Ediția din 1969 a Concursului Eurovision, găzduită la Madrid după victoria lui Massiel din anul precedent, a rămas în istorie datorită unui rezultat cu totul neobișnuit și unic până în acel moment.
În mod normal, concursul desemnează un singur câștigător, însă la finalul votului, patru țări se aflau la egalitate perfectă pe primul loc, având fiecare același număr de puncte. Această situație fără precedent a creat confuzie, deoarece regulamentul nu prevedea nicio regulă de departajare în caz de egalitate.
În cele din urmă, organizatorii, neavând o altă soluție, au luat decizia de a declara toate cele patru țări aflate la egalitate drept câștigătoare ale ediției din 1969. Țările care au împărțit trofeul au fost: Franța, reprezentată de Frida Boccara cu balada „Un jour, un enfant”; Țările de Jos, cu Lenny Kuhr și piesa „De troubadour”; țara gazdă Spania, reprezentată de Salomé cu energica „Vivo cantando”; și Regatul Unit, reprezentat de Lulu cu piesa pop „Boom Bang-a-Bang”.
Aceasta a marcat a patra victorie pentru Franța, a treia pentru Țările de Jos și a doua pentru Spania și Regatul Unit.
Acest rezultat controversat a generat nemulțumiri în rândul delegațiilor care nu au câștigat, iar unele voci au criticat regulamentul. Consecința directă a fost că în anul următor patru țări — Finlanda, Norvegia, Portugalia și Suedia — au ales să boicoteze concursul, protestând faţă de sistemul de vot și rezultatul din 1969.
Ca urmare, EBU a fost nevoită să introducă o regulă de departajare (tie-break) pentru edițiile viitoare, asigurând astfel că un singur stat poate fi desemnat câștigător, chiar și în caz de egalitate de puncte.
