loader
Foto

Andreea Dinklage: carieră de succes la Barcelona (I)

REPORTAJ-ANALIZA

Andreea Dinklage, o tânără ambițioasă de 24 ani, născută în România, dar plecată în Germania de când avea 4 ani, a ajuns, prin muncă și studiu asiduu, să performeze ca expert integrare proiecte la compania "dsm -f irmenich" î n Barcelona, Spania. Aflați povestea succesului ei din interviul ce urmează!

 

Provii dintr-o familie mixtă româno-germană, mama româncă, iar tatăl neamț. Te-ai născut în România, iar apoi aventura vieții a continuat în Germania. Când ai plecat în Germania și de ce?

Așa este. Cand m-am nascut, tatal meu lucra ca profesor la Colegiul German Goethe din București. După ce contractul de cinci ani i s-a încheiat și nu a mai putut fi reînnoit, ne-am mutat în Germania.

(w882) Andreea

Andreea Dinklage

Cum a fost adaptarea ta în copilărie în Germania? Ce provocări ai avut? Cum le-ai depășit?

Nu a fost ușoară. Deși tatăl meu este neamț, eu am crescut cu valorile pe care le-am cunoscut în România. Și știm cu toții că cele două culturi, română și germană, sunt destul de diferite.

La universitate am învățat despre modele culturale care explică diferitele dimensiuni ale unei culturi. Dar atunci nu știam. Pentru mine, „realitatea” din România era cea „corectă” și nu înțelegeam de ce „realitatea” din Germania era așa diferită.

Modelele culturale clasifică Germania ca o țară individualistă, în timp ce România face parte din țările considerate colectiviste. Și cred că aceasta a fost partea care mi-a fost cel mai greu de înțeles atunci când eram copil.

Când treci de la o țară care pune accent pe comunitate, la o țară care prioritizează individul și preocupările fiecărei persoane „în izolare”, o să ai impresia că nu le pasă de tine. O să ajungi să crezi că ei ar trebui să te ia în considerare mai mult, că nu vor să depună acest efort pentru tine. Dar în realitate, ei te apreciază în felul în care au învățat ei.

Fiindcă anturajul meu era așa diferit, ajunsesem să cred că ar trebui să mă schimb, eram cea „ciudată”, cea care nu se potrivește. Faptul că m-am confruntat cu excludere sau cazuri de bullying la școală nu a ajutat.

(w882) pian Andre

Andreea Dinklage și pasiunea pentru muzică

Unde mi-am găsit locul până la urmă a fost în lumea muzicii. Liceul la care am fost mi-a permis să mă alătur Big Band-ului școlii ca solistă și să particip la diferite coruri. În plus, datorită ofertei de cursuri de limbi străine, am învățat engleza, franceza și spaniola, ceea ce mi-a permis apoi să trăiesc și să studiez în țări unde se vorbesc aceste limbi. Am avut oportunitatea să particip la diferite concursuri, să fac practica la TVR, în Romania, și să mă dezvolt prin activități extracuriculare în care m-au susținut mult părinții mei.

În cele din urmă, notele mele de bacalaureat m-au ajutat să obțin o bursă de la statul german pe durata studiilor mele, care m-a condus spre studiul în străinătate în diferite țări.

Pentru a reveni la întrebarea cum am depășit provocările... Cred că le-am depășit abia mulți ani după ce am terminat liceul. Când am înțeles că există diferențe între culturi și medii, că fiecare are avantajele și dezavantajele ei, că nu există corect sau incorect (luând în considerare drepturile omului, desigur), ci că există mai multe „realități”. Acest lucru mi-a arătat cât de important este să ne păstrăm mintea deschisă pentru a-i putea înțelege pe „ceilalți”, când credem că nu putem.

Știu că ești un profesionist de excepție. Povestește-mi despre ce faci acum!

Susțin firma dsm-firmenich în cadrul recentei sale fuziuni în integrarea celor două foste companii existente până acum. Aici am început anul trecut, în 2023, în septembrie, după ce mi-am terminat studiile de masterat. Din statutul meu, lucrez la tema sinergiilor companiei rezultate în urma fuziunii, precum și la proiecte de comunicare și designul site-urilor web interne ale departamentului.

Cum ai ajuns să lucrezi pentru această companie?

