loader
Foto

Galerie foto

Premieră muzicală în deschiderea campaniei „Omul Anului 2025”

PROMO  TVR1 

Pentru al treilea an consecutiv, Televiziunea Română aduce în prim-plan campania „OMUL ANULUI”. Cel mai amplu proiect social desfășurat de postul public de televiziune dă startul grilei de toamnă. Din 18 septembrie, ora 22:00, vom urmări 20 de portrete ale oamenilor buni care fac România mai frumoasă.

 

Anca Mazilu
Bogdan Muzgoci

Timp de zece săptămâni, în fiecare seară de joi, Anca Mazilu și Bogdan Muzgoci vor modera discuțiile din Studioul 3 al TVR, primindu-și cu brațele deschise invitații.

(w882) TVR

„Este emisiunea în care celebrăm nu doar reușitele personale, ci și impactul pe care un singur om îl poate avea asupra unei comunități întregi. Într-un an plin de provocări și transformări, TVR a ales să pună în lumină oamenii care ne arată că visurile se pot transforma în realitate. OMUL ANULUI 2025 la TVR înseamnă recunoștință, inspirație și speranță pentru viitor”, spune Bogdan Muzgoci, iar Anca Mazilu completează: „Rolul meu și al colegului meu de prezentare este să fim puntea între telespectatori, echipa inimoasă din spate și aceste povești extraordinare, astfel încât fiecare dintre noi să ia cu sine o scânteie de inspirație, să învețe, să se ridice și să ducă mai departe această energie bună. Cred cu tărie că binele se învață, că viața bună se învață și că adevăratele modele ne schimbă direcția în viață. OMUL ANULUI este, de fapt, celebrarea celor care fac mult bine, pentru mulți”.

Premieră muzicală în deschiderea campaniei „Omul Anului 2025”

Startul celui de-al treilea sezon va fi dat de o trupă de calibru: Voltaj. Într-o premieră de neegalat, artiștii vor lansa în primă audiție compoziție muzicală: „Ne-am promis”.

(w882) TVR

„Am fost onorat și inspirat să observ în această seară tot ceea ce fac acești oameni și să-mi doresc să pot face și eu mai mult. Asta le-aș propune și telespectatorilor: să îi ia ca modele! Pentru că asta e cel mai important. Avem nevoie de astfel de modele. 1% din ceea ce fac ei, dacă am face fiecare dintre noi, atunci lumea ar fi mult mai bună!”, a spus Călin Goia.

SEBASTIAN ONAC, protagonistul reportajului „Grame de viață”, semnat de Anca Mazilu, respectiv GELU NICHIȚEL – „Îngerul oamenilor invizibili”, portretizat de Steliana Orășanu (TVR Iași) sunt primii eroi invitați. Lor li se alătură Adelin Petrișor, membru al juriului, un veteran al campaniei „Omul Anului”, dar și actorul Vasile Calofir.

(w882) TVR

(w882) TVR

„Anul acesta avem un format îmbunătățit: 5 minute pentru fiecare portret realizat, 75 de minute pentru fiecare ediție săptămânală, o emisiune retrospectivă pe care o vom găzdui în ziua-simbol a României – 1 Decembrie-, dar și o Gală extraordinară. Emisiunea săptămânală îi aduce în prim plan pe eroii campaniei noastre. Rând pe rând, cu fiecare emisie în parte, îi vom primi în platoul emisiunii pe toți cei 20 de eroi, alături de susținătorii lor, de reporterii care au semnat materialele campaniei, dar și de artiști consacrați, cărora le mulțumim pentru că ni s-au alăturat: Călin Goia, Voltaj, Vlad Miriță, Vasile Calofir, Paula Seling, Ozana Barabancea, Kyrie Mendél, Kamara, Miță Georgescu, Bere Gratis, Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Alina Sorescu și mulți, mulți alții”, a spus Oana Radu Turcu, producător „Omul Anului.

