A învăţat să se bucure de lucruri simple, fără să se teamă că „pierde timp”. Iar acum, împreună cu specialişti în relaţii, psihologi, psihoterapeuţi, life-coaches, specialişti în terapii alternative, ne oferă săptămânal, în emisiunea „Eu pot!”, conţinut de real suport pentru a ne îmbunătăți propriul climat psiho-emoţional.
Anca pare să fi găsit secretul echilibrului perfect între munca în televiziune, familie, timp pentru ea însăşi. O pasionează tot ceea ce înseamnă starea de bine, este dornică să afle cât mai multe şi să se autodepăşească în permanenţă. Şi-a făcut din mens sana in corpore sano un mod de viaţă şi ştie să se bucure de marile succese la fel ca de lucrurile mărunte. Ceea ce ne îndeamnă şi pe noi, arătându-ne că fericirea e ca un buchet de flori de câmp, toate diferite, dar fiecare având aceeaşi importanţă în frumuseţea ansamblului. „Eu pot!”, ne spune Anca Mazilu cu toată convingerea, în fiecare dimineaţă de sâmbătă, de la ora 10.30, la TVR 1.
Despre efectele nocive ale stresului asupra omului modern, despre cum să ne păstrăm mintea ascuțită, corpul în formă și energia la maxim, dar şi despre propriile convingeri şi practici ne vorbeşte Anca Mazilu în cele ce urmează:
Creşte incidenţa tulburărilor mintale în ultima vreme sau e doar mai bine măsurată şi raportată? Dacă da, ce crezi că determină această creştere?
Anca Mazilu: Este un mix între o creștere reală și o mai bună raportare. Statisticile arată clar că incidența depresiei și a anxietății a crescut dramatic în ultimele decenii. De exemplu, Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 280 de milioane de oameni suferă de depresie, iar tulburările de anxietate afectează aproximativ 301 milioane de persoane la nivel global.
Ce determină această creștere? În primul rând, stilul de viață. Ritmul alert, stresul cronic, izolarea socială (exacerbată de digitalizare), lipsa somnului de calitate și supra-stimularea informațională contribuie masiv. Apoi, există și un factor biologic: stresul prelungit modifică structura creierului, crescând nivelul de cortizol și reducând plasticitatea neuronală.
Dar hai să fim sinceri: și faptul că se vorbește mai deschis despre sănătatea mintală joacă un rol. Chiar şi astăzi mai sunt oameni (chiar cu studii) care sunt convinşi că cine suferă de depresie este „mofturos” sau nu e suficient de ocupat. Totuşi, majoritatea a făcut deja switch-ul către o înțelegere mai nuanțată a psihicului şi emoțiilor. Practic, suntem mai puțin dispuși să „tragem de noi” și mai deschiși să recunoaștem că avem nevoie de ajutor.
Recomanzi terapia la scară largă? De ce ne este mai uşor uneori să ne deschidem în faţa terapeutului decât în faţa membrilor propriei familii?
A.M.: Da, aș recomanda terapia la scară largă. Dar nu pentru că „toți avem probleme”, ci pentru că terapia este, în esență, un proces de autocunoaștere. Dacă îți permiți să ai un antrenor la sală sau un nutriționist sau un expert în skin care, de ce n-ai avea și un „antrenor” pentru mintea ta?
De ce ne deschidem mai ușor în fața unui terapeut? Simplu: pentru că nu avem istoric cu el. Familia și prietenii, oricât de bine intenționați, vin cu un bagaj emoțional, așteptări și chiar prejudecăți. Cu un terapeut, nu există „știam eu că ești așa” sau „ți-am zis eu”. El ascultă fără să judece și fără să se simtă personal atacat de ceea ce spui.
Plus, mai e ceva: mintea noastră știe să se autocenzureze în fața celor apropiați. Cu un străin, suntem mai autentici, pentru că nu trebuie să menținem vreo mască socială.
Ce specialişti mai vin la „Eu pot!”, în acest sezon, pentru a ne ajuta să ne păstrăm mintea ascuțită, corpul în formă și energia la maxim – indiferent de vârstă?
