Această cercetare analizează geneza Televiziunii Române, concentrându-se asupra momentului din 31 decembrie 1956 și a evoluției de-a lungul primului an de emisie, 1957. În timp ce literatura de specialitate a abordat perioada de maturitate a televiziunii în comunism, debutul acesteia rămâne un domeniu complex, prea puțin cunoscut.
Am folosit o metodologie bazată pe analiza presei vremii, a arhivelor instituționale și a memoriilor primilor realizatori pentru a arăta procesul prin care TVR a trecut de la transmisiile experimentale la structurarea unor programe variate pe parcursul anului 1957. De asemenea, și o perspectivă asupra modului în care primele imagini ale micului ecran au intrat în viața cotidiană a românilor.
Un text de Irina Bartolomeu
31 decembrie 1956. Ora 21:10. „S-a dat comanda de pornire. Câteva manevre la pupitrul de comandă și becurile roșii au anunțat că stația a intrat în funcțiune. După o scurtă convorbire telefonică, s-a primit semnalul de probă de la Studiouri. În acel moment, pe toate ecranele de control ale stației, precum și la toate televizoarele din oraș a apărut «mira», iar difuzoarele au umplut încăperile cu o muzică plăcută și clară. Emisia începuse. Timp de 2 ore și 40 de minute s-a putut urmări în acea seară emisiunea noastră. După ce crainica a anunțat programul, s-a vizionat un film din Republica Democrată Germană și filmul românesc «O noapte furtunoasă». Cu câteva minute înainte de ora 24, ascultătorii au putut auzi și vedea pe tov. Petru Groza adresându-le salutul pentru noul an 1957. Primul «La mulți ani» televizat…”, relatează ing. Gheorghe Varga [1]. Decorul a fost realizat de scenograful Armand Crintea, regizor a fost Mircea Weiser, operatori, Nae Niță, Mircea Gherghinescu, Lucian Penescu, Aurel Samson [2].
Acesta a fost începutul Televiziunii Române: primul Revelion transmis din studioul improvizat în strada Molière nr. 2, din cartierul Floreasca.
Context istoric
La 21 august 1955, stația experimentală de televiziune, construită de colectivul laboratorului de cercetări de telecomunicații, a intrat în funcțiune. Au mai fost și alte experimente, în anii 1928, 1937, 1939, însă aceasta a fost prima mare etapă spre crearea unei stații de televiziune de mare putere. „Încă din 1935, Consiliul de Miniștri discuta deja despre înființarea televiziunii, pentru transmiterea de imagini între București și Ploiești”, scrie Raluca Radu [3], apoi regimul politic din anii `50 „avea nevoie de noi modalități de a face propagandă comunistă, or televizorul putea fi un excelent instrument din acest punct de vedere”, notează Vasile Păsăilă [4]. La ora 20:00, crainica Cleo Stieber a anunțat: „Bună seara, dragi spectatori! Aici Staţia experimentală de televiziune Bucureşti. Începem primul nostru program…”. Programul experimental, desfășurat pe parcursul a două ore, a inclus un Jurnal de actualități, o prezentare a filmului „Tăunul”, documentarul „Asia sovietică” și desenul animat „Ursuleții” [5]. Emisiunile stației experimentale puteau fi recepționate doar pe raza orașului București, antena de emisie fiind destul de joasă, circa 40 m [6]. Însă au fost amenajate, în diverse locuri, mici ecrane. „În București, mulțimi de oameni nerăbdători s-au adunat în fața vitrinelor magazinelor «Electrotehnica» și «Tehnometal», în parcurile I.V. Stalin [actualul Herăstrău] și 23 August, la Muzeul Tehnic și priveau la aparatele cu ecran luminos” [7], în cluburi - clubul Constructorul din București, la „aparatul de radio cu televizor Tesla” [8]. Stația experimentală de televiziune a continuat să transmită în fiecare joi, la aceleași ore și după lansarea oficială a Studioului de Televiziune București. „Acest paralelism durează însă puțin, stațiunea experimentală încetând să transmită programe publice”, notează Pavel Câmpeanu [9].
În urma directivelor Congresului al II-lea al PMR, care stipulau obligativitatea înființării unui post de televiziune până la sfârșitul anului 1956, dezvoltarea infrastructurii tehnice a fost accelerată. „În domeniul radiodifuziunii și radioficării este necesară completarea rețelei cu stații noi, care să asigure transmiterea pe întreg teritoriul țării a programului național. De asemenea va fi extinsă rețeaua de radioficare. Începând din 1956, se va pune în funcțiune o stație de televiziune” [10]. Astfel, la 14 decembrie 1956, pe clădirea Casei Scânteii s-a finalizat montajul unei antene și al unui emițător de 15 kW pentru imagine și 7,5 kW pentru sunet, față de 2 kW cât avea emițătorul stației experimentale. Pe fostul platou al studiourilor cinematografice din Floreasca s-au amenajat încăperile pentru studiourile de televiziune, urmând ca instalațiile de stabilizare a tensiunii, puse în funcțiune provizoriu, să fie definitivate până la 30 iunie. Altfel, au fost montate aparatajele de comandă, control și reglaj pentru instalațiile de video și audio pentru telecinema, la studioul B. La începutul lui februarie s-a definitivat instalația de iluminat, cu proiectoare incandescente și fluorescente [11].
„În anul nou, după două zile de odihnă binemeritată, lucrul continuă. La Studiouri trebuie date în funcţiune complexele A şi B. De aici se vor transmite pe «viu» diverse spectacole, formaţii artistice, muzicale. Trebuie să îmbogăţim programele. Deocamdată transmitem numai filme şi emisiunile au loc doar sâmbăta şi duminica. Se lucrează la instalaţiile maşinii de telereportaj. Cu ajutorul ei se vor putea transmite spectacole din diferite teatre, competiţii sportive de pe stadioane, reportaje. La emiţători se fac lucrări de reglaj. Trebuie să obţinem indicii calitativi cei mai buni, pe care îi poate oferi utilajul; el e modern şi poate da emisii de cea mai bună calitate. Au sosit şi primele loturi de televizoare care se pun în vânzare. În curând, din ce în ce mai multe familii vor putea urmări programele noastre. Datorită puterii mari a staţiei de emisie (15/7,5 kW), raza de acţiune a staţiei noi de televiziune este de aproximativ 100 de kilometri în jurul Bucureştiului. Cu aparate şi antene mai sensibile se poate recepţiona însă chiar mai departe. De pildă, în noaptea de 31 decembrie, un radioamator din Buzău a «prins» programul emis de noi... Anul 1957 va fi plin de surprize plăcute […]. Mai ales pentru cei din jurul Bucureştiului, dar chiar şi bucureştenii, care ştiu cu câtă greutate se pot obţine bilete la unele spectacole sau meciuri de fotbal, le vor putea viziona mult mai comod acasă. Apoi vor fi concerte, filme, diferite manifestări artistice, speciale pentru televiziune şi, desigur, că şi Stroe al cărui «Te văd, te văd» va provoca emoţii celor nepreveniţi...”, relatează ing. Gheorghe Varga [12].
După emisiunea din noaptea de Anul Nou, când s-a anunțat intrarea în funcțiune a noii stații de televiziune, s-a luat o pauză de două luni și jumătate, întrucât cele două studiouri nu erau gata. Termenul pentru care s-a angajat Trustul de Construcție nr. 3 să termine întreaga lucrare era 25 martie. „Sunt unele indicii că studioul mai mic va fi terminat în curând, așa că după aproximativ o lună și jumătate de pregătire a personalului și de reglare a aparatajului (fără ca în acest timp să transmitem în eter experiențele noastre) vom putea da programe din a doua jumătate a lunii martie”, relatează Radu Vasiliu, redactorul șef al programelor televiziunii. El speră ca, până la sfârșitul anului, să ajungă la șase zile de emisii pe săptămână, de circa două ore fiecare [13]. În 1956, Radu Vasiliu era redactor șef adjunct la Radiodifuziunea Română și cel care ceruse „să fie interzisă activitatea postului de radio «Europa liberă»” [14-15].
Totuși, pe 21 februarie, Televiziunea a făcut prima transmisie exterioară de la Sala Sporturilor din Floreasca: recitalul lui Yves Montand [16]. Apoi, prima transmisiune sportivă: pe 23 februarie 1957, din sala Floreasca, întâlnirea internațională de box dintre Dozsa Budapesta și Dinamo București [17]. Iar pe 19 martie, dimineața, în jurul orei 10 și după-amiază, în jurul orei 17, a transmis de la lucrările sesiunii Marii Adunări Naționale [18].
