Competiția poate fi pentru copil o experiență de învățare cum să muncească pentru un obiectiv, să își depășească limitele, să accepte reguli, să facă față emoțiilor puternice și să îi respecte pe ceilalți.
Aceeași competiție poate deveni apăsătoare atunci când copilul ajunge să creadă că valoarea lui depinde de locul ocupat, de nota primită sau de numărul de puncte obținute. Important este ce înțelege copilul prin competiție.
Un copil poate învăța să își dorească victoria și, în același timp, să accepte că nu va câștiga întotdeauna. Poate fi ambițios fără să devină agresiv, poate fi mândru de performanța sa fără să îi disprețuiască pe ceilalți și poate pierde fără să creadă că este un ratat.
Copilul trebuie învățat să concureze cu propria versiune de ieri.
În loc să privească doar clasamentul, copilul poate fi încurajat să observe lucruri precum: „Am reușit să alerg mai mult”, „Am învățat o tehnică nouă”, „Am fost mai atent”, „Am avut curaj să încerc ceva ce înainte evitam”.
Acest mod de a privi performanța îi oferă copilului criterii asupra cărora are un anumit control. Cercetările despre motivația în sport disting între obiectivele orientate spre măiestrie — progres, învățare și dezvoltarea abilităților — și cele orientate predominant spre depășirea celorlalți. Un climat centrat pe progres este asociat mai frecvent cu motivația și implicarea pozitivă potrivit ScienceDirect.
Asta nu înseamnă că trebuie să îi spunem copilului că rezultatul nu contează. Contează. Dar nu este singurul lucru care contează.
Copilul trebuie lăsat să își dorească să câștige.
Uneori, în încercarea de a proteja copiii de presiunea competiției, adulții ajung să transmită mesajul că dorința de a câștiga este ceva greșit. Este firesc ca un copil să își dorească victoria. Poate fi chiar o sursă puternică de motivație. Important este să învețe ce face cu această dorință.
Putem spune: „E în regulă să vrei să câștigi. Hai să vedem ce poți face pentru a fi cât mai bun.” În acest fel, victoria devine un obiectiv, nu o măsură a valorii personale.
Un copil sănătos din punct de vedere competitiv ajunge să spună „Vreau să câștig!” fără să ajungă la „Dacă pierd, înseamnă că nu sunt bun de nimic”.
Adversarul trebuie respectat în orice competiție.
Un adversar bun nu este un dușman. Este persoana care îi oferă copilului ocazia de a-și testa abilitățile. Fără cineva care îl provoacă, copilul nu își poate descoperi la fel de ușor limitele. De aceea, respectul față de adversar trebuie să facă parte din educația competitivă.
Un „Bravo!”, o strângere de mână după meci, acceptarea unei decizii de arbitraj sau capacitatea de a recunoaște meritele celuilalt sunt gesturi simple, dar importante. Copiii învață foarte mult observând adulții. Dacă părintele insultă arbitrul, critică adversarii sau transformă fiecare concurs într-o dramă, copilul va înțelege că victoria este mai importantă decât caracterul.
Adulții pot arăta că poți concura intens fără să pierzi respectul pentru celălalt.
Nu orice greșeală este o problemă.
Un copil care se teme permanent să greșească va evita, în timp, tocmai situațiile prin care ar putea progresa. Competiția presupune erori. Uneori copilul ratează, pierde, uită, se blochează sau ia o decizie greșită. Aceste momente nu trebuie ignorate, dar nici transformate în etichete precum „nu ești atent”, „nu ești talentat” sau „iar ai dezamăgit”.
Mai util este să beneficieze de analiza situației: Ce ai încercat? / Unde ai întâmpinat dificultăți? / Ce ai putea face diferit data viitoare? Astfel, greșeala devine informație.
Un climat orientat spre măiestrie pune accent pe învățare, efort și progres și tratează greșelile ca parte firească a procesului, potrivit Tandfonline.
Copilul învață să piardă fără să se simtă învins ca persoană.
Pierderea poate provoca furie, rușine, tristețe sau frustrare. Nu este nevoie ca adultul să elimine imediat aceste emoții. Uneori este suficient să spună: „Știu că îți doreai foarte mult să câștigi. E normal să fii dezamăgit.” Abia după ce emoția se liniștește poate începe analiza.
Un rezultat spune ceva despre o anumită zi, o anumită probă sau o anumită situație. Nu spune cât valorează copilul.
Această diferență este esențială pentru dezvoltarea unei stime de sine care să nu depindă exclusiv de performanță. Recomandările pediatrice pentru părinții copiilor implicați în sport subliniază tocmai importanța unei susțineri necondiționate și a unei identități care nu depinde de rezultatele sportive, potrivit HealthyChildren.org.
Adultul trebuie să îl ajute pe copil să își stabilească propriile obiective.
