loader
Foto

Psihologul Daniel David, rectorul UBB, despre candidații politici care manipulează: Populația este sedusă, pentru că nu are alternativă înțeleasă de ea din partea științei și a religiei

REPORTAJ-ANALIZA

Prof. univ. dr. Daniel David, psiholog și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, arată, într-un dialog cu tvr.ro, că oamenii fără valori sunt cei „vrăjiți” de discursurile care propagă falsuri și bizarerii, iar liderii politici care recurg la astfel de discursuri aruncă societatea în obscurantism și subdezvoltare.

 

Răspunzând unei întrebări a jurnalistului tvr.ro, rectorul Daniel David este de părere că rezultatul alegerilor prezidențiale, proces anulat vineri de Curtea Constituțională, reprezintă un cumul de furie populară, un vot de blam dat politicienilor tradiționali, confirmarea faptului că există și un filon extremist în România care și-a găsit un lider, dar și rezultatul unei manipulări, „într-un context educațional-științific mai precar în țară și cu un cadru religios prea contaminat de superstiție și ocultism”.

_____

Citiți și: Cele patru mari complexe mitologice prin care seduce Călin Georgescu. Politologul Daniel Șandru (IICCMER): Se dă o aură de certitudine științifică unor lucruri care sunt complet iraționale

_____

TVR: În campania electorală, pare că asistăm la discursuri tot mai dese ale unor lideri mistici, religioși, nu ale unor lideri politici, care își doresc să ocupe funcții cheie în statul român. Dumneavoastră cum traduceți, prin prisma studiilor și a experienței pe care le aveți, astfel de discursuri? Care sunt caracteristicile unui lider mesianic? De ce seduce populația și care sunt pericolele dacă ajunge la putere?

Prof. univ. dr. Daniel David: Da, astfel de lideri, pe lângă unele mesaje politice adecvate, spun (prea) multe truisme (după logica unei concluzii banale că...da, extraordinar, cercul este rotund!), falsuri și bizarerii. Dacă spun aceste lucruri ciudate pentru a manipula electoratul este doar o problemă de etică a celui/celei care o face, dar și a celor care manipulați, care se complac în situație. Dacă cineva și crede că truismele pe care le spune sunt descoperiri inteligente, că falsurile sunt adevăruri, iar bizareriile sunt revelații speciale, atunci situația este mai gravă, dincolo de etică-morală.

Populația este sedusă, pentru că nu are alternativă înțeleasă de ea din partea științei și/sau religiei. Evident, fără o bază în știință și religie, ci în pseudoștiință și ocultism, astfel de lideri duc societatea în obscurantism și subdezvoltare.

TVR: Cum este electoratul care rezonează la un astfel de discurs? Cine sunt oamenii care găsesc legitim un discurs în care găsim acest mix de gândire magică, New Age, Biblie, conspirații, legionarism și comunism, deopotrivă?

Prof. univ. dr. Daniel David: Oamenii care nu au valori și, în consecință, o viață cu sensuri/semnificații, date de religie și/sau știință.

(w882) Daniel Dav

Prof. univ. dr. Daniel David, psiholog, rectorul UBB și membru corespondent al Academiei Române. Sursă imagine: Blogul danieldavidubb.wordpress.com

_____

Citiți și: Discursul lui Călin Georgescu, deconstruit. Votanții lui nu se bazează pe rațiune, ci fac declarații de credință către liderul mesianic

_____

Despre apelarea la frica de război în campania electorală: Ar fi bine dacă electoratul ar aprecia și autoreglarea etic-morală a candidaților

TVR: Există posibilitatea dialogului cu aceste persoane care susțin astfel de lideri, așa încât acestea să își reconsidere poziția sau să aibă măcar o îndoială rezonabilă asupra modului în care li se prezintă realitatea?

Prof. univ. dr. Daniel David: Pe termen scurt, nu! Pe termen mediu și lung, da, când pot descoperi realitatea bazată pe știință și religie, care să le dea sensuri/semnificații în același context.

TVR: Este legitimă apelarea la frica de război, la inducerea unei stări de teamă că vom intra în război, pentru a-ți securiza voturile în calitate de candidat politic? Există linii roșii într-un discurs politic, într-o campanie electorală, pe care un candidat nu ar trebui să le depășească? Care ar fi acestea?

Prof. univ. dr. Daniel David: Democrațiile permit exprimarea oricăror idei, dacă respecți legislația existentă. Etica-morala personală este cea care îți poate da constrângeri și ar fi bine dacă electoratul ar aprecia și această autoreglarea etic-morală a candidaților.

