O imersiune în aria capitalei algeriene îmbină sacrul și profanul într-o manieră fascinantă parcurgând un itinerar de la cele mai importante moschei și Basilica Notre-Dame-d'Afrique până la cele mai reprezentaive muzee și colecții de artă. Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 17:30, la TVR 2 și TVR+.
Echipa emisiunii "Cap Compas" vă invită la o călătorie în fascinantă capitală a Algeriei, centru civilizațional nord african și punct de interes cultural, turistic și economic.
Algerul se dezvăluie călătorului că un amfiteatru monumental, așezat suveran în fața imensității mării.
Clădirile medievale ale străvechii medine se intercalează organic cu fațadele riguroase din epoca colonială, într-un dialog arhitectural unic, unde curentele istorice nu se anulează, ci se potențează reciproc.
Capitală Algeriei nu este o simplă aglomerare urbană, ci cartea de identitate autentică a unui popor profund conștient de valoarea să, mândru de istoria și de cultură să, o citadelă a demnității unde fiecare colină este un pisc al memoriei colective. Alger este locul unde se întâlnesc toate influențele: feniciană, otomană și franceză.
Qashbah este un cartier emblematic care reprezintă astăzi pilonul central al identității locuitorilor din Alger, un sanctuar unde spiritul autentic algerian a rezistat opresiunilor timpului.
În pofida faptului că la prima vedere totul pare un labirint de nepătruns, ulițele din Qashbah se întretaie într-o manieră extrem de ingenioasă; ele urmează subtil cursul pantei, conducând întotdeauna vizitatorul spre un numitor comun – stradă principală.
Qashbah nu se vizitează doar cu privirea, ci se trăiește cu întreaga ființă, că o mărturie vie a unui popor care a știut să își conserve neatins sufletul în potecă îngustă a istoriei.
.
Palatul Beiului este o răspântie superlativă unde asprimea pietrei de pe ulițe se topește în cel mai pur rafinament arhitectural al epocii otomane.
.
În acest perimetru princiar, albul este cu adevărat „regele” spațiului – un alb suveran, imaculat, care captează și amplifică lumina din înalt, transformând zidurile într-o odă adusă purității geometrice.
Ridicată în secolele de glorie ale Regenței, această reședință monumentală a fost concepută că un univers dual, îmbinând cu geniu funcționalitatea casnică cu cea a reprezentării oficiale.
În timp ce saloanele exterioare și divanul găzduiau fastul audiențelor diplomatice și deciziile care guvernau destinele Mediteranei, curțile interioare păstrau tăcerea și intimitatea vieții private.
.
Marea Moschee – Djamaa el-Kebir
Răstimpul se revelează a fi că o trecere dincolo de pragul timpului, o întoarcere mistică la simplitatea pură de la începuturile islamului.
Aici, decorațiile puține, epurate de orice stridență, și clarobscurul blând care domină naosul fac că drumul printre șirurile nesfârșite de coloane să devină o perpetuă închinare.
.
În această penumbră sacră, gândul călătorului zboară inevitabil spre primii întemeietori almoravizi și spre menirea lor înaltă în istoria Magrebului.
.
Moscheea își depășește astfel funcția strictă de loc de rugăciune, devenind un spațiu de celebrare a memoriei vii a Algerului.
Djamaa el-Djazaïr – Marea Moschee Nouă din Alger este edificiul reprezentativ care redefinește întreaga estetică urbană a secolului XXI.
Această structură titanică nu este doar un lăcăș de cult, ci un adevărat manifest din piatră, sticlă și lumină, un spațiu guvernat în totalitate de legile superlativului absolut.
Întins pe o suprafață de aproape patru sute de mii de metri pătrați la buza golfului, complexul monumental se afirmă cu mândrie că a treia cea mai mare moschee a lumii și cea mai mare de pe întregul continent african, având capacitatea de a adăposti sub aripa să o masă copleșitoare de până la o sută douăzeci de mii de credincioși.
Piesă să de boltă, minaretul-far care străpunge cerul Capitalei, atinge înălțimea record de două sute șaizeci și cinci de metri, fiind cel mai înalt turn religios de pe planetă.
.
