Copii, părinți, bunici, profesori trăiesc azi emoția începutului unui nou an școlar. Cristina Frone, profesor mult îndrăgit de elevii din ciclul primar al Școlii Gimnaziale „Pia Brătianu” din București, cu o experiență de 20 de ani la catedră, ne vorbește despre cheia succesului unui an școlar la nivel relațional, emoțional și cognitiv.
Cristina Frone este profesor pentru învățământul primar, absolventă a Liceului Pedagogic din București, dar și economist, absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București.
"Am urmat un traseu rotund: învățătoare, economist, învățătoare. Practic m-am întors la prima dragoste, așa cum mulți dintre noi o facem, după ce am acumulat diverse experiențe benefice în alte domenii. Am simțit chemarea pentru carieră didactică încă din copilărie și talentul mi-a fost confirmat ulterior. Interacționez minunat cu copiii, fiind fascinată și inspirată de lumea lor pură. Am avut șansă de a lucra cu elevi din toate categoriile sociale și am înțeles că, în prezența unui profesor adevărat, școala sau clasa poate deveni locul în care barierele sociale dispar, copiii având această înțelepciune de a se aprecia unii pe alții pentru ceea ce sunt cu adevărat.
Am norocul să fiu dăruită cu o creativitate și inspirație care fac din mine un profesor cu o manieră de predare atractivă. Îmi iubesc meseria și o practic cu plăcere. Sunt pasionată de psihologie și filosofie, motiv pentru care încerc să îmi îmbogățesc orizontul în aceste direcții și să aplic constructiv ceea ce descopăr." (Profesor Cristina Frone)
Domnia Sa susține cursuri de matematică pentru ciclul primar, la nivel de performanță, în cadrul platformei educaționale Upper School.
"Încerc să predau matematică în mod logic și coerent, astfel încât ea să devină prietena copiilor. Sunt mândră de toate generațiile de elevi cu care am lucrat și mă bucur pentru fiecare realizare a lor. Mi-i amintesc pe toți, uneori chiar cu numele complet și cu locul în banca. Mă consider binecuvântată pentru că mi s-a acordat un rol atât de important și anume acela de a construi Oameni", a mărturisit profesorul Cristina Frone.
Un profesor dăruit formării și educării copiilor, Cristina Frone evidențiează, în interviul ce urmează, câteva sfaturi pentru elevi și părinți la început de an școlar, pornind de la experiența acumulată în 20 de ani de carieră didactică!
Care sunt provocările începutului de an școlar pentru dumneavoastră, în calitate de profesor în ciclul primar?
Fiecare început de an școlar aduce elemente noi. Nu seamănă niciodată unul cu celălalt, deci, îl aștept cu mare emoție și nerăbdare. Deși pare o perioada scurtă, vacanță de vara aduce schimbări majore în evoluția copiilor, maturizarea fizică și emoțională fiind evidente. Provocarea cea mai importantă este să descopăr aceste acumulări individuale, astfel încât să le transform în atuuri pentru copii. Cel mai greu este când văd „umbre“ pe fețe, în loc de zâmbete. Acolo s-a petrecut ceva, în timpul scurs, și trebuie acționat cu grijă, pentru a vindeca eventualele răni. Ar mai fi și provocarea “reconectării” în sensul că trebuie refăcută echipa și pornit la drum cu toate motoarele în perfectă stare de funcțiune.
Cum trebuie să se pregătească elevii pentru un nou an școlar? Care este rețeta de succes pentru o tranziție productivă de la vacanță la școală?
Aș spune că elevii ar trebui să se pregătească mai degrabă mental pentru noul an școlar. E greu și pentru noi, adulții, să trecem de la “libertatea” zilelor de vacanță la reguli, program strict și muncă asiduă.
