Interviu cu Mircea Florian | VIDEO

TVR.RO | actualizat: Marţi, 29 Noiembrie 2022

Urmăriți un interviu cu Mircea Florian, realizat de TVR în parteneriat cu editura Integral!

TVR: Prima întâlnire cu Phoenix?

MF: 1967, când eu veneam de la Satu Mare, unde terminasem liceul, făcusem unsprezece clase, că așa era modelul atuncea. Și cu cei 17 ani pe care-i aveam, eram deja în București. Student. Și m-am dus la Casa de Cultură a Studenților. Acolo se afla, funcționa, un club care se chema Pop-Clubul Casei de Cultură a Studenților. Prima chestie era că se chema „Pop Club”, un cuvânt care era interzis aproape, dar uite că exista acolo! Și era făcut de trei oameni tineri, leat cu mine. Doi dintre ei erau băieții scriitorului Camil Petrescu, și anume Camil Petrescu Junior și Ocu Petrescu, amândoi studenți la Universitate.

Care apoi au ajuns la Vocea Americii…

MF: Exact. Ulterior au ajuns acolo. Și mai era încă un arhitect, Victor Sălăjeanu, care trăiește acum aici, în țară. Un tip extraordinar și el. Foarte, foarte bună echipa. Și acolo, la un PHOENIX – Har/Jar 165 moment dat, am dat un soi de vizionare a unui performance al meu, care mă conținea pe mine și nimic altceva. Versurile mele și muzica mea. Și au zis: „Da, vii și cânți.” Am cântat cu mult succes acolo, dar nu știam că sus, undeva, pe o pasarelă, în acest club, se afla Cornel Chiriac. El a înregistrat tot concertul și a dat o piesă destul de nervoasă și enervantă pe radio. Prin Cornel Chiriac i-am cunoscut și pe cei de la Phoenix, în formula din ’67, abia se întorseseră de la Iași, cred, unde câștigaseră un premiu. Cred că Marele Premiu al unui festival studențesc. Și cântau la acest club, acest Pop-Club al Casei de Cultură. Când i-am auzit și i-am văzut, am zis „Mamă! Frați îmi sunteți!” Ceea ce așa și era, de fapt. Și mi-au fost tot timpul și îmi sunt în continuare. Dar a fost interesant că prin Cornel ne-am cunoscut, el ne-a prezentat unii altora.

Ați și cântat împreună, nu?

MF: După aceea s-a schimbat, desigur, situația, adică făceam turnee. Eu am făcut tot felul de turnee cu tot felul de trupe. Mai la urmă, undeva puțin înainte să plece Nancy Brandes în Israel, făceam cu „Roșu și Negru” turnee și spectacole la „Tănase”. ARIA i-a zis și lui Nicu, cum mi-a zis și mie: „Trebuie să facem o echipă, că avem de gând să facem niște turnee monstruoase, mari adică, și va trebui să fi i parte în chestia asta.” Zic: „Cu cine?”. „Cu Phoenix”. „Aha, sigur. Gata, s-a făcut!” Covaci a zis el: „Bineînțeles, facem cu Florian.” și așa se face că ne-am apucat și am alcătuit un spectacol. De fapt, a venit natural. N-aveam un scenariu sau un playlist anume. Nu, era o chestie naturală. Eu trebuia să îmi fac la început partea, deci aveam sarcina să încălzesc publicul. Eu îl încălzeam și ei intrau 166 TVR și îl dărâmau cu totul. Ce să mai discutam? Fiindcă intra și o putere acustică teribilă în joc. Și dinamismul unei trupe electrice era cu totul alta decât baladele ciupite de băiatul ăla care scrie versuri.

Care-i diferența dintre plecarea lor în ’77 și plecarea ta în ’86, din țara asta?

MF: Nu știu, cred că, în esență, nu e prea mare diferență. Cred că era același motor care ne-a pus pe drumuri

***

Interviul integral îl regăsiți în volumul PHOENIX. HAR/JAR, realizat de TVR în parteneriat cu editura Integral.