Uneori nu renunțăm la lucrurile pe care ni le dorim pentru că nu suntem capabili să le obținem, ci pentru că ne imaginăm reacțiile celor din jur. Teama de critică, de judecată, de respingere sau de a părea „nepotrivit” poate deveni o limită invizibilă care ne influențează deciziile mai mult decât ne dăm seama.
Există o întrebare pe care merită să ne-o punem din când în când: dacă nu ar exista riscul ca cineva să mă judece, ce aș face diferit?
Răspunsul poate fi surprinzător. Poate indica o schimbare profesională pe care o amânăm, o relație în care nu mai suntem fericiți, un proiect pe care nu avem curajul să-l începem sau pur și simplu nevoia de a spune mai des ceea ce gândim.
Nevoia de acceptare este omenească. Nimeni nu își dorește să fie respins, ridiculizat sau privit cu dispreț. De aceea, este firesc să ne întrebăm cum vom fi percepuți atunci când luăm o decizie importantă.
Problema apare când această preocupare devine criteriul principal după care ne alegem comportamentul.
În loc să ne întrebăm dacă un lucru ni se potrivește, ne întrebăm dacă va fi aprobat. În loc să analizăm ce ne dorim, anticipăm reacțiile părinților, prietenilor, colegilor sau partenerului. Iar în timp putem ajunge să luăm decizii care arată bine din exterior, dar care nu ne mai reprezintă. Paradoxul este că nici măcar nu avem certitudinea că presupunerile noastre sunt corecte.
Putem petrece ore întrebându-ne ce a vrut să spună cineva printr-un mesaj, dacă ceilalți au observat o greșeală sau ce impresie am lăsat după o conversație. În timp ce noi analizăm fiecare detaliu, cealaltă persoană poate să fi trecut deja la următoarea problemă din propria viață.
Oamenii te pot judeca. Și poți merge mai departe.
Unul dintre cele mai utile lucruri pe care le putem accepta este și unul dintre cele mai incomode: nu putem controla părerea celorlalți despre noi. Putem fi atenți, politicoși, bine pregătiți și sinceri. Putem încerca să nu rănim pe nimeni și să ne comportăm corect. Cu toate acestea, nu există nicio garanție că toată lumea ne va aprecia.
Cineva ne poate considera prea tăcuți. Altă persoană ne poate considera prea vorbăreți. Unii ne pot aprecia ambiția, în timp ce alții o pot interpreta drept aroganță. Aceeași trăsătură poate fi privită diferit de oameni diferiți.
A încerca să obții aprobarea tuturor este, prin urmare, o sarcină imposibilă.
O alternativă mai sănătoasă este să accepți că uneori vei fi înțeles greșit și că, în ciuda acestui lucru, îți poți continua drumul.
Frica de judecată nu arată întotdeauna ca o teamă evidentă. Uneori se ascunde în amânare:
„Mai aștept puțin.”
„Nu este momentul potrivit.”
„Poate după ce voi fi mai pregătit.”
„Ce vor crede ceilalți?”
Aceste explicații pot părea rezonabile, însă uneori ascund un lucru mult mai simplu: nu vrem să ne expunem posibilității de a fi criticați.
Așa ajungem să evităm conversații importante, să nu cerem ceea ce merităm, să nu ne exprimăm opiniile, să nu încercăm lucruri noi sau să rămânem în situații care nu ne mai fac bine.
Pe termen scurt, evitarea ne poate oferi liniște. Pe termen lung însă, poate deveni o închisoare foarte confortabilă.
Perfecțiunea poate fi o formă de apărare. Uneori încercăm să prevenim criticile devenind excesiv de atenți la felul în care ne prezentăm. Verificăm un mesaj de nenumărate ori înainte să-l trimitem. Ne pregătim obsesiv pentru o întâlnire. Ștergem fotografii pentru că nu ne place cum arătăm. Ne comparăm constant cu persoane care par să aibă o viață mai reușită.
În mediul online, presiunea poate fi și mai mare. Avem posibilitatea să alegem ce arătăm, ce ascundem și ce imagine construim despre noi. Astfel, viața reală poate ajunge să fie comparată cu variante atent editate ale vieților altora. Dar o imagine impecabilă nu ne protejează de judecată. Doar ne poate face să depindem și mai mult de ea.
