Concluziile şedinţelor Comisiei de Etică şi Arbitraj din datele de 15 şi 21 octombrie 2009

| actualizat:
Prezenţi: Cristina Andrei, Ioana Dumitrescu, Sorin Hobana, Claudiu Lucaci, Horia Gruşcă, Ion Stavre, Tudor Călin Zarojanu;

Absenţi: Claudiu Lucaci (şedinţa din 15 octombrie);


Ordinea de zi:

1. Autosesizarea Comisiei de Etică şi Arbitraj privind emisiunea „Telejurnal", difuzată în 30 septembrie a.c., ora 20.00, emisiune în urma căreia Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis în data de 6 octombrie amendarea TVR 1 pentru încălcarea „principiului imparţialităţii şi al echilibrului" în prezentarea ştirilor referitoare la revocarea ministrului Dan Nica.


Concluzii:

Întrucât doamnele Cristina Liberis (producător) şi Cristina Gheorghe (editor) nu au dat curs invitaţiilor de a participa la şedinţele din 15 şi 21 octombrie, respectiv 21 octombrie, analiza cazului s-a bazat exclusiv pe vizionarea înregistrărilor emisiunii în cauză şi a „Telejurnalului" difuzat în aceeaşi zi la ora 14.00, precum şi pe consultarea obligaţiilor prevăzute în fişa postului pentru funcţia „producător".

În aceste condiţii, membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj au constatat următoarele:

• în Telejurnalul de la ora 20.00 din data de 30 septembrie a fost prezentată pe larg poziţia Partidului Social Democrat faţă de revocarea ministrului de Interne Dan Nica, fiind reluate din jurnalul de la ora 14.00 unele poziţii critice exprimate de mai mulţi lideri ai PSD la adresa PD-L şi a preşedintelui Traian Băsescu;

• din emisiune a lipsit punctul de vedere al Partidului Democrat-Liberal; singura referire din emisiune la poziţia partenerilor de guvernare i-a aparţinut reporterului Dana Berinde care într-o transmisiune directă de la Palatul Victoria a spus că primul ministru Emil Boc „nu a suflat nicio vorbă despre criză";

• absenţa la ora difuzării emisiunii a unei poziţii oficiale actualizate a conducerii PD-L faţă de conflictul din coaliţie nu explică omiterea declaraţiei la temă a prim-vicepreşedintelui PD-L Adriean Videanu, exprimată la ora 9.55 şi difuzată în ediţia de la ora 14.00 a Telejurnalului; reluarea înregistrării declaraţiei respective ar fi fost cu atât mai justificată editorial cu cât modul în care a fost tratat subiectul sugera prezentarea cronologică a principalelor momente ale conflictului;

• în prezentarea Telejurnalului de la ora 20.00 nu s-a făcut nicio menţiune - obligatorie în astfel de situaţii - la eventualul refuz al reprezentanţilor PD-L de a comenta pentru TVR situaţia din coaliţie; pe de altă parte, o astfel de situaţie este contrazisă de agenţiile de presă Mediafax şi Agerpres, care în aceeaşi zi ofereau abonaţilor declaraţiile legate de subiect ale unor membri marcanţi ai PD-L (vicepreşedinţii Ioan Oltean şi Sorin Frunzăverde, senatorul Alexandru Mocanu);

• prezentarea in extenso a poziţiei PD-L în Telejurnalul din seara următoare nu reprezintă o compensare a dezechilibrului din emisiunea analizată, fiind vorba de două produse jurnalistice distincte, cu informaţii datate şi cu un public în bună măsură diferit.

Având în vedere cele de mai sus, membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj au ajuns la concluzia că în ediţia din 30 septembrie, ora 20, a Telejurnalului a fost încălcat Statutul ziaristului din SRTv:

Art. 9: „În prezentarea unei dispute de opinii, ziaristul din televiziunea publică va asigura prezenţa părţilor implicate."

În acest caz, răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiei menţionate revine producătorului jurnalului, care, potrivit fişei postului, are următoarele obligaţii:

- „selectează subiectele pentru jurnalele de ştiri şi stabileşte ordinea intrării acestora în jurnal";
- „propune subiecte la zi şi solicită reporterilor (...) sau redactorilor materiale sau ştiri care fac obiectul jurnalelor pe care le produce";
- „coordonează informaţiile din teren";
- „răspunde de materialele redactate sau la a căror redactare participă".


Pornind de la cazul analizat şi în baza atribuţiilor care îi revin, Comisia de Etică şi Arbitraj consideră necesar să facă următoarele observaţii:

1. Lipsa oricăror consecinţe pe plan intern ale sancţiunilor primite de TVR din partea CNA pentru abateri de natură deontologică pune sub semnul întrebării importanţa acordată standardelor profesionale în televiziunea publică şi compromite încrederea angajaţilor în valabilitatea reglementărilor pe care sunt datori să le respecte;

2. Ignorarea constantă de către factorii de decizie a concluziilor Comisiei de Etică şi Arbitraj, în special în cazurile în care sunt implicaţi angajaţi cu funcţii de conducere sau cu responsabilităţi editoriale riscă să transforme comisia într-un organism pur formal, lipsit de orice semnificaţie practică; în acest sens, amintim că la întâlnirea pe care a avut-o cu membrii comisiei în data de 17 iulie 2007, domnul Preşedinte-Director General Alexandru Sassu s-a pronunţat pentru caracterul obligatoriu al concluziilor formulate de Comisia de Etică şi Arbitraj;

3. Lipsa de interes a conducerii TVR faţă de activitatea Comisiei de Etică şi Arbitraj se răsfrânge şi asupra atitudinii angajaţilor: tot mai mulţi responsabili editoriali refuză fără explicaţii invitaţia de a participa la audierile din comisie.


Având în vedere gravitatea observaţiilor de mai sus, Comisia de Etică şi Arbitraj a decis, în baza articolului 47 din Statutul ziaristului, să informeze Consiliul de Administraţie asupra prezentelor concluzii.