În ultimul semestru, înainte de a obține licența, am realizat o practică la fosta firma dsm în Olanda. Am păstrat legătura cu fostul meu manager, care m-a recomandat pentru acest rol în cadrul fuziunii, care a fost oficializată în acea perioadă.

(w882) Zuyd

Andreea Dinklage împreună cu părinții la absolvirea Universității de Științe Aplicate - Zuyd, iulie 2021

Ce a stat la baza pregătirii tale? Ce studii ai urmat? Unde?

Liceul l-am absolvit în Germania în 2017.

După aceea am început studiile de licență în International Business la facultatea Zuyd University of Applied Scienced din Maastricht din 2017 până în 2019.

În anul 3 de facultate am plecat în Franța la KEDGE Business School din Bordeaux pentru programul cu dublă diplomă și 2 luni la Valencia în Spania pentru o practică.

Primul semestru al anului patru din cadrul facultății din Maastricht l-am făcut online din București, deoarece cursurile se țineau online în perioada COVID-ului. În ultimul semestru m-am întors în Olanda la Maastricht pentru o practică la firma "dsm-firmenich".

După aceea am început masterul la Universitatea Nova School of Business and Economics din Lisabona, în cadrul programului CEMS. CEMS este o alianță internațională a educației managementului care promovează excelența academică, leadership-ul responsabil și principiul cetățeniei globale.

(w882) Bogota

Andreea Dinklage în Medellín, Comuna 13 - Columbia, care, la un moment dat, era considerat cel mai periculos cartier din lume.

În perioada vacanței între cei doi ani de masterat am făcut o practică în domeniul de consultanță la Mastercard Data & Services în Lisabona. Ultimul semestru l-am absolvit la Universitatea de Management din Bogotá, Columbia.

În toți anii mei de studiu am participat la diverse activități extracuriculare, precum cluburile de studenți: în timpul licenței am fost șefa departamentului de marketing la Enactus Zuyd, o asociație internațională de studenți de antreprenoriat social.

În cadrul asociației de burse din Germania, pe care am obținut-o pe baza notelor mele de la bacalaureat, am fost reprezentata grupului din Maastricht. În acest context am organizat un eveniment care simulează procesele parlamentare din Germania, ca după aceea să mă ocup de partea de marketing din acest proiect. În timpul masteratului în primul an am făcut parte din clubul de consultanță socială, iar în al doilea an am condus clubul de studenți de CEMS din Lisabona.

Pentru pregătirea ta profesională ai ales să studiezi în mai multe țări până la vârsta de 23 de ani: Germania, Olanda, Franța, Portugalia Columbia. Ești un model pentru mulți tineri prin ambiția și tenacitatea ta, prin modul în care ai ales educația ca garanție a succesului profesional. Ce domenii ai studiat în aceste țări?

La universitate am studiat Business și Management. În cadrul studiilor mele de licență, am avut o dublă specializare în marketing și management. La master nu am avut o specializare anume, dar majoritatea cursurilor pe care mi le-am ales au fost axate pe sustenabilitate sau digitalizare. Disertația a fost axată pe utilizarea inteligenței artificiale în domeniul colectării creanțelor. Pe scurt, am avut ocazia să cunosc o varietate de domenii, ceea ce a fost și scopul meu.

(w882) Bordeaux

Pregatirea orelor la KEDGE Business School Bordeaux, Franta, 2019

Cum a fost experiența de studiu în fiecare din aceste țări?

Voi începe cu ceea ce educația mea din toate țările a avut în comun: învățarea și munca bazată pe proiecte. Deși nimănui nu îi plăcea lucrul în grup, mi s-a părut că această parte m-a învățat cel mai mult: despre cum gândesc alții, despre cum lucrează, și cum rezolvăm provocarea proiectului care era de completat.

Deoarece am studiat business, toate universitățile la care am fost incorporau proiecte pentru a aplica teoria predată studenților la ore. Apoi, predarea teoriei a fost diferită în funcție de țară, dar probabil și în funcție de tipul de instituție.

