Modul de-a începe o „epocă de aur” este de a ridica bariere mari și frumoase pentru a ține la distanță bunurile și străinii. Cel puțin, aceasta este părerea celui mai puternic om de pe planetă, Donald Trump. Johan Norberg, un istoric suedez, susține contrariul.
În cartea sa „Peak Human”, Norberg prezintă ascensiunea și declinul epocilor de aur din întreaga lume în ultimele trei milenii, de la Atena la anglosferă, trecând prin califatul abasid. El constată că succesul sistemelor politice a depins de deschiderea pe care au avut-o față comerț, străini și idei care îi deranjau pe cei puternici. Când aceste sisteme au ales izolarea, și-au pierdut strălucirea.
Să luăm ca exemplu dinastia Song din China, care a durat din 960 până în 1279 d.Hr. Împărații Song erau mult mai interesați de statul de drept decât predecesorii lor, care aveau tendința de-a guverna după bunul plac. Pentru a aplica reguli previzibile, au angajat mulți funcționari prin examene meritocratice. Primul împărat Song a promulgat „reforma politică neconvențională” de a „nu ucide funcționarii care erau în dezacord cu el”.
Țăranilor li s-au acordat drepturi de proprietate și li s-a permis deplasarea, în loc să fie legați de pământul unui lord. Producția agricolă a crescut de peste două ori, iar surplusul de hrană a susținut orașele mult mai mari. În anii 1100, Kaifeng, capitala țării, avea o populație de 65 de ori mai mare decât Londra. Canalele au facilitat comerțul intern. A urmat comerțul internațional, scrie The Economist.
Comercianții au început să emită bani de hârtie, cu șase secole înaintea europenilor, iar guvernul a adoptat această idee genială și mult mai ușoară decât transportul șirurilor grele de monede de cupru. „Orașele aglomerate au creat condițiile pentru schimburi de idei, bunuri [și] servicii fără precedent”, observă Norberg. Meșteșugarii au inventat noi procese industriale, cum ar fi arderea cărbunelui pentru topirea fierului.
Apariția tiparului mobil în anii 1040 a permis tipărirea cărților la un preț atât de mic încât un filosof s-a plâns că oamenii nu vor mai învăța clasicii pe de rost. Până în 1200, China dinastiei Song avea cea mai bogată economie din lume, o marină comercială cu „potențialul de-a descoperi lumea” și o tradiție a inventivității care ar fi putut duce la o revoluție industrială cu secole înaintea Europei. Dar apoi au venit mongolii.
Roma
Imaginea populară a lui Ginghis Han și a hoardelor sale călare, care ucideau și ardeau, este corectă în mare parte. Cu toate acestea, dinastia mongolă s-a străduit să păstreze minunile tehnologice ale predecesorilor săi, chiar dacă ea nu a adăugat prea multe. Abia când împărații Ming au preluat puterea în 1368, China s-a închis cu adevărat în sine.
Libertatea de circulație în interiorul țării a fost interzisă. Schimburile libere au fost înlocuite cu munca forțată. Comerțul exterior era acum pedepsit cu moartea, iar construirea de nave oceanice a fost interzisă. Dorind să readucă vremurile bune, un împărat Ming a reintrodus moda din urmă cu 500 de ani. Bărbații prinși cu o coafură nepotrivită erau castrați, împreună cu frizerii lor. În mare parte din cauza politicilor reacționare ale dinastiei Ming, veniturile chinezilor au scăzut la jumătate între 1080 și 1400. Țara nu și-a recăpătat avântul decât după redeschiderea sa la sfârșitul secolului al XX-lea.
Unele dintre epocile de aur descrise de Norberg vor fi familiare cititorilor, dar aduce detalii noi și argumente provocatoare. Atena nu a fost doar leagănul democrației, ci a prosperat și datorită liberalismului său, după standardele antice. Tarifele erau de doar 2%. Străinii erau bineveniți: un fost sclav sirian a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din oraș. Conform unui indicator elaborat de Fraser Institute, un think-tank canadian, atenienii din Antichitate se bucurau de mai multă libertate economică decât cetățenii oricărei națiuni moderne, devansând cu puțin Hong Kong și Singapore. (Această libertate nu se aplica femeilor sau sclavilor, o rezervă valabilă pentru toate epocile de aur până relativ recent.)