TVR: Considerați rezultatele alegerilor suma unei furii populare, un vot de blam dat politicienilor tradiționali sau chiar este un filon extremist în România atât de mare care, în sfârșit, și-a găsit vocea?

Prof. univ. dr. Daniel David: Toate la un loc! La care aș adăuga multă manipulare, într-un context educațional-științific mai precar în țară și cu un cadru religios prea contaminat în țară de superstiție și ocultism.

_____

Citiți și: Banalizarea discursului fascist în România. Interviu cu cercetătoarea Adina Marincea, care studiază extremismul românesc din prezent

_____

Context:

Rectorul UBB, Daniel David, a explicat, într-o postare pe blogul său, că situația în care s-a aflat România după cele două runde de alegeri (primul tur al prezidențialelor, din 24 noiembrie și alegerile parlamentare, din 1 decembrie), urmate de anularea decisă de Curtea Constituțională a României, din 6 decembrie, este rezultatul funcționării deficitare a sistemului educațional din țară, a faptului că știința și religia sunt „sub atac” - știința fiind confundată cu pseudoștiința, iar Biserica tolerând preoții care promovează ocultismul, nu învățătura creștină - dar și a faptului că partidele politice au propus politicieni inadecvați, care s-au prezentat ca elite, nu ca reprezentanți ai electoratului.

Despre situația politică din România în prezent puteți citi pe site-ul tvrinfo.ro, aici.

Citiți și: Partidele pro-europene încep negocierile pentru formarea guvernului. Ce variante de premier se vehiculează

Bloomberg: A fost descoperită o rețea secretă pe Facebook care vizează alegătorii români

„Dincolo de decizia Curții Constituționale, trebuie să învățăm din toate aceste lucruri. Cine s-ar fi așteptat ca în secolul XXI să ne petrecem timpul în preajma sărbătorilor de iarnă apărând România euroatlantică de România bizară!? O analiză mai detaliată a cauzelor psihoculturale care ne-au adus în această situație, reliefând „Româniile polarizate”, poate să fie găsită aici. Ca sinteză, cu lucruri spuse mai direct, punctez acum că (voi reveni zilele următoare cu analize mai complexe):

· (1) Educația funcționează prost în țară. Spre exemplu, cred că am vorbit acum un deceniu printre primii în țară despre analfabetismul funcțional (atunci în jur de 42% la vârsta de 15 ani), iar de atunci acesta se menține cam tot la același nivel, producând astfel generații de adulți implicați acum social. Nu mai vorbesc acum de alte probleme (ex. abandon, neadecvare a curriculumului, subfinanțare, instituții care funcționează prost sau care nu-și au rostul etc.). Legislația bazată pe „România Educată” încearcă să corecteze acum câte ceva, dar, nefiind bazată strategic pe universitățile istorice și Academia Română cu expertiză în științele educației, nu știu dacă vom putea corecta rapid ceva prin acest demers. Fără educație adecvată, devii ușor victima manipulării și obscurantismului. Așadar, nu oamenii sunt de vină că au ajuns așa, ci sistemul de educație! Este nevoie de o reformă de fond și rapidă în educație, făcută de cei care o înțeleg adecvat, altfel vom repeta nebunia acestor săptămâni.

· (2) Vorbesc de peste un deceniu de faptul că religia și știința, care au fost pilonii pe care s-a bazat construcția politică europeană, sunt sub atac. Știința se confruntă cu pseudoștiința, politicienii iresponsabili onorabilizând diverse ocupații de pseudoștiință (incluzând „vrăjitorii” de Evul Mediu) prin recunoașterea de către stat și punându-le pe același nivel de respectabilitate cu ocupațiile bazate pe știință, creând astfel confuzii în mințile oamenilor între realitate și minciună. Biserica este prea îngăduitoare cu preoți/ierarhi care promovează ocultism și superstiții, nu învățătură creștină. De aici a venit mult suport pentru o Românie bizară, iar acest lucru trebuie schimbat urgent de factorii politici și religioși!

