Stejarii se pregătesc pentru o confruntare importantă cu reprezentativa statului Tonga, una dintre echipele puternice ale rugbyului din Pacific. Meciul face parte din World Rugby Nations Cup 2026 și deschide seria confruntărilor din luna noiembrie. Vineri, 6 noiembrie, iubitorii rugbyului pot urmări partida în direct la TVR Sport, de la ora 18.30.
Naționala României revine în prim-planul competiției World Rugby Nations Cup, cu un adversar redutabil: Tonga. Cele două reprezentative se întâlnesc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, într-un meci care promite intensitate, confruntări spectaculoase și multă luptă pentru fiecare balon. Iar spectacolul începe, cu siguranţă, chiar înaintea fluierului de start, când Tonga își va face simțită prezența prin impresionantul „Sipi Tau” – ritualul tradițional care exprimă forță, curaj, unitate și mândrie... Partida poate fi urmărită în direct vineri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la TVR Sport, comentată de Alex Roman și Octavian Pescaru.

Pentru Stejari, întâlnirea cu Tonga este prima dintre cele trei partide programate în noiembrie pe teren propriu, în cadrul competiției. România va mai juca împotriva Statelor Unite, pe 14 noiembrie, și a Canadei, pe 20 noiembrie. Toate cele trei adversare sunt calificate la Cupa Mondială de Rugby din 2027, astfel că meciurile reprezintă teste importante pentru naționala pregătită de David Gérard.
În prima parte a competiției, disputată în luna iulie, România a obținut o victorie spectaculoasă în fața jucătorilor din Samoa, scor 38-37, a remizat cu Uruguay, 36-36, și a pierdut în fața reprezentativei statului Chile, cu 31-48. Rezultatele au plasat Stejarii pe locul al patrulea în grupa lor, înaintea reluării întrecerii.
World Rugby Nations Cup 2026 este o competiție internațională nouă, la care participă 12 echipe naționale, împărțite în două grupe. Turneul se desfășoară în două ferestre competiționale, în iulie și noiembrie, iar câștigătoarele grupelor vor deveni primele campioane ale acestei întreceri. Competiția oferă naționalelor participante oportunitatea unor confruntări internaționale consistente în perspectiva Cupei Mondiale din Australia, din 2027.
Va reuși România să înceapă cu dreptul seria meciurilor din noiembrie? Urmărim confruntarea România – Tonga, vineri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, în direct la TVR Sport.
foto: Cosmin Iftode - sportpictures.eu, sursă FaceBook Rugby Romania; captură YouTube World Rugby












