Pe una dintre crestele care veghează autoritar orașul, se înalță Basilica Notre Dame d’Afrique, o veritabilă santinelă a spiritului și un simbol profund al coexistenței.
Pe frontispiciul său stă încrustată o faimoasă inscripție ce depășește granițele dogmatice, amintind fiecărui pelerin o rugăciune universală: „Maică Domnului a Africii, roagă-te pentru noi și pentru musulmani”.
.
Momentul optim pentru a trece acest prag este, fără îndoială, cel al apusului, când lumina crepusculară îmbracă golful Algerului într-o paletă copleșitoare de purpură și aur, oferind una dintre cele mai spectaculoase panorame din întreaga Mediterană.
.
Din punct de vedere arhitectural, bazilica proiectată de Jean-Eugène Fromageau se înfățișează că un monument eclectic de excepție, un stil hibrid în care rigoarea Neo-Bizantină dialoghează fascinant cu accentele neo-maure.
.
Muzeul de Artă Islamică întâmpină cu obiecte care depășesc simplă condiție de exponat, fiind rodul pur al meșteșugurilor locale și al unor îndelungi sinteze culturale.
.
Îndeletnicirile celor care le-au dat viață nu sunt improvizații de moment, ci rezultatul unei experiențe milenare, transmise și șlefuite cu sfințenie din tată în fiu, că o moștenire de preț a sângelui și a breslei.
.
Fiecare piesă expusă în vitrine emană o precizie chirurgicală și o viziune artistică superioară, demonstrând cum materia brută a fost stăpânită de-a dreptul demiurgic, indiferent că vorbim despre texturile calde ale lemnului, asprimea metalului modelat prin foc, finețea textilelor țesute la război sau fragilitatea nobilă a ceramicii smălțuite.
Secțiunea dedicată mozaicurilor romane este un spațiu în care fiecare exponat restaurat cu grijă, fiecare scenă reconstituită din mii de piese minuscule de piatră reprezintă un tărâm de sine stătător – uneori fantastic, populat de zeități marine și creaturi mitologice, alteori profund real, ancorat în scene de vânătoare, serbări sau culesul roadelor pământului.
Această fâșie de piatră colorată este oglindă fidelă a unei epoci ce amintește de vremurile de glorie ale provinciei romane, un creuzet în care mitologia se îmbină organic cu realitatea istorică.
Muzeul Bardo din Alger își primește vizitatorii nu doar că o instituție a memoriei, ci că o sublimă operă de artă în sine.
Găzduit într-o fastuoasă vilă în stil maur ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea că reședință de vară pentru prințul tunisian Hadj Omar, palatul Bardo se înfățișează că o răspântie desăvârșită a frumosului.
Complexitatea acestei vile, cu cele peste treizeci de încăperi articulate cu geniu în jurul curților interioare, ne transpune instantaneu în conceptul maur de multifuncționalitate urbană. Locul era în egală măsură o fortăreață a intimității casnice, un spațiu de recreere umbrit de portocali și iasomie, dar și un teritoriu oficial destinat primirii fastuoase a oaspeților.
Reconfigurate cu o fidelitate documentară remarcabilă, camerele palatului evocă dinamică vibrantă a vieții domestice de altădată: de la bucătăriile cu vetre adânci din piatră, la dormitoarele tainice și saloanele primitoare, concepute special pentru ritualul aristocrat al cafelei.
În acest ansamblu, curțile interioare, dominate de clipocitul fântânilor de marmură, nu sunt simple elemente de decor, ci adevărate oaze paradisiace destinate să aducă răcoarea cerului în mijlocul pietrei.
Grădina Botanică Hamma (Jardin d'Essai) este adevăratul plămân verde al metropolei și un paradis senzorial unde natură pare să fi învins definitiv vicisitudinile istoriei.
Întins pe mai bine de treizeci de hectare într-un amfiteatru natural ocrotit de dealul Arcades, acest spațiu de o frumusețe ireală respiră în perfectă consonanță cu marea.
Aici, briza Mediteranei aduce umiditatea binefăcătoare ce întreține un microclimat excepțional, oferind o oază de răcoare unică în mijlocul forfotei urbane.
Producător: Elena Dinu
Sursa foto: Titi Dincă
.
