Concluziile şedinţelor Comisiei de Etică şi Arbitraj din datele de 18 şi 23 mai 2011

| actualizat:

CONCLUZIILE ŞEDINŢELOR COMISIEI DE ETICĂ ŞI ARBITRAJ DIN ZILELE DE 18 şi 23 mai 2011

 

Prezenţi:        Gabriela Avram, Horia Gruşcă, Sorin Hobana, Ioana Mureşan, Irina Păcurariu, Loara Ştefănescu, Bogdan Tomulică;

Absenţi:            Bogdan Tomulică (23 mai);

Invitaţi:            Dana Vlad, reporter DEI, Cristian Răuţu, editor Reportajele jurnalului(18 mai) şi Gelu Voican Voiculescu, Anca Lăzărescu, director DEI, Raluca Stroe Brumaru, producător general DEI (23 mai)

Ordinea de zi:

Adresa nr. 5334/19.04.2011, înregistrată la SRTV cu nr. C/5653/19.04.2011 privind sesizarea domnului Gelu Voican Voiculescu depusă la Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă de la Senatul Romaniei prin care Gelu Voican Voiculescu a reclamat faptul că emisiunea „Reportajele jurnalului/Revoluţia din sertar" din 10 aprilie a.c. „ a fost concepută într-un spirit care se abate vizibil de la neutralitatea şi echidistanţa politică pe care televiziunea publică este obligată să le respecte".

 

După vizionarea înregistrării emisiunii „Revoluţia din sertar" din 10 aprilie  şi a audierii invitaţilor prezenţi la cele  două şedinţe,  Comisia de Etică şi Arbitraj a constatat următoarele:

1.    Reportajul „Revoluţia din sertar" şi-a propus tratarea unei teme care a fost până acum subiectul a numeroase anchete, documentare, reportaje şi investigaţii atât în media românească cât şi în cea internaţională, revoluţia română din decembrie 1989. Interesul public pentru subiect este firesc atât timp cât în 22 de ani justiţia nu a oferit nici o rezoluţie pentru evenimentele de atunci. În aceste condiţii atât presa cât şi publicul continuă să facă speculaţii şi să avanseze scenarii în căutarea adevărului despre cel mai important eveniment al istoriei recente a României, mai ales că nu s-au identificat vinovaţii pentru pierderile de vieţi omeneşti. Reportajul s-a bazat pe declaraţii filmate ale unor revoluţionari despre implicarea lui Ion Iliescu, Dan Iosif şi Gelu Voican Voiculescu în evenimentele din decembrie 1989, cărora li se aduc acuzaţii deosebit de grave şi s-a dorit o investigaţie despre incapacitatea Parchetului  de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a finaliza ancheta cu privire la evenimentele din decembrie 1989, de la Bucureşti. Aceste premise ar trebui să fie luate în calcul la tratarea unui subiect delicat atât pentru urmaşii victimelor cât şi pentru actanţii prezenţi în miezul evenimentelor.

2.    Reportera Dana Vlad şi editorul Cristian Răuţu au menţionat motivele pentru care au decis tratarea acestei teme şi au povestit care au fost principalii paşi ai investigaţiei. Ei au menţionat că subiectul principal al anchetei a fost Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care nu a reuşit în mai bine de 20 de ani să ajungă la o rezoluţie pentru dosarul 97/P/1990, de unde şi titlul reportajului. Cei doi au recunoscut că reportajul a avut erori tehnice ca cea prin care grafica de timp/loc pentru intervenţia lui Ion Iliescu nu a apărut pe ecran, ceea ce a creat confuzie şi nu a punctat faptul că era o declaraţie mai veche, nu una obţinută în raport cu ceea ce spuneau cei intervievaţi în reportaj.