La 4 aprilie, a intrat în funcțiune studioul B, care era utilat pentru emisiuni ce necesită un număr mai restrâns de interpreți – interviuri, recitaluri, teatru de păpuși, programe de satiră și umor etc. Astfel, în programul pe luna aprilie figurează emisiuni pe temele RPR la Târgurile Internaționale, Pregătiri pentru Festival, o transmisiune din sala „Filimon Sârbu” a piesei „Take, Ianke și Cadîr” de V.I. Popa, o transmisiune directă de la unul din spectacolele de teatru de păpuși, transmisiunile întâlnirilor sportive și, în mod special, a celor de fotbal. A fost menționată și ziua de 1 Mai cu transmisiunea directă a demonstrației oamenilor muncii [19].
Televiziunea, unul dintre cele mai importante procese în articularea culturii de masă în timpul regimului comunist
Televiziunea a însemnat unul dintre cele mai importante procese în articularea culturii de masă în timpul regimului comunist, dar și un important instrument de propagandă, astfel încât studierea începutului ei devine cu atât mai interesantă. Dacă ținem cont de condițiile socio-politice, în cazul României se pot distinge trei perioade principale pentru industriile culturale: „(1) perioada de dinainte de 1945, când presa și artele spectacolului au avut o evoluție similară, în linii mari, cu cea din țările cu un regim democratic și o piață liberă, (2) perioada dintre 1945 și 1989, [...] când industriile de programe devin parte a sistemului propagandei de partid și (3) perioada de după 1989, când industriile culturale, în general, și industriile de programe, în special, reintră pe o linie de dezvoltare influențată mai ales de forțele unei piețe libere și de intervenția moderată a statului, în limitele declarate ale urmăririi interesului public”, scrie Raluca Radu [20].
După cum explică Dana Mustață, televiziunea era „sub supravegherea Comitetului de Radio și Televiziune, aflat în subordinea Consiliului de Miniștri [21].” Conducerea Televiziunii, cât și a Radiodifuziunii, o deținea Melita Apostol [22]. „O femeie nervoasă și justă. Când nu era de acord cu ceva, Melita cerea să introducem genericul cu «Defecțiune tehnică» și «Pauză». Ele erau făcute de mine. Genericul «Pauză» avea un om așezat într-un fotoliu, iar «Defecțiunea tehnică», un scurt-circuit electric. Acestea au fost primele generice”, scrie scenograful Armand Crintea [23].
Potrivit cercetătorilor americani Siebert et al., pentru a defini conceptul sovietic de presă, „trebuie să știm că: mass-media sunt folosite instrumental, ca instrumente ale statului și partidului, mass-media sunt strâns legate de alte unelte ale puterii statului și ale influenței partidului, mass-media sunt folosite ca instrumente ale unității în stat și partid, sunt folosite exclusiv ca instrumente ale propagandei și agitației și sunt caracterizate de o strictă aplicare a responsabilității” [24]. Ion Bucheru consideră că, în ciuda regimului comunist a cărui concepție despre presă a fost una de esență totalitară, „câteva împrejurări concret-istorice și câteva elemente de natură subiectivă au făcut ca, în România, o perioadă relativ scurtă de timp (circa 15-18 ani) ce a coincis cu constituirea televiziunii și maturizarea sa instituțional-profesională, programul de televiziune să dobândească unele atribute prin care limitările impuse presei au fost depășite, cu efect benefic, mai ales în anumite zone ale programului” [25]. La fel punctează și Dana Mustață faptul că în etapa timpurie, controlul politic nu a fost reprezentativ pentru Televiziunea română [26]. Despre prima „perioadă de relaxare”, care se încheie în 1958, scrie și Raluca Radu [27]. Aceeași perioadă este menționată și de Eugen Denize în ceea ce privește situația Radiodifuziunii Române: „realitatea politică din țara noastră, principalul element de influență al vieții culturale, a impus în intervalul 1948-1965 patru etape distincte: două de constrângere puternică a creatorilor de cultură, 1948-1955 și 1958-1962, și două de relativă libertate, bineînțeles în limitele ideologiei marxist-leniniste, 1955-1958 și 1962-1965” [28].
Din aprilie 1957, Televiziunea emite de trei ori pe săptămână, în zilele de joi, sâmbătă și duminică. Primul anunț concretizat apare în Programul de Radio din 25 aprilie 1957, când se menționează următoarele: „Emisiuni de televiziune – în fiecare joi, sâmbătă, duminică, cu începere de la orele 19.00 pe stația nouă (cu o jumătate de oră înainte se transmite imaginea de reglare). Joi, 25 aprilie – transmisie de la sala Giulești a spectacolului Ansamblului de cântece și dansuri […]” și continuă cu zilele de sâmbătă și duminică [29]. Programele apar și în presă, începând cu 17 aprilie, aproape zilnic, în general alături de programele teatrelor și cinematografelor sau cu titlurile: „Centrul de Televiziune ne comunică următorul program”, „Săptămâna aceasta la televiziune”.
În mod excepțional, Televiziunea emite și în alte zile ale săptămânii, în funcție de evenimentele politice. De exemplu, vineri, 5 aprilie, transmite cuvântarea ambasadorului R.P. Ungare la București [30]. La fel și pentru ziua de „miercuri, 1 Mai, ora 8.30, este zi de emisie, transmițându-se direct Demonstrația oamenilor muncii din Capitală” [31]. Sau vineri, 14 iunie, de la ora 15:55, transmite, de la gara Băneasa, sosirea delegației guvernamentale bulgare [32]; apoi marți seara, 18 iunie, vorbește la televiziune Stoian Pavlov, ambasadorul R.P. Bulgaria, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la nașterea lui Gheorghi Dimitrov, conducătorul Partidului Comunist din Bulgaria [33]; vineri, 23 august, transmisiunea demonstrației oamenilor muncii.
Totodată, transmisiunile sportive în direct sunt la alte ore. Începând cu primele transmisiuni sportive, la 23 februarie 1957, din sala Floreasca, întâlnirea internațională de box dintre Dozsa Budapesta și Dinamo București [34], apoi, de pe stadionul „23 August”, primul meci de fotbal C.C.A. – Știința Timișoara, la 31 martie 1957 [35] și tot de atunci, din 31 martie, „cu prilejul meciurilor de duminică, își va inaugura și televiziunea șirul transmisiilor de la meciurile de fotbal” [36].
Sportul Popular, 1.04.1957, p.1 (Ziarele Arcanum)
Însă, pentru următoarele luni, putem spune, în urma analizei programelor publicate în presă, că emisiile sunt experimentale, fluctuante. Nu există o diversitate și un echilibru. Dana Mustață consideră că, „de la primele transmisii din 1956 și până la sfârșitul anilor '60, televiziunea a fost lipsită de o identitate estetică, profesională și instituțională clară. […] Conținutul programelor consta din genuri preluate de la radio: programe de actualități, piese de teatru, emisiuni pentru copii, recitaluri muzicale, interviuri și buletinul meteorologic” [37]. Dar și oamenii au fost aduși de la Radio sau din cinematografie, de la Studioul „Al. Sahia”. „La sfârșitul lunii august 1957 mi s-a comunicat că s-a hotărât transferarea mea din Radio la abia înființata televiziune, care nu avea redactori pentru emisiunile muzicale”, scrie Florica Gheorghescu, realizator [38].
„Nucleul realizatorilor TV s-a născut la Radio. Primul ales a fost Radu Vasiliu, numit redactor șef. După ce Melita Apostol m-a adăugat pe listă s-a pus problema cooptării unui regizor artistic. Deși exista o altă propunere, l-am convins pe Radu Vasiliu să-l aleagă pe Petre Sava Băleanu. […] Echipa s-a completat cu excepționalul scenograf Tony Gheorghiu și cu un operator de anvergură: Aurel Samson”, spune și ilustratorul muzical Lucian Ionescu [39]. Dionisie Șincan, director adjunct din 1969, scrie: „Două vorbe despre «Mai aveți o întrebare»! […] Emisiunea aceasta a fost concepută, organizată și difuzată – în trei reprize – la Radio. Autori: subsemnatul și Dinu Săraru. Succesul ei imediat a atras atenția. De aici «migrarea» la Televiziune. A fost, prin urmare, o vreme când, tot ceea ce era mai bun la Radio – și oameni și emisiuni – era luat, fără discuții și transplantat la Televiziune” [40]. O altă emisiune, „Vitrina cu cărți”, realizată de Dinu Săraru la radio în 1956, apare la televiziune din 15 august 1957 [41]. „Dacă până în 1955 aproape că nici nu putem vorbi de cultură la radio, după această dată, cultura reapare în forță, deși tributară, așa cum am mai spus, ideologiei marxist-leniniste. Cultura radiofonică capătă din nou o dimensiune națională, având un rol esențial de popularizare a marilor creații literare românești, dar și universale”, arată Eugen Denize [42]. Sau oamenii aduși din cinematografie.
