Aso O. Tavitian a crescut sărac, dar la 64 de ani a declanșat o „explozie de cumpărături”. Pe sub radar, el a adunat maeștri vechi, lăsând 331 de tablouri Institutului de Artă Clark. Cum a reușit să facă asta?
A făcut totul în taină. „Nimic din el nu zicea: «Uită-te la mine»”, a declarat Candace Beinecke, președinta fundației lui Aso O. Tavitian. „Foarte puțini oameni din afara lumii artei știau de el”, a mărturisit Olivier Meslay, director al Clark Art Institute din Williamstown, Massachusetts.
Când s-a anunțat luna trecută că Aso O. Tavitian, prin fundația sa, a lăsat Clark-ului 331 de opere de artă estimate la o valoare de sute de milioane de dolari - plus 45 de milioane de dolari pentru construirea unei noi aripi care să le găzduiască pe toate -, vestea i-a determinat pe unii să se întrebe: „Deci, cine a fost acest tip?”
Tavitian, care a murit în 2020, la vârsta de 80 de ani, a fost un self-made man și un colecționar riguros, dar discret, care a construit o colecție uluitoare de vechi maeștri și de alte opere de artă clasice europene (ale unor pictori apreciați precum Hans Memling, Peter Paul Rubens, Parmigianino, Elisabeth Louise Vigée Le Brun și Gian Lorenzo Bernini) în doar 16 ani, scrie The New York Times.
Majoritatea obiectelor de artă pe care Tavitian le-a colecționat și care nu au făcut parte din donația către Clark - inclusiv mobilier englezesc de calitate din marile sale case, una din New York și una din Stockbridge, Massachusetts - vor fi vândute în cadrul unei licitații în patru părți la Sotheby's New York în februarie, „Viziunea lui Aso O. Tavitian”, estimate la o valoare totală cuprinsă între 14 și 21 de milioane de dolari.
Aceasta va oferi în sfârșit publicului o fereastră spre viața sa aflată sub semnul artei.
De la sărăcie la milioane
Colecția avea un caracter aristocratic, Meslay a numit-o chiar „princiară”. Printre loturile notabile se numără o pictură religioasă realizată de maestrul renascentist Ambrosius Benson (estimată între 600.000 și 800.000 de dolari) și o Madonă cu copii din jurul anului 1620 realizată de vechiul maestru italian Daniele Crespi (între 300.000 și 500.000 de dolari).
Dar Tavitian, deși iubitor de vinuri fine, în special de Burgundia, nu s-a născut la conac. El a fost un armean născut în Bulgaria (numele Aso, pe care îl prefera, era prescurtarea de la Assadour), care a crescut în sărăcie și a fugit de comunism împreună cu familia sa în 1959, mutându-se la Beirut. „Vremurile erau grele pentru familia sa și au plecat la Beirut fără bani și fără o locuință asigurată”, a declarat partenera sa, Isabella Meisinger, care i-a fost alături în anii de colecție primară, după 2004.
„Profesorii catolici l-au ajutat cu educația, iar el la rândul său a încercat să ajute și alți oameni”, a spus Meisinger. Fundația Tavitian, care va primi încasările din vânzarea Sotheby's, își concentrează filantropia pe educație și pace, în special în regiunea armeană, și pe arte.
Tavitian a emigrat în Statele Unite în 1961, când avea în jur de 21 de ani, și a fost șofer de taxi în timp ce studia la Universitatea Columbia. Aceasta experiență și-a pus amprenta. „Conducea ca un taximetrist, intrând în depășiri și încercând să evite aglomerația”, a declarat Laura Fitzpatrick, angajata sa veche, care este director de operațiuni pentru Assadour O. Tavitian Trust.
La Columbia, Tavitian a obținut un masterat în inginerie nucleară și s-a înhămat la un doctorat în fizică nucleară, dar nu și-a terminat teza. În 1969, a fost cofondator a ceea ce a devenit compania de sortare a software-ului Syncsort, devenind ulterior director executiv și acționar majoritar al acesteia. În 2004, un an remarcabil din mai multe puncte de vedere, s-a mutat într-o casă grandioasă din Upper East Side. La acea vreme avea 64 de ani și era văduv - soția sa, Arlene, murise în 2002 - și a cunoscut-o pe Meisinger într-o excursie în Hamptons, unde ea lucra într-un magazin de antichități.
„La început, el a crezut că doar va decora casele”, a spus Meisinger, care și-a amintit că, în majoritatea dimineților, se uitau la micul dejun pe cataloagele de licitații de artă. „I-a luat ceva timp să treacă de la 400.000 de dolari la milioane”.
Dar când s-a produs saltul, „a devenit o explozie de cumpărături”, a declarat David Bull, un restaurator de picturi care l-a consiliat pe Tavitian în legătură cu achizițiile.
„Aceștia au fost copiii lui”
Etienne Bréton, un consultant și dealer din Paris care a lucrat cu Tavitian la găsirea unor tablouri precum „Omul mândru” (circa 1715) de Jean-Antoine Watteau, unul dintre tablourile din fondul Clark, a declarat că viteza progresului lui Tavitian a fost neobișnuită.
În cazul lui Watteau, Bréton a găsit lucrarea într-o colecție din sud-vestul Franței și a transportat-o personal prin Eurostar până în apartamentul lui Tavitian de la hotelul Claridge din Londra. Tavitian a fost de acord să plătească aproximativ 3 milioane de dolari pentru această lucrare.
