Mari Români: păreri pro şi contra

Opiniile exprimate de invitaţi au oscilat de la respingerea totală a proiectului la aprecierea acestuia drept un exerciţiu normal şi util pentru TVR şi pentru societatea noastră. Unii au insistat pe importanţa dezbaterii, alţii au reproşat lipsa unor criterii. Mai jos găsiţi câteva dintre opiniile exprimate în cadrul dezbaterii, care a fost înregistrată şi va face obiectul a două emisiuni, difuzate pe TVR1, în datele de 24 şi 25 iunie 2006.

Tania Radu: „Trebuie să ne batem să păstrăm un ton destins al acestei dezbateri, asta şi pentru că am ajuns deja să cădem în capcanele prevăzute de la început. Foarte multă lume se crispează, zice că (n.n. proiectul) se bagatelizează, că ierarhia finală va da rău, că vom fi prost reprezentaţi în acest top, că vom propune străinătăţii nume neconvenabile. Am stabilit de la început că ceea ce ne interesează este dezbaterea, iar clasamentul va avea ca rol să ne arate cum suntem noi, românii, la acest moment. Mingea este în terenul publicului. Am început deja să aud discuţii pe strada legate de acest subiect, ceea ce e îmbucurător şi pasionant pentru că miza nu mai face parte dintre cele cu care suntem obişnuiţi – integrarea europeana, mizele politice.”

Tudor Giurgiu: „Am monitorizat ceea ce s-a scris despre acest proiect, am sesizat o oarecare neîncredere în tonul unor ziarişti sau al unor oameni care reprezintă poziţii puternice în publicaţii culturale, dar şi o mult mai mare dorinţă de dezbatere la oamenii sub 35 de ani care discută pe pagini întregi, pe bloguri, pe internet, în forumuri şi care nu cred că ar fi o idee condamnabilă. Important e că se discută pe acest subiect. Cred că programul nu riscă să fie „becalizat”, aşa cum au spus unii. Urmărind monitorizarea felului în care oamenii participă la dezbatere, mă bucură că foarte mulţi o fac prin intermediul site-ului, ceea ce înseamnă un pariu câştigat pentru TVR şi de către o asemenea campanie cum nu prea s-a mai făcut la noi.”

Cristian Tudor Popescu: „Ce pot să înţeleg este că, dacă acest proiect va aduce suficientă audienţă, TVR îşi atinge scopul din punct de vedere comercial. Însă din punct de vedere cultural, axiologic, nu mă convinge nimeni că acest proiect va schimba ceva, şi mai ales în sens pozitiv, în România. Dacă e să fac o comparaţie, un experiment mental, să imaginez similar, m-aş gândi la ce fac cei de la Discovery, care simulează tot felul de lupte între diverse animale. Animale dispărute de pe Pământ, între dinozauri. Prin parametrii puşi rezultă nişte câştigători. Cam aşa văd topul asta – Nicolae Ceauşescu se bate cu Mihai Viteazul, cu Gigi Becali sau cu cine mai e pe acolo. Ar trebui să se imagineze un program pe calculator ca aceşti nominalizaţi să fie simulaţi şi să avem chiar, în sensul profitabilităţii, şi un joc pe calculator. Ar putea sa fie antologic! Altfel, nu are nici un sens. Aş vrea să ştiu după acest concurs dacă oamenii ştiu cine a fost Coandă, de exemplu, sau să ne explice efectul reactiv Coandă.

Problema mea cea mai mare este reglarea, prin proiect, a unor aspecte culturale. Dacă veţi considera că rolul lui este de a face un top, un spectacol, un show, ca şi la TVR să iasă rating, ca la posturile comerciale, atunci nu am nimic cu el. Dar dacă spuneţi că el va schimba diametral valorile, percepţia valorilor în societatea românească, nu voi fi de acord, voi şi scrie în ziar.”