„Vârsta de 22 de ani am împlinit-o în televiziune, la 13.11.1957, fiind sărbătorit de foștii mei colegi de ani din clasa de regie-film: Letiția Popa, Liliana Lazăr, Valeriu Lazarov, Paul Orza și absolvenții de la regie-teatru. Lidia Ionescu, Georgeta Tomescu, Nicolae Motric, Lucian Pintilie, Dumitru Cihodaru, David Esrig. Dacă-i adăugăm și pe cineaștii Ion Barna și Mircea Weiser, transferați de la Studioul Alexandru Sahia, avem lista colectivului de regizori ai Televiziunii, condus de regizorul șef Petre Sava Băleanu, venit de la «Teatrul radiofonic» al instituției mamă, Televiziunea fiind considerată, pe atunci, copilul năzbâtios al Radiodifuziunii”, relatează regizorul artistic Vlad Bâtcă [43].
Predomină filmele, transmisiile sportive, în special meciurile de fotbal, singura constantă fiind „Actualitatea în imagini”, un film preluat de la Studioul „Al. Sahia”.
Notabilă este însă, în această perioadă, prima transmisiune a unui spectacol de teatru, pe 18 aprilie, ora 19:30, „Take, Ianke și Cadîr” de V. I. Popa, din sala ”Filimon Sârbu” a Teatrului Municipal (astăzi, Teatrul Bulandra), următoarea fiind abia în 23 mai, „Ziariștii” de Al. Mirodan, transmisă din Sala Studio a Teatrului Național I.L. Caragiale. Istoriografia a preluat adesea data de 23 mai ca fiind prima transmisiune a unui spectacol de teatru – „Ziariștii” de Al. Mirodan, bazându-se pe Programul de Radio. Cu toate acestea, verificarea edițiilor Programul de Radio din acea perioadă, precum și a altor ziare contrazice această ipoteză. Programul de Radio apărea joia și conținea emisiunile transmise de Radiodifuziune pentru săptămâna duminică – sâmbătă, iar programul de televiziune publicat era pentru zilele de joi, sâmbătă și duminică din săptămâna curentă. Programul de Radio nr. 283, apărut joi 18 aprilie, pentru săptămâna 21-27 aprilie 1957, ar fi trebuit să conțină transmisia spectacolului din 18 aprilie de la Teatrul Municipal, însă programul emisiunilor de televiziune nu este publicat. Programul de Radio anterior, nr. 282 (din 11 aprilie, pentru săptămâna 14-20 aprilie 1957), publică, în pagina 13, doar un articol despre instalarea antenei de recepție pentru televiziune. Abia în nr. 284, din 25 aprilie, revista Programul de Radio începe să publice și programul de televiziune [44], cu mențiunea (apărută mult mai târziu) că „modificările care vor surveni în acest program vor fi anunțate din timp prin presă și radio”. Însă ziarul Scânteia a menționat încă din 6 aprilie câteva noutăți din programul televiziunii pentru luna aprilie, inclusiv „o transmisiune […] a piesei «Take, Ianke și Cadîr»” [45]. Corectarea acestei cronologii devine posibilă prin verificarea altor surse de presă, care publică informații despre transmisiunea spectacolului de teatru din 18 aprilie, „Take, Ianke și Cadîr” [46-49].
Din luna iunie, transmisiunile directe ale pieselor de teatru capătă un loc important, la fel și transmisiunile de operă și operetă; la 16 iunie, are loc prima transmisiune din sala Teatrului de Stat de Operetă a spectacolului „Colomba” [50]. De altfel, primul spectacol de teatru tv (montare proprie în studio) a fost transmis în 10 august, orele 19:10-19:55 – „Seară luminoasă” de Nae Smirnov, regia artistică Georgeta Tomescu; cu Jean Lorin, Damian Crâșmaru, Elisabeta Raicu, Gh. Andreescu și copilul Dănuț Văcărescu. În total, în anul 1957, Televiziunea a avut patru montări proprii: cea din 10 august, iar următoarele în 14 octombrie, „Cântecul lebedei” de A.P. Cehov, în regia lui Nicolae Motric, 28 octombrie, „1 aprilie” de I.L. Caragiale, în regia lui Lucian Pintilie și 25 noiembrie, „La drumul mare” de A.P. Cehov [51]. Paraschivescu menționează că „primul spectacol de teatru tv a fost un act de curaj”, mai interesant fiind monologul lui Caragiale, datorită ingeniozității regizorului Pintilie de a folosi mijloacele televiziunii pentru realizarea unui spectacol expresiv [52].
Emisiunile de actualități sunt reprezentate prin „Actualitatea în imagini” (filme realizate de studioul „Al. Sahia”), transmisă duminica, de la orele 19.00, „Cronica actualității”, începând cu 16 mai, transmisă de două ori pe săptămână, joia și sâmbăta, și care oferea spectatorilor „un carnet cu imagini variate, însoțite de comentariul celor mai noi și mai interesante evenimente interne” [53], „Buletin de știri” - preluat de la Radio, gata vizat [54], începând cu 18 mai, transmis zilnic, la încheierea programului, „Agenda sportivă”, începând cu 25 mai și care va fi înlocuită cu „Săptămâna sportivă”, din 6 octombrie, „Buletin meteorologic”, începând cu 16 iunie, „Cronica evenimentelor săptămânii”, 18 august, fără a fi ciclică, următoarele difuzări fiind doar în luna septembrie și fără a avea o oră exactă.
În privința emisiunilor pentru copii, un program de filme pentru cei mici apare în ziua de duminică, 26 mai, orele 12.00. Abia sâmbătă, 1 iunie, după transmisia de la ora 17.30 a meciului de fotbal RPR – URSS, este difuzată o emisiune din studio, în cinstea Zilei Copilului, un spectacol dat de Teatrul Țăndărică, urmat de un program de filme pentru copii: „Aventurile unui cățeluș și ale unei pisicuțe”, „De ce e cioara neagră”, „Din viața cotidiană”. Ulterior, începând cu 2 iunie, ziua de duminică a fost rezervată pentru copii, de la ora 9 sau 10: filme, documentare, desene animate și filme cu păpuși, toate fiind producții sovietice, poloneze, cehoslovace, bulgare, germane, dar și emisiuni dedicate acestora. „Programe inteligent concepute, pe măsura înțelegerii lor (de la vârsta cuburilor de carton până la școlarul cu veleități intelectuale)” [55].
La începutul lunii mai, apare prima emisiune de divertisment, „Cabaret muzical”, prezentată de actorul Mircea Crișan [56], fără a fi ciclică, următoarea, „Stroe la televiziune” fiind difuzată în 6 iulie. Începând cu 27 iulie, se vor difuza săptămânal, în zilele de sâmbătă și duminică seara, recitaluri muzicale (Arta Florescu, Iolanda Mărculescu, Magda Ianculescu, Nicu Stănescu, Rodica Bujor, Emil Gavriș, Maria Lătărețu etc.), dar și formații artistice de amatori în studio (din 3 august), programe muzicale prezentate de laureații și premiații Festivalului de la Moscova. Ceea ce mai târziu se va remarca - alăturarea cântăreților amatori cu cei consacrați, poeziile și cântecele patriotice, dansurile - care trebuiau să fie conform ideologiei trasate de partid [57]. Însă, „în această etapă, divertismentul cucerește telespectatorii prin noutatea sa în viața de zi cu zi precum și prin subiectele abordate. De asemenea, acesta materializează funcția de coeziune socială: numărul redus de televizoare îi încuraja pe oameni să se adune pentru a viziona transmisiunile televiziunii naționale” [58].
Pentru luna iunie, notabil este interviul (6 iunie) cu regizorul Ion Popescu-Gopo [59] și difuzarea filmului de desen animat „Scurtă istorie”, care a obținut Palme d'Or pentru cel mai bun scurtmetraj la Cannes, la 17 mai 1957.