A.M.: Şi sezonul acesta avem un mix de experți români şi internaționali care abordează viața ca pe un maraton, nu ca pe un sprint epuizant. Vom avea: neurologi care ne explică cum să ne menținem creierul la capacitate optimă și să prevenim declinul cognitiv; psihologi și terapeuți care vin cu tehnici de gestionare a stresului (inclusiv neurochange, pentru reprogramarea subconștientului); psiho-nutriționiști care ne spun cum să ne hrănim pentru a avea energie sustenabilă pentru corp şi minte; traineri de respirație și meditație, pentru că o minte liniștită înseamnă un corp sănătos, decizii mai bune şi performanțe mai multe; specialiști în somn, pentru că, fără odihnă de calitate, orice altceva devine inutil. Vreau să arăt publicului că vitalitatea nu are vârstă. Mintea și corpul pot fi upgradate în orice moment, dacă ne punem această intenție fermă şi dacă avem instrumentele potrivite.
În ceea ce te priveşte, ce funcţionează cel mai bine pentru a avea o viaţă echilibrată? Ai descoperit ceva recent care să te ajute?
A.M.: Pentru mine, echilibrul nu înseamnă o formulă fixă, ci mai degrabă un sistem de operare care se upgradează constant. Mișcare, meditație, somn bun, hrană potrivită, relații de calitate – astea sunt baza, dar am realizat că adevăratul joc se câștigă la nivel de atenție și intenție. Nu e vorba doar despre ce faci, ci cum faci.
Așa că am început să testez lucruri care îmi recalibrează creierul. Ador frecvențele binaurale și sunetele care îți antrenează undele cerebrale. Le folosesc pentru focus, somn și resetare emoțională, și e fascinant cum îți pot schimba starea în câteva minute. E ca un „hack” neurologic, doar că legal.
În plus, respect proporțiile între strategie – acțiune – pauză – timp cu ai mei. E esențial să înveți când să faci şi când se te dai alor tăi, astfel încât să nu creezi dezechilibre între muncă şi familie!
Mă uit la plăcere ca strategie de performanță, mă bucur de lucruri simple, fără să simt că „pierd timp”. Am trăit mulți ani, prea mulți aş zice, cu 2-3 telefoane care sunau întruna şi îmi dădeau senzația de importanță... O cafea turcească băută ca un ritual, un moment de tăcere absolută, un playlist bun într-o zi de muncă – detaliile astea schimbă jocul mai mult decât ai crede.
Cu ce contra-argumente vii când oameni din jurul tău ţi se plâng: „eu nu pot”?
A.M.: Prima întrebare pe care o pun este: „Și dacă ai putea?”
Suntem antrenați să vedem barierele înainte să vedem soluțiile. Să găsim mai multe scuze decât căi de rezolvare. Să ne plângem mai mult decât să ne aplaudăm. Așa că încerc să le schimb perspectiva:
• „Nu pot” – Ok, dar ai încercat măcar 10%?
• „Nu sunt făcut pentru asta” – Nici mersul pe bicicletă nu ți-a ieșit din prima.
• „Nu am timp” – Dar ai timp pentru scroll, pentru plângeri și pentru „aștept momentul potrivit”?
Nu vreau să fiu doar motivațională, vreau să fiu pragmatică. Dacă ai un obiectiv, dar simți că „nu poți”, hai să-l disecăm: unde e blocajul real? De obicei, blocajul e în mintea noastră, nu în realitate.
Eşti fericită?
A.M.: Fericirea pentru mine nu e un punct fix, e o stare pe care o cultiv. Caut bucuria zilnică, chiar şi în zilele care nu se arată bune de dimineață. Un exemplu care m-a făcut să râd singură de modul în care mintea mea s-a reprogramat pe bucurie: săptămânile trecute trebuia să alerg cu nişte acte într-o clădire cu 10 etaje şi cu lifturi foarte aglomerate şi lente. Am mers pe scări înainte şi înapoi între diverse etaje, m-am întâlnit cu oameni furioşi, în aceeaşi situație cu mine, şi, la un moment dat, m-am surprins gâfâind, dar cu un zâmbet larg pe față, gândindu-mă că îmi bat propriul record la paşii zilnici. Cred că ăsta-i echilibrul.
Ce mă face fericită? Că sunt într-un moment în care mă simt autentică. Că fac lucruri care contează, că ajut oamenii să își îmbunătățească viața, că nu mă las înconjurată decât de oameni pe care mi-i doresc acolo.
Trăim mare parte a vieții în propria minte. Hai să o facem un loc prietenos!
