loader
Foto

Cele mai savuroase filme cu Mâncarea în rolul principal (I)

REPORTAJ-ANALIZA

La petrecerea de astăzi, filmele și rețetele franțuzești și americane alcătuiesc un meniu cu șase feluri. Am ales fripturi, salate, tocănițe, omlete, ciocolată și tort, spre delectarea cinefililor și a gurmanzilor.

 

Nimic din ce e omenesc nu mi-e străin, spun și cred regizorii. Ei aleg sau scriu scenarii și cărți cu gusturi cunoscute ori visate, apoi aduc pe ecran producții fără calorii, dar cu mii de arome.

Cine nu va găsi aici nimic pe gustul său este invitat la următorul banchet: Mâncarea în rolul principal se întoarce cu partea a doua.

Iată meniul:

(1) La grande bouffe (Marea Crăpelniță)

(w882) Bouffe 2

În 1973, cineastul italian Marco Ferreri aduce la aceeași masă, pe un scenariu scris de el și în regia sa, nume precum Marcello Mastroianni, Michel Piccoli și Philippe Noiret. La grande bouffe este o comedie neagră, satiră a hedonismului, a devorării plăcerilor la nivel maxim (hedonism = concepție etică potrivit căreia scopul vieții este plăcerea).

(w882) Bouffe 1

Cu un premiu FIPRESCI la Cannes, filmul ilustrează paroxismul plăcerii culinare și conviviale. Într-o locuință luxuriantă, platoul de filmare fiind, de altfel, în Paris, mesenii unui festin antologic devorează esența și definiția plăcerii.

(2) Chocolat (Ciocolată cu dragoste)

(w882) Chocolat f

Nominalizările au fost generoase cu acest film din 2000 - zeci s-au adunat la Oscar, Golden Globes, Festivalul de la Berlin și BAFTA - și câștigătoare a fost Juliette Binoche la Premiile Europene, recompensată de public ca fiind cea mai bună actriță.

Regia filmului îi aparține suedezului Lasse Hallström care a ecranizat romanul din 1999 al lui Joanne Harris, Chocolat. Robert Nelson Jacobs, cel care a adaptat cartea pentru ecran, a fost recompensat cu o nominalizare la Oscar pentru demersul lui.

(w882) Chocolat f

Judi Dench, Johnny Depp și Alfred Molina se regăsesc și ei în meniu, adică pe generic. Acest film, dulce ca un desert bine însiropat, ne poartă tot în Franța, la sfârșitul anilor ‘50 din secolul XX. Tulburătoarea și nonconformista Vianne, alături de fiica ei și de noile ei prietene din comunitate, dă peste cap viața și gusturile unei comune din Franța tradițională. Cireașa de pe tort este sosirea unei trupe de artiști ambulanți.

(w882) Chocolat f

Nu este o poveste idilică și ieftină a iubirii salvatoare, ci este o ilustrare savuroasă a ideii de plăcere a vieții, de independență, de curaj să-ți recunoști gusturile și de devorare a bucăților plăcute de viață.

(3) Julie & Julia

(w882) Julie Amy

Julie este o tânără soție din New York, dintr-o mică bucătărie din Queens, din anii 2000, mai exact după septembrie 2001. Pe ea o inspiră cartea de bucate din 1961 Mastering the Art of French Cooking, de Julia Child, Simone Beck și Louisette Bertholle, din care face cele 524 de rețete timp de un an. Julie și-a făcut publică experiența întâi pe un blog, apoi într-o carte, în 2005. Regizoarea Nora Ephron a reunit cartea Juliei Child My Life in France cu experiența lui Julie Powell, în acest film din 2009.

Fermecătoare sunt în distribuție atât Julie - Amy Adams - cât și Julia - Meryl Streep. Sare și piper adaugă soții celor două - Chris Messina și Stanley Tucci. Meryl Streep a fost nominalizată la Oscar pentru rolul din acest film și a pierdut în fața Sandrei Bullock pentru rolul ei din… The Blind Side (da, exact așa, pentru că ironia istoriei există).