Interviu cu Ion Popescu-Gopo (Arhiva de Documente SRTV, Sumar de emisiune, 6 iunie 1957, fila 2)
În iulie s-au încheiat lucrările la studioul principal. „Studioul este prevăzut cu săli de regie tehnică și de lumini, cu instalații moderne de sunet, numeroase reflectoare și instalații de manevrare a decorurilor. Aici vor putea fi puse în scenă și piese de teatru, spectacole de balet, scenarii scrise special pentru televiziune” [60]. Echipamentul montat în Studioul Floreasca, în 1957, a fost înlocuit, în 1965, cu un echipament „Marconi”. Inițial, acest echipament, achiziționat în 1963, era destinat noului studio al Centrului de Televiziune din Dorobanți (inaugurat în 1968), însă Marconi nu garanta pentru o „depozitare de 3-5 ani fără a-și pierde calitățile” [61].
Tot în iulie se introduce și ziua de marți – 9 iulie 1957 – ca zi de emisie. Astfel, Televiziunea emite de patru ori pe săptămână, în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică. „Preponderența o au filmele artistice, iar emisiunile realizate prin transmisiuni directe sunt îndeosebi spectacole teatrale și întreceri sportive” [62]. În iulie apar mai multe emisiuni realizate în studio, printre care și prima emisiune dedicată femeilor: „Almanah feminin” (joi, 4 iulie), următoarele ediții fiind difuzate abia din septembrie.
Ediția din 10 septembrie, de exemplu, este prezentată de scenografa Cella Voinescu și conține sfaturi despre garderoba de toamnă. Alte emisiuni: „Călători și tărâmuri” și prima emisiune științifico-tehnică „Tainele materiei”, difuzată sâmbătă, 20 iulie, apoi emisiunea lunară de dezbatere a unor probleme de interes public „În jurul mesei rotunde” (a doua ediție, din 25 iulie, are ca temă huliganismul, dezbatere cu procurorul șef al Capitalei, un secretar UTM și un pedagog; prima ediție a fost difuzată pe 26 mai) [63].
Emisiuni sociale și economice: „Cu carul de reportaj prin capitală” (din 1 august), „Oameni de azi” (15 septembrie), „Un oraș al țării” (9 noiembrie).
Emisiuni de știință: „Invenții românești și inventatori români” (21 septembrie), „Din istoria înregistrării și conservării sunetului” (17 octombrie), „Din istoria pământului și a omului” (29 octombrie).
Emisiuni culturale: documentare literare sau de arte plastice („În galeria de tablouri de la Dresda”, producție sovietică – 16 mai, „Friedrich Schiller”, producție germană – 18 mai), „Uneltele muzelor” (6 octombrie, primul realizator extern anunțat: criticul de artă Ionel Jianu), seri de poezie (din studio; 17 august, 22 august, 15 decembrie), emisiuni literare: „Calendar literar” (din studio; 11 mai – 20 de ani de la moartea poetului Topîrceanu), „Vitrina cu cărți” (15 august, 10 și 28 septembrie, 24 octombrie, 19 decembrie), „Pagini de antologie lirică românească” (9 decembrie), emisiuni muzicale: transmisiunile directe ale spectacolelor de operă și operetă, a concertelor simfonice (12 septembrie) și de jazz (29 iunie, 22 septembrie), recitaluri vocale și instrumentale, „Instrumente vechi” (14 septembrie) și spectacole de balet.
Emisiunile din studio vor fi extinse în următoarele luni. „[…] Se preconizează programe ciclice sau cu caracter permanent pe diferite teme, recitaluri muzicale şi de balet, montarea unor piese de teatru, programe distractive de satiră şi umor, de actualităţi etc. De pildă, pentru iubitorii de literatură va fi iniţiată emisiunea «Calendar literar». Astfel în curând se vor transmite emisiuni consacrate lui Ovidiu, Agârbiceanu şi Sahia. Cu concursul unor valoroşi actori ai teatrelor bucureştene vor fi prezentate «Luceafărul» de M. Eminescu, câteva schiţe de Caragiale, precum şi lucrări literare contemporane. Pentru sportivi se pregăteşte emisiunea permanentă «Agenda Sporturilor» care va avea un caracter de cronică sportivă ilustrată; pentru telespectatoare o emisiune ciclică intitulată «Almanah feminin», iar pentru cei mici emisiunile «Să învăţăm un cântec nou», «Povestitorul cu desene», «Telemagazin pentru copii», «Sfaturi pentru micul filatelist», «Pentru micii prieteni ai cărţii» etc., şi un ciclu de emisiuni «Cu carul de reportaj la Palatul pionierilor». Deosebit de interesante se anunţă emisiunile consacrate marilor actori de cinematograf şi şcolilor cinematografice, emisiunea de caricatură «Cu umorul şi creionul», axată pe teme de actualitate. Vor continua în acelaşi timp transmisiunile directe de la diversele manifestări cultural-artistice şi sportive” [64].
În octombrie se introduce și ziua de luni – 14 octombrie 1957 – ca zi de emisie. Astfel, Televiziunea emite de cinci ori pe săptămână, în zilele de luni, marți, joi, sâmbătă și duminică.
În zilele de luni, 14 și respectiv 28 octombrie, sunt transmise din studio spectacolele de teatru „Cântecul lebedei” de A.P. Cehov, în regia lui Nicolae Motric și „1 aprilie” de I.L. Caragiale, în regia lui Lucian Pintilie. La fel și luni, 25 noiembrie, „La drumul mare” de A.P. Cehov.
În luna decembrie continuă transmiterea directă a pieselor de teatru și a spectacolelor de operetă [65]. Remarcăm „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Național I.L. Caragiale (1 decembrie), „Bărbierul din Sevilla” de la Teatrul de Operetă (5 decembrie), Duete de dragoste de la Teatrul de Operă și Balet (7 decembrie), Concertul Corului de copii Radio transmis de la Ateneu (8 decembrie), „Ecaterina Teodoroiu” de la Teatrul Armatei (19 decembrie). În ceea ce privește filmul, „«Două lozuri», prezentat la numai câteva zile de la premieră și comedia sovietică «Dacă nu e una… e alta», rulată simultan cu trei cinematografe bucureștene […] au oferit cinefililor veritabile satisfacții” [66]. Spre finalul anului, se remarcă o diversitate a programelor transmise.
Studioul Molière (Arhiva TVR, 1958)
Programul de Revelion 1957-1958 durează aproape șase ore, regizor coordonator Vlad Bâtcă. Un program special: un Plugușor, un concert al orchestrei Miani Negreanu (soliști Aida Moga, Vili Donea, Ion Dichiseanu), un program al orchestrei Dinu Șerbănescu, o confesiune făcută de H. Nicolaide, o demonstrație muzicală a orchestrei Sergiu Malagamba, un întreg spectacol de pantomimă susținut de Ion Lucian, un alt concert – de muzică populară românească – prezentat de Păcală și Tândală (Benedict Dabija și Dem Savu), prestidigitații prezentate de maestrul Retas, întâlnire într-un spectacol de miniaturi cu N. Stroe, Elena Burmaz, Antonescu Cărăbuș, Zizi Șerban, Rolanda Camin, Fedy Arie, Mihai Kingsburg, Luigi Ionescu, Ion Brandea, Horia Căciulescu, Coca Berceanu, Silvia Pascal, emisiunea „Să ciocnim un pahar!” cu Maria Tănase, Ion Luican, Ștefan Lăzărescu, Orchestra Nicușor Predescu. Alți oaspeți: Horia Șerbănescu, Paul Sava, Trio Armonia, Trio Grigoriu, Emil Dorian, Moscu Alcalay, Cornel Vulpe, Marius Pepino, Vali Voiculescu-Pepino. Dar și câteva filme muzicale sau de scurt metraj primite de la centrele de televiziune din străinătatate - Praga, Berlin, Budapesta, Varșovia, Moscova [67].
„ – Dragi prieteni, dragi spectatori, stăm de vorbă de aproape cinci ceasuri, cred că am putea continua încă multă vreme. Se întâmplă însă ceva suspect la orizont: Moș 1957 face intense pregătiri de plecare. Și-a transportat toată arhiva în camionul secolului, și-a cocoțat boccelele cu merinde de drum și mi se pare că e gata-gata să demareze de pe meleagurile noastre.
– Moșule, moșulică, dar mai ai câteva minute! Nu s-a terminat programul: abia vine surpriza!
– Surpriza?
