O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut cantități uriașe de apă, viitura s-a lăsat ca un munte peste localitățile din cele două județe. Pagubele au fost imense, iar dincolo de cifre, rămân distrugerile despre care oamenii din Cudalbi spun că, deși au mai fost loviți de inundați în 2013, ce s-a întâmplat acum depășește imaginația.
Prezentă în zona calamitată încă din primele zile, echipa Televiziunii Române - Ilinca Nazarie, jurnalist, Relu Calotă, operator și Laurențiu Tuță, șofer - s-a aflat alături de cei greu încercați de potop. Ei au transmis telespectatorilor TVR imaginea dezastrului și durerea localnicilor și au împărțit ajutoare strânse în campania „Împreună facem bine!”. A trecut o săptămână de la acea noapte cumplită, dar șocul, spaima și disperarea nu s-au diminuat. Cu vocea înecată de emoție și de multe ori cu lacrimi în ochi, Ilinca Nazarie, jurnalist cu experiență, a adus mărturii cutremurătoare despre oamenii din zonele afectate, care și-au văzut viața distrusă într-o singură noapte.
„Prima dată am ajuns în Cudalbi, apoi am plecat în Costache Negri și am ajuns și în Pechea, alături de Crucea Roșie. Cudalbi era o comună cochetă, cu o școală nou construită și un parc foarte frumos. Dacă reușești să treci un pic de stratul gros de nămol care s-a depus acum, ai să-ți dai seama că era un sat de oameni gospodari. Aveau animale, unii chiar 30 de porci, tauri sau 10 miei. Nu mai au nimic. Unul dintre localnici, care a pierdut zeci de porci, a reușit să mai recupereze doi. Mă uitam la grădinile gospodăriilor. Pe sub stratul de nămol se vedeau ieșind flori, nu buruieni, flori frumoase. Acolo, sub nămol, fusese o grădină care arăta foarte bine. Oamenii din comună aveau grijă de casele lor”, a povestit Ilinca Nazarie.
Reporter TVR: Nu este prima inundație din zonă. Erau localnicii pregătiți?
Ilinca Nazarie: Mulți dintre ei au trecut prin experiența aceasta în urmă cu 11 ani. Atunci și au dat seama că apa poate veni din nou peste ei și tocmai de aceea și-au făcut casele mai înalte. Am vorbit cu localnici care în 2013 au pierdut tot și au refăcut casa cu o fundație de 1-1,5 m. Mult mai înalte decât cele de dinainte, tocmai în ideea că dacă vine iarăși „râpa”, ei așa spun „vine râpa”, să nu le mai intre apa în casă. Cu toate că mulți aveau casele înălțate, apa a intrat la un metru și jumătate. Și nu era apă curată, ca în 2013, acum a fost nămol, mâl și mizerie - tot ce s-a adunat de pe dealuri. În toate locurile în care am fost aveai aceeași senzație: puneai piciorul în pământ și nu știai... te mai desprinzi, mai ieși de acolo? Problema e că au trecut atât de multe zile și totul a început să miroasă. Este înfiorător... intri în unele case și simți ca o duhoare a morții. Așa este acolo. Miroase a mucegai în unele locuri și sunt case cu pereți crăpați, altele cu pereți dârmați. Locuitorii din zonă n-aveau mult, nu erau oameni bogați, dat toți mi-au spus că aveau suficient cât să trăiască și să se ducă să vândă la piață câteva roșii sau castraveți. Ca orice gospodar, puneau conserve, ca să aibă ce să mănânce peste iarnă și aveau păsări în curte. Oamenii cu asta se ocupă aici, cu agricultura și crescutul animalelor. La fel ca în Corod, în zona de sere.
Cum este în localitatea Corod?
