loader
Foto

Galerie foto

Dr. Diana Vasile: „Mai mult decât o profesie, am o pasiune, vorbesc şi predau dar, în realitate, dezvolt oameni” | VIDEO

PROMO  TVR2 

Invitata Danielei Zeca Buzura la „Mic Dejun cu un Campion”, în ediția de sâmbătă, 1 iunie, de la ora 10:00, a fost conf. univ. dr. Diana Vasile – psihoterapeut, clinician şi profesor, preşedintele Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei din România

 

V-am invitat în această sâmbătă la o ediţie la care a răspuns invitaţiei noastre o somitate a psihologiei din România. După decenii de marginalizare şi folosire ca instrument de condiţionare politică, acest domeniu atât de sensibil al ştiinţelor reintră în drepturile lui. Iar în 2006, după o lungă perioadă, profesiunea de medic psiholog şi-a recăpătat locul binemeritat în nomenclatorul meseriilor.

Ne referim la un context favorabil pentru care au pus umărul mai mulţi specialişti printre care un nume de marcă este şi invitatul de astăzi de la Mic Dejun cu un Campion. Un profil de adevărat câştigător, pentru că, după stagiul de specializare în Australia, unde i se propusese să rămână după studii, Conf. Univ. Dr. psiholog Diana Vasile a decis exact ce era mai dificil pentru cariera sa. Anume, să se întoarcă, să profeseze şi să creeze un Institut pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, unic în România, instituţie care, nu peste mult timp va sărbători cinsprezece ani de la înfiinţare.

(w882)

Nu a fost uşor din multe motive. Şi, din câte am înţeles unul dintre ele se referea chiar la acomodarea doamnei profesor dar şi la dificultatea de a închega o echipă de profesionişti valoroşi. Însă, perseverenţa, abilităţile de comunicare, convingerea şi pasiunea s-au adunat în persoana Dianei Vasile într-un mod fericit. ’’Mi-a fost clar că voi fi un outsider. Pentru că vorbesc despre lucruri nedigerabile cu uşurinţă şi nevalidate. Dar, ce m-a împins înainte a fost chiar impactul asupra mea. Eu am simţit şi am văzut lucrurile dintr-o altă perspectivă. Şi asta m-a făcut să găsesc cuvintele şi emoţiile potrivite. Iar când colaboratorul meu a înţeles, mi s-a alăturat. Aşa mi-am construit echipa’’. Astfel încât, astăzi, în platoul emisiunii de la Librăria Cărtureşti avem dovada nu doar a unui bun profesionist dar şi a abilităţii de a lucra cu oamenii, a talentului de scrie şi de a pune în pagină teoriile sale.

„Avem nevoie să vedem ce ne oferă ştiinţa. Ce date, ce informaţii şi perspective ne aduce. Trebuie să înţelegem cum poate apărea o astfel de rană psihologică, şi, pe cale de consecinţă, cum ne poate afecta fizic. Trebuie să cercetăm cum poate să se schimbe, cum se poate ameliora, vindeca sau dimpotrivă, care sunt condiţiile ce o pot agrava. Psihoterapia traumei urmează primelor exerciţii de cunoştere de sine, de observaţie şi de ameliorare a unor capacităţi şi abilităţi”, spune Diana Vasile.

(w882)

Peste doar câteva zile se lansează la BookFest, volumul ’’Anatomia traumei. Cum să ai o viaţă mai bună când sufletul te doare’’, editat de Bookzone în 2024. Din prezentarea acestuia selectăm: ’’Având peste 25 de ani în cercetarea și înțelegerea traumelor, Dr. Diana Vasile a scris o lucrare profundă, care pătrunde în adâncurile psihicului uman, explorând rănile nevăzute ce modelează sufletul și conștiința. ’Anatomia traumei’ nu este o lectură obișnuită, ci un ghid care te poartă cu claritate prin labirintul traumelor, dezvăluindu-ți structura, dinamica și modul terapeutic de abordare a acestor experiențe dificile, ce pot lăsa cicatrici adânci în psihologia noastră’’. (sursa: Bookzone)

O carte-ghid am putea spune, pentru că în trecut acest domeniu atât de sensibil care face o analiză aplicată şi poate oferi multe răspunsuri lămuritoare nu doar la nivel individual ci cu reale consecinţe la nivel social, a fost cercetat foarte puţin, incomplet şi, de multe ori aproximativ şi superficial. Diana Vasile vine să demonstreze cu elocvenţă, cu exemple concrete şi concluzii revelatoare despre conştiinţă şi comportament, bazate pe cercetări şi studii de caz că psihoterapia nu este un moft, ci este o ştiinţă în sine. ’’Anatomia traumei’’ dar şi cartea ce va urma, vor face mai multă lumină pentru mulţi dintre aceia care nu s-au aplecat niciodată cu adevărat asupra descifrării traumei generatoare de multiple consecinţe la nivel psihologic şi fizic.

(w882)

Psihoterapia a devenit o tendinţă la modă. Nu se poate să nu observăm şi inflaţia de ’’specialişti’’ care cred că-şi pot da cu părerea într-un domeniu atât de sensibil. Dar este bine de ştiut că întotdeauna va exista o selecţie ce se bazează pe competenţa autentică a terapeutului şi pe cercetarea ştiinţifică, aspecte ce nu sunt la îndemâna oricui. ’’Nu putem opri social media dar avem nevoie să fim educaţi. Să învăţăm despre strategiile de stres, să învăţăm despre traumă ca să putem gestiona eficient propria persoană şi, când ajungem în poziţii de responsabilitate (părinte, educator, manager, conducător la orice nivel), să funcţionăm sănătos. Nu dintr-o perspectivă post-traumatică. Şi, atunci avem şansa ca şi familia, grupurile, comunităţile, instituţiile pe care le coordonăm să devină mai sănătoase’’ – spune Dr. Diana Vasile

Aşadar, despre blocajul psihologic şi gravitatea deconectării de sine, despre starea de bine şi dezvoltarea personalităţii, despre trăiri ascunse şi protecţie, mecanisme de reglare şi posibilităţi de reacţie, despre stres cronic, anxietate şi depresie, despre adversitate şi multe, multe alte puncte de interes major vom afla pe parcursul emisiunii dacă alegeţi să ne urmăriţi cu atenţie.