În așteptarea noului an, colectivul studioului de televiziune București are deosebita plăcere de a vă oferi în premieră primul său film.
(urmează filmul care durează 17 minute)
– La mulți ani, dragi prieteni! Fericire, sănătate și cât mai multe succese!
«La mulți ani!» se numește și primul nostru film. V-a plăcut?” [68]
Acesta este filmul:
Pendula care bate de 12 ori a fost filmată acasă la ilustratorul muzical Lucian Ionescu, „cu un aparat de filmat mare cât trei geamantane. «Moscova» se chema aparatul, cu peliculă de 35 mm” [69]. Regizorul Vlad Bâtcă spune că primele filme muzical-coregrafice au fost făcute pe peliculă de 35 mm, folosită, cu precădere, în cinematografie [70].
„Actualitatea în imagini”, „Cronica actualității”, „Săptămâna sportivă”, „Călători și tărâmuri”, „Cu carul de reportaj prin Capitală”, recitalurile de poezii și cele muzicale se vor regăsi și în 1958. Bineînțeles și emisiunile de varietăți, filmele artistice, documentarele, montările proprii de teatru, transmisiunile directe de la teatre, operă, operetă, de la marile manifestări de masă.
Primele crainice. Mariana Zaharescu a fost menționată în luna februarie 1957, în ziarul Scânteia [71], cu o fotografie și următorul text explicativ: „Tov. Mariana Zaharescu, crainica televiziunii. «Bună seara, dragi spectatori, studiourile de televiziune București își încep emisiunea!» și pe ecranele televizoarelor apare surâzătoare imaginea crainicei anunțând programul emisiunii.” Primul anunț – concurs pentru ocuparea postului de crainică la studioul de televiziune a fost publicat în presă, pe 10 februarie [72].
Scânteia, 24.02.1957, p.2 (Ziarele Arcanum)
Cleo Stieber a venit de la Radio; tot ea prezenta programul, în 1955, la stația experimentală de televiziune. Au urmat Georgeta Perlea (din 1958), Sanda Țăranu (din 1963), Ioana Măgură (din 1964). Alte crainice: Lia Mărăscu, Delia Budeanu, Cristiana Bota, Silvia Ciurescu, Cristina Țopescu, Carmen Movileanu, Mirela Atanasiu Tănăsescu, Despina Moiceanu, Iuliana Marciuc.
Timp de câţiva ani, emisiunile au fost doar în direct, transmise din studiourile din strada Molière sau de pe teren. În România, în toamna anului 1957, înregistrarea pe bandă magnetică era încă în stadiul de cercetare [73]. „Televiziunea a început să folosească filmul de 16 mm la jurnalul de actualități. […] În anii `60 a importat o instalație de telerecording. Aceasta oferea posibilitatea înregistrării unor emisiuni pe film de 16 mm alb/negru. Carele de reportaj transmiteau semnalul TV cu ajutorul radioreleelor la studiouri și se înregistrau emisiuni. Desigur, tehnologia era greoaie, dar asigura o imagine acceptabilă. După înregistrare, filmul trebuia developat, uneori copiat și montat. După aceste procese putea fi difuzat de pe telecinematograf. Dar a fost primul pas în înregistrarea semnalului video și a oferit o alternativă la transmisia în direct, singura modalitate existentă până atunci”, scrie Petre Varlam [74]. În 5 aprilie 1965, a fost trimisă o solicitare către Consiliul de Miniștri, referitoare la avizarea contractării a două agregate magnetoscop TR-22 cu accesorii, de la firma RCA din SUA [75]. Magnetoscoapele ofereau o calitate superioară și puteau înregistra, pe o bobină de bandă lată de 2 inci, aproximativ 60 de minute de program.
Și totuși, cu o bază tehnică precară și un colectiv mic, Televiziunea Română a reușit să transmită, în 1957, potrivit statisticilor [76], 571 de ore de program. Numărul de abonați TVR în anul 1957 era de 2897, ajungând la finalul anului 1958, la 15676, iar în 1959, la 30183, o creștere de zece ori față de primul an de televiziune. Carul de reportaj nr. 1 de tip PTS-52, sosit în țară în februarie, a realizat peste 70 de transmisii în București în 1957 [77], iar până la sfârșitul anului 1961, a realizat 545 de transmisii, însumând 1200 de ore de emisie [78].
Acoperirea teritorială și impactul social al noului mediu de comunicare în România anului 1957
Inițial, emisiile stației experimentale, cât și cele ale stației puternice de televiziune erau vizionate pe aparatele de televiziune montate în vitrinele unor magazine din București, în parcuri, la Muzeul Tehnic sau în cluburile muncitorești. Agerpres menționează că întreprinderile de stat românești pentru comerțul exterior au contractat încă din 1956 importarea din URSS „a unui stoc de aparate de televiziune de tip Temp 2”, la începutul lui ianuarie intrând în țară un prim lot de 1100 de televizoare. „Lângă aparatele de televiziune, telespectatorii (încă nu există în românește un termen consacrat pentru cei care vizionează emisiile de televiziune) se pregătesc pentru recepția emisiunii” [79]. Cuvântul „televizor” a fost introdus în Dicționarul limbii române literare contemporane 1955-1957, iar „telespectator”, deși folosit în presa vremii, a fost menționat abia în 1962, în Limba română [80], iar în Dicționarul de neologisme, în 1986.
La sfârșitul lui februarie 1957, au fost puse în vânzare, prin câteva mari magazine din București și Ploiești, circa 2000 de televizoare Temp 2. Aflăm că „televizoarele «Temp-2» au ecrane dreptunghiulare de dimensiunile 24/32 cm, 5 canale pentru recepţia imaginii televizate şi o recepţie sonoră cu ajutorul căreia aparatele «Temp-2» pot recepţiona şi emisiunile transmise de posturile de radio pe unde ultrascurte inclusiv postul nostru de radio Bucureşti I. Instalarea televizoarelor în locuinţele cumpărătorilor, ca şi eventualele reparaţii ivite în perioada primelor 6 luni de la cumpărare se va face gratuit de către cooperativa «Radio Progres» specializată în acest scop. În afară de faptul că vor fi instruiţi la cumpărarea televizoarelor de către specialişti, cumpărătorii vor primi şi broşuri tipărite în limba română, în care sunt redate instrucţiuni amănunţite asupra construcţiei şi funcţionării televizoarelor” [81]. Televizoarele pot fi reparate datorită convenției încheiate între comerțul de stat și Cooperativa Progresul care asigură „și piese de schimb și calitatea reparațiilor” [82]. Primele televizoare românești, ”VS-43”, cu diagonala de 43 cm, au intrat în producție abia în 1961, la Uzinele „Electronica” din București [83].
De-a lungul anului 1957, au fost achiziționate și instalate televizoare în diverse locuri din țară: în sanatorii, spitale, întreprinderi și instituții, cluburi muncitorești, chiar și în hotelul Lido din București, recent reamenajat, au fost montate „prize pentru televiziune”, turiștii putând solicita aparate de radio și televiziune [84]. La sfârșitul lui august s-au vândut deja 5000 de televizoare Temp 2 [85]. Acoperirea teritorială a televiziunii era destul de limitată. Presa a menționat recepțiile programelor de televiziune în Țara Bârsei, Sibiu, Brașov, Giurgiu, Tg. Jiu [86]. Era un motiv de mândrie pentru cei care reușeau să achiziționeze televizoare, ziarele menționând numele acestora. „Dintre constructorii de tractoare care și-au cumpărat televizoare Temp 2 sunt tovarășii I. Cazacu, tehnician și ing. D. Mureșan” [87].
Prima reclamă la televizorul „Temp 2” a apărut în iulie [88], iar o a doua reclamă la același televizor menționa că „pentru salariați, televizoarele Temp 2 se vând în rate, cu prețuri reduse” [89]. Un funcționar a propus ca plata televizoarelor să se facă în 12 rate. „Când s-a anunțat vânzarea aparatelor de televiziune în rate, cu un aconto de 25%, m-am bucurat mult. După îndeplinirea tuturor formelor cerute, m-am prezentat la magazin pentru a-mi cumpăra și eu unul. Acum mă bucur că am televizor dar cu salariul meu sub 1000 lei îmi vine cam greu să achit întregul cost al televizorului în șase rate. Eu aș propune să se sporească numărul ratelor de la 6 la 12, cum de altfel se procedează și la mobilă” [90].
