Îl descoperim pe Andrei Suru într-o perioadă în care lucrează la noi compoziții muzicale. Trăiește de mai mulți ani în Germania, unde și-a construit viața de la zero. Povestea lui, însă, nu este despre carieră, ci despre supraviețuire, pierdere și reconstrucție. Am stat de vorbă cu el despre cum ajungi, fără să cauți, să te exprimi artistic, despre viața de după un accident și despre ce înseamnă să creezi departe de țară.
Cartierul Nord din Caransebeș i-a fost prima școală de viață
Andrei Suru a mărturisit că a crescut în cartierul Nord din Caransebeș, pe care unii l-ar numi un cartier „greu”: “Poate că unele lucruri spuse despre el nu sunt chiar drepte, dar e adevărat că acolo vezi multe de mic: oameni foarte diferiți, situații complicate, dar și solidaritate. A fost locul în care m-am format. Acolo mi-am dat seama devreme ce vreau și, mai ales, ce nu vreau să devin…Fotbalul era tot universul meu. Am jucat la echipa orașului și am trecut prin toate grupele de juniori. Aveam un singur plan: să devin fotbalist. Nimic altceva nu conta.”
Un accident i-a schimbat viața
Totul s-a schimbat pentru Andrei, când acesta avea 18 ani, cu tristețe pe chip ne-a povestit că: “De Sfântul Andrei, de ziua mea de nume, am avut un accident de mașină la Jupa. Eram mai mulți prieteni în mașină. Eu am fost singurul care a supraviețuit. Ceilalți au murit. Nu știu cum de am scăpat. Momentul ăla mi-a schimbat viața pentru totdeauna.”
Nu a fost ușor, recunoaște acesta, a urmat o perioadă de recuperare, fizică și psihică: “La început, am fost imobilizat în ghips. Diagnosticul pus în România s-a dovedit a fi greșit. Părinții mei m-au dus la o clinică privată din Ungaria, unde medicii au descoperit că aveam tasare de coloană și mai multe inele afectate. Ghipsul trebuia scos urgent. Intervenția lor m-a ajutat să nu rămân cu probleme fizice grave. Dar psihic... altfel a fost. Viața prietenilor mei nu s-a mai putut întoarce. Nici azi nu i-am uitat. Îi visez uneori. Încă îmi e dor.”
Am descoperit că maturizarea a fost bruscă pentru Andrei și a fost cauzată de o altă tragedie, artistul își amintește cu lacrimi în ochi că: “La un an după accident, a murit iubita mea, o fată din Italia. A fost o lovitură poate chiar mai grea. Mă țineam încă pe picioare după accident, dar asta m-a terminat. N-a fost ușor deloc. Nu m-am gândit la artă sau la muzică. Doar la cum să mai merg mai departe. Și am ales să continui pentru că nu aveam altă variantă.”
Muzica pentru Andrei Suru a venit ca formă de exprimare
Din discuția cu Andrei, am descoperit că nu s-a gândit niciodată să facă muzică. “Nu a fost un plan, nu m-am visat pe scenă. A venit pur și simplu din nevoia de a spune lucruri pe care nu le puteam rosti altfel. Mi-am dat seama că nu mai știu să vorbesc despre ce simt. Dar știam să scriu. Și încet-încet, din versuri, din idei, s-au născut piesele…Lucrez mai ales singur, în timpul liber. Scriu textele, mă ocup de partea vocală, iar pentru producție colaborez uneori cu prieteni din diaspora. Nu am studii muzicale, dar încerc să fiu sincer în tot ce fac. Nu e despre voce, nici despre sunet perfect. E despre ce ai de spus și cum o faci.”
În prezent lucrează la un proiect internațional, unde colaborează cu o echipă restrânsă și implicată, operator, regizor, oameni din comunitatea românească de acolo. Mai multe despre piese pot fi găsite pe Andreisuru.com, nu e ceva comercial, dar este ceva ce transmite o stare. Artistul ne-a povestit despre faptul că trăiește în diaspora și că poartă România cu el.
Sursa foto: andreisuru.com
