clasic şi modern, ca o expresie a frumuseţii geniului românesc.
’’Brâncuşi dintotdeauna’’ - La celebrarea Centenarului Brâncuşi, oameni de cultură, istorici şi critici de artă, esteticieni, sculptori şi savanţi din întreaga lume s-au reunit la Tg. Jiu pentru a-l omagia pe Constantin Brâncuşi, sculptorul care ‘’a dat epocii noastre conştiinţa formei.
La orele 20:55 şi 4:55 seria POESIS cuprinde o serie de poeme dedicate lui Constantin Brâncuşi scrise de autori români şi străini contemporani: Andre Castagne (Belgia), Lucian Blaga, Ana Blandiana, George Popa şi Petre Ghelmez.
Poeziile sunt recitate de actorul Constantin Lupescu în studiourile TVR. Acestea au fost selectate din antologia lirică ’’Poezia artelor frumoase’’, îngrijită de criticul şi istoricul de artă Marin Mihalache în 1989.
Un articol scris de Ileana Ploscaru Panait.
