Profitând de distrugerile cutremurului din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a decis remodelarea Bucureștiului, prin demolarea a mii de case şi importante clădiri istorice, pentru a face loc unui nou Centru Civic, cu imobile care să reflecte măreția regimului comunist.
Cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, cutremurul din 4 martie 1977 a provocat distrugerea a 35.000 de locuințe, majoritatea pagubelor materiale fiind în București, unde 9 spitale au devenit nefuncţionale, 20 de clădiri sau corpuri de clădiri s-au prăbușite total, alte 12, parțial sau cu distrugeri foarte grave.
Cutremurul din 4 martie 1977 / credit foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului, fond Fototeca ziarului România Liberă
În fața acestei situații, s-au format comandamente pentru evaluarea pagubelor și stabilirea măsurilor de consolidare a imobilelor avariate. Dacă în primele zile s-a discutat despre refacerea acestora, în doar câteva săptămâni dictatorul și-a schimbat discursul și a decis să-şi pună în practică planul de sistematizare urbană şi viziune asupra arhitecturii Capitalei. Pe 22 martie 1977, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, s-a hotărât trecerea la crearea unui nou centru politico-administrativ al ţării.
Legea intitulată Sistematizarea teritoriului ṣi a localităṭilor urbane ṣi rurale, care a introdus conceptul de „sistematizare”, fusese adoptată încă din 1974, însă seismul din 4 martie 1977 a fost pretextul pentru demolarea a numeroase monumente istorice și lăcașuri de cult, restructurarea unor bulevarde importante şi ridicarea unui nou cartier denumit Centrul Civic.
Vedere din Palatul Parlamentului spre Bulevardul Unirii (fost Victoria Socialismului) / credit foto: Laurenția Axente
Începute în 1978, prin demolări, lucrările de sistematizare au schimbat radical aspectul tradițional al Bucureștiului, marcând profund şi ireversibil identitatea și patrimoniul cultural al orașului. Aproximativ o treime din suprafaţa zonei centrale a Bucureştiului a căzut pradă buldozerelor! Cartierul Uranus, situat pe Dealul Arsenalului, considerat de geologi drept cea mai stabilă parte a orașului, a fost complet ras. Dar au dispărut şi cartierele Unirii, Văcăreşti, Vitan, ca în primăvara lui 1985 demolările să se extindă şi spre Traian și Dudești–Dristor, după ce Nicolae Ceaușescu a luat hotărât să tripleze lungimea căii Victoria Socialismului (actualul bulevard Unirii).
Pentru a face loc noilor construcții, inclusiv pentru ceea ce avea să devină Casa Republicii – cunoscută drept Casa Poporului (actualul Palat al Parlamentului), au fost demolate în jur de 10.000 de locuinţe și 32 de biserici, iar peste 40.000 de oameni au fost strămutați.
Printre monumentele înghiţite de sistematizarea visată de dictator s-au numărat: Arhivele Statului, Spitalul Brâncovenesc, Institutul Medico‑Legal, Teatrul Armatei, stadionul Republicii, lăcaşe de cult ca Biserica Enei, Izvorul Tămăduirii, Spirea Veche, Alba-Postăvari, Mănăstirea Văcăreşti etc. Au existat şi câteva cazuri fericite, de clădiri-monumet salvate prin translatări: Schitul Maicilor, biserica Sf. Ilie – Rahova şi Palatul Sfântului Sinod de pe strada Antim, biserica Mihai Vodă (1599) și vechea sa clopotniță.
Proiectul de reconstruire a Bucureștiului cuprindea: Palatul Parlamentului – denumită iniţial Casa Republicii, Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio – neterminată şi în paragină, Hotelul Marriott – fosta Casă de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Unirii – fosta cale a Victoriei Socialismului. Cea mai importantă dintre ele, Casa Republicii, a fost realizată după proiectul propus de un colectiv de tineri arhitecți condus de Anca Petrescu, desemnat câştigător în 1978. Lucrările propriu-zise au început în anii 1980, cu demolarea a peste 7 km2 din vechiul centru al Capitalei şi strămutarea a zeci de mii de persoane, deşi festivitatea de inaugurare a șantierului a avut loc în 25 iulie 1984.
Casa Radio / credit foto: Laurenția Axente
Palatul Parlamentului / credit foto: Laurenția Axente
Cu o suprafață desfășurată de 330.000 m2, clădirea este, conform World Records Academy, pe locul 2 în lume la capitolul Clădirilor administrative, după cea a Pentagonului, şi pe locul 3 din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m3. Pentru că se dorea ca proiectul să fie finalizat cât mai rapid, pe șantier au lucrat peste 100.000 de oameni, în ture chiar și de 24 de ore! Însă Revoluţia din decembrie 1989 a prins clădirea neterminată! Din cele 1.100 de încăperi construite, numai 400 au fost finalizate și date în folosință, restul clădirii nefiind încă finisat.
Interior Palatul Parlamentului / credit foto: Laurenția Axente
Materialele folosite au fost, în cea mai mare parte, românești: marmură de Rușchița, lambriuri din esențe de stejar, fag sau cireș, candelabre cu cristale de Mediaș, covoare și draperii lucrate pe comandă la Cisnădie și Sighișoara.
Costurile clădirii erau estimate, în 1989, la 1,75 miliarde de dolari SUA.
Interior Palatul Parlamentului / credit foto: Laurenția Axente
Lucrările de construcție au continuat și după 1990, dar într-un ritm mult mai lent.
Astăzi, controversata Casă a Poporului – denumire pe care o folosesc în continuare cei mai mulţi - este principalul obiectiv al turiştilor străini care vizitează Bucureştiul.
Aici funcţionează Camera Deputaţilor, Senatul României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, dar şi Consiliul Legislativ și Curtea Constituţională.
Interior Palatul Parlamentului / credit foto: Laurenția Axente
Numeroase zone sunt în continuare nefolosite, mare parte a clădirii nefiind structurată pentru nevoi practice, ci pentru a satisface dorințele megalomanice ale lui Ceaușescu şi glorificarea marilor sale realizări.
Credit foto: pexels.com/Jack Paschalidis - foto principal; Laurenţia Axente; Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului, fond Fototeca ziarului România Liberă