Cred că ar fi util ca, în ultimele două săptămâni, înainte de reluarea școlii, să se revină la disciplina din timpul școlii: trezit progresiv din ce în ce mai devreme, reducerea orelor de joacă în favoarea lecturilor, răsfoirea caietelor și manualelor din anul anterior, odihnă bună într-un interval de minim 8 ore în fiecare noapte. Evident că, atunci când nu este vorba de început de ciclu școlar, copiii își pot pregăti din timp rechizitele, ajutorul părinților fiind indispensabil.
Insist asupra revenirii la un program zilnic cât mai apropiat de cel din timpul școlii. Perioade de activitate intelectuală (lecturi, vizionare de filme documentare în acord cu interesele individuale (maxim 30 de minute pe zi), răsfoirea manualelor și a caietelor de notițe din anul anterior, alternate cu program de relaxare (jocuri, sport, vizionare de spectacole) hrană sănătoasă, fără excese și un orar de somn corect, ar putea fi pașii necesari pentru un bun început de an școlar. Odihna joacă un rol esențial în viața omului și aici mă simt obligată să reiterez recomandarea de a reduce timpul de ecran, sau chiar de a-l elimina, mai ales înainte de culcare sau la prima ora a dimineții. Rețete 100% sigure nu aș putea da, dar sunt convinsă că fiecare familie are obiceiuri sănătoase pe care le poate reactiva odată cu finalul vacanței.
Ce atitudine este recomandat să adopte părinții pentru ca ai lor copii să obțină performanțe academice fără presiune exacerbată?
Cuvântul performanță este cel mai vehiculat în zilele noastre în mediile de părinți, de aceea aduce cu el o presiune numai prin încărcătură cu care a fost investit.
Pentru un cadru didactic performanță înseamnă un traseu individual constant ascendent al copilului. Pentru unii părinți, din păcate, performanța arată ca un panou plin cu diplome și medalii, la cât mai multe discipline.
Eu cred că, exceptând geniile, un om poate face performanță, în sensul de excelență, numai într-un domeniu, acolo unde este înzestrat natural și munca se transformă în plăcere.
Presiunea de a face excelență în multiple domenii obosește copilul și îl epuizează atât fizic cât și intelectual. Mai mult decât atât, școala de masă care are rolul de a forma cultură generală, nu solicită excelență, ci numai o construcție coerentă a bagajului academic, astfel încât viitorul adult să se simtă confortabil în situațiile diverse pe care i le va așterne viață înainte.
Dorința de performanțe multiple a părinților vine din presiunile sociale la care sunt supuși în mod exagerat și din teamă de eșec proiectată asupra propriului copil. Societatea modernă, deși se declară incluzivă, nu oferă suficient sprijin copiilor, cum ar fi de dorit, competiția de dragul competiției dezvoltând mai degrabă comportamente agresive și asociale decât colaborative și constructive. Cred că aici este cel mai important punct la care să se gândească adulții: să crească Oameni, nu roboți!
Cum trebuie sa fie comunicarea părinților cu copiii, cu dascălul pentru o evoluție școlară promițătoare?
Cred că o comunicare părinte – profesor trebuie să pornească de la principiile încrederii și respectului reciproc. Mai nou, această comunicare este reglementată prin contractul educațional și induce părintelui sentimentul obligației de a păși pragul școlii lunar pentru a afla noutăți de la profesorul diriginte sau de la învățător despre evoluția copilului.
Am constatat că, din cauza forțării acestei obligativități, comunicarea se rezumă la elemente clișeistice, irelevante. Indicatorul cel mai eficient al evoluției unui elev rămâne în continuare rezultatul evaluărilor (note sau calificative).
Unii profesori, printre care mă număr și eu, au adoptat și sistemul recompenselor verbale, a observațiilor sau recomandărilor scrise, tocmai pentru a implica în această relație și elevul.
