CONCLUZIILE COMISIEI DE ETICĂ ŞI ARBITRAJ PRIVIND ACUZAŢIILE DE CENZURĂ ÎN CAZUL DOCUMENTARULUI „MOŞTENIREA CLANDESTINĂ”

Prezenţi:      Horia Gruşcă (preşedinte); Gabriela Avram, Gabriel Geamănu, Sorin Hobana, Ioana Mureşan, Bogdan Tomulică, Ruxandra Ţuchel (membri).

Absenţi: Sorin Hobana (şedinţa din 12 martie)

Invitaţi: Stelian Tănase, director general interimar al SRTv (şedinţa din 6 martie)

Irina Radu, coordonator cu atribuţii de director programe (şedinţa din 12 martie)

Ordinea de zi:

Sesizarea doamnei Monica Ghiurco, jurnalist senior în cadrul Direcţiei Ştiri, care consideră că decizia directorului general interimar al SRTV din 7 februarie a.c. de a întrerupe difuzarea pe canalul TVR Moldova a unui episod din “Moştenirea clandestină” reprezintă un “act de cenzură”;

1. Punctele de vedere ale celor implicaţi:

După audierea domnului Stelian Tănase şi a doamnei Irina Radu, membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj au reţinut următoarele informaţii, explicaţii şi puncte de vedere relevante pentru analiza întreruperii difuzării documentarului „Moştenirea clandestină”, astfel:

Stelian Tănase

• Respinge categoric orice acuzaţie de cenzură şi susţine că decizia sa de a întrerupe difuzarea documentarului pe TVR Moldova a fost luată în baza dreptului conferit de Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al SRTv (R.O.F.) de a-şi exercita controlul ierarhic redacţional;

• Invocă încălcarea „politicii editoriale a postului”  ca argument în favoarea deciziei sale;

• Spune că anterior datei de 7 februarie, „într-o discuţie organizată pe alte subiecte”, i-a cerut  verbal directorului de programe Irina Radu „să nu mai difuzeze acest documentar”, după care a avut o discuţie cu Monica Ghiurco;

• Consideră că decizia întreruperii filmului este o consecinţă a neaplicării dispoziţiei sale de neprogramare a documentarului de către Directorul de Programe;

• Susţine că legea îi permite să întrerupă difuzarea unui program, indiferent de motive;

• Arată că şi-a explicat totuşi decizia în discuţiile cu Irina Radu şi Monica Ghiurco, cărora le-a comunicat că principalul său reproş adus documentarului este că acesta reprezintă „o propagandă comunistă, interzisă de legea din România”;

• Rugat să încadreze decizia sa în limitele stabilite de R.O.F. în privinţa controlului ierarhic redacţional (Art.IV.7, punctul 8: „Controlul ierarhic redacţional priveşte exclusiv calitatea, legalitatea, oportunitatea, durata programului şi/sau costurile materialului în cauză”), consideră că emisiunea în cauză este deficitară „şi cu calitatea, şi cu oportunitatea”;

• Apreciază, pe baza experienţei personale şi a calificării în materie, că realizatoarea producţiei „Moştenirea clandestină” nu s-a documentat îndeajuns, a dovedit o insuficientă cunoaştere a domeniului abordat şi „a preferat să aibă un comportament strict descriptiv, admirativ, faţă de un personaj extrem de controversat şi contestat de comunitatea ştiinţifică (istoricul american Larry Watts- n.n.)”;

• Afirmă că, dată fiind responsabilitatea televiziunii publice, a luat „o decizie morală”, oprind „după 70 de difuzări” prezentarea unor „aberaţii despre poporul român şi istoria lui”;

• Întrebat de membrii comisiei dacă n-ar fi fost de preferat ca în locul opririi de la difuzare a documentarului, să fi dispus realizarea unei emisiuni-dezbatere în care istoricii contestatari ai lui Larry Watts să îşi prezinte şi să-şi susţină propriile teorii, declară că nu s-a gândit la această posibilitate;

• Ca un argument suplimentar în favoarea legitimităţii întreruperii difuzării filmului pe TVR Moldova, atrage atenţia că a aflat ulterior că acesta nu ar fi avut fişa de emisie electronică aprobată, ceea ce reprezintă o încălcare a procedurilor;

• Este de părere că numărul mare de episoade (11) consacrate de realizatoarea documentarului unui singur autor (Larry Watts) şi cărţii acestuia („Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!”) poate fi interpretat drept o formă de reclamă mascată; evită să explice de ce acest potenţial argument nu se regăseşte între cele cuprinse în punctul de vedere scris transmis CNA;

• Consideră incorect faptul că doamna Monica Ghiurco a sesizat CNA şi l-a atacat public din momentul în care a aflat că nu va prezenta nicio emisiune în noua grilă; spune că, „în ciuda acestui incident”, a continuat demersurile de a-i găsi o emisiune, lucru pe care însă ziarista „nu l-a apreciat”.

