loader
Foto

Pogorârea Duhului Sfânt, Sărbătoarea Rusaliilor

REPORTAJ-ANALIZA

Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în româneşte „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor zi de pomenire a celor plecați dintre noi.

 

Duminica a opta după Sfintele Paști este cea a Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor – numită în popor şi Duminica Mare. Aceasta este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, iar a doua zi este sărbătoarea Sfintei Treimi (numită şi Lunea Sfântului Duh).

Sărbătoarea Rusaliilor este cea mai veche sărbătoare a creştinilor, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Despre ea amintesc Sf. Apostol Pavel (1 Cor. 16, S) şi Sf. Luca (Fapte 20, 16).  În a doua jumătate a secolului IV, pelerina apuseană Egeria descrie modul cum era sărbătorită pe atunci la Ierusalim. Până către sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Însă Înălțarea a fost fixată, de pe la anul 400, în ziua a 40-a după Paşti, cum este sărbătorită până astăzi, iar Cincizecimea a rămas Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.

În Vechiul Testament, Cincizecimea amintea de primirea Legii pe Muntele Sinai, de suferinţele evreilor în pustiu, precum şi de necazurile cele multe prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinței, unde s-au îndulcit de roade, de grâu şi de vin. De aceea, la această sărbătoare I se mulţumea lui Dumnezeu şi pentru secerişul nou. Unii tâlcuitori spun că Cincizecimea ar fi fost orânduită şi pentru cinstirea numărului şapte, întru­cât acest număr adunat de şapte ori cu el însuşi dă numărul de cincizeci (de zile fără una). În legea veche, nu numai zilele se numărau aşa, ci şi anii, de exemplu - se sărbătorea Jubileul, adică trecerea a de șapte ori câte şapte ani. În acel an jubiliar, pământul era lăsat nesemănat şi vitele erau puse la odihnă, iar robilor li se dădea libertatea să plece.

În Noul Testament, aceasta zi aminteşte de venirea Duhului Sfânt peste Apostoli, Duh Care ne dă Legea duhovnicească, ne călăuzeşte spre tot adevărul şi ne învaţă cele plăcute lui Dum­nezeu, scrie basilica.ro.  Astfel, Cincizecimea ne arată ieşirea din răutatea necre­dinţei şi ziua întemeierii Bise­ricii în chip văzut.

Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în româneşte „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. În prima jumătate a lunii mai, romanii celebrau Rosalia – Sărbătoarea Rozelor, dedicată atât trandafirilor, adică vieții și frumuseții, cât și cultului morții. Rosalia a fost absorbită în cultura populară românească, ulterior asimilată cu sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Și cine sunt Rusaliile? Ele sunt ființe mitice extraordinare, Rusaliile sau Rusalcele sunt fecioare frumoase, îmbrăcate în haine străvezii și care își fac apariția mai ales în perioada verii. În tradiția românească, Rusaliile au fost denumite și iele.

Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una dintre zilele de pomenire a morţilor. În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În Duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii.

Întrucât persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi. De fapt, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile. În acest an, 8 și 9 iunie.

Sărbătoarea cade întotdeauna la 10 zile după Înălţare sau la 50 de zile după Paşti. Ε totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism ca la trei mii de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte 2,41), nucleul Bisericii de mai târziu.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Teofilact și alți exegeti afirmă că la Cincizecime au fost prezenți nu numai apostolii, ci și alți frați. De aici reiese că Sfântul Duh s-a revărsat peste toți membrii Bisericii, nu numai peste ierarhia reprezentată de apostoli. Exegeza ortodoxă, precum și cea româno-catolică, bazate pe Tradiție, afirmă că la Cincizecime era de față și Maica Domnului.

Deşi fiecare Apostol a primit pe Duhul Sfânt şi cu toţii au pornit în lume vestind tainele Împărăţiei cerurilor în graiul tuturor popoarelor, deşi cei ce s-au botezat erau „bărbaţi cucernici din toate neamurile care sunt sub cer“, s-a creat atunci o unitate nouă, spirituală. Rusaliile sunt ziua întemeierii Bisericii creştine ca instituţie divino-umană.

Există obiceiul ca, în ziua de Rusalii, să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, ca semne ale coborârii Sfântului Duh, ele fiind binecuvântate și împărțite apoi credincioșilor.

***

Credit foto: Shutterstock - R. Jodar

Logo

 
În culisele „Drag de România mea!”: „Poetul cu pălărie”, Narcis Avădănei

Fiecare ediție „Drag de România mea!” presupune o muncă amplă de concepție, documentare și realizare pentru întreaga echipă a emisiunii TVR 2. ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

„Mic dejun cu un campion” revine cu sezonul 25. Actorul Marcel Iureș, primul invitat al Danielei Zeca-Buzura

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10.00, Daniela Zeca-Buzura îi invită pe telespectatori la „Mic dejun cu un campion”. Ajunsă la sezonul 25 și ...

„Convorbiri spirituale”: Tinerii și Biserica în lumea care nu mai ascultă, la TVR Cultural

În prima ediție a noului sezon „Convorbiri spirituale”, marți, 15 septembrie, de la ora 19.00 (cu reluare duminica, de la ora 8.30), realizatorul ...

„Nu experimentează oricine chestia asta, dar nici nu-i doresc nimănui.” Medicul Eduart Bălaşa deschide sezonul „Garantat 100%”

Despre viaţa într-un sat brăilean a unui medic ieşit de pe băncile facultăţii, despre oameni şi poveştile lor, strânse într-un volum de ...

Dificultățile economice și protestele din sectorul agricol românesc

Protestele organizate marți în Capitală de fermieri și crescători de animale din întreaga țară reflectă o criză profundă în sectorul agricol ...

TVR 2 lansează „E mai simplu decât pare?”, o emisiune ce explică lucruri complexe pe înţelesul tuturor

Unele subiecte sunt importante pentru viața de zi cu zi, dar nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. TVR 2 propune tinerilor, din 16 septembrie, o ...

„Drag de România mea!”, la al nouălea an de existență. Paul Surugiu-Fuego dă startul sezonului 17 la TVR 2

Un nou sezon „Drag de România mea!” începe sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20.00 (în reluare duminică, de la ora 15.00). Paul Surugiu-Fuego ...

În fiecare seară la TVR2, la ora 18:45, "E vremea ta!" să afli cele mai importante informaţii despre planeta noastră!

„România Diversă”: Tradiții care ne apropie | VIDEO

Toamna, o dată cu reîntoarcerea la cotidian, TVR Iași marchează un nou capitol în cadrul emisiunii „România Diversă”, o inițiativă lăudabilă ce ...

„Doi catâri pentru măicuța Sara”, un western cu umor și răsturnări de situație, la Telecinemateca

Cine este, de fapt, „măicuța Sara”? Aflăm miercuri seară, când Clint Eastwood pornește într-o aventură plină de surprize alături de Shirley ...

O imersiune în aria capitalei algeriene îmbină sacrul și profanul într-o manieră fascinantă parcurgând un itinerar de la cele mai importante ...

Situație critică în sistemul medical

Avertismentele recente privind starea sistemului sanitar din România indică iminența unui blocaj financiar major, cu posibile consecințe severe ...

Factorii de control direct în performanța sportivă

În sportul de performanță, fie că este vorba despre discipline individuale sau de echipă, distincția dintre elementele controlabile și cele ...

Documentar în premieră la TVR 1: „Aurel Decei – un nedreptăţit şi un învingător al istoriei”

„Personalitate excepțională, Aurel Decei și-a asumat cu abnegaţie și serenitate liniile de forță ale unui destin aparte”, spune realizatorul Radu ...