CONCLUZIILE ŞEDINŢEI COMISIEI DE ETICĂ ŞI ARBITRAJ DIN DATA DE 5 SEPTEMBRIE 2012

TVR.RO | actualizat: Vineri, 07 Septembrie 2012
Prezenţi: Gabriela Avram, Gabriel Geamănu, Horia Gruşcă, Sorin Hobana, Ioana Mureşan, Bogdan Tomulică, Ruxandra Ţuchel

Ordinea de zi:

  1. Alegerea unui nou preşedinte al Comisiei de Etică şi Arbitraj ca urmare a  desemnării doamnei Ruxandra Ţuchel şi a domnului Gabriel Geamănu drept reprezentanţi ai Consiliului de Administraţie, respectiv Preşedintelui Director- General, în locul doamnei Irina Păcurariu şi a doamnei Loara Ştefănescu;
  2. Aspecte legate de procesul de restructurare a televiziunii publice, din perspectiva prevederilor Statutului ziaristului din SRTv.

Concluzii:

  1. În urma votului deschis, domnul Horia Gruşcă a fost ales în unanimitate în funcţia de preşedinte al Comisiei de Etică şi Arbitraj;
  2. Membrii Comisiei împărtăşesc preocuparea colegilor din TVR – jurnalişti şi personal de specialitate – legată de felul în care se va desfăşura restructurarea instituţiei. Cele mai multe îngrijorări privesc lipsa de corectitudine a preconizatei acţiuni de evaluare profesională a salariaţilor, de la conţinutul, transparenţa şi relevanţa criteriilor de selecţie a personalului până la componenţa, competenţa şi obiectivitatea comisiilor de evaluare care urmează să decidă ziariştii concediaţi, ca şi pe cei promovaţi în noile funcţii.
  3. Pornind de la natura comună a temerilor legitime enumerate mai sus, membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj apreciază că, pe lângă raţiunile economice inerente, procesul de restructurare trebuie să urmărească, în toate etapele sale, „promovarea unor înalte standarde profesionale şi etice” – recent definită drept una din valorile de bază din viitoarea Cartă a  TVR. În consecinţă şi în baza atribuţiilor care-i revin, Comisia de Etică şi Arbitraj recomandă factorilor de decizie implicaţi în reforma instituţiei următoarele:
    • criteriile de evaluare profesională a jurnaliştilor din TVR trebuie să aibă în vedere, pe lângă competenţa, experienţa şi aptitudinile celor evaluaţi, şi aspectele deontologice ale activităţii acestora, uşor verificabile (respectarea prevederilor Statutului ziaristului, a normelor CNA şi a Codului audiovizualului, ş.a.);
    • evident, exigenţele menţionate anterior ar trebui să fie valabile şi pentru cei desemnaţi (interimar sau prin concurs) să conducă departamentele din noua organigramă a TVR, indiferent dacă aceştia provin din interiorul sau din afara instituţiei; în acest sens, considerăm că ar fi fost potrivit ca recentele declaraţii din presă potrivit cărora unui jurnalist tv - sancţionat de CNA pentru grave şi repetate încălcări ale deontologiei profesionale la un post concurent - i s-ar oferit conducerea provizorie a unui canal TVR, să fi fost dezminţite prompt şi categoric de către responsabilii televiziunii publice;
    • este firesc ca aceleaşi standarde etico-profesionale (prestigiu, moralitate, echilibru, imparţialitate, neutralitate politică) să fie acoperite într-o măsură substanţială de către membrii viitoarelor comisii de evaluare, fie că aceştia sunt angajaţi ai TVR sau specialişti externi.

Dată fiind iminenţa restructurării declanşate în TVR, membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj îi adresează domnului Preşedinte - Director General Claudiu Săftoiu invitaţia de a participa cât mai curând la o discuţie în care domnia sa să-şi prezinte punctul de vedere asupra observaţiilor formulate mai sus.

COMISIA DE ETICĂ ŞI ARBITRAJ