loader
Foto

Galerie foto

„Scena este locul unde nu ești judecat” spune Răzvan Mazilu, invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de Idoli”

RECOMANDARI  TVR2 

Luni, 11 mai, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu propune un interviu emoționant despre dans, curaj, identitate și asumare, cu unul dintre cei mai importanți artiști ai scenei contemporane românești.

 

Invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de Idoli”, în ediția de luni, 11 mai, de la ora 20:00, la TVR 2, aduce în prim-plan dansul, într-un interviu emoționant despre curaj, identitate și asumare. În această ediție specială, „Rețeaua de Idoli” ne propune o întâlnire cu o personalitate care a cucerit deja scenele dincolo de granițele României: Răzvan Mazilu.

„Format la Liceul de Coregrafie «Floria Capsali», locul unde disciplina nu e opțională, a ieșit de acolo cu reflexul muncii duse până la capăt — fără romantisme inutile despre «talent pur». Talentul, la el, e doar materia primă. Restul e construcție”, spune Irina Păcurariu.

(w882) Claudiu Pe

Artist complex — coregraf, dansator și actor — Răzvan Mazilu a construit, în timp, un univers artistic care depășește granițele convenționale ale dansului și teatrului. La Teatrul Odeon, instituție de care este legat de mulți ani, nu s-a mulțumit să fie doar un interpret apreciat, ci a căutat constant noi forme de expresie artistică.

„La Teatrul Odeon nu s-a mulțumit să fie un executant corect, ci a împins constant spre forme de expresie care combină dansul cu teatrul, într-un teritoriu unde mulți se pierd. El nu. A preferat să riște. Timp de 10 ani nu a mai dansat, dedicându-se exclusiv regiei de spectacol. La 52 de ani, s-a reîntors pe scenă, iar biletele la spectacolele lui se epuizează în câteva minute”, afirmă realizatoarea emisiunii.

Producții precum „Un Tango Mas” sau „Block Bach” au devenit repere ale teatrului-dans contemporan, spectacole în care rigoarea artistică și expresivitatea se întâlnesc într-un limbaj scenic profund personal.

(w882) Claudiu Pe

Un artist care a schimbat regulile jocului

Răzvan Mazilu este considerat unul dintre pionierii teatrului-dans din România. A fost primul dansator român protagonist într-un one-man-show — „Jocul de-a Shakespeare” (1997, Teatrul Național București) — și primul creator al unui spectacol de teatru-dans în România, „Dama cu camelii”, montat la Teatrul Național București, în 1995.

Format la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, absolvit în 1992, și ulterior la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, secția Coregrafie, în 1996, Mazilu și-a început cariera încă din perioada liceului, ca solist al Companiei de Dans Contemporan „Contemp”, la Opera Națională București, iar apoi la Teatrul Evreiesc de Stat.

Din 2001 coordonează programul „Dans la Odeon”, dedicat promovării dansului contemporan românesc, iar în 2007 a lansat proiectul cultural „Dance Energy”, destinat susținerii liceelor de coregrafie din România.

(w882) Claudiu Pe

De-a lungul carierei, a colaborat cu nume importante ale scenei românești și internaționale și a avut turnee în Franța, Italia, Israel, Japonia, Germania, Spania, China și multe alte țări.

„Răzvan Mazilu nu s-a limitat la scenă în sens clasic. A intrat și în zona musical-ului — gen tratat adesea superficial la noi — și l-a abordat cu o rigoare care îi incomodează pe cei obișnuiți cu improvizația ambalată drept «creativitate». Producții precum «Cabaret» sau «We Will Rock You» sunt probe de rezistență pentru un sistem teatral care nu este întotdeauna pregătit pentru standarde reale”, adaugă Irina Păcurariu.

După colaborări cu instituții precum Teatrul Național București și Opera Națională București și a fost recompensat cu numeroase premii, inclusiv UNITER. „Premiile, în cazul lui, nu explică nimic. Sunt doar confirmări externe ale unui proces care ar continua și fără ele”, mai subliniază realizatoarea emisiunii.

(w882) Claudiu Pe

„De la trei ani am știut că vreau să dansez”

În interviul acordat pentru „Rețeaua de Idoli”, Răzvan Mazilu vorbește deschis despre relația sa cu scena și despre libertatea pe care dansul i-a oferit-o încă din copilărie.

„De la trei ani am știut că eu vreau să dansez. Am știut atât de clar că acesta este drumul meu, încât putea să vină Apocalipsa și nimic nu mă oprea. Scena este un spațiu al eliberării, al libertății și locul unde nu ești judecat așa cum ești în viața de zi cu zi”, mărturisește Răzvan Mazilu.

Ediția specială „Rețeaua de Idoli” poate fi urmărită luni, 11 mai, de la ora 20:00, la TVR 2.

 

Credit foto: Claudiu Petringenaru

Logo

 
Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...