loader
Foto

Nereguli grave pe litoralul românesc

 TVRINFO 

Pe litoralul românesc, problemele persistă în plin sezon estival. Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au descoperit o serie de nereguli grave în urma a peste 60 de controale desfășurate în cadrul Comandamentului Litoral 2025.

 

Inspectorii au aplicat sancțiuni în valoare totală de 308.000 lei și au emis 28 de avertismente. Totodată, cinci unități – atât din domeniul cazării, cât și din alimentația publică – au fost închise temporar, până la remedierea completă a deficiențelor.

Printre neregulile frecvent întâlnite se numără lipsa autorizațiilor legale, camere de cazare murdare și neigienizate, produse alimentare alterate sau fără etichete de identificare, spații de producție murdare, agregate frigorifice cu depuneri masive de gheață, pavimente deteriorate, prezența gândacilor și a pânzelor de păianjen, dar și procesarea legumelor în aer liber, în condiții insalubre.

Pentru unitățile cu abateri majore, ANPC a impus măsura închiderii temporare până la igienizarea completă a spațiilor, procesarea alimentelor în medii conforme și remedierea tuturor neconformităților, în acord cu cerințele legale. În plus, au fost confiscate produse alimentare improprii consumului, în valoare de 6.991 lei, care vor fi distruse conform procedurilor în vigoare.

Controalele vor continua pe durata sezonului estival, autoritățile promițând toleranță zero față de practicile care pun în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor.

 

Aflați mai multe detalii pe TVR INFO.

Logo

Logo

 
Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...

Istoria recentă: de la investigație jurnalistică la analiză geopolitică

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe Costel Oprea, profesor de istorie ca formație și ...

Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Aventură în largul Mării Negre, alături de „Omul cu Branhii”, la „Pescar hoinar”, pe TVR 2

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 10:00, „Pescar hoinar” îi invită pe telespectatorii TVR 2 într-o aventură spectaculoasă în largul Mării Negre. ...

Megastructurile subterane ale Londrei, în episodul 3 al documentarului „Tainele marilor oraşe”, la TVR Cultural

Episodul final al documentarului „Tainele marilor oraşe” ne poartă în adâncurile metropolei britanice, acolo unde, de-a lungul secolelor, ...

Drepturile minorităților naționale, între pragul electoral și reforma administrativă. Dezbatere la „Info Etnic”, pe TVR INFO

Ce se întâmplă cu reprezentarea politică a minorităților naționale și cum ar putea influența reorganizarea administrativ-teritorială drepturile ...

Spiritul olimpic din nou la Televiziunea Română: Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, timp de două săptămâni, la TVR Sport

În perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, TVR Sport aduce emoția celei de-a IV-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, prima competiție ...

Tradiții românești în Bucovina de Nord. Casa de Folclor din Buda Mică și povestea lui moș Ionică

Într-o țară aflată în război, copiii din satele românești ale regiunii Cernăuți continuă să cânte și să danseze românește. La Casa de Folclor din ...

Prezențe românești în Germania - pianistul Cătălin Șerban

Sâmbătă, 31 octombrie, la 18:30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Anca Berlogea-Boariu ne face cunoștinţă cu Cătălin Șerban, un pianist ...

Însemnări intime din jurnalul Reginei Maria despre primirea de vedetă din America, sâmbătă, la „Ora Regelui”

O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 ...