Irina Radu

• Afirmă că a aflat de nemulţumirea domnului Stelian Tănase privind documentarul „Moştenirea clandestină” la o zi după difuzarea episodului 10 pe canalul TVR1 (29 ian. a.c.), când directorul general interimar i-a transmis surescitat, într-o „exprimare destul de neclară şi pătimaşă”, că emisiunea în cauză „este o porcărie, o nenorocire, o manipulare” şi că „nu trebuie să se mai vadă pe post aşa ceva!”;

• Spune că, nefiind specialistă în domeniu, şi-a declinat competenţa de a judeca evaluările domnului Stelian Tănase, dar că a încercat – fără succes - să obţină amănunte concrete pentru a propune găsirea unei soluţii raţionale a situaţiei;

• Susţine că, întrucât nu a putut înţelege dacă interdicţia domnului Stelian Tănase privea întreg serialul sau doar episodul din seara precedentă, a decis să-i comunice directorului TVR 1 sistarea difuzărilor, acest canal fiind „cel mai expus”;

• Afirmă că difuzarea serialului a continuat pe TVR Internaţional şi pe TVR (Moldova), unde erau programate episoade anterioare celui a cărui difuzare pe TVR 1 care a determinat reacţia critică a directorului general interimar;

• Intenţiona să propună ca serialul să fie dat spre vizionare mai multor experţi în domeniile abordate, urmând ca în funcţie de punctul de vedere al acestora să se decidă eventuala reluare a difuzării; ideea nu a mai fost pusă în practică pentru că în 7 februarie a izbucnit scandalul întreruperii documentarului pe TVR (Moldova);

• La acea dată se afla într-una din cele două zile de concediu de odihnă aprobate (6 şi 7 februarie), motiv pentru care a aflat de incident în momentul revenirii la serviciu (10 feb.);

• Întrebată dacă există o procedură internă pentru oprirea difuzării unui program în timpul emisiei, afirmă că în urma verificărilor recente pe care le-a făcut a constatat că procedura existentă este inaplicabilă, întrucât „nu reflectă în niciun caz nici se se întâmplă, nici cum ar trebui”, „nu spune cine are dreptul să solicite, cine ia decizia”;

• În opinia sa, în lipsa unei proceduri clare, răspunderea deciziei în astfel de situaţii ar trebui să aparţină şefului canalului respectiv;

• Consideră că singura soluţie utilă pentru instituţie în scandalul public creat ar fi ca documentarul să fie evaluat de un grup de experţi independenţi care să stabilească dacă acuzaţiile aduse acestuia sunt întemeiate;

• Crede că, dincolo de controversele şi interpretările legate de documentarul în cauză, situaţia creată a scos în evidenţă două probleme importante: modul în care se comunică deciziile într-o instituţie de anvergura televiziunii publice şi asumarea responsabilităţii unor decizii brutale, având în vedere că telespectatorul din faţa televizorului poate fi pus în situaţia de neînţeles pentru el de a-şi vedea programul întrerupt.

2. Concluzii

Pe baza elementelor prezentate mai sus şi ţinând cont de punctul de vedere scris comunicat de conducerea TVR către CNA (pus la dispoziţia comisiei de domnul Stelian Tănase), prevederile regulamentelor în vigoare în SRTv, precum şi alte documente interne, membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj au ajuns, cu 6 voturi „pentru” şi o abţinere (Gabriela Avram) la următoarele concluzii:

a) În ciuda faptului că Regulamentul de organizare şi funcţionare (R.O.F.) al SRTV include cenzura pe lista faptelor „deosebit de grave care pot conduce la concedierea imediată a salariatului” (art.IV.8, punctul 5),  prevederile care ar fi trebuit să ajute la identificarea şi dovedirea unui presupus act de cenzură fie lipsesc, fie sunt vagi, neconcordante sau chiar contradictorii.

