Reuniunea Comisiei TV URTI începe la Timişoara

TVR.RO | actualizat: Joi, 21 Noiembrie 2013
  • În cadrul adunării va fi stabilit Catalogul anual URTI

Reuniunea Comisiei TV din cadrul Uniunii Internaţionale de Radio şi Televiziune (URTI), una dintre cele mai vechi organizaţii audiovizuale din lume care promovează creaţia audiovizuală, debutează astăzi, la Timişoara. La această întâlnire vor fi selectate producţiile TV pentru Catalogul anual URTI.

Televiziunea Română, prin intermediul studioului teritorial TVR Timişoara, împreună cu URTI, organizează, în perioada 21 – 26 noiembrie 2013, la Timişoara, reuniunea Comisiei TV URTI.

În cadrul reuniunii, vor fi vizionate şi selectate documentarele TV, puse la dispoziţia organizatorilor de către membrii URTI, pentru a fi incluse în Catalogul anual URTI.

Catalogul cuprinde peste 1.700 de documentare educaţionale, culturale, despre ecologie şi mediul înconjurător, probleme politice, sociale şi religioase, despre istorie şi patrimoniu, sănătate, ştiinţe etc. Membrii URTI pot comanda şi difuza programele din catalog, libere de drepturi.

TVR a înscris la selecţia pentru Catalogul URTI documentarele: „Prin ţara zânelor” – episodul „Stăpânul înălţimilor”, producător Mihai Răducă; „1956” – episoadele „Revoluţii eşuate” şi „Afacerea Nagy Imre”, producători Alin Gelmărean şi Vig Emese; „Matei Vişniec – Acasă”, producător Andreea Ştiliuc; „Benjamin Fondane - Iaşi, Paris, Auschwitz”, producător Andreea Ştiliuc; „Gratiile din spatele gratiilor”, producător Boroşovici Andrei; „Secuii noştri”, producător Gabriel Geamănu; „Moştenirea clandestină” – episoadele „Între ciocan şi cui”, „Securitate şi teroare”, „Terorism -Războiul Rece”, producător Monica Ghiurco; Reportajele Telejurnalului – episoadele „Ce nu a văzut Parisul”, „Hackers în alb şi negru”, „Semnele credinţei”, „Refuzaţi la naştere, rătăciţi în sistem”, „Cetatea pierdută” şi „Destin de regină”, producător Anca Lăzărescu Olteanu.

La reuniunea de la Timişoara participă reprezentanţi din conducerea unor organizaţii publice de media din Algeria (EPTV), Belgia (RTBF), Bulgaria (BNT), Camerun (CRTV), Franţa (France Medias Monde), Gabon (RTG), Guineea (RTG), Ungaria (MTVA), Italia (RAI), Kosovo (RTK), Palestina (PBC), Portugalia (RTP), Ciad (ONRTV).

 

„Este o onoare să fim gazdele unei reuniuni atât de importante pentru televiziunile din întreaga lume membre URTI”, a declarat Claudiu Săftoiu, Preşedinte-Director General al SRTv. „Catalogul URTI poate fi o rampă de lansare internaţională pentru profesioniştii de televiziune, documentarele lor având şansa să fie urmărite de telespectatori din mai multe ţări”, mai spune Claudiu Săftoiu. „În acelaşi timp, televiziunile membre au oportunitatea de a obţine filme de calitate libere de drepturi, ceea ce este extraordinar pentru Televiziunea Română, care este în plin proces de redresare economică ”, încheie Preşedintele-Director General al TVR.

În cadrul Comisie TV, Televiziunea Română va fi reprezentată de Demeter Andras Istvan, coordonator cu atribuţii de Director Casa de Producţie TVR, membru în Comisia TV URTI.

 

Despre URTI:

Fondată în 1949, URTI este o organizaţie audiovizuală care promovează creaţia audiovizuală, intermediază schimburi de programe între membrii săi, coproducţii şi realizează cursuri de pregătire profesională.

URTI a organizat primul Grand Prix pentru audiovizualul internaţonal.

Printre membrii URTI se numără televiziuni din Franţa, Belgia, Portugalia, Italia, Spania, Polonia, Maroc, Algeria, Camerun, Palestina, Senegal, Tunisia etc.

Televiziunea Română este membru URTI din 1980. În calitate de membru, TVR realizează schimburi de documentare tv prin intermediul Catalogului URTI şi participă cu programe TV la Marele Premiu al Documentarului de Autor, organizat de URTI – URTI Grand Prix for Author’s Documentary. De asemenea, Televiziunea Română a avut dintotdeauna membri în Comisia TV URTI şi în juriul de preselecţie al programelor TV pentru Grand Prix.

Mai multe detalii despre CIRCOM puteţi găsi la adresa: www.urti.org

Despre TVR:

Televiziunea Română are statut de instituţie publică şi emite pe patru canale (www.tvr.ro). Deţinem şi un canal care emite în sistem High Definition: TVR HD. TVR acoperă cele mai importante ştiri la nivel naţional, prin cinci studiouri teritoriale.

TVR îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, în conformitate cu Legea nr. 41/1994 (http://www.tvr.ro/articol_organizatie.php?id=61903). Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) este numit de către Parlament, pe o perioadă de 4 ani. CA cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Principala sursă de finanţare a televiziunii publice o reprezintă taxa TV, care în acest moment este cea mai scăzută din Uniunea Europeana, adică 4 lei/familie lunar. Fondurile pe care Televiziunea Română le primeşte de la bugetul de stat merg în proporţie de peste 90% direct către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, pentru transmisia terestră.

Suntem afiliaţi la cele mai importante organizaţii internaţionale din domeniul audiovizualului, ceea ce ne oferă un avantaj competitiv în materie de calitate a producţiilor pe care le difuzăm: EBU (European Broadcasting Union), EGTA (European Group of Television Advertising), URTI (Uniunea Internaţională de Radio şi Televiziune), CIRCOM Regional (Asociaţia Televiziunilor Publice Regionale din Europa), IFTA (Federaţia Internaţională a Arhivelor de Televiziune).

***

Dacă vreţi să fiţi conectaţi în timp real cu Televiziunea Română, ne puteţi urmări aici:

Facebook: www.facebook.com/televiziunea.romana