loader
Foto

Cum alegem vinul pentru masa de Sărbători?

LIFESTYLE

Sarmale, friptură, cârnaţi, şunculiţă, cozonaci şi enumerarea preparatelor de pe mesele de Sărbători poate continua. Cu ce vin le potrivim, pentru a le putea simţi toate gusturile, ne explică Mihai Ionescu, somelier nu doar cu experienţă în domeniu, dar şi unul dintre acei specialişti care reușesc să transforme vinul într-o poveste pe care să o trăim frumos, fără dureri de cap.

 

„Vinul bun, ales corect, completează mâncarea și scoate în evidență aromele”, ne asigură Mihai Ionescu. „De exemplu, la un preparat gras, un vin alb, mai acid, poate tăia grăsimea și ne ajută să simțim gustul complet, fără a avea senzaţia că suntem încărcați. Vinul devine parte din experiența mesei și, când e ales bine, nu domină mâncarea, ci o îmbogățește.”

Întrucât mesele de Sărbători sunt un adevărat maraton culinar, pentru a ne bucura de toate preparatele și vinurile care le acompaniază, ar trebui să mâncăm și să bem în tihnă, moderat, într-un ritm constant. „E bine să avem un echilibru: savurăm fiecare preparat, luând pauze mici între feluri, și bem vinul pe măsură, nici prea repede, nici prea mult dintr-o dată.”

(w882) cum alegem

În debutul mesei, de preferat e „un aperitiv ușor – poate o salată, pește afumat sau brânzeturi – alături de un vin alb sec, cum ar fi un Sauvignon Blanc sau un Riesling. Aceste vinuri deschid apetitul și pregătesc papilele pentru restul mesei.”

Vișinata sau pălinca se beau tot la începutul mesei, pentru a face tranziţia către vin. În timp ce vinul spumant merge excelent la final, mai ales dacă avem un desert ușor sau fructe. „Important e să bem aceste băuturi fără grabă și în cantități mici, ca să savurăm fiecare gust și să evităm amestecul excesiv.”

Cum alegem vinul pentru mesele de Crăciun și Revelion?

„La Crăciun, unde sunt multe preparate tradiționale românești, putem începe cu un vin alb sau rose lejer, apoi trecem pe un vin roșu cu personalitate, cum ar fi o Fetească Neagră sau un Merlot pentru sarmale sau friptura de porc. De Revelion, ar fi minunat să avem un vin spumant pentru a încheia cu o notă festivă și răcoritoare, pregătind momentul de la miezul nopții.”

Recomandările lui Mihai Ionescu pentru fiecare fel de mâncare:

-          la salată de boeuf: un vin alb sec sau demisec, ușor, ca Chardonnay-ul, care se îmbină bine cu textura cremoasă a salatei.

-          la sarmale: un vin roșu sec, cu taninuri moderate, cum ar fi o Fetească Neagră sau un Pinot Noir, este excelent pentru savoarea intensă a sarmalelor.

-          la friptura de porc: un vin roșu robust, precum Cabernet Sauvignon sau Merlot, care complimentează aromele cărnii.

-          la cârnați și șunculiță: un vin roșu fructat, de exemplu un Shiraz, aduce o notă plăcută alături de gustul afumat al preparatelor.

-          la desert: putem savura o Busuioacă de Bohotin sau un spumant dulce care să potențeze gustul aromat al cozonacului.

(w882) cum alegem

În concluzie, mesele de Sărbători pot căpăta un plus de savoare alături de un vin bine ales. Să nu uităm însă de cuvântul cheie „moderaţie!”. Deoarece Crăciunul durează trei zile, iar după cum am văzut, la o masă unde avem multe feluri de mâncare putem alege şi mai multe tipuri de vin! Aşadar, pentru ca Sărbătorile să fie cu adevărat fericite, „ideal este să începi cu un aperitiv, apoi să rămâi la vin pe durata mesei și să bei apă constant – ajută la hidratare și la prevenirea efectelor alcoolului. Dacă începi cu o tărie, bea un pahar mic, apoi fă trecerea la vin. Încheie cu un spumant dacă dorești, dar păstrează măsura, iar a doua zi va fi mult mai plăcută.”