• În absenţa oricărei prevederi regulamentare care să justifice întreruperea difuzării unei emisiuni pe unul din canalele TVR, autorii punctului de vedere scris pus la dispoziţia comisiei de domnul Stelian Tănase încadrează în mod eronat această intervenţie în categoria „modificărilor structurii de programe”. Mai mult, ei încearcă să demonstreze că măsura a fost consecinţa logică a deciziei anterioare a directorului general interimar de a „renunţa” la „menţinerea în grila de programe” a producţiei „Moştenirea clandestină”, decizie luată ca urmare a exercitării controlului ierarhic redacţional. Altfel spus, gestul ieşit din comun de întrerupere a filmului ar fi fost de fapt o intrare în normalitate prin corectarea unei greşeli de programare;

• Deşi R.O.F. face distincţia între răspunderea pentru conţinutul programelor şi responsabilitatea controlului ierarhic redacţional, preşedintele director general le consideră inseparabile. Astfel, punctul de vedere scris remis comisiei citează în favoarea domnului Stelian Tănase faptul că „selectarea cu bună-credinţă a informaţiei de persoanele care poartă răspunderea pentru conţinutul acesteia nu constituie cenzură” (art.IV.7, punctul 5),  deşi funcţia de director general nu se regăseşte pe lista celor responsabili de conţinutul editorial stabilită prin acelaşi regulament: „răspunderea pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică revine, după caz, în condiţiile legii, realizatorului de emisiuni sau programe, autorului, precum şi serviciului public de televiziune” (art.IV.7, punctul 1); „în condiţiile asumării răspunderilor precizate în aliniatul precedent, cenzura de orice fel este interzisă în SRTv” (art.IV.7, punctul 2). Din această perspectivă, directorul general interimar recunoaşte că intervenţia sa a vizat conţinutul programului, ceea ce contravine unor prevederi la care a evitat să se raporteze în prezentarea punctului său de vedere;

• Pe de altă parte, singura referire la posibile acte de cenzură din „Statutul ziaristului din SRTv” sugerează în termeni echivoci că intervenţia şefilor ierarhici în conţinutul materialelor este permisă în anumite condiţii: „Art. 22: Ziaristul din televiziunea publică (…) nu va considera drept cenzură opinia şi recomandările superiorilor săi ierarhici, în cazul în care aceste recomandări şi opinii au un caracter profesional şi acestea nu aduc atingere libertăţii de informare sau libertăţii de expresie a cetăţeanului.”

Acest gen de incoerenţă normativă exemplificat mai sus face practic imposibilă încadrarea ca act de cenzură a unei acţiuni de o gravitate incontestabilă.

b) Dincolo de inadvertenţele din regulamente privind definirea cenzurii, există suficiente elemente care arată că decizia de întrerupere a difuzării unui episod din documentarul „Moştenirea clandestină” pe TVR Moldova, din alte motive decât cele tehnice sau de forţă majoră, a fost una excesivă, hazardată şi, prin scandalul creat, dăunătoare pentru imaginea televiziunii publice.

• Pentru orice post de televiziune, întreruperea unui program în timpul emisiei reprezintă o acţiune extremă care trebuie să aibă o justificare pe măsură. În cazul analizat, invocata nerespectare a dispoziţiei de eliminare a documentarului din grilele de programe ale tuturor canalelor avea mai degrabă semnificaţia unei probleme interne, care nu expunea SRTv niciunui risc (cu atât mai mult cu cât era vorba de preluarea unui episod difuzat în premieră pe TVR 1 în data de 7 oct. 2013);

• Întreruperea bruscă unui film în desfăşurare, într-un mod inexplicabil pentru telespectatori, reprezintă nu doar o formă de desconsiderare a publicului, ci şi o măsură imprudentă dacă ne raportăm la normele din audiovizual. În situaţia în care incidentul din 7 februarie ar fi afectat programul unuia dintre canalele destinate publicului din România, SRTv era pasibil de a fi sancţionat drastic de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (pentru comparaţie, este relevant faptul că în 11 iunie 2013, SRTv a fost somată public de CNA pentru că, după întreruperea nepermisă a episodului unui serial cu un spot publicitar, nu a continuat difuzarea serialului, ceea ce a „prejudiciat integritatea şi valoarea programului respectiv”);

• Justificarea întreruperii programului cu argumentul nerespectării unei sarcini de către un subordonat ridică problema precarităţii comunicării ierarhice instituţionale. Este nedrept să pui în vina exclusivă a directorului de programe consecinţele aplicării parţiale a unei decizii manageriale, în condiţiile în care acea decizie nu a fost transmisă într-o manieră adecvată importanţei acesteia. O dispoziţie scrisă, neafectată de starea emoţională, ar fi garantat receptarea corectă a mesajului şi eliminarea confuziilor, în sensul că este oprit de la difuzare, pe toate canalele – nu doar pe TVR 1, întregul serial „Moştenirea clandestină”- nu doar episodului 10 al serialului, cel care a stârnit reacţia critică a domnului Stelian Tănase. De altfel, directorul general interimar a admis în faţa comisiei că avocaţii pe care i-a consultat i-au explicat că „pentru că nu e un document scris asupra acestei decizii, nu puteţi să o sancţionaţi (pe Irina Radu – n.n.)”;