· (3) În fine, sistemul politic ne-a oferit prea des politicieni inadecvați, care au ignorat adesea nevoile (diferite) oamenilor, proiectându-se ca elitele, nu ca reprezentanții acestora. Aceștia au devenit atât de antipatici, încât România tradițională (a bunicilor și părinților noștri, pe care îi consideram adesea înțelepți) și România celor care au început să se emancipeze (cei dispuși să muncească mult și greu pentru binele lor și al copiilor lor, în țară sau în diasporă, pe care îi consideram adesea oameni responsabili) au devenit antisistem și au putut face surprinzător, conștient și/sau manipulați, o coaliție mai mult sau mai puțin tacită cu România bizară (la care s-au adăugat, mai grav, zone antisociale/anarhiste), nu cu România celor deja emancipați și conectați cu structurile euroatlantice. Asta este cu atât mai dureros cu cât au aflat despre manipulările și influențele externe. Dar ura, reală și amplificată prin manipulare, aproape că a bătut frica, înțelepciunea și responsabilitatea! Este obligatoriu ca sistemul politic să vină cu altceva de acum încolo și îi încurajez pe toți oamenii bine educați, cu competențe și cu bun simț, să se implice în politică. Altfel, iată ce era să pățim: România euroatlantică mai să devină România bizară!

Hai să reluăm, dacă așa s-a stabilit legal, alegerile prezidențiale într-un cadru rațional, în care, în angajamentul euroatlantic, să alegem calea cea mai bună, dorită de cei mai mulți oameni, fie aceasta mai de stânga, centru, dreapta sau chiar suveranist-europeană. Hai să fim înțelepți, să unim „româniile polarizate” acum într-o Românie euroatlantică puternică, pentru bunăstarea tuturor”, a scris prof. univ. dr. Daniel David, pe blogul său.

Sursă imagine principală: Shutterstock - Photo Contributor:  Pencil case

Logo

 
“Sarea în bucate”: Tanti Emilia din Coșteiu de Sus face din prună o vedetă | VIDEO

Ne punem din nou la drum și oprim timpul în loc la Coșteiu de Sus, în județul Timiș. Ne primește în bătătură tanti Emilia, despre care se știe ...

Minte de campion, vis de Mare Maestru Internațional: Sara Maria Șunea, la „Mâine începe azi”

La doar 14 ani, Sara Maria Șunea demonstrează că perseverența, disciplina și pasiunea pot transforma un vis într-un parcurs de excepție. Povestea ...

Chirurgia robotică, de la „instrument de marketing” la standardul viitorului | VIDEO

Chirurgia robotică schimbă enorm medicina. Ce face, de fapt, robotul și cine controlează operația? Când este chirurgia robotică cea mai bună ...

Regal de vedete la „Poarta Pangrati”: Cine sunt invitații de top care fac spectacol săptămâna aceasta la TVR 2

La „Poarta Pangrati” nu vedem doar vedete. Întâlnim oameni care au lăsat ceva în urmă, generații care se îmbrățișează prin muzică și povești ...

„Iacob” – povestea unui artist care a traversat istoria artei românești postbelice, la TVR 1

Viața și destinul artistului Gheorghe Iacob, pasiunea pentru artă și mărturia unei epoci în care creația a devenit o formă de rezistență se ...

Marina Almăşan: „Lumea îmi spune deseori că eman o energie pozitivă. Ce poate fi mai frumos?”

A intrat în echipa TVR în 1990, iar de atunci numele său s-a lipit definitiv de cel al instituţiei care i-a dat ocazia să-şi materializeze ideile ...

TVR 1, programe speciale de Sfântul Dimitrie: Sfânta Liturghie și un documentar despre Sfânta Elisabeta de la Pasărea

De sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, TVR 1 transmite în direct Sfânta Liturghie arhierească de la Catedrala ...

În culisele performanței: Anturajul modelează drumul sportivului

Proverbul african „Este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil” își găsește aplicabilitatea și în mediul sportiv.

Statisticile evidențiază realități socio-economice alarmante în țara noastră

Starea de criză cu care se confruntă tinerele generații în România depășește cu mult granițele mediului școlar sau ale incidentelor izolate, ...

NASA știe ce vom mânca pe Marte. Despre cercetare, provizii, dar și întoarcere pe Pământ

Un aspect adesea subestimat în ingineria aerospațială este impactul psihologic al actului de a mânca. O misiune pe Marte presupune un zbor de cel ...

Echipa "Cap Compas" propune o călătorie cu caracter inițiatic în unele dintre cele mai sacre locuri ale Algeriei. Sâmbătă, 31 octombrie, de la ...

Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

Povestea din ochii lor

De Halloween, povești cu blănoși: despre pisici negre, animale fericite și responsabilitatea de a avea un companion

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...