Participarea conștientă a elevului este obligatorie în adoptarea unor măsuri de ameliorare, pentru că deciziile luate doar la nivelul adulților și comunicate sub formă de verdict (“de azi ai de lucru încă 10 probleme suplimentare pe zi”) sunt decodificate la nivel emoțional drept pedepse. Aud motivații ale părinților care spun că numai prin constrângeri își pot determina copiii să lucreze. Mă sperie gândul că acolo s-a produs deja o inversare de autoritate, și copilul este cel care a preluat controlul. Din păcate acesta este un fenomen din ce în ce mai des întâlnit, care se instalează treptat, aproape pe nesimțite, încă de la vârste fragede. Motivele ar putea fi lipsa reală de timp a adulților absorbiți de sarcinile de muncă, inconsecvența în îndeplinirea datoriilor de părinte, lipsa responsabilizării copilului în concordanță cu etapele de vârstă sau acțiuni care au la bază intenții bune, dar sunt incorect aplicate.
Dar poate cel mai neproductiv mod de gândire este acela că totul se rezolvă la școală, copilul încetând să mai fie elev odată ce a ieșit pe poartă. Părinții “externalizează” rezolvarea situației, profesorii au putere de acțiune limitată, timpul lor de interacțiune fiind mai redus decât al familiei, sau se tem pur și simplu să nu fie reclamați ca urmare a exercitării drepturilor cuprinse în Statutul elevului. Urmarea este extinderea inversării autorității și în mediul școlar.
Experimentele cu cât mai puține teme sau cu un nivel cât mai scăzut al cerințelor evaluărilor își fac deja simțite urmările. Un număr important dintre proaspeții absolvenți de liceu nu sunt antrenați să își concentreze atenția prea mult timp pentru a urma cursurile unei facultăți sau pentru a munci. Profesorii universitari se confruntă cu situații de analfabetism funcțional al studenților incapabili să își redacteze o lucrare academică coerentă. O soluție adoptată la nivel larg este coborârea gradului de dificultate al examenelor, dar oare care este limita minimă?
Revenind la comunicarea părinte - profesor, eu cred că ea trebuie inițiată ori de câte ori unul dintre cei doi observă modificări comportamentale ale copilului. A informa la timp și a căuta soluții potrivite împreună cu un specialist în psihologia copilului mi se pare formula de succes a acestei relații tripartite. Altfel, supozițiile sau decodificarea incorectă a semnalelor poate duce la măsuri ineficiente, cu efecte negative pe termen lung.
Ce părere aveți legată de încercarea unor părinți de a-și familiariza copiii cu noile materii din noul an școlar înainte cu ceva vreme de începerea efectivă a școlii?
Fiecare profesor care facilitează transmiterea de informații are sau ar trebui să aibă însușite principii didactice pentru disciplina pe care o predă. Oricât de bune ar fi intențiile unui părinte, cred că sarcina aceasta e mai bine să revină școlii. Asta nu înseamnă că excludem discuții pe teme preferate asociate unor viitoare materii școlare. Dar o discuție amicală nu trebuie să se transforme în lecție, rolul părintelui fiind altul decât al profesorului.
În plus, copiii absorb mult mai multă informație dintr-o discuție informală decât dacă sunt „scoși la lecție“ de către propriul părinte. O răsfoire a unor cărți și câteva schimburi de opinie cred că sunt suficiente. Nici chiar dacă copilul solicită informații aprofundate despre anumite subiecte școlare nu susțin ideea de a-l bombarda cu tot ce știe un adult.
Învățarea conștientă se face concentric, pe paliere de vârstă, în concordanță cu nivelul de dezvoltare a proceselor gândirii. Aceea este învățare de lungă durată, conștientă și eficientă.
Ce recomandări aveți pentru părinții care vor să își conștientizeze copiii de faptul că e important sa fie responsabili de realizarea sarcinilor școlare?
Copilul devine conștiincios când are modele de conștiinciozitate în universul apropiat. Vizitele la locul de muncă al părinților, atunci când este posibil și petrecerea unui timp în preajma adulților care lucrează concentrați pe sarcina de lucru, au un impact pozitiv. Dacă nu sunt posibile vizite, atunci cel puțin să aibă loc discuții accesibile despre “ce face mama sau tata la serviciu” și ce înseamnă responsabilitatea susținerii unei familii.
