loader
Foto

Mioara Velicu: „Dacă astăzi mai sunt pe scenă, o datorez publicului”

TVRMOLDOVA  TVRMOLDOVA 

O voce inconfundabilă, un destin artistic impresionant și o iubire nemărginită pentru cântecul popular românesc.

 

Acestea sunt coordonatele care definesc parcursul Mioarei Velicu, invitată specială în emisiunea „TRADIȚII”, realizată de Tatiana Slivca.

(w882) mioara vel

Mioara Velicu păstrează vii în suflet momentele primei sale întâlniri cu publicul basarabean. Era anul 1989 când a urcat pentru prima oară pe o scenă la Chișinău, într-un spectacol memorabil. „Am cântat cinci cântece și am făcut șase bisuri”, își amintește artista, mărturisind cu emoție recunoștința pentru publicul care a primit-o cu brațele deschise.

Făcând parte din generația de aur a muzicii populare românești, Mioara Velicu nu se consideră o vedetă, ci un mesager al sufletului românesc.

„Dacă astăzi mai sunt pe scenă, o datorez publicului. Asta pentru că publicul te ridică și tot el te coboară”, mărturisește cu sinceritate.

Plecată la 18 ani în lume, cu visul de a deveni artistă, Mioara Velicu și-a construit o carieră bazată pe talent, muncă și respect pentru folclor. Crede că numai valoarea și dăruirea autentică pot cuceri sufletele oamenilor, iar cea mai mare bucurie a ei rămâne momentul în care spectatorii îi fredonează cântecele și îi oferă energia de a merge mai departe.

Emisiunea „TRADIȚII”, difuzată la TVR MOLDOVA continuă să pună în valoare patrimoniul național, promovând obiceiurile și tradițiile românilor.

Un dialog emoționant despre muzică, viață și destin, cu o artistă care și-a închinat întreaga existență cântecului popular.

 

Sursa foto: Arhiva emisiunii „TRADIȚII”, TVR MOLDOVA.

Sursa : TVR MOLDOVA

 

 

Logo

 
Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...