O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 13.00, emisiunea „Ora Regelui” ne invită să urmărim, la TVR 1, partea a doua a documentarului-eveniment „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”.
Cu o sută de ani în urmă, pe 18 octombrie 1926, Regina Maria începea ceea ce trebuia să fie o vizită privată, dar care s-a transformat rapid într-un triumf absolut. Însoțită de doi dintre copiii săi, Principesa Ileana și Principele Nicolae, suverana a cucerit America de la primul pas. A fost întâmpinată la New York de mulțimi entuziaste și a străbătut continentul la bordul unui tren de lux. În fiecare gară, milioane de oameni se înghesuiau doar pentru a o zări, a o atinge sau a-i oferi flori. Deși turneul s-a încheiat mai repede decât fusese planificat, pe 24 noiembrie 1926, din cauza stării de sănătate a Regelui Ferdinand, impactul său a fost uriaș, aducând României Mari un beneficiu de imagine fără precedent. Vizitele oficiale de consolidare a prestigiului țării, efectuate de suverani, cu doi ani în urmă, în Franța, Belgia, Marea Britanie și Elveția își dovediseră din plin eficiența. Urmărim partea a doua a documentarului „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America” pe 31 octombrie, de la ora 13.00, la „Ora Regelui”, pe TVR 1.

După ce sâmbăta trecută filmul documentar a deschis porțile acestei incursiuni fascinante, Camelia Csiki, realizatoarea lui, aduce în prim-plan, în a doua parte, mărturii unice. Pas cu pas, călătoria istovitoare, dar spectaculoasă, este reconstituită cu ajutorul istoricilor, scriitorilor și specialiștilor de renume, dar mai ales prin ochii Reginei însăși.

Însemnările sale intime din jurnalul păstrat în Arhivele Naționale ale României, texte și fotografii realizate în Statele Unite ale Americii și în Canada dezvăluie stările autentice ale suveranei: bucurie, oboseală, admirație sau dezamăgire, toate descrise cu umor și finețe.

Mai mult, documentarul demontează cu argumente solide ideea controversată potrivit căreia turneul ar fi fost un eșec. Autoarea filmului analizează critic această teză pornită imediat după vizită și alimentată intens de propaganda din perioada dictaturii comuniste, când accesul la jurnalele autentice ale Reginei Maria era cenzurat cu strictețe.

O lecție vie de istorie, diplomație și eleganță regală, la „Ora Regelui”. La TVR 1, sâmbătă, 31 octombrie, la ora 13.00, la TVR Internațional – tot sâmbătă, de la 15.30, iar la TVR Moldova – joi, 5 noiembrie, ora 16.00.

Editor de imagine: Nicolaie Cernat
Producător: Lidia Voicu
Realizator: Camelia Csiki
Sursă foto: capturi emisiune












































