CONDIŢII GENERALE:
1) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;
2) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
4) are capacitate deplină de exerciţiu;
5) are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
6) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
7) nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
8) nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
RESPONSABILITĂŢI: Exploatarea echipamentelor aferente postului în condiţii optime în vederea asigurării unei calităţi tehnice corespunzătoare imaginii producţiilor de televiziune la care a fost repartizat.
CERINŢE: Studii medii – absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat; Experienţă în specialitate/domeniul Producţie de televiziune: minim 2 ani; Cunoştinţe şi abilităţi specifice: cunoaşterea modurilor de lucru pentru echipamentele din dotarea studiourilor de producţie aferente postului; cunoaşterea principiilor de bază de funcţionare a echipamentelor TV, scheme bloc; cunoaşterea semnalelor video analog şi digital, precum şi captarea, prelucrarea, înregistrarea şi transmisia acestora; cunoaşterea standardelor şi tehnicilor moderne de televiziune; cunoştinţe operare PC şi utilizarea Internetului; Aptitudini personale: inteligenţă, atenţie distributivă (putere de concentrare în condiţii de termene limită), memorie, capacitate de comunicare, cooperarea în echipă, simţ tehnic, creativitate, perspicacitate, spontaneitate, îndemânare, perseverenţă, conştiinciozitate.
TEMATICĂ şi BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ:
Standarde digitale pentru semnalele TV. SD şi HD. Interfeţe video digitale;
Aspecte practice privind interconectarea echipamentelor digitale;
Formate digitale de înregistrare a semnalelor. Medii de stocare;
Sincronizarea semnalelor în domeniul digital. Black burst şi three level sync;
Caracteristici specifice echipamentelor de producţie HD. Camere video, transfocatoare;
Tendinţe actuale în producţia video-audio. Conversia standardelor şi a raportului de aspect;
Ghid pentru sistemele şi măsurătorile de televiziune digitală – Tektronix – 1997;
BBC-HD: Rezumatul formatelor TV de livrare – aprilie 2008;
EBU – TECH 3299 High Definition (HD) - Decembrie 2004: Formate de imagine pentru producţia de televiziune;
EBU – TECH 3320: Cerinţe de utilizator pentru monitoare video în producţia de televiziune, mai 2008;
EBU – TECH 3325: Metode de măsurare a performanţei monitoarelor de studio, septembrie 2008;
Recomandarea tehnică EBU R48-2005: Alocarea pistelor audio pe aparatele de înregistrare de televiziune digitală;
Recomandarea tehnică EBU R100-1999: Conectori pentru cablurile camerei cu transmisie prin fibră optică;
Standardul Tehnic EBU N14-1998: Semnal de referinţă pentru sincronizarea echipamentelor de televiziune digitală de 625 de linii.
PROBE DE CONCURS: probă scrisă (eliminatorie); probă practică şi interviu final
Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 15.06.2022 – 29.06.2022, ora 16.00, inclusiv.
CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:
Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.
Concursul va avea loc la Sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 01.07.2022 – 29.07.2022.
Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.91.23