loader
Foto

Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ cer demisia lui Daniel David. Reacția acestuia

 TVRINFO 

Ministrul Educației, Daniel David, răspunde cererilor de demisie: „Sunt aici ca să sprijin, nu ca să blochez”.

 

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, reacționează la criticile formulate de sindicatele din învățământ, care i-au cerut demisia și au anunțat proteste. Acesta afirmă că nu a urmărit niciodată o carieră politică și că a acceptat portofoliul de la Educație în calitate de specialist, în momente dificile pentru țară.

David recunoaște că și-ar fi dorit să ocupe această funcție într-o perioadă stabilă, în care să se poată concentra pe dezvoltare, nu pe planuri de restructurare necesare pentru a proteja salariile și bursele. El admite că măsurile luate generează disconfort, dar sunt inevitabile.

Referindu-se la Legea 141/2025 privind măsurile fiscal-bugetare, ministrul a subliniat că deciziile adoptate nu au fost luate cu ușurință și că în absența lor, bugetul educației nu ar putea susține salariile și bursele până la finalul anului.

David a mai menționat că Ministerul Educației a pus recent în dezbatere publică normele secundare aferente reformei, invitând profesioniștii din domeniu să vină cu propuneri concrete.

Aflați mai multe detalii pe TVR INFO.

Logo

Logo

 
România, la un pas de sferturile EuroVolley 2026!

LIVE, la TVR: Tricolorii luptă pentru un loc între cele mai bune opt echipe ale Europei.

„INFO ETNIC”: Democrație, minorități și un premier desemnat, într-o toamnă politică fierbinte

De la Piața Victoriei la Palatul Cotroceni, negocierile și consultările pentru formarea unui nou guvern readuc în prim-plan jocul democratic, ...

Reportaj la Gala „BeatAgora” cu Zoli Toth (ArCuB) / Carte de vizită: Imund (Timișoara) la lansarea albumului de debut „Noi suntem alții” / ...

Pelerinaj la Cacica -

Pelerinajul de la Cacica reprezintă, an de an, un reper spiritual esențial pentru mii de credincioși, un veritabil far de speranță și comuniune ...

România – Ucraina, în direct la TVR 1. „Tricolorii” luptă pentru sferturile Euro Volley

Naționala masculină de volei a României continuă aventura la Campionatul European 2026 cu un meci important în optimile de finală, împotriva ...

Ediția emisiunii „Tradiții”  dedicată maestrului Ștefan Câlția oferă o incursiune profundă în universul artistic și filosofic al unuia dintre cei ...

Banii, azi: Promovarea educației financiare și a analizei economice în spațiul public

Emisiunea „Banii, azi”, difuzată în direct de luni până vineri de la ora 16.00 pe TVR INFO și realizată de jurnaliștii Cătălin Deacu, Mădălina ...

„JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC” – o călătorie în lumea în care apa vindecă, învață și păstrează memoria

Documentarul „JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC”, scenariul și regia Ana Preda, va avea premiera la TVR 1, marți, 22 septembrie, de la ora 21:45 (în ...

De 60 de ori Adrian – O singură energie”: muzică, familie și emoție, într-un concert aniversar la TVR 2

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15:00, TVR 2 va difuza concertul aniversar „De 60 de ori Adrian – O singură energie”, un spectacol în care ...

„Povestea din ochii lor” revine la TVR 1! Din 19 septembrie dăm startul unui nou sezon cu povești emoționante, oameni care fac diferența și ...

Alin Panc, primul invitat al noului sezon „Interviurile TVR Cultural”

Ioana Pavel reia seria „Interviurilor TVR Cultural” și îi invită pe telespectatori să descopere poveștile unor artiști români și străini. Primul ...

Ediții speciale TVR INFO - Consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru

Președintele Nicușor Dan a convocat joi partidele și formațiunile politice parlamentare la Palatul Cotroceni, pentru consultări în vederea ...

Documentarul „Compania de dans Martha Graham”, în premieră la TVR Cultural

Călătorim în jurul lumii alături de dansatorii trupei new-yorkeze devenite reper mondial al dansului modern. Partea a II-a a filmului, producţie ...

Închiderea Concursului Enescu are loc sâmbătă, cu Finala de pian, live la TVR

Concursul Internațional George Enescu 2026 ajunge la final. Sâmbătă, 19 septembrie, aflăm laureații Secțiunii Pian, în cadrul ultimei finale a ...

Emoțiile negative, motiv de îngrijorare?

Mecanismele de supraviețuire ale oamenilor s-au bazat pe rezolvarea stărilor de dezechilibru și pe căutarea sentimentului de siguranță. Însă, ...