Sărbători fericite!

 

Credit foto: Mihai Ionescu

Logo

 
“Provocarea regiunilor”: Biblioteca, între trecut și prezent | VIDEO

Vă invităm să descoperim împreună prima bibliotecă publică din țară și printre primele din estul Europei, deschisă de contele Teleki, fost ...

Maratonul Internaţional Bucureşti - a XIX-a ediţie

Devenit un punct de referință în calendarul sportiv din Europa de Est, Maratonul Internaţional Bucureşti atrage peste  12.500 de alergători ...

Dificultățile sistemului sanitar și povara financiară a pacienților din România

Tratarea bolilor și menținerea sănătății au devenit provocări majore pentru populația din România, un sistem sanitar subfinanțat împingând ...

“Doza de IT”: AI și piața muncii | VIDEO

“Viitorul nu este ceva ce ni se întâmplă, este rezultatul alegerilor pe care le facem astăzi”, spune realizatorul Cătălin Olaru, într-o nouă ...

 „Religia la tablă”, la TVR 1. Cum mai vorbim despre credință generației crescute cu internetul și inteligența artificială?

La 35 de ani de la revenirea religiei în școala românească, documentarul „Religia la tablă” propune o incursiune în trecutul, prezentul și ...

Scandal la nivel înalt și dezinformare de laborator: “Breaking Fake News!” explică şi ne arată cum se rescrie realitatea

Adevăruri ascunse și falsuri fabricate: De la Casa Albă până la fântânile din sat... Joi, 8 octombrie 2026, ora 22.00, jurnalistul Marian Voicu ...

„Religia la tablă”. O călătorie între două lumi

Marți, 13 octombrie, de la ora 22:00, la TVR 1 și TVR+. O incursiune documentară în trecutul, prezentul și viitorul orei de religie în România. O ...

Mituri care ne pun sănătatea în pericol: ce spun medicii despre dezinformarea medicală

„Detoxul curăță organismul.” „Biopsia împrăștie cancerul.” „Dacă antibioticul a funcționat o dată, îl pot lua și data viitoare.” Sunt doar ...

Criza energetică și perspectiva scumpirilor în viitorul apropiat

Sistemul energetic național se confruntă cu cel mai sever test al ultimilor decenii în privința asigurării necesarului intern de energie electrică.

Premieră “Ce zice legea?” - Se prescrie o datorie după 3 ani? | VIDEO

„Au trecut trei ani, deci nu mai trebuie să plătesc” — este adevărat sau doar unul dintre miturile frecvente despre datorii? Aflăm răspunsul ...

Festivalului de Folclor „Cântecele munților” continuă la TVR 1 cu spectacolul „Frați la bine și la greu”

Artiști din mai multe țări și-au dat din nou întâlnire la Sibiu, locul în care tradiția a devenit cel mai spectaculos show al prezentului! Din 11 ...

O nouă identitate și un trecut periculos. „Profesiune: reporter”, la Telecinemateca

Un jurnalist american își abandonează identitatea și începe o viață nouă folosind numele unui bărbat mort. Numai că trecutul celui dispărut ...

Alexia Motronea, mica speranță a săriturilor în apă. Miercuri, la „Mâine începe azi”

Are doar 8 ani, dar nu se teme de înălțime. Alexia Motronea din Otopeni își găsește curajul chiar și pe platforma de 10 metri. Zeci de ore de ...

TVR devine scena principală a Romanian Fashion Week (RFW) 2026

Evenimentul se va desfăşura în zilele de 7 şi 8 octombrie 2026, începând cu ora 20:00, şi va fi transmis live pe tvrplus.ro.

„Lifestyle cu Eda Marcus”, un nou început de weekend la TVR Sport

Din 10 octombrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 10.35, Eda Marcus invită telespectatorii TVR Sport într-un univers al stării de bine, unde ...