Mircea Diaconu: „Pe mine m-a incitat deja proiectul. Eu cred că faci bine că nu impui criterii de selecţie, că nu adresezi anumite întrebări, de genul „care este cel mai iubit actor sau cel mai cunoscut actor sau cel mai bun actor”. Aşa îl pui pe amărâtul ăla de om, de oriunde ar fi el, să-şi pună singur întrebări. În măsura în care îl laşi să decidă singur, afli răspunsul real, afli unde ne găsim cu ţara asta şi cu oamenii ăştia, pe capul lui şi pe baza culturii lui generale. Când nu intervii prin mecanisme de orice fel, faci bine. Cred că programul este excepţional şi este foarte bine că TVR l-a acceptat! Indiferent de rating. (...) Faptul că eu însumi mi-am pus probleme, am avut opţiuni, m-am certat cu mine însumi, e un efort de a intra în propria mea cultură generală şi de a o activa. Nu e minunat?”

Horea Mihai Bădău: „E bine că lumea află de la Discovery că au existat acele specii, deci scopul este educativ. Din această bătălie aflăm că mai exista şi alte personaje decât cele pe care le vedem zi de zi.”

Ioana Avădani: „Dezbaterea este mai importantă decât ierarhia pe care o vom obţine. După două săptămâni, e hazardat să spunem că avem o dezbatere, mai degrabă o luptă cu noi înşine. Rezultatul va fi o listă după care noi ne vom facem propriile ierarhii. Rolul unei astfel de dezbateri este să aflăm care sunt criteriile după care ne alegem valorile. Cred că trebuie să stabilim, nu odată pentru totdeauna, ci la acest moment, care sunt criteriile după care alegem. Ce înseamnă un mare roman? Să fii recunoscut internaţional, să fii bun în meseria ta? La mine criteriul este: cel care a avut impact asupra societăţii, fără de care lumea mea ar fi arătat altfel.”

Cristina Modreanu: „E bine să ne arătăm valorile, problema intervine în modul în care se strânge şi organizează informaţia.”

Costi Rogozanu: „Mi se pare că vorbim prea serios despre acest program uşurel, un format de televiziune menit să facă rating. Este bine că se face. Este un show care te invită la distracţie, iar dacă l-ai lua prea în serios înseamnă că ai o problema. Pe mine chiar m-a amuzat să aud oamenii vorbind, pe stradă, despre Ceauşescu, de exemplu.”

Ovidiu Nahoi: „E un pretext pe care TVR ni-l oferă de a discuta despre niste valori şi de a expune nişte teme. Pe forumul Evenimentul Zilei sunt reacţii diverse, unele chiar foarte nervoase. De ce nervoase? Pentru că exista o dezbatere, în termeni duri, între partizanii unor personaje care reprezintă linia dură a istoriei (gen Vlad Tepeş, Ion Antonescu) şi care ar răspunde astăzi unor aspiraţii spre un model autoritar şi cei ai unor personaje legate de modernizarea României şi de racordarea ei la ideile europene (gen Carol I, Bratienii).”

Johnny Răducanu: „Nu sunt nici gazetar, nici actor, nici scriitor, ceea ce îmi dă dreptul să apăr partea de jos a acestei ţări. Este prima acţiune a României, de o anvergură extraordinară, iar scopul este unul singur – ne aflam pentru prima dată în faţa unui test pentru a vedea unde ne găsim.”

Rodica Culcer: „Am ajuns la concluzia că cel mai mare roman, acest personaj extraordinar, nu există. Prin urmare, provocarea pe care o lansează programul este un răspuns imposibil, dar tocmai acest lucru naşte dezbaterea. Şi ăsta este meritul programului. Sunt de acord că este un show de televiziune, dar nu unul facil, în care folclorul se bate cu muzica pop, niciunul care mizează pe efecte aproape pornografice, ci unul inteligent, care pune nişte probleme şi nişte întrebări importante. Este mai mult decât un simplu joc, e unul care are şi o componentă de gândire. Oricine îşi pune întrebarea „care este cel mai mare român?”se va gândi mai mult decât s-a gândit înainte: la el, la ce aşteaptă de la viaţă, la cum îşi vede propria istorie.”

Carmen Muşat: „Cred că marele câştig al acestui proiect este de a-i determina pe oamenii simpli, care nu vin în contact cu valorile culturale şi sociale ale unei întregi societăţi, să îşi pună nişte întrebări şi să dea nişte răspunsuri. Dacă scopul este de a lansa o ierarhie, atunci proiectul este eşuat. Ceea ce va reieşi este un portret în bucăţi al identităţii noastre naţionale, din care vor face parte oameni onorabili sau mai puţin onorabili. O astfel de dezbatere va scoate la iveală şi unele complexe ale identităţii noastre naţionale, pe care ar trebui să ni le asumăm”.