(w882) TVR

Prezentare eroi:

Gelu Nichiţel este fondator și director al Emmaus Iași, o organizație non-profit care sprijină persoane vulnerabile, în special tineri și adulți fără adăpost. Asociația oferă adăpost, sprijin social și integrare profesională, inspirându-se din modelul comunităților Emmaus fondat de Abbé Pierre în Franța. Gelu Nichiţel este cunoscut pentru implicarea sa socială și pentru activitatea sa umanitară, fiind o voce importantă în susținerea incluziunii și demnității persoanelor marginalizate.

Sebastian Onac, profesor de informatică, a înființat Centrul Maria Beatrice după diagnosticul primit de fiica sa, oferind terapie copiilor cu dizabilități din România și diaspora. Din această realitate gravă s-a născut proiectul „Primul Campus Medical din România dedicat copilului prematur, prevenirii și intervenției timpurii”, care se derulează în Alba Iulia prin Asociația Maria Beatrice, finanțat exclusiv din donații și sponsorizări private. Iulia și Sebastian Onac, doi profesori din Alba Iulia, au transformat drama personală într-o misiune socială fără precedent. Când fiica lor, Maria Beatrice, s-a născut prematur în 2008 și a fost diagnosticată cu paralizie cerebrală, cei doi au înțeles că trebuie să umple un gol imens din sistemul medical românesc. Au fondat Asociația Maria Beatrice în 2011 și au dezvoltat, treptat, un centru de recuperare neuromotorie care, până astăzi, a deservit sute de copii din întreaga țară.

(w882) TVR

Logo

 
România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cele mai bune voci și hituri ale anului, pe scena Galei Premiilor Muzicale Radio România 2026, la TVR 2

The Urs, Andia, The Motans, Irina Rimes, Lidia Buble și Alexia se numără printre laureații ediției din acest an a Galei Premiilor Muzicale Radio ...

“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Radiografia violenței în școli: Cine este responsabil și cum văd românii soluțiile pentru siguranța copiilor

Potrivit datelor dintr-un studiu național realizat cu sprijinul UNICEF și al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, o mare ...

SUA: Victorie istorică a democraților. Ce urmează? Vedem la „Breaking Fake News”, pe TVR 1

Marian Voicu dezbate rezultatul istoric al alegerilor intermediare din Statele Unite alături de jurnalista Ştirilor TVR, Ramona Avramescu. ...

“Ce zice legea?” la TVR 3 și la TVR Timișoara | VIDEO

“Ce zice legea?” la TVR 3, în fiecare miercuri, de la ora 13:30 și la TVR Timișoara, tot miercuri, de la ora 17.00. “Ce zice legea?” – ...

Când corpul devine instrument, iar spațiul - muzică. „Soundscape”, cu compozitorul Cătălin Crețu, la TVR Cultural

Pe 12 noiembrie, la „Soundscape”, Kyrie Mendel reușește să ne dezvăluie un portret inedit al unui om care transformă corpul, gestul, spațiul, ...

Cum transformă un licean pasiunea pentru geografie în performanță europeană! „Mâine începe azi”, cu Tudor Toma, la TVR 2

A călătorit în 27 de țări, iar visul lui este să ajungă în Antarctica, precum Emil Racoviță și să devină om de știință. Tudor Toma, elev la ...

Premieră exclusivă la TVR: U2, la 50 de ani de la înființare. Bono și colegii săi vorbesc despre noul album „Carnaval De Luz”

Marți, 10 noiembrie, de la ora 21:00, TVR 1 difuzează, în premieră și în exclusivitate în România, un interviu cu membrii legendarei trupe ...

Schimbarea de mentalitate: Soluția lui Gheorghe Hagi pentru naționala de fotbal

Înainte de confruntările decisive din Liga Națiunilor împotriva Poloniei și Bosniei-Herțegovina, Gheorghe Hagi a analizat starea actuală a ...

Documentarul „Navele de război: o sută de ani de inovaţii”, la TVR INFO

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21.00, TVR INFO le oferă telespectatorilor o incursiune fascinantă în istoria confruntărilor pe mare prin ...

Cracovia zi lumină

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...