În loc să încercăm să eliminăm complet teama, putem să ne întrebăm ce este suficient de important pentru a merita disconfortul.
Vrei să schimbi domeniul profesional? Atunci poate că merită să suporți câteva opinii sceptice.
Vrei să începi o relație? Atunci trebuie să accepți și posibilitatea respingerii.
Vrei să vorbești public, să creezi ceva sau să te expui online? Este posibil ca unii oameni să nu te placă.
Vrei să pui limite într-o relație? Cineva s-ar putea să fie nemulțumit.
A face o alegere autentică nu înseamnă că vei primi aplauze din partea tuturor. Înseamnă că decizia are la bază ceea ce este important pentru tine, nu doar dorința de a evita disconfortul.
Nu este nevoie să devii peste noapte o persoană complet lipsită de inhibiții. Poți începe cu o singură acțiune pe care ai evitat-o din cauza opiniei celorlalți. Spune-ți părerea într-o conversație în care de obicei taci. Refuză o invitație fără să inventezi o scuză. Trimite candidatura pentru acel loc de muncă. Publică acel proiect. Spune „nu” atunci când chiar nu vrei să faci ceva.
Este posibil să apară anxietatea. Asta nu înseamnă că ai făcut alegerea greșită.
Uneori, progresul nu arată ca o dispariție spectaculoasă a fricii. Arată pur și simplu ca faptul că ai făcut lucrul respectiv în ciuda fricii.
Nu orice critică trebuie ignorată. A nu trăi pentru aprobarea celorlalți nu înseamnă să respingi orice observație. Uneori critica este justificată și ne poate ajuta să devenim mai buni. Diferența constă în modul în care o folosim.
Putem asculta fără să ne prăbușim. Putem recunoaște o greșeală fără să concluzionăm că suntem un eșec. Putem schimba un comportament fără să credem că trebuie să ne schimbăm întreaga personalitate pentru a fi acceptați. Feedbackul poate fi o informație. Nu trebuie să devină o sentință.
Poate că nu trebuie să te placă toată lumea. Una dintre cele mai eliberatoare idei este și una dintre cele mai greu de acceptat: nu este responsabilitatea ta să fii pe placul tuturor.
Unii oameni te vor aprecia. Alții nu. Unii te vor înțelege. Alții își vor forma o impresie greșită. Vor exista momente în care vei fi criticat chiar dacă ai intenții bune. Asta nu înseamnă că trebuie să trăiești fără să ții cont de ceilalți. Înseamnă doar că opiniile lor nu ar trebui să fie singurul lucru care decide pentru tine.
La final, întrebarea care merită pusă nu este „Cum pot să mă asigur că nimeni nu mă judecă?”, pentru că acest lucru nu este posibil.
Întrebarea este alta: „Ce fel de viață aș construi dacă aș înceta să-mi organizez alegerile în jurul fricii de a fi judecat?” Poate că răspunsul nu va schimba totul imediat. Dar s-ar putea să-ți arate primul lucru pe care merită să-l faci diferit.
Este ușor să observăm greșelile celor din jur și să ne grăbim să-i condamnăm. Vedem păcatul altuia, dar uităm că și noi avem nevoie de har și de iertare. Înainte de a ridica degetul spre semenul nostru, ar trebui să privim sincer în propria inimă.
Din perspectivă creștină, Dumnezeu nu ne cheamă să devenim judecătorii celor de lângă noi, ci să ne cercetăm mai întâi pe noi înșine. Cel pe care îl considerăm astăzi nevrednic de iertare poate fi mâine omul în care Dumnezeu lucrează prin harul Său. Așa cum El ne-a oferit nouă îndurare când eram departe de El, aceeași îndurare o poate oferi și celui pe care noi îl condamnăm.
Judecata aevărată îi aparține lui Dumnezeu. El vede nu doar faptele, ci și inima, intențiile și întreaga viață a omului.
De aceea, înainte să judecăm, să ne cercetăm. Înainte să condamnăm, să ne smerim. Și înainte să privim la greșeala semenului nostru, să ne amintim cât de mult har am primit noi înșine.
Nu noi avem ultimul cuvânt asupra vieții celuilalt. Dumnezeu este Judecătorul. Iar chemarea noastră este să umblăm în smerenie și dragoste față de semeni.
***
Credit foto: Shutterstock - MAFPHOTOART8