La sfârșitul lunii noiembrie 1957, a apărut anunțul că „Magazinul Universal «Victoria» (Calea Victoriei 17) a pus în vânzare pentru salariați aparate de televiziune la prețul de 3280 lei, plătibile în 12 rate lunare egale”, același anunț regăsindu-se și în decembrie, dar la prețul de 3480 lei [91]. În condițiile în care, în 1957, potrivit Institutului Național de Statistică, salariul mediu net era de 619 lei, iar rata însemna aproape jumătate din salariul lunar [92]. Totodată, pentru a veni în ajutorul celor care cumpără televizoare, „Departamentul comerțului interior a hotărât ca antena și cablul, care erau cumpărate separat de aparatul propriu-zis, să fie incluse în aceeași factură și să intre deci în regimul vânzărilor în rate” [93].
În privința autorizației și a taxei tv, „oficiile poștale din București au primit dispozițiuni pentru primirea taxelor tarifare ale posesorilor de aparate de televiziune. Aceste taxe se percep de la 1 decembrie (45 lei pe trei luni). Aceleași oficii eliberează și autorizațiile de funcționare ale aparatelor” [94]. În momentul achiziționării unui televizor, cumpărătorul era obligat să se prezinte la cel mai apropiat oficiu poștal PTTR pentru a-și declara aparatul. În conformitate cu prevederile legii, dreptul de folosire a aparatelor de radio și televiziune îl aveau doar abonații care dețineau carnete eliberate de oficiile PTTR cu taxele de abonament achitate la zi, cu timbre aplicate pe carnetul de abonat sau cu chitanțele respective. Potrivit Hotărârii nr. 925 din 24 iulie 1959, „instalarea, folosirea sau păstrarea de aparataj radiofonic - radio recepţie, televiziune, difuzor radioficare, staţii şi difuzoare de amplificare, fără autorizaţie legală, personală, se sancţionează” [95].
Altfel, în ceea ce privește cronicile tv, acestea au fost puține în 1957. Presa s-a rezumat la a prezenta, în general, programul transmis de Centrul de televiziune, reportaje însoțite de fotografii despre vizitele efectuate în studiouri, menționarea emisiunilor și a transmisiunilor speciale – evenimente sportive și politice, informații tehnice sau despre recepționarea programelor de televiziune.
Referitor la transmisia exterioară din 21 februarie, recitalul lui Yves Montand, cotidianul România Liberă scrie: „Pe micul ecran, a apărut crainica, a anunțat deschiderea spectacolului; apoi, a apărut sala cu publicul în tumult, la început neclar; au apărut apoi aparatele de luat vederi abia sosite din Leningrad. - Haideţi băieţi - glăsui cineva în camera de vizionare; pe micul ecran... strânşi în jurul lui şi dumneata şi eu şi altul, familii întregi am urmărit, clipă cu clipă, imaginile din ce în ce mai precise ale operatorilor, linia din ce în ce mai clară a viziunii regizorale. Aşa am admirat din nou interpretarea lui Yves Montand, subtilitatea mimului, gestica lui sobră dar sugestivă. Ajutaţi de ochiul aparatului de televizat totul a fost mai reliefat şi mişcările din «Saltimbancii», şi ansamblul dintre imaginea reală şi umbra interpretului în «Lustragiii de pe Broadway», şi panoramicul legând figura lui Yves Montand de public în ultimele cântece ale recitalului – «Balada Parisului» ori «C’est si bon». [...] Atunci, spre miez de noapte, tovarăşii de la casa cu schele s-au dus să strângă mâna «pe teren» celor care trecuseră greul, celui dintâi examen al televiziunii româneşti: regizorului Mircea Weiser, operatorilor Aurel Samson, Lucian Penescu, Milutin Obradovici” [96].
Și Scânteia a remarcat debutul reușit al Televiziunii Române pentru prima transmisiune exterioară: „Postul românesc de televiziune a trecut cu succes examenul dificil al retransmisiunii directe. Concertul lui Yves Montand, prezentat ieri seară telespectatorilor noştri, a fost fără îndoială un debut reuşit. Imaginea clară, sunetul ireproşabil, urmărirea atentă a jocului de scenă subtil al cunoscutului cântăreţ francez au corespuns întru totul exigenţelor tehnice şi artistice” [97].
Sportul Popular a constatat, în cadrul Campionatelor Internaționale de Atletism din septembrie, că ”operatorii televiziunii, susținuți prompt de comentariile inspirate ale crainicilor, au reușit să ofere o «despăgubire» multor mii de iubitori ai atletismului rămași dincolo de porțile stadionului” [98].
Prima cronică publicată constant, în fiecare sâmbătă, în România Liberă, începând cu 14 septembrie 1957, „Cronica televiziunii”:
„În ceea ce priveşte emisia, în decursul unui singur an de activitate experimentală, tehnicienii, regizorii şi reporterii televiziunii au dăruit spectatorilor numeroase transmisii publice şi programe artistice din studiourile proprii, în cadrul celor cinci emisii pe săptămână. Mânuirea aparatajului este de pe acum deprinsă, depăşindu-se, în ansamblu, faza de pionierat. [...] Programul săptămânii (de joi pînă joi) a fost pigmentat cu emisiuni atractive şi de o plăcută varietate. Convorbirea cu generalul ing. I. Burlacu şi cu tov. Edmond Nicolau, şeful catedrei de electronică de la Politehnica din Bucureşti, despre racheta balistică intercontinentală, medalionul Ovidiu, recitalul de balet şi transmisia concertului festiv cu prilejul sărbătoririi maestrului George Georgescu au reunit în jurul aparatelor până şi pe cei mai dificili dintre spectatori. Într-adevăr, programele au meritat atenţia noastră, iar, dacă ar fi să ne substituim cronicii teatrale sau celei muzicale ar trebui să scriem multe elogii despre accentul emoţionant şi comunicativ cu care Al. Critico a recitat din «Tristele» lui Ovidiu ca şi despre arta desăvârşită a maestrului Georgescu şi a celor doi Oistrah” [99].
În octombrie, în „Cronica televiziunii”, Atanasiu a remarcat programele unui „post experimentat (nu experimental) de televiziune” datorită creșterii calitative a acestora, atât din punct de vedere editorial, cât și tehnic [100].
În concluzie, deși constrângerile tehnice și lipsa resurselor au marcat puternic primele luni de emisie, anul 1957 a reprezentat perioada de structurare a primelor tipuri de emisiuni. O contribuție importantă a acestei cercetări constă în rectificarea unor erori cronologice propagate de-a lungul timpului în istoriografie, cât și în prezentarea dimensiunii micro-sociale a recepției noului mediu de comunicare.
Câteva date. Primele transmisii exterioare în direct
Prima transmisie exterioară: 21 februarie 1957, de la Sala Sporturilor din Floreasca, recitalul lui Yves Montand
Primele transmisiuni sportive: 23 februarie 1957, din sala Floreasca, întâlnirea internațională de box dintre Dozsa Budapesta și Dinamo București. Apoi, de pe stadionul „23 August”, meciul de fotbal C.C.A. – Știința Timișoara, 31 martie 1957. Totodată, începând cu 31 martie 1957, „cu prilejul meciurilor de duminică, își va inaugura și televiziunea șirul transmisiilor de la meciurile de fotbal”. Transmisia meciului de tenis Austria – România, la sfârșitul lui aprilie; apoi la 5 mai, meciul de rugby Londra – București; la 18 mai, meciul de baschet masculin Italia – România; la 26 mai, Cupa Europei la gimnastică feminină; la 14 septembrie, Campionatele Internaționale de atletism. [101-105]
Prima transmisiune a unui spectacol de teatru: 18 aprilie 1957, ora 19.30, „Take, Ianke și Cadâr” de V. I. Popa, din sala „Filimon Sârbu” a Teatrului Municipal (astăzi, Teatrul Bulandra).
Prima transmisiune a unui spectacol de operetă: 16 iunie 1957, de la Teatrul de Stat de Operetă, spectacolul „Colomba”.
Prima transmisiune a unui concert simfonic: 12 septembrie 1957, concertul Filarmonicii de Stat „George Enescu” cu prilejul sărbătoririi artistului poporului George Georgescu. Soliști David și Igor Oistrah [106].
Primele emisiuni
Primele emisiuni de actualități și sport: 16 mai 1957, „Cronica actualității”, transmisă de două ori pe săptămână, joia și sâmbăta; sâmbăta fiind urmată și de „Agenda sportivă” (din 25 mai 1957); 18 mai 1957, „Buletin de știri”, într-o formă scurtă, transmis la încheierea programului; 16 iunie 1957, „Buletin meteorologic”; 18 august 1957, „Cronica evenimentelor săptămânii”, duminica [107].