(w882) JUlia Mery

Revenind, Meryl Streep a primit Golden Globe și New York Film Critics Circle Award pentru cum a interpretat-o pe Julia Child, cea care va rămâne în istoria ecranului și a bucătăriei din SUA pentru că i-a învățat pe americani să gătească, mai ales rețete franțuzești.

(4) Ratatouille

(w882) Ratatouill

Filmul de desene animate de aproape două ore, de acum 17 ani, a câștigat la Oscaruri trofeul pentru cel mai bun film de animație și a avut nominalizări pentru sunet, muzică și scenariu, cu scenariu și regie semnate de Brad Bird și Jan Pinkava, împreună.

(w882) Ratatouill

Povestea dulce-amară a unui șoricel care, alături de un tânăr bucătar, vrea să devină un artist al gastronomiei a cucerit atunci, dar și de atunci încoace, inimile spectatorilor îndrăgostiți nu doar de Paris și de gastronomia franceză, ci și de bonomia dintr-o bucătărie de restaurant, unde de fapt, în realitate, domnesc ordinea și disciplina.

(w882) Ratatouill

Ah, da, și să nu uitați - Ratatouille este numele unei rețete tradiționale franțuzești, un ghiveci pe bază de vinete, roșii, dovlecei și ceapă, o combinație și o nebunie pentru papilele gustative.

(5)  L'aile ou la cuisse (Aripă sau copănel?)

(w882) Aripa sau

Comedia franțuzească Aripă sau copănel? a fost regizată în 1976 de Claude Zidi, cineast premiat în 1985 cu César pentru Les Ripoux. Filmul Aripă sau copănel? îi reunea pe afiș pe Louis de Funès (născut în Franța din părinți spanioli ale căror nume erau de Funès de Galarza și Reguera) și pe Coluche (actor al cărui nume era în acte Michel Gérard Joseph Colucci).

Despre ce era vorba în comedia lui Zidi? Duchemin, un renumit critic culinar, are o dispută cruntă cu Tricatel, în numele artei culinare franceze. Fiul lui Duchemin, greu încercat de papilele gustative care încep să-l trădeze, nu vrea să împărtășească pasiunea tatălui pentru gastronomie, ci alege altă artă. Tristețea și glumele nu lipsesc, spre deliciul spectatorilor.

(6)  Big Night (Noaptea cea mare)

(w882) Timpano Bi

Regizat și scris de Stanley Tucci, împreună cu Campbell Scott, filmul din 1996 spune povestea a doi frați cu origini italiene care, într-un restaurant din New Jersey, în anii ‘50, încearcă să dea lovitura și înfruntă concurența și condițiile economice potrivnice, dând o mare petrecere. Primo (Tony Shalhoub, pe care cei mai mulți îl știm din serialul Monk) este un chef genial care intră în conflict cu spiritul pragmatic al lui Secondo (interpretat de Stanley Tucci).

Pentru cei care urmăresc online rețete, Stanley Tucci este nu doar un nume celebru în actoria de film, ci și un pasionat de gastronomia italiană tradițională. În ultimii anii, Tucci a fost prezent pe internet cu prezentări de meniuri și rețete din Italia.

(w882) Big Night

Filmul realizat în urmă cu aproape trei decenii deja oferea indicii despre această pasiune a actorului, aici și regizor-scenarist, pentru bucătărie, în sensul decorativ, dar și gustativ al cuvântului. Recompensat la Festivalul Sundance pentru scenariu, filmul a primit și premiul special al juriului la Festivalul de la Deauville, în Franța.

(w882) Big Night

Piesa de rezistență din meniul petrecerii din film și actul suprem al măiestriei fraților Primo și Secondo în noaptea cea mare este Timpano, o plăcintă de paste sub forma unui tort spectaculos gătit tradițional din straturi de ouă fierte, paste, legume, sos de roșii, brânză, uneori și carne (chiftele și salam), toate învelite în aluat și coapte în cuptor. Finalul filmului lasă loc simplei omlete, proba multor angajări în bucătărie și a multor începuturi de relație, la primul mic dejun.

(w882) Timpano fe

Banchetul de astăzi se oprește aici, dar vom reveni în curând cu o altă propunere de meniu cinematografic.