Roma a devenit puternică cultivând alianțe și acordând cetățenia popoarelor cucerite. A învățat cu aviditate de la cei pe care i-a învins – sclavii greci i-au învățat pe copiii romani logica, filosofia și arta dramatică. În timpul epocii de aur a Romei, un singur set de legi guverna un imperiu gigantic, piețele erau relativ libere și 400.000 km de drumuri transportau mărfuri de la nave la vilele romane. Așa cum spunea un orator grec uimit: pentru a vedea toate produsele lumii, fie călătorești în jurul lumii, fie vii la Roma.
Împăratul Augustus a introdus un impozit pe cap de locuitor și un impozit modest pe avere. Veniturile suplimentare obținute din munca grea sau din inovare au fost brusc supuse unui impozit marginal de zero. Nu e de mirare că Roma augustană a devenit la fel de bogată ca Marea Britanie și Franța 1.500 de ani mai târziu.
Mike Johnson, președintele republican al Camerei Reprezentanților din Statele Unite, consideră că Roma s-a prăbușit din cauza „comportamentului homosexual galopant”. Norberg oferă o explicație mai convingătoare. Ghinionul – epidemiile și atacurile barbare – a fost agravat de greșelile politice.
Împărații lipsiți de bani au devalorizat moneda, reducând conținutul de argint al acesteia. Acest lucru a provocat o inflație galopantă. Au fost impuse controale asupra prețurilor la toate produsele, „de la sandale la lei”. Comerțul s-a atrofiat.
Libertatea intelectuală a cedat locul dogmei, cu persecutarea creștinilor. În cele din urmă, Roma era prea slabă pentru a rezista atacurilor barbare. Revizioniștii spun că Evul Mediu care a urmat nu a fost atât de rău. Dovezile arheologice, precum scăderea bruscă a numărului de epave de nave de marfă, sugerează că aceasta a fost „cea mai mare regresie socială din istorie”.
Norberg demolează cu abilitate prejudecățile populare. Fanaticii Statului Islamic venerează califatul abasid, dar ar fi urât toleranța acestuia. Renașterea italiană, pe care naționaliștii moderni precum Viktor Orban o consideră o dovadă a superiorității culturale europene și creștine, a început ca o revoltă împotriva ortodoxiei creștine și ca imitație a culturilor păgâne. În ciuda a ceea ce găsim în cărțile lui Blake și Dickens, Revoluția Industrială din Marea Britanie nu a fost mizerabilă pentru muncitori: un studiu al jurnalelor arată că singurul grup constant nemulțumit era cel al scriitorilor.
Ar putea exista un moment mai oportun decât acesta pentru o carte de istorie? Dintre toate epocile de aur, cea mai mare este aici și acum. Dintre toate progresele înregistrate în ultimii 10.000 de ani în ceea ce privește creșterea nivelului de trai al oamenilor, jumătate au avut loc după 1990. Deschiderea s-a globalizat după prăbușirea Uniunii Sovietice. Dar acum se află în regresie acceleratră, pe fondul amenințării unui război comercial multilateral și al suprimării libertății de exprimare de către tot mai multe state.
Toate epocile de aur anterioare s-au sfârșit ca cea a Romei, blestemate de o combinație de ghinion și conducere defectuoasă. Multe societăți prospere s-au izolat sau au suferit un „moment Socrate”, reducând la tăcere vocile cele mai raționale. Cartea „Peak Human” nu menționează numele lui Donald Trump, deoarece a fost scrisă înainte ca acesta să fie reales. Președintele Americii nu o va citi, dar alții ar trebui s-o facă. Poate că actuala eră a globalizării mai poate fi salvată. Așa cum susține Norberg: „Eșecul nu este o soartă, ci o alegere”.
Sursă foto: PhotoFires/ Shutterstock.com