• Contrar celor susţinute de directorul general interimar, episodul 9 din „Moştenirea clandestină”, programat pentru difuzare pe 7 februarie a.c. pe TVR (Moldova),  îndeplinea condiţiile prevăzute de normele interne, având fişa de emisie aprobată de producătorul executiv al canalului TVR Internaţional încă din data de 4 februarie.

c) Decizia de eliminare a documentarului „Moştenirea clandestină” din programele SRTV, invocată ca justificare a întreruperii difuzării programului în 7 februarie, a avut un caracter arbitrar, fiind bazată pe considerente mai degrabă subiective decât pe argumente profesionale temeinice.

• Neîndeplinirea condiţiilor de calitate şi de oportunitate de către documentarul „Moştenirea clandestină” – criteriile selectate de directorul general interimar de pe lista exclusivă a domeniilor în care este permisă intervenţia prin controlul ierarhic redacţional – este discutabilă. Fără a absolutiza evaluările juriului Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, este greu de crezut că un program premiat de această organizaţie profesională cu doar câteva luni în urmă nu întruneşte standardele calitative ale conducerii SRTv.  În ceea ce priveşte criteriul relativ al „oportunităţii”- adică al gradului de adecvare al unui subiect/material într-un anumit moment -, este nefiresc ca, la 25 de ani de la căderea regimului Ceauşescu, un produs jurnalistic care abordează aspecte controversate ale politicii externe din perioada comunistă să fie considerat inadecvat;

• Observaţia directorului general interimar privind documentarea insuficientă a realizatoarei filmului în privinţa subiectului abordat este plauzibilă, dar are un caracter general. În lipsa unor indicii concrete privind prezentarea de informaţii eronate, a invocării unor documente false sau a mistificării unor evenimente – situaţii care ar fi obligat, potrivit normelor deontologice, la rectificările cuvenite -, producţia nu încalcă „Statutul ziaristului din SRTv”. De altfel, nici pe adresa comisiei de etică, nici pe adresa C.N.A. - după ştiinţa noastră, nu au existat sesizări privind încălcarea eticii jurnalistice în toată perioada difuzării serialului;

• Cu atât mai surpinzătoare este acuzaţia extrem de gravă, reluată şi în exprimările publice ale domnului Stelian Tănase, potrivit căreia, prin promovarea teoriilor „controversatului” istoric american Larry L. Watts, documentarul se face vinovat de „propagandă comunistă”. Calificate de majoritatea criticilor avizaţi ca fiind „incitante”,  teoriile şi comentariile autorului american referitoare la câteva momente particulare ale relaţiei României cu fosta URSS sau cu celelalte state din blocul sovietic sunt discutabile, dar nu pot fi interpretate în niciun caz ca făcând apologia lui Nicolae Ceauşescu, a regimului pe care acesta l-a condus sau ca o pledoarie ideologică. În acelaşi timp, eticheta de „personaj controversat” atribuită lui Larry Watts – ca de altfel şi altor figuri publice asociate altor diverse domenii, de la politică la jurnalism  - nu-l transformă în mod necesar într-o personalitate nefrecventabilă pentru un program de televiziune care tratează perioada comunistă. Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că subiectele tratate în documentar  beneficiază şi de comentariile altor istorici sau specialişti în domeniu, români şi străini. În aceste condiţii, reacţia vehementă, disproporţionată a directorului general interimar faţă de mediatizarea unor idei care, oricât ar fi de provocatoare sau nepopulare, se înscriu în limitele libertăţii de exprimare şi - în lipsa unor dovezi contrare convingătoare - ale comentariului onest, riscă să devină o formă de negare a dreptului la opinie.

• De altfel, documentarul este un gen jurnalistic eminamente comentativ, ceea ce înseamnă că, pornind de la fapte şi evenimente reale, comunică anumite idei, a căror selecţie aparţine autorului. Din această perspectivă, ar fi fost în interesul publicului telespectator ca delimitarea postului public de teoriile presupus „toxice”, dorită de directorul general interimar, să nu se facă prin limitarea, ci prin promovarea „pluralismului ideilor şi opiniilor” – deziderat înscris în Carta TVR.

