PRELUNGIRE TERMEN ÎNSCRIERE: TEHNICIAN STAŢII DE EMISIE RADIO–TV (REGIE MULTICANAL) – 5 posturi (cod post: 071) SERVICIUL EMISIE, DEPARTAMENT TEHNICO-ADMINISTRATIV, DIRECŢIA STUDIOURI CENTRALE

TVR.RO | actualizat: Marţi, 24 Mai 2022
TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ CAUTĂ PROFESIONIŞTI PENTRU OCUPAREA URMĂTOARELOR POSTURI: TEHNICIAN STAŢII DE EMISIE RADIO–TV (REGIE MULTICANAL) – 5 posturi (cod post: 071) SERVICIUL EMISIE, DEPARTAMENT TEHNICO-ADMINISTRATIV, DIRECŢIA STUDIOURI CENTRALE DURATA CONTRACTULUI: NEDETERMINATĂ

CONDIŢII GENERALE:

1)  are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;

2) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

3) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

4)  are capacitate deplină de exerciţiu;

5) are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

6) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs ;

7) nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care  a intervenit reabilitarea;

8) nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

RESPONSABILITĂŢI: Difuzarea în condiţii optime a canalului sau a canalelor TV de care răspunde.

CERINŢE: Studii medii – absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat (profilul Electrotehnic reprezintă un avantaj), Experienţă în specialitate / domeniul Electrotehnic, Electronic, Multimedia, Telecomunicaţii sau IT – minim 3 ani; Cunoştinţe şi abilităţi specifice: operarea în regia multicanal pe mixerul audio-video, server video, inserter siglă, matrice audio-video; cunoaşte aplicaţiile de automatizare (PlayOut și Air Manager Skylark) cu ajutorul căreia efectuează emisia; în caz de restart a aplicaţiei sau de rupere a listei de emisie ştie să recompună lista de emisie şi să treacă de pe bază pe rezervă (şi viceversa); cunoaşte matricea locală din regia finală, mod de operare, surse şi destinaţii; în funcţie de ce are nevoie, îşi comută singur sursele în matricea respectivă (surse video cât şi cele audio – tip voiceover); ştie să interpreteze schema bloc a regiei multicanal, astfel, în caz de avarie, să poată interveni eficient; Aptitudini personale: suportă munca de rutină şi în ture, responsabilitate, acuitate vizuală bună, atenţie distributivă, memorie, capacitate de comunicare, lucru în echipă, perspicacitate, spontaneitate, îndemânare, perseverenţă, conştiinciozitate.

TEMATICĂ şi BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ:

  • Tematica menţionată în “cunoştinţe şi abilităţi specifice”;
  • Legea 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • ABC de Radio şi Televiziune - Autor: E. Aisberg;
  • ​Manual Practic de Televiziune - Autori: Jonathan Bignell, Jeremy Orlebar;
  • Televiziune - Autori: C. Şerbu, E. Damachi, R. Zaicu;
  • Tehnica imaginii în televiziune şi cinematografie - Autori: N. Stanciu, Ştefan Năstase, Petre Varlam;
  • Televiziunea în era digitală - Autori: Petre Varlam, Gheorghe Minea, Nicolae Stanciu;
  • Televiziunea în culori. Întrebări şi răspunsuri - Autor: J. A. Reddihough;
  • Tehnica televiziunii în culori - Autor: G. Raymond;
  • Radio şi televiziune. Întrebări şi răspunsuri - Autor: H. W. HELLYER.

PROBELE DE CONCURS: probă scrisă, probă practică şi interviu final

Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 11.05.2022 – 20.05.2022, ora 16.00, inclusiv.

CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:

  • DOCUMENTE DE STARE CIVILĂ (CI / BI / CERTIFICAT DE NAŞTERE / CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE, după caz);
  • CONSIMŢĂMÂNT* (completat şi semnat) privind colectarea, procesarea şi protejarea datelor cu caracter personal - *descărcarea CONSIMŢĂMÂNTULUI în format editabil se poate face de pe site-ul extern TVR;
  • SCRISOARE DE INTENŢIE (în care vă rugăm să precizaţi codul postului);
  • CURRICULUM VITAE;
  • DOCUMENTE CARE SĂ ATESTE STUDIILE;
  • DOCUMENTE CARE SĂ ATESTE EXPERIENŢA;
  • ADEVERINŢĂ MEDICALĂ;
  • CERTIFICAT DE CAZIER JUDICIAR;
  • DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE* (completată şi semnată) care să ateste că nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - *descărcarea DECLARAŢIEI în format editabil se poate face de pe site-ul extern TVR.

Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.

Concursul va avea loc la Sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 24.05.2022 – 18.06.2022.

Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.91.23