loader
Foto

Galerie foto

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

RECOMANDARI  TVR2 

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri alături de Anghel „Caliu” Gheorghe și celebrul său taraf de muzică lăutărească.

 

Istorii de bun gust

„Clejani e o comună în care Caliu așteaptă „să vină cultura aia, și peste noi”, pentru că nu puține lucruri importante au avut loc pe-aici, și mai sunt de spus. Efervescența culturală care mai animă Clejaniul, astăzi, localitate ce a devenit celebră grație tarafului, și nu a unei instituții ce a fost candva prima școală de arte și meserii, cuprinde în ea povești despre un palat venețian, câțiva haiduci, ruinele și legendele unui institut, primul din principatele române, orchestre venite cândva de la Viena, lăutari care au plecat, între timp, către restul lumii și s-au întors acasă, Carol I sau Johnny Depp, totuna, un melanj baroc ce supraviețuiește în timp sau, doar coexistă între cer și pamant”, spunea Camelia Moise în deschiderea unei noi ediții „Istorii de bun gust”, la TVR 2.

(w882)

Alături de echipa „Istorii de bun gust”, Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, un sat de aproape 500 de ani în care maiorul sărb Mişa Anastasievici a infiinţat prima şcoală de arte şi meserii. Și tot în Clejani s-au născut unii dintre cei mai buni lăutari, printre care și Anghel „Caliu” Gheorghe, de la care am aflat povești inedite.

„Am plecat cu taraful în 1988 la Paris și la Versoix, la Regele Mihai”, își amintește Anghel „Caliu” Gheorghe de prima ieșire în afara țării. Apoi povestește cu umor peripețiile din primul său zbor cu avionul, dar și cum a scăpat de ochii vigilenți ai securistului care îi urmărea.

„Eu și cu Fălcaru eram cei mai tineri, dar erau și bătrânii cu noi. Ne întrebau, unde ne ducem? Doamne, când am decolat... nu o să uit toată viața! S-a dus bătrânul Manole la baie și s-a blocat ușa la toaletă. A fost râsul de pe lume. Striga la noi „Veniți și scoateți-mă de aici!”. Mai avea și două pălării în cap, pentru că luase una de rezervă și uitase că le pusese una peste alta!”, a spus Caliu.

„Am ajuns la Paris și ne-au dus la hotel. Totul era pregătit și luxos. Aveam și un securist, care ne urmărea pas cu pas, ca să nu rămânem pe acolo. I-am spus în față: „Nu mă mai urmări, stai fără grijă că ne întoarcem acasă. Mergem și cântăm, ne facem datoria, nu facem necazuri. I-a venit inima la loc!”, a adăugat lăutarul.

(w882)

Clejanii au povești de spus și celor interesați de istorie. Aici, în urmă cu mai bine de o sută de ani, era reședință de plasă, cu jandarmerie, oficiu poștal, pichet unde se schimbau caii Poştalionului, chiar și judecatorie. Dar, mai mult de toate, sunt mândrii de povestea unui preabogat sârb care, expulzat din țara lui, a venit să trăiască și să moară aici. Este vorba de maiorul Mișa Anastasievici care a făcut o școală nouă, pe care a întreținut-o pe cheltuiala proprie și Institutul de băieți „Maior Mișa Anastasievici” de la Clejani, prima școală de arte și meserii din Principatele Române. Copiii care veneau aici se visau „logofeți sau cântăreți”, dar se învățau și meserii utile satului, precum fierăria, rotăria și cizmăria. La școala cunoscută și ca „Institutul de la Clejani”, bursierii externi, cei saraci, erau întreținuți din banii maiorului, care scotea din buzunar 27.880 de galbeni, în fiecare an.

Faima recentă a localității a fost adusă de „Taraful Haiducilor”, care a cântat pe marile scene ale lumii, de la Opera din Paris până la Carnegie Hall, în New York, în America Centrală și America de Sud, Japonia, Australia și Noua Zeelanda. Au cântat chiar și pentru prințul Albert de Monaco și au jucat în filme, alături de Johnny Depp. „Taraful Haiducilor” a câștigat în 2002 marele premiu BBC Awards for Music la categoria Europa și Orientul Mijlociu, premiul fiind înmânat de marele actor de la Holywood, prietenul lui Caliu, Johnny Depp.

(w882)

Preparatul ediției este PILAF SÂRBESC CU TURMERIC, unul de post, pentru că locuitorii din Clejan, de la copiii de-o şchioapă și până la cei cu părul alb, nu lipsesc de la biserică și ascultă în linişte slujba de duminică. Orezul cu turmeric este delicios și se poate combina cu o varietate mare de preparate sau se poate consuma ca atare.

(w882)

 

Logo

 
„A fost iadul pe pământ”! „Broșteni, 2025. Cronica unui dezastru” deschide noul sezon „Dosar România”, la TVR 1

Forța naturii, lipsa de responsabilitate și spectacolul politic clădit pe suferința oamenilor. O tragedie, care, extrapolată, e povestea unei ...

Turcia lui Erdogan, între putere, control și război la granițe

Emisiunea „Omul și timpul” propune, duminică, ora 17:00, la TVR Cultural, un dialog despre putere, influență regională și felul în care deciziile ...

Dueluri de foc: finalele de volei, live la TVR SPORT

Duminică, 5 aprilie, TVR SPORT aduce de la Blaj una dintre cele mai importante zile ale sezonului voleibalistic intern: finalele Cupei României ...

Mel Gibson – portretul unui titan căzut și reinventat, la TVR Cultural

O figură care a încins ecranele, a rupt box office-ul și a sfidat convențiile. Mel Gibson a fost iubit, urât, blamat și aplaudat cu aceeași ...

Bruma... de aprilie – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul nu înseamnă doar răzvrătire și nonconformism, ci și memorie, renaștere culturală și continuitate. Despre toate acestea vorbeşte ...

Modelul de gândire iraţională elaborat de Albert Ellis și aplicabilitatea lui în sport

Gestionarea anxietății în sportul de înaltă performanță reprezintă o componentă esențială a pregătirii mentale, fiind strâns legată de modul în ...

Documentarul „Mafii şi bănci”, episodul final al seriei, la TVR INFO

Documentarul în trei episoade „Mafii și bănci” (Mafias et banques, Franța, 2023), realizat sub regia și narațiunea lui Christophe Bouquet după un ...

Cea mai mare „Petrecere... cu cântec!”, de Florii, la TVR 1

Iuliana Tudor ne invită să ne bucurăm de sărbătoarea Floriilor alături de nume mari ale folclorului românesc şi de reprezentanţi ai tinerei ...

2026, un an metal-rock aniversar cu Petre Magdin, Tectonic 40 și gala „We are the Underground 2”

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 23:00, la TVR Cultural

Două noi episoade „Memorialul durerii” - despre elitele încarcerate la Aiud și Jilava, la TVR Cultural

Pe 4 și 11 aprilie, de la ora 18:30, la TVR Cultural, „Memorialul durerii” aduce pe ecrane două episoade în premieră din seria „Uniunea ...

Gigi Căciuleanu la Muzeul MINA – Spectacolul ONIRIUS se vede la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural văd sâmbătă un spectacol imersiv de dans, lumină și proiecții, o parabolă despre despărţiri, căutări, regăsiri. Şi ...

Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Priorităţile în educaţia preuniversitară din România

„Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele” este definiția pe care o ...

Floriile: Intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi ...

Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.