Realizarea unei dezbateri lămuritoare, în care (alţi) specialişti în domeniu ar fi combătut argumentat ideile vehiculate în „Moştenirea clandestină”, ar fi corespuns misiunii asumate de televiziunea publică, aceea de a fi „un spaţiu viu de dezbatere publică, deschis şi accesibil tuturor opiniilor şi orientărilor din societate”;

• Departe de a încuraja polemica de idei, directorul general interimar a acuzat public documentarul că ar contraveni Legii siguranţei naţionale – o aserţiune pe cât de alarmantă, pe atât de superficială din punct de vedere al referinţei legale. Redăm mai jos singura prevedere din Legea 51/1991 care ar putea fi asociată terminologic cu eticheta de „propagandă comunistă” pusă documentarului:

„ Art. 3. Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele:

(...)
h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice alta natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;”

Chiar şi în lipsa unei pregătiri juridice aprofundate, bunul-simţ şi rigoarea jurnalistice sunt suficiente pentru a observa că singura legătură dintre reproşurile aduse documentarului „Moştenirea clandestină” şi norma legală la care face trimitere directorul general interimar este dată de prezenţa adjectivului „comunist” în ambele texte;

• Critica directorului general interimar legată de numărul nejustificat de mare de programări de care ar fi beneficiat serialul „Moştenirea clandestină”, aparent îndreptăţită, nu poate fi un argument suplimentar în favoarea întreruperii difuzării serialului. Dimpotrivă, continuarea producţiei pare să fi fost o decizie editorială raţională care a avut în vedere performanţa evidenţiată de indicii de audienţă ai documentarului în comparaţie cu alte emisiuni ale TVR. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că numărul relativ mare de difuzări include nu una, ci zece producţii (episoade) cu subiecte distincte. În plus, este firesc ca o evaluare corectă a numărului de difuzări să ţină cont de faptul că, în cei aproape trei ani de producţie, episoadele documentarului au fost difuzate, cu reluările aferente, pe trei canale diferite - TVR 1, TVR - Moldova şi TVR Internaţional -, fiecare dintre acestea având un public specific, aflat pe fusuri orare diferite.

3. Recomandări

• Uşurinţa cu care s-a decis şi s-a pus în practică decizia de întrerupere a unei emisiuni pe unul din canalele postului public arată că este obligatorie o reanalizare a procedurilor prin care să se stabilească clar competenţele, responsabilităţile şi un mod de acţiune şi comunicare unitar pentru cazurile în care s-ar putea solicita întreruperea unui program, ca şi definirea situaţiilor în care acest lucru este permis;

• Interpretarea diferită pe care o au realizatorii de emisiuni, responsabilii de structuri editoriale şi conducerea TVR referitor la „controlul ierarhic redacţional” şi „cenzură” face necesară clarificarea acestor concepte în regulamentele interne şi corelarea lor cu prevederile specifice din „Statutul ziaristului din SRTv” şi responsabilităţile aferente fişelor de post, până la cel mai înalt nivel managerial. În acest sens, considerăm că este neprincipial şi lipsit de transparenţă ca responsabilitatea pentru conţinut, aflată de drept în sarcina jurnalistului, să fie expusă subminării prin potenţiale intervenţii ierarhice neasumate care speculează echivocul unor articole de regulament;

• Expresia „politică editorială”, menţionată în mod insistent de directorul general interimar ca fiind responsabilitatea majoră asociată funcţiei deţinute, nu se regăseşte în niciunul din documentele interne ale TVR aflate la dispoziţia comisiei. Invocarea unui termen abstract, neexplicat în nici un fel jurnaliştilor cărora ar trebui să le fie ghid în activitatea profesională, creează confuzie şi poate naşte conflicte de genul celui analizat. Pentru evitarea unor astfel de situaţii, este necesară – pe lângă consacrarea, definirea şi mediatizarea instituţională a unei „politici editoriale” aflate, eventual, în sarcina exclusivă a directorului general – precizarea raportului dintre aceasta şi „strategia editorială” – document aprobat, potrivit legii, de Consiliul de Administraţie al SRTv.

Având în vedere subiectul sesizării, poziţiile manageriale ocupate de persoanele implicate, precum şi faptul că problema a devenit subiect de presă, ajungând inclusiv în dezbaterea CNA, Comisia de Etică şi Arbitraj constată că sunt întrunite condiţiile unui caz de interes major prevăzute în articolul 47 din Statutul ziaristului din SRTv , ceea ce justifică înaintarea prezentelor concluzii Consiliului de Administraţie al SRTv.