***

Credite foto filme © - via imdb.com:

La grande bouffe: Mara Films

Chocolat: Miramax

Julie & Julia: Columbia Pictures

Ratatouille: Disney, Pixar

L'aile ou la cuisse: Les Films Christian Fechner

Big Night: Timpano Production

Credit foto fel de mâncare Ratatouille: Everyday Clicks/ Shutterstock

Credit foto fel de mâncare Timpano: Auttapol S./ Shutterstock

Logo

 
„Tezaur folcloric” deschide un nou sezon la TVR 1: o călătorie în inima tradițiilor și a poveștilor din vatra satului românesc

Duminică, 6 septembrie, de la ora 13.00, prima ediție aduce în fața telespectatorilor TVR 1 un moment special prezentat de Ansamblul Folcloric ...

O reinterpretare magică a Hollywoodului anilor 1930, în clasicul „Ginger şi Fred”, la TVR Cultural

Nominalizat la premiile Globul de Aur şi BAFTA 1987 pentru cel mai bun film străin şi recompensat cu Premiile David di Donatello pentru cel mai ...

 Cupa României la fotbal: rezultatele de joi, din faza grupelor

Ziua de joi a adus pe teren echipe precum Rapid București și deținătoarea trofeului, Universitatea Craiova, ambele reușind să își adjudice toate ...

Stela Popa: „Am făcut carte românească, aşa cum şi-au dorit ai mei”

„Anul acesta, «Ora de ştiri» împlineşte fix zece ani de când este difuzată la ora 18.00 zilnic, pe TVR 2, în acelaşi format. Sunt mândră că am ...

Tabloul rezultatelor de miercuri din faza grupelor Cupei României la fotbal

Cea de-a doua zi programată în faza grupelor din Cupa României la fotbal a adus victorii clare pentru favoritele la calificare, meciurile fiind ...

Deteriorarea educației publice și provocările structurale ale sistemului de învățământ

Studiul realizat de Centrul de Formare Profesională APSAP în perioada august 2025 – iunie 2026 indică faptul că aproape jumătate dintre români ...

Obiceiuri mici pentru o sănătate mentală mai bună în fiecare zi

Cu toții putem citi cărți de dezvoltare personală sau asculta speakeri motivaționali ce dezbat tema stării de bine în încercarea de a afla mai ...

Toamna vine cu un nou sezon „Simplu și rural” la TVR 2

Sâmbătă dimineață pornim într-o nouă călătorie în mediul rural, acolo unde munca, pasiunea și respectul pentru natură se transformă în roade. ...

Orașul Iași devine, pentru un weekend, epicentrul unei competiții automobilistice de anvergură, "Raliul Iașului", ediția cu numărul 42, ...

Ediție specială „Universul credinței”, la TVR 1: Sfânta Liturghie ce încheie ITO 2026, în direct de la Catedrala Națională

Joi, 3 septembrie, de la ora 10.00, TVR 1 transmite în direct, în cadrul unei ediții speciale „Universul credinței”, slujba Sfintei Liturghii ce ...

Heal the World: The Music of Michael Jackson. Un concert energizant, cu Big Band-ul Radio România şi Romanian Youth Jazz Orchestra, la TVR Cultural

Proiectul dedicat celor mai cunoscute piese ale legendarului artist american - „Heal the World – The Music of Michael Jackson” – se vede ...

Cupa României la fotbal: marți a debutat faza grupelor

Faza grupelor din Cupa României la fotbal a debutat cu meciuri spectaculoase, în prima zi fiind consemnate 17 goluri în cele cinci partide ...

Platforma digitală „eSănătateaMea”, blocaje majore

Debutul platformei digitale „eSănătateaMea”, concepută pentru a centraliza online documentele medicale ale pacienților, a fost marcat de ...

De ce anonimatul este cea mai puternică operă a lui Banksy? Documentarul „Cine este Banksy?”, la TVR Cultural

Poliţişti, jurnalişti, oameni de ştiinţă, pasionați de artă … toți visează să descopere, cândva, identitatea acestei vedete planetare a Street ...

Vă propunem o ediție "România în bucate", realizată de colegii de la TVR Timişoara, difuzată luni, 24 august, la TVR2.