(w882)

Privilegiul nostru este că, alături de Dr. Diana Vasile şi de Daniela Zeca Buzura - care a citit şi s-a documentat cu meticulozitate asupra unui subiect de o asemenea relevanţă în societatea contemporană –, vom înţelege clar şi aplicat care sunt semnele la care trebuie să fim atenţi. Şi, cu certitudine că este bine să avem în casă şi să citim această carte care ne va da cu mult mai multe informaţii decât am fi putut discuta în cele cinzeci de minute alocate întâlnirii noastre de astăzi. ’’Mai mult decât o profesie, am o pasiune, vorbesc şi predau dar, în realitate, dezvolt oameni’’, mărturiseşte Conf. Univ Dr. Diana Vasile.

Vă invităm aşadar, ca în fiecare sâmbătă dimineaţa, la o cafea savurată cu multă seriozitate şi interes începând cu ora 10:00, la TVR2 şi duminică, de la aceeaşi oră, la TVRCultural.

***

Program de difuzare:

  • TVR2 - sâmbătă, 1 iunie 2024, de la ora 10:00 (reluare luni, 3 iunie 2024, ora 14:00)
  • TVR Internaţional - 1 iunie 2024, ora 10:00
  • TVR Moldova - duminică, 2 iunie 2024, ora 9:00
  • TVRCultural, duminică - 2 iunie 2024, ora 10:00
  • TVR+

***

Un articol de Ileana Ploscaru Panait

Logo

 
Marina Almăşan: „Mă declar din nou cucerită de sufletul moldovenesc!” Hai-Hui prin Chişinău, miercuri seară, la TVR 2

„Un oraș în tranziție, în care clădirile noi și cele vechi stau drepţi, una lângă cealaltă.” Astfel descrie Marina Almăşan capitala Republicii ...

„TVR a fost, este şi va fi preferata mea!” – Sanda Ladoși, invitată la Revelion 2026

Una dintre cele mai versatile și apreciate voci ale muzicii românești, cea care a reprezentat România la Eurovision 2004 și este unul dintre ...

Nevoi importante pe care sportul le poate satisface

Calitatea motivației sportivilor crește atunci când mediul de antrenament satisface nevoile psihologice fundamentale de autonomie, competență și ...

Din 15 decembrie, " Secretele de la palat" continuă seria dramelor istorice coreene şi aduce povestea frumoasei regine Seondeok. De luni până ...

Moţiunea de cenzură în care se cere demisia Guvernului, dezbatere și vot

Parlamentul României se pregătește pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură intitulate „România nu este de vânzare – fără progresiști la ...

„Atmosfera aceasta de petrecere este fix… ca la 20 de ani!” Voltaj, energie și emoție în programul de Revelion la TVR 1

„Televiziunea Română prezintă: Revelion 2026” – programul TVR 1 din noaptea de 31 decembrie aniversează într-un mod cu totul special intrarea în ...

Irina Loghin, „regina muzicii populare”, pe scena Revelionului TVR 2026

Voce emblematică a folclorului românesc, Irina Loghin este invitată în „Televiziunea Română prezintă: Revelion 2026”, programul care deschide ...

În această ediție vă invităm să privim împreună lumea animalelor cu mai multă atenție, cu mai multă responsabilitate și cu inima deschisă. ...

Umbrele NeLibertății, o dezbatere „Omul și Timpul”, la TVR Cultural

„Revoluția din decembrie 1989 a devenit un paradox fără comparație: prima revoluție urmată de plecarea învingătorilor, nu a învinșilor. 1989 ...

Revitalizarea zonelor rurale din România reprezintă o provocare complexă a cărei soluționare depinde, în mare măsură, de succesul ...

Ștefan de Faÿ, un ambasador al demnității românești: „Excelența înseamnă respect egal pentru toată lumea!”

Duminică, 14 decembrie, ora 15:30, la TVR Cultural, „Portret de Excelență” îl are ca invitat pe Ștefan de Faÿ, Consul General Onorific al ...

Andrei Ursu (WRS) petrece Revelionul în familie. În familia TVR

Artistul care au cunoscut o ascensiune notabilă în ultimii ani, mai ales după participarea sa la Eurovision, se numără printre invitaţii ...

„Cum ne omorâm femeile” – un documentar tulburător la „Dosar România”

FEMICID. Cum ajunge un bărbat să devină ucigaș și ce semne de avertizare a ratat societatea? Realizatoarea TVR Alina Amza trage un semnal de ...

Peste 500 de procurori și judecători, mesaj de susținere pentru magistrații care au făcut dezvăluiri

Dezvăluirile din documentarul de investigație „Justiție Capturată” realizat de Recorder continuă să cutremure sistemul judiciar, generând o ...

Europa League: FCSB – Feyenoord 4-3

Campioana României, FCSB, a reușit o performanță de senzație miercuri seară, în fața puternicei formații olandeze Feyenoord, obținând un succes ...