Pavel Şuşară: „Sunt sceptic şi confuz şi nu cred în acest proiect, în jurul căruia s-au creat două opţiuni foarte nete: pe de o parte este privit ca un joc frivol de televiziune ce duce spre „surprize, surprize” culturale. Pe de altă parte se profilează un scenariu „mântuitor” în care toate traumele noastre naţionale se vor rezolva după această emisiune”.

Alexandru Lăzescu: „Rezultatele în sine vor fi total nerelevante. Vor fi însă un pretext de a discuta, de exemplu, despre cum arată şcoala românească, media sau viaţa politică românească. Cred că proiectul poate fi şi instructiv.”

Propunerea zilei

Pentru că în top 50 cel mai mare român nu se află niciun actor, iar abia în a doua jumătate a topului 100 regăsim doar trei actori (Amza Pellea, Toma Caragiu şi Florin Piersic), iată propunerea noastră pentru personalitatea zilei de 15 iunie:

Toma Caragiu

Din nefericire, îl ţinem minte pentru câteva scheciuri televizate de Anul Nou şi prea puţine roluri în filme – o percepţie facilă. Marele său talent a fost valorificat însă pe scenă, acolo unde Toma putea să fie acelaşi mereu şi mereu altul. Senzaţional în orice rol, ironic, grav şi subtil, putea să te facă să izbucneşti în râs sau în plâns.

Nonşalanţa cu care şi-a interpretat rolurile este inegalabilă. Deborda de haz de necaz şi era un maestru al „deghizărilor”. Bine ancorat în tradiţia şcolii româneşti de teatru, a oferit performanţe memorabile pe marele ecran înainte să dispară prematur în cutremurul violent din 1977.

Prin înregistrările de la televiziune, ne vorbeşte în continuare despre menajeria bizară, avându-l în prim plan pe simpaticul bursuc sau descrie cu lux de amănunte natura socială a unui meci de tenis.

Ion Caramitru povesteşte cum bunul său prieten i-a scris o dedicaţie tulburătoare cu patru zile înainte să moară: ,,Când nu voi mai fi, abia atunci ai să ştii sau ai să afli cât am ţinut la tine”… Un alt amănunt bizar este că marele actor se temea să meargă cu avionul pentru că o ghicitoare a refuzat să-i vorbească despre ,,prăbuşirea” în care îşi va afla sfârşitul… Dispus oricând să-şi ofere ajutorul, rămâne în memoria apropiaţilor prin marea contradicţie asociată artiştilor de geniu: părea foarte sigur pe el, mai ales datorită aspectului său puternic, dar dezvăluia de multe ori un suflet timid, „ chiar complexat în anumite privinţe”, după cum povesteşte acelaşi Ion Caramitru.

Născut în Grecia dintr-o familie de aromâni, Toma Caragiu a debutat la teatrul din Ploieşti, care astăzi îi poartă numele. Colegii din acea perioadă îşi amintesc că era provocat des în spectacole, deoarece nu se putea abţine să nu râdă. A tolerat înţelegător micile farse, chiar şi când a devenit director administrativ al teatrului. Din această funcţie a susţinut 90 de premiere în 12 ani, performanţă neegalată până în ziua de azi.

Marea consacrare a venit la ,,Bulandra”, cu o serie de roluri în viziunea lui Ciulei şi Pintilie. ,,Minunat cu tinerii, punctual, serios. Avea un umor dublat de o mare seriozitate”, aşa îl descria Virgil Ogăşanu. Pentru prieteni era un povestitor neîntrecut, amestecând cu multă vervă fapte reale, amintiri ciudate, fantezii senzaţionale…

Nu citea criticile. Respecta numai publicul. Nu refuza apariţiile în spectacolele de varietăţi. Aici s-au produs de altfel şi monologurile sale de excepţie. Şi-a dorit să fie un actor popular, plănuind însă să se schimbe în percepţia oamenilor din actor comic într-unul de o profundă adâncime dramatică. A apucat doar un pas în această direcţie. Ultimul personaj pe care l-a imaginat înainte de cutremur a fost un clovn, pentru care se pregătea în fiecare zi la circ, exersând la trapez, mergând pe picioroange, intrând în cuşca leului…