Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre semnificaţia acestei sărbători în viaţa lor, dezvăluindu-ne o altă latură a personalităţii lor.
E vremea poveştilor. E vremea familiilor strânse în jurul mesei, a bucuriei, a înţelegerii şi păcii. E vremea în care lăsăm deoparte, chiar şi pentru câteva zile, grijile cotidiene, pentru a ne întoarce la noi înşine. La ce e cu adevărat important.
Televiziunea Română ia parte la toate evenimentele majore din viaţa neamului nostru. Iar această perioadă abundă în momente ce merită marcate! Hai mai bine despre... Crăciun să povestim, ar spune acum Creangă. „Zi-le de Sărbătoare” este şi titlul campaniei TVR în care jurnalişi, vedete, oameni de televiziune îşi dezvăluie o altă latură a personalităţii lor, una sensibilă, lăsându-ne să le cunoaştem o parte a sufletului care îi arată aşa cum sunt: oameni.
Iată ce ne povesteşte Marius Popa, prezentatorul „Telejurnalului matinal” de la TVR 1 şi TVR INFO:
Care sunt cele mai frumoase amintiri despre Crăciunul petrecut în familie?
Cel mai frumos Crăciun în familie e Crăciunul în familie. Cel mai frumos Crăciun îl am în fiecare an atunci când am posibilitatea să îi am aproape pe toți din familie. E adevărat că în ultimii ani ne-am despărțit de doi dintre bunici și se cunoaște asta pentru că ne gândim de fiecare dată la ei. Însă, când mă gândesc la sărbători, mă gândesc, evident, la sărbătorile făcute acasă, cu bunici, cu toate tradițiile românești – care se păstrau când eram eu copil, în zona în care locuiesc bunicii mei. Așa că, da, îmi aduc aminte cu mare drag și, uneori, acum, când vin sărbătorile și ne reunim, ne dăm seama că familia nu mai e atât de mare. Şi nici sărbătorile nu mai sunt așa cum erau odată.
La ce te gândești prima dată când auzi Crăciun? Cu ce asociezi această sărbătoare?
Crăciunul îl asociez cu bunicii. Bunicii, pentru mine, sunt... cum să zic, mirosul acela de cozonaci, pentru alții, pentru mine-s bunicii. Când mă gândesc la Crăciun, mă gândesc la Mamaie și la Tataie, că așa se spune la mine în zonă. Acolo l-am cunoscut pe Moș Crăciun (deși, tata, să știi că știu că tu erai „Moş Crăciun”!). L-am descoperit! Eu am fost, cumva, detectiv de mic. Când a venit prima oară Moș Crăciun, eu am fost foarte atent. Erau mai mulți copii din sat, eu eram atent la Moș Crăciun. Şi am observat că tata avea șosete de un anume fel și am văzut că Moș Crăciun avea același tip de șosete. Şi când a plecat Moș Crăciun, am zis: „Nu, eu cred că Moș Crăciun e tata!” Vă daţi seama că mama a zis „Nu e tata, Moș Crăciun stă în Laponia”...
În al doilea an, am stat, cred, o lună de zile, căutând în toată casa cadoul de Crăciun, pentru că știam că e tata și trebuia să-l găsesc. L-am găsit până la urmă. Dar nu am spus niciodată părinților că am găsit cadoul. M-am liniştit: „Ok, deci e tata, la revedere”.
De ce este Crăciunul special pentru tine?
Cred că prin bunătate. Pentru că, de Crăciun, oamenii încearcă să fie mai buni – deși cred că ar trebui să fim mai buni tot timpul anului. Însă, dacă ieși din casă, e și frig afară în perioada de sărbători de Crăciun, o să vezi că oamenii au, așa, un pic de bunătate în ochi. Indiferent câte griji au, indiferent că poate că le lipsesc foarte multe lucruri de pe masă sau n-au cadoul potrivit pentru copii... Însă, cu toate astea, reușesc să găsească dramul acela de bunătate și să se uite altfel, cu bunătate, la cei de lângă ei. Cred că, pentru mine, de asta e atât de importantă și de specială această sărbătoare.
Povestește-ne o faptă bună făcută de tine, demnă de spiritul Crăciunului.
Faptele bune ar trebui să rămână... acolo, cumva, în spatele cortinei. Cred că toți ne chinuim să facem fapte bune – și nu numai de Crăciun. Fac. Am fost şi sunt în continuare voluntar. Uite, n-am spus nimănui lucrul ăsta: de obicei, mă duc și dau oamenilor străzii, de Crăciun și de Paște, de mâncare și haine. E un fel de obicei pe care îl fac eu, fără să existe nimeni altcineva în jurul meu. N-am spus nimănui, însă încerc să fac cumva să le dau un pic de speranță oamenilor și să le spun că, uite, indiferent cât de greu e, până la urmă, diferența dintre bine și rău o poate face un om. E nevoie de un singur om. Şi nu e nevoie să salvăm lumea, cum am crezut când eram adolescent. E nevoie să salvezi măcar un singur om. Şi dacă tu reușești să faci asta, lumea va fi, cu siguranță, mai bună.