În Olanda, la Universitatea de Științe Aplicate, teoria am învățat-o în mare parte din cărți. În Franța și în Portugalia, unde am fost la școli de business, materialele constau în articole și PDF-uri selectate din surse diferite. În Columbia, la școala de management, a fost un mix, dar mi s-a părut că a fost o cantitate considerabil mai mare de studiat și de citit față de ceea ce cunoscusem în Franța și în Olanda.

Prin munca bazată pe proiecte, am avut ocazia să învăț cum colaborarea este abordată în culturi diferite. În timp ce, în Olanda și în Germania, din experienta mea, munca este împărțită, în Franța lucram la sarcini cu tot grupul împreună.

În Portugalia am remarcat că se acordă importanța menținerii unei atmosfere prietenoase și pașnice.

În Columbia, mi s-a părut că este important ca toată lumea să știe ce se va spune și că conținutul să fie ajustat dacă este necesar.

Am putut experimenta ceea ce învățam la orele teoretice de management la facultate: feedback-ul direct și onest al olandezilor, spiritul revoluționar al francezilor, calmul portughezilor, veselia columbienilor etc. Dar mai important este că am învățat că, deși există aceste diferențe, care deseori sunt generalizate, fiecare este diferit (sună ca un clișeu, dar este adevărat).

În special, în mediul în care am avut oportunitatea să studiez, am cunoscut mulți studenți cu experiențe în afara țărilor lor de origine. În ziua de astăzi, culturile se amestecă. De aceea mi se pare important să cunoastem cât mai mult posibil, ca să putem înțelege de ce persoana cu care interacționăm ia deciziile pe care le ia – în special când nu le înțelegem motivul.

Prin aceste experiențe am învățat să mă adaptez la anturajul respectiv și nu să mă aștept ca anturajul să se adapteze la preferințele sau valorile mele. Am învățat că nu există o singură cale corectă, ci că lumea poate fi și este văzută prin lentile diferite. Și fiecare din aceste căi te poate învăța ceva nou, îți deschide o lume nouă.

(w882) CEMS

Andreea Dinklage în campusul Universității Nova School of Business and Economics. Cand universitatea a obținut rezultate deosebite pe plan internațional în anul 2022, echipa universității a instalat bannere cu personalul și studenții ei împreună cu crezul fiecăruia despre succesul școlii. A avut oportunitatea de a fi parte din proiect, în calitate de președinte al clubului CEMS.

Ce pași ai urmat pentru a accede la fiecare din formele de învățământ? Cum ai gândit planul tău de studiu pe termen lung?

Nu am avut un plan pe termen lung și când mi-am făcut unul, l-am schimbat în ultimul moment.

Inițial, planul meu era să studiez jurnalism în Anglia, dar, din cauza costurilor studiilor, și pe baza experiențelor pozitive ale cunoștintelor din România, m-am reorientat spre Olanda.

Țin minte că în ultimul an de liceu am fost la o facultate la prezentări ale diferitelor opțiuni de studii, unde am auzit despre „International Business” și cum unii studenți după aceea își continuau drumul într-o organizație naționala sau internațională pentru dezvoltare cu un scop benefic. Mi s-a părut interesant, am constatat ca businessul combină ambele mele interese pentru limbi străine și matematica/analitica și am decis să aplic la Universitatea Zuyd din Maastricht care oferea un „Double Degree” – o dublă diplomă de la două universități din două țări diferite. Scopul meu era să învăț cât mai multe din diferite domenii.

Pentru a accede la universitatea din Olanda, a fost nevoie doar să îmi depun actele. După aceea, pentru a urma dubla diplomă, a trebuit să trimit o aplicație separată.

Pentru masterul la Lisabona în combinație cu masterul CEMS, a trebuit sa aplic cu CV-ul meu, o scrisoare de intenție și un videoclip. Etapa finala pentru a accede la masterul CEMS a inclus un interviu în care a trebuit sa îmi structurez o scurtă prezentare despre un citat, ca după aceea să îmi prezint reflecțiile personale.

Datorită notelor mele și angajamentului meu extracuricular în primul an de master, am obținuit exchange-ul la Bogotá, in Columbia.

M-am susținut prin programul de bursă din partea statului german în mod deosebit, care nu numai că a acoperit o mare parte din costurile legate de studiu, dar am beneficiat și de sfaturi și programe extracuriculare.

(w882) Andreea Di

Andreea Dinklage

Ce criterii ai avut în alegerea acestor școli? De ce le-ai ales?