Prima emisiune de divertisment: 9 mai 1957, „Cabaret muzical”, o emisiune de Mircea Crișan și Alexandru Andy, prezentator Mircea Crișan
Prima emisiune literară: 11 mai 1957, „Calendar literar”
Prima emisiune de dezbatere: 26 mai 1957, „În jurul mesei rotunde”
Prima emisiune pentru copii: 1 iunie 1957, emisiune din studio, în cinstea Zilei Copilului, a unui spectacol dat de Teatrul Ţăndărică, urmat de un program de filme: ,,Aventurile unui căţeluş şi ale unei pisicuţe", ,,De ce e cioara neagră”, „Din viața cotidiană”.
Prima emisiune dedicată femeilor: 4 iulie 1957, „Almanah feminin”
Prima emisiune științifico-tehnică: 20 iulie 1957, „Tainele materiei”
Prima emisiune cu carul de reportaj prin București: 1 august 1957, „Cu carul de reportaj prin Capitală”
Prima piesă de teatru tv (montare în studio): 10 august 1957, „Seară luminoasă” de N. Smirnov
Referințe:
1. Varga, Gheorghe, 15 februarie 1957, „Imagini în eter”, Flacăra, p.9
2. *** 40 de ani de Televiziune. 125 de teleaști despre ei înșiși, despre Televiziunea Română (1996), București, Editor Direcția de Logistică și Memorie, Redacția de Documentare și Tipărituri Televiziunea Română, p.71
3. Radu, Raluca-Nicoleta (2011), Instituții culturale în tranziție. Despre creativitate în jurnalismul și cinematografia din România, după 1944, București, Nemira, p.11
4. Păsăilă, Vasile (2004), Presa în istoria modernă a românilor, București, Fundația Pro, p.254
5. ***, 20 august 1955, „Primele emisiuni televizate pentru public”, România Liberă, p.3
6. Gheron, Adrian, 1 martie 1956, „Stația experimentală de Televiziune București”, Îndrumătorul cultural, p.39
7. Ibidem, p.38
8. ***, 22 decembrie 1956, „În fața televizorului”, Constructorul, p.4
9. Câmpeanu, Pavel (1972), Radio, televiziune, public, București, Editura Științifică, p.22
10. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - Congresul al II-lea al PMR, p.99, disponibil la https://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/documente_PMR_PCR/congrese/1955%20Raport%20la%20Congresul%20al%20II-lea%20al%20PMR.pdf, accesat 27 aug.2026
11. ***, 2 februarie 1957, „La stația de Televiziune”, Constructorul, p.3
12. Varga, Gheorghe, 15 februarie 1957, „Imagini în eter”, Flacăra, p.10
13. Berceanu B., 19 februarie 1957, „Ce vreți să știți despre Televiziunea Românească”, România liberă, p.1
14. Agerpres, 22 noiembrie 1956, „Să înceteze activitatea de calomniere a țării noastre!”, Crișana, p.1
15. ***, 21 noiembrie 1956, „Lucrătorii Radiodifuziunii Române își exprimă indignarea față de calomniile la adresa țării noastre”, Steagul roșu, p.3
16. Agerpres, 22 februarie 1957, „Ultimul concert al lui Yves Montand”, Scânteia, p.1 și ***, 22 februarie 1957, „Un frumos succes al televiziunii românești”, Scânteia, p.1
17. ***, 23 februarie 1957, „Meciul de box Dinamo București – Dosza Budapesta va fi televizat”, România liberă, p.3; ***, 24 februarie 1957, Fotografie cu „pupitrul de comandă-regie al stației mobile de televiziune, în timpul probelor, înainte de începerea retransmisiei. În ecranul de sus: tov. Mariana Zaharescu, crainica televiziunii” însoțită de un scurt text explicativ, Scânteia, p.1
18. ***, 17 martie 1957, „Transmisie de televiziune de la sesiunea Marii Adunări Naționale”, Munca, p.1
19. ***, 6 aprilie 1957, „Noutăți din programul Televiziunii”, Scânteia, p.2
20. Radu, Raluca-Nicoleta. Op.cit., pp.57-58
21. Mustață, Dana (2012), Television in the Age of (Post) Communism: The Case of Romania. Journal of Popular Film and Television, 40(3), p.133, https://doi.org/10.1080/01956051.2012.697794, accesat 11 iulie 2026
22. Melita Apostol era Director general al Direcției Generale a Radiodifuziunii din cadrul Consiliului de Miniștri (1954-1958).
23. ***, 40 de ani de Televiziune. Op. cit., p.72
24. Siebert, Fredrick S., Peterson Theodore, Schramm Wilbur (1965), Four theories of the press, Illinois, capitolul „The soviet communist theory of the press”, Wilbur Schramm, p.121 apud Șercan, Emilia (2015). Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa comunistă, București, Editura Polirom, p. 27
25. Bucheru, Ion (1997), Fenomenul Televiziune, București, Editura Fundației ”România de mâine”, p. 146
26. Mustață, Dana. Op. cit., p.139
27. Radu, Raluca-Nicoleta. Op. cit., p.77
28. Denize, Eugen (2000), Istoria Societății Române de Radiodifuziune, vol. II, București, Editura Casa Radio, p.257
29. Niculiță, Georgeta, Spalas, Marina, „Privire asupra dezvoltării Televiziunii Române 1957-1967”, p.2, material documentar, Arhiva de Documente SRTV, nr. Dosar 3 / din inventar nr. 309
30. ***, 5 aprilie 1957, „Cuvântarea ambasadorului R.P. Ungare la București la postul nostru de televiziune”, Munca, p.3
31. Niculiță, Georgeta, Spalas, Marina, „Privire asupra dezvoltării Televiziunii Române 1957-1967”, p.2, material documentar, Arhiva de Documente SRTV, nr. Dosar 3 / din inventar nr. 309
32. Arhiva de Documente SRTV, Sumar de emisie 14.06.1957
33. ***, 19 iunie 1957, „La postul nostru de televiziune. Program închinat marelui luptător bulgar Gheorghi Dimitrov”, Apărarea patriei, p.3
34. ***, 23 februarie 1957, „Meciul de box Dinamo București – Dosza Budapesta va fi televizat”, România liberă, p.3; ***, 24 februarie 1957, Fotografie cu „pupitrul de comandă-regie al stației mobile de televiziune, în timpul probelor, înainte de începerea retransmisiei. În ecranul de sus: tov. Mariana Zaharescu, crainica televiziunii” însoțită de un scurt text explicativ, Scânteia, p.1
35. ***, 1 aprilie 1957, Fotografie cu text explicativ: „Ieri, pe stadionul 23 August, au apărut pentru prima oară operatorii de televiziune! Ei au transmis jocul C.C.A – Știința Timișoara pe care l-au putut astfel urmări pe ecranele aparatelor mii de amatori de fotbal.”, Sportul popular, p.1
36. ***, 31 martie 1957, „Succes deplin participanților la Cupa Primăverii”, Munca, p.3
37. Mustață, Dana. Op. cit., p.132-133
38. ***40 de ani de Televiziune. Op. cit., p.95
39. Ibidem, p.110
40. Ibidem, p.215
41. Denize, Eugen. Op. cit., p.341
42. Ibidem, p.348
43. ***40 de ani de Televiziune. Op. cit., p.20
44. Niculiță, Georgeta, Spalas, Marina, „Privire asupra dezvoltării Televiziunii Române 1957-1967”, p.2, material documentar, Arhiva de Documente SRTV, nr. Dosar 3 / din inventar nr. 309
45. Agerpres, 6 aprilie 1957, „Noutăți din programul Televiziunii”, Scânteia, p.2
46. Agerpres, 18 aprilie 1957, „Informații”, România liberă, p.3
47. ***, 18 aprilie 1957, „Centrul de televiziune comunică: Joi 18 aprilie la ora 19.30 Centrul de televiziune București va transmite din sala «Filimon Sârbu», a Teatrului Municipal, comedia lui Victor Ion Popa, «Take, Ianke și Cadîr»”, Munca, p.3
48. Agerpres, 18 aprilie 1957, „Informații”, Scânteia, p.3
49. ***, 18 aprilie 1957, „Spectacole televizate”, Steagul Roșu, p.1
