Interviu cu Octavian Ursulescu | VIDEO

TVR.RO | actualizat: Marţi, 29 Noiembrie 2022
Un interviu de excepție cu Octavian Ursulescu a fost pregătit de TVR în parteneriat cu editura Integral.
Ursulescu

TVR: Când v-ați întâlnit prima dată cu Nicu Covaci?

Octavian Ursulescu (OU): La prima ediție a Festivalului Club A, care a fost la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”. Era într-o iarnă cu multă zăpadă, în decembrie ’69, atunci ne-am cunoscut, ne-am împrietenit și aș putea spune că în acești 60 de ani am fost alături de el și de Phoenix, dar mai ales de el. Am fost foarte buni prieteni în cea mai fructuoasă perioadă Phoenix, până în 1977, când au plecat. De ce spun că a fost o perioadă fructuoasă? M-am ocupat direct de cele două albume memorabile, „Cei ce ne au dat nume” și „Mugur de fl uier”, am fost alături de ei, am făcut prezentările, am făcut turnee, am făcut spectacole. Am prezentat, la Casa Studenților din Timișoara, un spectacol epocal, în care s-a lansat melodia celebră „Negru-Vodă”, mă invitase acolo Petru Umanschi, un ziarist local din Timișoara: „La început, să faci o conferință despre muzica folk americană.” Am avut o cunoștință care mi-a facut rost de niște discuri, de la ambasada PHOENIX – Har/Jar 137 americană, am început cu „Th e Woody Gabriel” și vorbeam, vorbeam. Publicul era foarte civilizat, dar, la un moment, dat am simțit o nervozitate, ei așteptau altceva, așa că mi-am scurtat conferința și am trecut la Phoenix. I-am prezentat la Opera din Timișoara, puțină lume își poate închipui cum era în anii ’70, să prezinți un concert rock în eleganta, frumoasa operă, din Timișoara. A fost o deschidere în Timișoara, pentru ei, nu erau probleme, și eu eram cu plete atunci, eram cu ei, mergeam cu ei prin tot orașul. Am petrecut foarte mult timp în Timișoara, în acea perioadă am stat la Nicu Covaci.

Când venea el la dumneavoastră…

OU: El venea în București mai rar, dar eu mergeam în Tudor Vladimirescu, stătea pe malul Begăi la început, pe urmă, la regretata sa mamă, la Tamara, la Mutti, cum îi spuneam, în Vasile Lupu. A fost o chestie foarte dureroasă, Nicu era plecat, au omorât-o, i-au dat foc la casă, am regretat foarte mult. Mutti le făcea bluzele acelea celebre de scenă, erau albe, cu niște cusături. Era basarabeancă și foarte talentată și la croitorie. Am făcut turnee în țară, la Sala Palatului, am prezentat cu regretatul meu frate, cu Florin Silviu Ursulescu, un concert memorabil la Sala Palatului. Nicu zice: „Domnule, trebuie să impunem prin eleganță.” „Cum așa?” „Veniti și cu papioane!” Și am venit amândoi în costum, cu papioane, a fost un șoc pentru public, dar a fost frumos. Am bătut țara și, mai ales, am fost alături de ei la ultimele apariții din Romania, înainte de plecare, la Tulcea și la Constanța, cele două stadioane, în ’77, cu Mircea Florian în deschidere. Nebunie a fost, ce de public! Deja veniseră cu microbuzul, care a devenit istorie, pe urmă a venit 138 TVR Alex din Germania cu boxele în care ei au plecat, dar, despre asta, povestește pe larg Nicu Covaci, în cărțile sale.

Plecarea lor din ’77… A fost un cutremur ideologic, dar a fost un șoc în rândul vostru, al melomanilor și al celor care făceau muzică pe vremea aceea? Cum ați aflat de ea?

OU: Eu cam știam. Cum am știut și de Cornel Chiriac. Bunul nostru prieten chiar mi-a spus că ne luăm rămas bun acum, „dar asta rămâne între noi”. Și am știut de la Nicu că își dorește ceva. Părerea mea e că a greșit – dar asta e! –, pentru că aici erau numărul unu de departe și ar fi continuat o carieră fabuloasă. Ce să facă în străinătate? E greu, s-a și văzut. A încercat cu piese în limba engleză, a făcut și compoziții proprii, dar e foarte greu să regăsești gloria anterioară, plus că și oamenii încep să plece, nu-i mai găsești. Mircea Baniciu a rămas în țară, ceva din farmecul, din legenda Phoenix, s-a dus. Dar iată că după ’90 au reușit să vină să facă o groază de concerte.

Credeți că, dacă ar fi rămas împreună în ’77… cum ar fi fost drumul lor până în ’89?

OU: Poleit cu petale de trandafi ri și cu aur, erau foarte foarte populari. Repet, făceam Sala Palatului, Polivalente, stadioane, deci erau tolerați. Sigur că au fost probleme, că s-a interzis – se spune – un concert la Sala Palatului, dar nu este foarte adevărat și nu foarte sigur, dar se mai întâmpla și așa ceva. Dar să nu uităm, după ce au plecat, de exemplu, Electrecord a reeditat „Cei ce ne au dat nume”, dar nu mai era cu coperta dublă, PHOENIX – Har/Jar 139 mapa dublă, formidabilă, superbă, cu desenele lui cu Covaci și Valeriu Sepi.

***

Interviul integral îl regăsiți în volumul PHOENIX. HAR/JAR, realizat de TVR în parteneriat cu editura Integral.