TVR lansează un apel pentru proiecte de emisiuni

TVR.RO | actualizat: Vineri, 31 Iulie 2026
Televiziunea Română deschide un proces de selecție pentru noi concepte editoriale. Demersul se adresează atât profesioniștilor din cadrul TVR, cât și producătorilor independenți, invitați să propună proiecte de emisiuni pentru viitoarele grile de programe. Pot fi înscrise proiecte destinate unuia sau mai multor posturi TVR, generaliste sau tematice.
cladire turn TVR

Proiectele pot fi transmise până la 28 august 2026, ora 16:00, la adresa proiecte.emisiuni@tvr.ro, cu mențiunea „Propunere proiect emisiune”. Documentația trebuie să includă descrierea conceptului editorial, publicul-țintă, formatul și structura emisiunii, resursele necesare și estimarea bugetului. Prezentarea unei propuneri vizuale și scenografice, a unui demo sau a unui episod pilot constituie un avantaj în procesul de evaluare. De asemenea, vor fi apreciate proiectele care identifică surse complementare de finanțare sau propun modele sustenabile de producție.

Proiectele vor fi analizate de o comisie desemnată de conducerea SRTv, pe baza unor criterii precum originalitatea și relevanța conceptului, compatibilitatea cu profilul editorial al posturilor TVR, potențialul de dezvoltare și de audiență, precum și fundamentarea tehnică și financiară.

Participanții vor fi informați, pe măsura derulării procesului, cu privire la etapele următoare și la rezultatele evaluării.

(w640) regie CDC

În funcție de rezultate, proiectele vor intra într-o etapă de dezvoltare, putând fi ulterior incluse în viitoarele grile de programe ale TVR sau integrate în Portofoliul de Proiecte Editoriale al instituției.