Decizia școliilor a fost mereu legată de aspectul internațional. Scopul meu a fost să câștig cât mai multă experiență în domenii și culturi diferite. Am vrut să cunosc diferite moduri de a gândi și de a trăi. Am vrut ca parcursul meu să fie cât mai divers posibil și să pot cunoaște cultura locală. De aceea am ales țări în care puteam să îmi îmbunătățesc cunoștințele de limbă – sau cel puțin să învăț bazele – pentru a putea înțelege mai bine cultura locală. În plus, în cadrul programului meu de master din Portugalia mi-am putut alege o mare parte din cursurile mele, ceea ce mi-a permis să acumulez mai multe cunoștințe în domeniile care mă interesau: sustenabilitate și business cu impact.

***

Mulțumiri Andreei Dinklage, o tânără profesionistă extrem de ambițioasă, pentru interviul acordat Mariei Grăjdan pentru TVR și mult succes în cariera ei care se conturează atât de promițător, inspirând prin puterea exemplului personal alți tineri. Vedeți și aici cum gândește un tânăr ambițios și hotărât!

Ați citit prima parte a interviului, urmând să puteți accesa cea de-a doua parte a interviului cu Andreea Dinklage miercuri, 18 septembrie în secțiunea Reportaj și analiză a site-ului TVR.

***

Credit foto: Andreea Dinklage

***

Interviu realizat de Maria Grăjdan

Logo

 
Modelul de gândire iraţională elaborat de Albert Ellis și aplicabilitatea lui în sport

Gestionarea anxietății în sportul de înaltă performanță reprezintă o componentă esențială a pregătirii mentale, fiind strâns legată de modul în ...

Documentarul „Mafii şi bănci”, episodul final al seriei, la TVR INFO

Documentarul în trei episoade „Mafii și bănci” (Mafias et banques, Franța, 2023), realizat sub regia și narațiunea lui Christophe Bouquet după un ...

Cea mai mare „Petrecere... cu cântec!”, de Florii, la TVR 1

Iuliana Tudor ne invită să ne bucurăm de sărbătoarea Floriilor alături de nume mari ale folclorului românesc şi de reprezentanţi ai tinerei ...

2026, un an metal-rock aniversar cu Petre Magdin, Tectonic 40 și gala „We are the Underground 2”

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 23:00, la TVR Cultural

Două noi episoade „Memorialul durerii” - despre elitele încarcerate la Aiud și Jilava, la TVR Cultural

Pe 4 și 11 aprilie, de la ora 18:30, la TVR Cultural, „Memorialul durerii” aduce pe ecrane două episoade în premieră din seria „Uniunea ...

Gigi Căciuleanu la Muzeul MINA – Spectacolul ONIRIUS se vede la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural văd sâmbătă un spectacol imersiv de dans, lumină și proiecții, o parabolă despre despărţiri, căutări, regăsiri. Şi ...

Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Priorităţile în educaţia preuniversitară din România

„Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele” este definiția pe care o ...

Floriile: Intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi ...

Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

Duminică de sărbătoare la TVR: Floriile și Paștele catolic, în ediții speciale și transmisiuni în direct

O zi a credinței și tradiției, reflectată în programe speciale, transmisiuni în direct și ediții dedicate pe toate canalele TVR.

Modificări fiscale cu impact în 2026

La „Info Diaspora”, Angela Avram îl are ca invitat pe Gabriel Gheorghe, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali din România, pentru a ne aduce ...

 „Garantat 100%”: Bucureștiul fanariot, între lux, afaceri și povești uitate

O incursiune fascinantă în istoria cotidiană a românilor din epoca fanariotă în ediția „Garantat 100%” de duminică, 5 aprilie, de la ora 23.00, ...

Industria IT, paşi spre inovaţie cu valoare adăugată

Când vorbim despre tehnologia informaţiei, ne referim la divizii locale ale multinaţionalelor, la companii româneşti care au crescut spectaculos ...

Alexandru Rogobete: Achizițiile de vaccinuri s-au făcut fără a ține cont de nevoile reale

România și Polonia au fost condamnate recent de un tribunal din Bruxelles la plata unor sume considerabile reprezentând restanțe pentru dozele de ...