Un obiectiv bun nu este întotdeauna „Trebuie să ies pe primul loc”.
Pentru un copil poate fi mai util să aibă obiective precum:
„Vreau să îmi îmbunătățesc timpul.”
„Vreau să fiu mai atent la exercițiul acesta.”
„Vreau să am curajul să încerc.”
„Vreau să nu renunț când devine greu.”
„Vreau să îmi ajut echipa.”
Obiectivele de acest fel dezvoltă sentimentul că progresul depinde, cel puțin în parte, de propriile acțiuni. În același timp, ele sunt mai potrivite pentru copii aflați la niveluri diferite de dezvoltare și abilitate, deoarece succesul poate fi definit prin raportare la propriul progres.
Părintele nu trebuie să devină al doilea antrenor.
După o competiție, copilul nu are întotdeauna nevoie de o analiză tehnică. Uneori are nevoie doar de un părinte.
În locul unei serii de întrebări despre greșeli și rezultate, putem începe cu: „Cum te-ai simțit?” / „Ce ți-a plăcut?” / „De ce ești mândru?” / „A fost ceva dificil?”.
Acest lucru îi lasă copilului spațiu să își exprime propria experiență.
Susținerea parentală este importantă, dar presiunea și așteptările excesive pot afecta negativ motivația. Literatura de specialitate recomandă implicarea părinților într-o manieră care susține autonomia copilului, nu una care transformă fiecare competiție într-un test al valorii sale, potrivit PubMed Central (PMC).
Competiția și colaborarea nu sunt opuse.
Într-o echipă, copiii trebuie să învețe să concureze pentru un loc, dar și să îi ajute pe colegi. În clasă, pot exista concursuri, dar și proiecte în care succesul depinde de cooperare. În sport, un copil poate încerca să își depășească adversarul și, în același timp, să respecte regulile și să contribuie la atmosfera pozitivă a grupului.
Competiția sănătoasă nu produce copii preocupați exclusiv de propria performanță. Ea îi poate ajuta să înțeleagă când este momentul să lupte pentru obiectivul lor și când este momentul să lucreze împreună cu ceilalți. Cercetările despre dezvoltarea pozitivă prin sport evidențiază tocmai combinația dintre provocare, autonomie, cooperare și sprijin pentru efort.
Emoțiile puternice fac parte din competiție. Bucuria, teama, nerăbdarea, furia sau dezamăgirea nu trebuie eliminate; copilul trebuie să învețe să le gestioneze.
Pot fi utile ritualuri simple: câteva respirații lente înainte de concurs, o rutină de încălzire, un moment de liniște sau un obiectiv clar asupra căruia să se concentreze.
După competiție, este la fel de important să existe timp pentru revenire emoțională. Un copil care tocmai a pierdut nu are neapărat nevoie să audă imediat ce a făcut greșit.
Mai întâi se reglează emoția. Apoi se analizează performanța.
Părinții trebuie să fie atenți la momentul în care competiția încetează să mai fie sănătoasă.
Nu orice presiune este rea. Un anumit nivel de emoție și provocare poate face competiția interesantă. Problema apare atunci când copilul începe să trăiască permanent sub presiune.
Semnele care merită observate pot include pierderea constantă a plăcerii, refuzul de a mai participa, anxietatea accentuată înaintea competițiilor, teama excesivă de greșeală sau faptul că rezultatele ajung să domine întreaga viață a copilului.
De multe ori, părinții fac comparații între frați, prieteni sau colegi. Acestea nu sunt constructive. Copilul trebuie învațat să își evalueze dezvoltarea fără să aibă nevoie permanentă de validarea oferită de poziția sa față de ceilalți. Fiecare copil are propriul ritm, propriile puncte forte și propriile dificultăți. Comparația poate fi înlocuită cu întrebări despre progresul individual: „Ce ai reușit acum și nu reușeai înainte?” / „Ce ai vrea să înveți în continuare?”.
Aprecierea unui copilul din partea adulților trebuie să vină nu doar pentru talent sau victorie, ci și pentru perseverență, autocontrol, curaj, cooperare și seriozitate.
Scopul educației competitive nu este să creștem copii cărora le este indiferent dacă pierd. Dimpotrivă, este sănătos să își dorească să reușească și să fie dezamăgiți atunci când nu obțin rezultatul dorit. Scopul este să îi învățăm ce fac cu acea dezamăgire.
Una dintre cele mai importante lecții pe care competiția le poate oferi unui copil este aceasta: nu trebuie să alegem între ambiție și bunătate, între performanță și echilibru sau între dorința de a câștiga și respectul pentru ceilalți. Competiția devine constructivă atunci când îl provoacă pe copil să crească, fără să îl facă să creadă că trebuie să fie permanent mai bun decât toți ceilalți pentru a fi suficient de bun.