Dacă în celelalte localități am văzut suferința oamenilor maturi sau în vârstă, în Corod am întâlnit oameni tineri, care aveau afaceri. Când zic afaceri, mă refer la zeci de hectare de solarii. La prima vedere, ai fi zis că nu s-a întâmplat nimic aici, solariile nu erau căzute, cred că vreo 10 au fost dârmate de ploaie. Problema e că înăuntru a pătruns același strat de nămol și dacă vine căldura se va usca, pentru că se usucă foarte repede și omoară tot. „Tot ce vezi aici, acum e verde și frumos. Dar în 2-3 zile, când începe să se usuce, culturile mor, Eu nu mai pot să recoltez de aici, Nu mai am ce să mai scot”, mi-au spus locuitorii. Aici au fost făcute investiții mari, iar oamenii din asta trăiesc. Ei vând ce cultivă în piață la Matca, Iași, București și au pierdut, practic, tot ce au muncit. Îmi spunea o femeie: „Am niște castraveți, dar acum era grosul, venea perioada murăturilor, când trebuia să vindem mai mult. Și la Corod este aceeași senzație... Te uiți la omul din curte, care stă cu capul în mâini așa 10 minute și după aia se duce și mai pune mâna pe o găleată și mai strânge niște nămol... și iar dă la lopată și mai strânge o găleată... și vezi omul ăla disperat. Iar pe străzi vezi multă agitație cu lume care vine să-i ajute. Au început să sosească camioane în care se încarce toate gunoaiele, pentru că în fața fiecărei case, mai ales în zonele din vale, erau mormane cu tot felul de lucruri, care putrezeau. O mare parte dintre animalele moarte au fost luate în prima zi, însă nu toate. Și astăzi am găsit un loc în care îmi spunea proprietarul că într-o movilă, mai încolo, are 10 miei morți. Pentru că nu ai cum să răscolești nămolul acela, s-a întărit. Dacă nu știi unde exact au fugit mieii, caprele.... poți doar să bănuiești că sub o movilă de nămol sunt animalele. Toate lucrurile acestea te cam strâng în spate...
Cum au trăit noaptea aceea oamenii din zonă?
Bătrânii m-au impresionat cel mai mult. Un locuitor mi-a povestit că s-au ținut de o bucată de pridvor, altul a stat pe o masă o noapte întreagă, cu apa până la piept și a sperat că trece. Nu a trecut, pentru că apa s-a retras târziu, a doua zi, în jurul prânzului. Sunt unii vârstnici care au avut noroc. Întâmplător, în seara în care au avut loc inundațiile, la un bărbat de 92 de ani venise fiica, de la Galați. Urma să stea câteva zile și să mai construiască o sobă în casa nouă, pe care o ridicaseră în locul celei distruse de inundațiile din urmă cu 11 ani. Dacă ea nu ar fi fost acolo când a început furtuna, cu siguranță bătrânul ar fi murit luat de ape. Sunt oameni care au fost salvați de animale. Un bătrân spunea că s-a trezit pentru că auzit pisica mieunând și a vrut să o lase să intre în casă. Când și-a dat picioarele jos din pat, s-a trezit în apă. Apa era până la marginea patului.
Cel mai dureros este când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”. Intri în curți și vezi un frigider, într-un colț o ladă frigorifică și peste tot haine întinse la uscat, pături, vase... Tot ceea ce găsești într-o casă este întins în curte. Dacă nu e la uscat, atunci este încă îngropat în nămol, iar oamenii scurmă în nămol sperând să mai găsească câte un pahar, o farfurie, o pătură... O bătrână mi-a arătat o perdea și mi-a spus: „Ce să mai spăl din ea, că eu spăl... am spălat-o deja de trei ori... credeți că pot s-o mai pun în casă?”. Altă localnică mi-a povestit că undeva în colțul curții avea o găleată cu prune. Își propusese să facă magiun, acum nu mai era. Au fost oameni care ne-au zis „Mai bine mă lua apa și pe mine!” iar alții „Mi-am dorit să mor la mine în casă. Nu pot, că nu mai am casă!”. Sunt oameni văd cealaltă parte „Măcar nu m-a luat apa și pe mine!” sau „Lasă că reușesc, mai fac o casă!”, depinde de om, de puterea pe care o are fiecare și de cei pe care îi are în jur.
Un interviu de Anca Simionescu
Fotografii: Laurențiu Tuță, Horațiu Haralambie