Anii de glorie ai colecționarului Tavitian au venit în timp ce lumea artei își îndrepta cea mai mare parte a energiei către arta contemporană, creând o efervescență de chilipiruri. Bréton a declarat că Tavitian se „amuza” când vedea lucrări proaspăt pictate care se vindeau cu zeci de milioane.
Ignorarea tendințelor a contribuit la alimentarea căutării. „Nu vă pot da un alt exemplu, după 1970, de cineva care să fi alcătuit o colecție de vechi maeștri ca aceasta”, a spus Bréton.
Gusturile lui Tavitian se îndreptau cu precădere către portrete, de la 1450 la 1850. Bréton a remarcat că Tavitian a insuflat „o personalitate umană” chipurilor pictate cu care s-a înconjurat și că abilitatea vechilor maeștri de-a da viață subiecților lor poate ajuta la explicarea devotamentului său pentru acest gen. „Nu a avut niciodată copii, așa că aceștia au fost copiii lui”, a spus Meisinger.
Meslay, directorul Clark, și-a amintit că Tavitian vorbea despre puterea unui bust din marmură realizat de Jean-Antoine Houdon, „Micuța Lise” (1775), pentru care a cheltuit mai mult de 2 milioane de dolari. „Vorbea despre el ca și cum ar fi fost viu”, a spus Meslay.
Meisinger a spus că delicatețea panglicii din părul lui Lise și chipul ei angelic au contribuit la încheierea contractului de achiziție. Ea a adăugat că achiziționarea de către Tavitian în 2006, pentru mai mult de 5 milioane de dolari, a „Portretului unui bărbat” (1530) de Parmigianino - o piatră de temelie a fondului Clark și un punct culminant a ceea ce va fi aripa Aso O. Tavitian, proiectată de Selldorf Architects - l-a propulsat în stratosferă.
A început să caute „cele mai bune dintre cele mai bune”, a spus ea.
În fiecare toamnă, Tavitian și Meisinger organizau un dineu al dealerilor în casa lor de pe East 79th Street, printre antichități englezești și franțuzești, unde consilierii îi aduceau lucrări pe care să le analizeze.
Nu că ar fi fost o persoană blândă în privința prețului. „Dacă era interesat, își lua o zi sau două să se gândească și apoi făcea o ofertă”, a spus Bréton. „Spunea: «Când fac o ofertă, nu mă voi abate de la ea. Ori o accepți, ori nu.»”
George Wachter, copreședintele mondial al departamentului de picturi vechi de la Sotheby's, a spus că Tavitian „nu dorea să negocieze”. În același timp, el putea deveni perseverent în căutarea lucrării potrivite, mai ales la licitație. Wachter își amintește: „Mi-a spus odată: «Când mă hotărăsc să licitez ceva, este deja al meu.»”
„Tabloul va rămâne”
Dealerul englez de mobilă Simon Phillips, de la Ronald Phillips Ltd., cu sediul la Londra, a declarat că a văzut „câțiva prieteni vechi” printre piesele de mobilier care vor fi scoase la vânzare la Sotheby's - adică obiecte pe care le-a vândut colecționarului, inclusiv o pereche de fotolii de bibliotecă din mahon din perioada lui George al II-lea, circa 1755, făcute inițial pentru castelul Eccleshall din Staffordshire, Anglia, și acoperite cu broderii franțuzești sofisticate, estimate la 150.000 - 250.000 de dolari.
Phillips a spus că Tavitian a avut grijă și de comorile sale. „Întotdeauna spunea că lumina soarelui era prea dură pentru mobila din casa sa din Berkshires”, a explicat Phillips, menționând că păstra cele mai bune piese în oraș. „Nu ar fi pus ceva grozav în fereastră”.
Tavitian a iubit Clark, care se află la doar 35 de mile de Stockbridge. S-a alăturat consiliului de administrație în 2006 și a expus câteva dintre lucrările sale în cadrul unei expoziții din 2011, „Ochi către ochi: portrete europene, 1450-1850”.
Tavitian a fost implicat și în alte instituții, făcând parte din consiliul de administrație al Frick Collection timp de 12 ani. El a lăsat Muzeului Frick și Muzeului Metropolitan de Artă câte o lucrare majoră: „Portretul unei femei” de Giovanni Battista Moroni (circa 1575) și „Bindo Altoviti” de Francesco Salviati (circa 1545).
În toamna anului 2019, a fost diagnosticat cu cancer. Se gândise deja moștenirea pe care voia s-o lase institutului Clark, dar după verdictul primit, „asta i-a accelerat planul”, a spus Fitzpatrick, asistentul său.
Dar el nu și-a imaginat că mai avea doar șase luni. „A crezut că mai are cinci ani de trăit”, a spus Meisinger.
Când Covid a lovit în martie 2020, cuplul s-a mutat în Berkshires, iar Tavitian a murit în urma unui șoc septic în spitalul de acolo, deși cancerul era și el avansat, a spus Fitzpatrick.
Meisinger și Tavitian plănuiseră să se căsătorească, dar în primele zile ale pandemiei nu au putut găsi pe nimeni care să oficieze ceremonia înainte ca el să moară.
Tavitian i-a spus lui Meisinger că, după moartea sa, va putea alege operele de artă care nu făceau parte din donația Clark. Ea a ales câteva piese, inclusiv „Natură moartă cu struguri” (1831-36) de Johann Wilhelm Preyer, deoarece era agățată în bucătărie și îi amintea de interesul lui pentru vin.
Bréton a spus că atitudinea lui Tavitian era următoarea: „Eu voi muri, dealerul va muri și sălile de licitație se vor schimba. Dar tabloul va rămâne”.
Sursă foto: Casimiro PT / Shutterstock.com