50. ***, 16 iunie 1957, „Spectacolele de azi”, Scânteia, p.2
51. Paraschivescu, Constantin (2001), Exploratori la polul visului (Teatrul TV 1957-2001), București, p.247
52. ***40 de ani de Televiziune. Op. cit., p.159
53. Săndulescu, A., 17 mai 1957, „Vizitând studiourile de Televiziune”, Steagul roșu, pp.1-2
54. ***40 de ani de Televiziune. Op. cit., p.173
55. Atanasiu, Eugen, 28 decembrie 1957, „Cronica televiziunii. Emisiunile pentru copii”, România liberă, p.3
56. ***, 7 mai 1957, „Săptămâna aceasta la televiziune”, România liberă, p.1
57. Radu, Raluca-Nicoleta. Op. cit., p.65-66
58. Surugiu, Romina, Roșca, Luminița (2016), Exploring the role of Romanian Television in public sphere (1957-1989), MEPDEV 2nd: 2016 Central & Eastern European LUMEN International Conference – Multidimensional Education & Professional Development, p.776, disponibil la http://dx.doi.org/10.15405/epsbs.2017.07.03.91, accesat 6 septembrie 2026
59. Arhiva de Documente SRTV, Sumar de emisiune, 6 iunie 1957, filele 1-5 – Interviu cu Ion Popescu-Gopo
60. Agerpres, 10 iulie 1957, „Studioul principal de televiziune București”, Scânteia, p.1; ***, 10 iulie 1957, „Informație”, Apărarea Patriei, p.3; ***, 10 iulie 1957, „Informații”, România liberă, p.3
61. Arhiva de Documente SRTv, „Referate, note, corespondență, dotare Telecentru”, 1965, inventar nr. 305, cota nr.1
62. Niculiță, Georgeta, Spalas, Marina, „Privire asupra dezvoltării Televiziunii Române 1957-1967”, pp.4-5, material documentar, Arhiva de Documente SRTV, nr. Dosar 3 / din inventar nr. 309
63. ***, 25 iulie 1957, „Spectacole. Televiziune”, România liberă, p.4, ***, 25 iulie 1957, „Spectacolele de azi”, Scânteia, p.2
64. ***, 9 august 1957, „Viitoare emisiuni din studio la televiziune”, România liberă, p.3
65. Niculiță, Georgeta, Spalas, Marina, „Privire asupra dezvoltării Televiziunii Române 1957-1967”, p.6, material documentar, Arhiva de Documente SRTV, nr. Dosar 3 / din inventar nr. 309
66. Atanasiu, Eugen, 14 decembrie 1957, „Cronica televiziunii. Cerințe vechi și noi”, România liberă, p.2
67. Arhiva de Documente SRTV, sumar de emisie 31.12.1957, filele 1-7
68. Ibidem
69. ***40 de ani de Televiziune. Op. cit., p.152
70. Ibidem, p.21
71. ***, 24 februarie 1957, Fotografie cu text explicativ: „la pupitrul de comandă-regie al stației mobile de televiziune, în timpul probelor, înainte de începerea retransmisiei. În ecranul de sus: tov. Mariana Zaharescu, crainica televiziunii”, Scânteia, p.1
72. ***, 10 februarie 1957, „Concurs pentru ocuparea postului de crainică la studioul de televiziune”, Steagul roșu, p.3
73. Pavelescu, D, Pantelimon, Th., 1 octombrie 1957, „Tehnica măsurătorilor asupra înregistrării pe bandă magnetică a unor mărimi mecanice cu variații lente”, Studii și Cercetări de Mecanică Aplicată, pp.1073-1090
74. *** 40 de ani de Televiziune. Op. cit., p.238
75. Arhiva de Documente SRTv, „Referate, note, corespondență, dotare Telecentru”, 1965, inventar nr. 305, cota nr.1
76. Niculiță, Georgeta, Spalas, Marina, „Privire asupra dezvoltării Televiziunii Române 1957-1967”, p.9, material documentar, Arhiva de Documente SRTV, nr. Dosar 3 / din inventar nr. 309
77. Atanasiu, Eugen, 4 ianuarie 1958, „Cronica televiziunii. După un an”, România liberă, p.2
78. Arhiva de Documente SRTv, „Informări, sinteze, note, rapoarte, corespondențe”, 1962, inventar nr.321, cota nr.1
79. Dan, Elena, 25 ianuarie 1957, „Transmite stația de televiziune București”, Veac nou, p.3
80. Dimitrescu Florica, 1962, „Cuvinte și sensuri noi în presa actuală (II)”, Limba română nr.4/1962, p.394, Institutul de Lingvistică din București
81. ***, 31 ianuarie 1957, „Va fi pus în vânzare un prim lot de televizoare sovietice”, Apărarea patriei, p.1
82. ***, 2 august 1957, „Note și comentarii. Despre reparațiile obiectelor cu viață lungă”, România liberă, p.3
83. ***, 27 mai 1961, „Primele televizoare românești”, Scânteia, p.1
84. Săndulescu, A., 29 martie 1957, ”Lido, hotelul turiștilor”, Steagul roșu, p.1
85. ***, 31 august 1957, „Televizoare în orașele Pitești și Târgoviște”, Apărarea patriei, p.1
86. ***, 3 septembrie 1957, „Recepție de televiziune în satele din regiunea noastră”, Drum nou, p.1; ***, 4 septembrie 1957, „Prima recepție de televiziune la Sibiu”, Flacăra Sibiului, p.1; ***, 12 septembrie 1957, „În fața televizorului”, Drum nou, p.1; Bilcea, C, 20 septembrie 1957, „Televiziunea la Giurgiu”, Steagul Roșu p.2; ***, 30 octombrie 1957, „Informații”, România liberă, p.3
87. ***, 2 octombrie 1957, „Televizoare în cartierul Uzinelor de tractoare”, Drum nou, p.2
88. Flacăra, 13 iulie 1957, p.21
89. Flacăra, 28 septembrie 1957, p.24
90. ***, 25 septembrie 1957, „Cititorii propun”, Scânteia, p.2
91. Steagul Roșu, 28 noiembrie 1957, p.3
92. Institutul Național de Statistică – Câștiguri salariale din 1938 – serie anuală, disponibil la https://insse.ro/cms/ro/content/c%C3%A2%C8%99tiguri-salariale-din-1938-serie-anual%C4%83-0 accesat 28 august 2026
93. ***, 10 decembrie 1957, „Informații”, România Liberă, p.3
94. ***, 26 decembrie 1957, „Informații”, România liberă, p.3
95. Hotărâre nr. 925 din 24 iulie 1959 pentru aprobarea instrucțiunilor privind sancționarea contravențiilor săvârșite în sectoarele de poștă și telecomunicații, disponibilă la https://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G0H8219BYO9TN420MSSXOUK6ISG, accesat 6 septembrie 2026
96. Moscu, Maria, 23 februarie 1957, „Pentru prima oară…”, România Liberă, p.1
97. *** 22 februarie 1957, „Un frumos succes al televiziunii românești”, Scânteia, p.1
98. Chiose, Valeriu, Voia, Radu, 15 septembrie 1957, „Însemnări din prima zi”, Sportul Popular, p.2
99. Atanasiu, Eugen, 14 septembrie 1957, „Cronica televiziunii. Programul săptămânii și rubricile fixe”, România liberă, p.2
100. Atanasiu, Eugen, 19 octombrie 1957, „Cronica televiziunii. Programe scurte, lungi sau multe?”, România liberă, p.2
101. ***, 24 februarie 1957, Fotografie cu text explicativ, Scânteia, p.1; ***, 23 februarie 1957, „Meciul de box Dinamo București – Dosza Budapesta va fi televizat”, România liberă, p.3
102. ***, 1 aprilie 1957, Fotografie cu textul explicativ: „Ieri, pe stadionul «23 August», au apărut pentru prima oară operatorii de televiziune! Ei au retransmis jocul C.C.A. – Știința Timișoara pe care l-au putut astfel urmări pe ecranele aparatelor mii de amatori de fotbal.”, Sportul popular, p.1
103. ***, 31 martie 1957, „Succes deplin participanților la «Cupa Primăverii»”, Munca, p.3
104. ***, 11 aprilie 1957, „Ce putem viziona la televiziune”, România liberă, p.1
105. ***, 18 mai 1957, „«Cupa Europei» la gimnastică”, Sportul Popular, p.3
106. ***, 11 septembrie 1957, „Programul televiziunii”, România liberă, p.2
107. ***, 18 august 1957, Program tv, România liberă, p.3