Și aș mai recomanda cât mai puține manifestări de nemulțumire în fața copiilor despre locul de muncă sau sarcinile de lucru. Aceste descărcări emoționale conduc copilul la atitudini negative despre muncă.
Cum cultivați respectul elevilor față de scoala? Cum trebuie să vă susțină părinții în acest sens?
Respectul față de școală înseamnă în primul rând respect față de sine. Cine nu respectă profesorul, implicit școala, nu prea respectă nici alte categorii profesionale. Felul în care eu mă străduiesc să transmit ideea de respect este modul în care mă comport în fața elevilor mei: iubindu-i, ascultându-i, acceptându-i, susținându-i. Când părinții își exprimă disprețul față de alți oameni în fața copiilor lor, se vede imediat în atitudinile pe care aceștia le manifestă.
Este trist faptul că acei părinți vor beneficia la rândul lor de același tratament din partea propriilor copii la un moment dat, și va fi prea târziu de acționat.
Cât de mult considerați că s-a implicat sau se va implica școala în exploatarea ariilor de interes ale elevilor prin curricula școlară și nu numai? Cum s-a făcut sau se va face acest lucru?
Aceasta este o adevărată temă de cercetare. Deocamdată școala, ca instituție, nu cred că se manifestă coerent. S-au făcut diverse încercări în ultimii 35 de ani și consider că am “importat” prea mult în loc să apelăm la specialiștii autohtoni în domeniu care, și datorită vârstei, sunt din ce în ce mai puțini.
Profesorul este un "vrăjitor". Dacă are har, poate face miracole cu un material atât de sensibil cum sunt copiii. Locul său ar fi în biblioteci, pentru lărgirea orizontului personal și alături de copii, unde să aplice ceea ce a acumulat.
Nu e greu de înțeles că pentru a studia îți trebuie liniște, mentală în primul rând, și concentrare pe subiectul de interes. Haosul documentelor inutile, schimbările legislative în cascadă și fără coerență distrug orice echilibru.
Profesorul este cel care interacționează în mod nemijlocit cu copiii și le poate cunoaște interesele. Propunerile profesorilor în ceea ce privește adaptările curriculare ar fi primele de luat în seama. Din păcate mulți din cei care decid ariile curriculare nu au nicio tangență cu catedra. Nu știu dacă o soluție sistemică se întrevede, singură șansă este profesionalismul cadrelor didactice care pot aplica corecții în mod punctual.
Care ar trebui să fie raportul școală / părinți în dezvoltarea și cultivarea relațiilor sociale sănătoase ale copiilor?
Revin la modele. În momentul în care părinții și profesorii vor fi realmente parteneri în actul educațional, așa cum soții sunt parteneri într-o căsătorie, copiii vor învață acest model comportamental. Cât timp menținem relații antagonice, că și când scopul nu ar fi un bine comun, copilul va învață neasumarea.
Care sunt recomandările dumneavoastră pentru părinți și copii astfel încât anul școlar, care începe, să fie unul cu succes la nivel relațional, emoțional și cognitiv?
Aș dori să începem anul școlar cu bucurie, cu încredere, cu recunoștință pentru tot ce avem. Să prețuim ceea ce primim, să învățăm să dăruim din ceea ce știm, să ne zambim și să ne facem timp pentru ceea ce e important pentru noi!
***
Mulțumiri distinsei doamne profesoare Cristina Frone pentru interviul acordat TVR! Mult succes tuturor elevilor și profesorilor! Putere, inspirație și înțelepciune părinților în susținerea copiilor pentru a avea un an școlar cu roade bogate!
***
Interviu realizat de Maria Grăjdan
***
Credit foto: Profesor Cristina Frone