3.    Gelu Voican Voiculescu a acuzat şi la şedinţa CEA „asimetria" reportajului, în care nu i s-a oferit şansa de a avea o reacţie filmată şi a afirmat că reportera Dana Vlad a avut un comportament partizan susţinând punctul de vedere al Asociaţiei 21 decembrie. El a insistat să afle datele de evidenţă a populaţiei ale celui care prin declaraţia din dosarul 97/P/1990 îl incrimina personal, pentru că se gândeşte să îl dea în judecată. Declaraţia respectivă apărea filmată ca ilustraţie în reportaj şi face parte din dosarul 97/P/1990

  1. Realizarea reportajului „Revoluţia din sertar" şi programarea lui în emisiunea Reportajele jurnalului din 10.04.2011 este legitimată ca subiect jurnalistic de doi factori temporali: decizia CEDO de a amenda statul român pentru nesoluţionarea dosarului Revoluţiei române pronunţată cu puţin timp înainte de tratarea temei şi termenul limită de prescriere a faptelor din dosar, adică luna iunie 2011 constituie argumentul pentru difuzarea acestui reportaj.

5.    În timpul audierii în faţa Comisiei de Etică şi Arbitraj, reprezentanţii Departamentului Emisiuni Informative şi Gelu Voican Voiculescu au căzut de acord că s-ar impune realizarea unui alt reportaj cu aceeaşi temă în care să existe şi punctul lui de vedere filmat, difuzat pe acelaşi spaţiu orar.

 

     Pornind de la constatările de mai sus, membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj sunt de acord că:

  • Chiar dacă dorinţa de a afla adevărul este mobilul oricărui demers jurnalistic niciun subiect oricât de ofertant ar fi nu justifică tratarea lui cu superficialitate. Reportera Dana Vlad nu a ţinut cont că implicaţiile grave ale afirmatiilor celor intervievaţi ar fi trebuit obligatoriu contrabalansate de o prezenţă mai percutantă în reportaj a celor prejudiciaţi. În astfel de cazuri senzaţionalul unor dezvăluiri poate crea impresia unui dezechilibru jurnalistic .

  • Modul de realizare a reportajului nu este convingator in ceea ce priveste impartialitatea si echidistanta, principii esentiale ale statutului jurnalistului din TVR. Prezenţa declaraţiei filmate a lui Gelu Voican Voiculescu s-ar fi impus având în vedere gravitatea extremă a faptelor de care era învinuit. Înregistrarea telefonică a asigurat prezenţa punctului său de vedere cu un impact redus faţă de declaraţiile celor care îl acuzau.

  • Departamentul Emisiuni Informative s-a angajat prin Anca Lăzărescu Olteanu să continue discuţiile cu domnul Gelu Voican Voiculescu în vederea asigurării unui drept la replică pe acelaşi spaţiu orar pe care a fost difuzat reportajul. De alfel asta a fost şi recomandarea CNA cu privire la caz. Sperăm ca domnul Gelu Voican Voiculescu să ajungă la concluzia că punctul lui de vedere exprimat într-un interviu filmat ar putea fi revelatoriu şi ar anula confuzia şi speculaţiile create de declaraţiile celor care îl acuză.

  • Acest subiect prezentat CEA ne obligă să recomandăm tuturor colegilor noştri atât de la Direcţia Editorială cât şi de la Direcţia Emisiuni Informative şi Sport să ţină cont că interesul public pe care îl serveşte orice demers jurnalistic din TVR presupune mai întâi respectarea principiului echidistanţei şi imparţialităţii. Într-un peisaj media în care primează valorile senzaţionalului cu orice preţ televiziunea publică nu are voie să se abată de la normele jurnalismului de calitate. Nu putem accepta ca verificarea temeinica a informatiei, şansa la opinie a tuturor părţilor implicate, justeţea şi rigoarea tratării subiectelor să fie sacrificate. În acelaşi timp jurnalistul din TVR are datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecinţele ce le-ar putea avea asupra sa, obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat.

GABRIELA AVRAM....................................................................

HORIA GRUŞCĂ..........................................................................

SORIN HOBANA..........................................................................

IOANA MUREŞAN.......................................................................

IRINA PĂCURARIU..........................................................

LOARA ŞTEFĂNESCU......................................................

BOGDAN TOMULICĂ..absent.......................................................