loader
Foto

Galerie foto

MUZICOLOGUL ADRIAN IORGULESCU, INVITATUL ACADEMICIANULUI MIRCEA DUMITRU LA "DIALOGURI ACADEMICE"

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

Duminică, 24 august 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită să intraţi în "DIALOGURI ACADEMICE"​cu muzicologul şi compozitorul ADRIAN IORGULESCU şi cu MIRCEA DUMITRU, vicepreşedintele Academiei Române.

 

ADRIAN IORGULESCU a absolvit cursurile Conservatorului "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, iar apoi s-a perfecţionat în compoziţie şi muzicologie la Academia "Santa Cecilia" din Roma, Italia.

(w882) TVR

Este profesor universitar şi conducător de doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi preşedintele Asociaţiei pentru Drepturile de Autor - UCMR-ADA.

Între anii 1992-2005 şi 2010-2022, ADRIAN IORGULESCU a deţinut funcţia de Preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar în perioada 2005-2008 a fost ministru al Culturii şi Cultelor.

(w882) TVR

Creaţia sa cuprinde opusuri din toate genurile muzicale: opera "Revuluţia", două cantate, şase simfonii, şase concerte instrumentale, muzică de film, muzică de cameră, între care se numară şase cvartete de coarde, piese simfonice, corale şi lieduri.

ADRIAN IORGULESCU a semnat texte didactice, eseuri, studii în volume şi articole în publicaţii de specialitate.

(w882) TVR

În anul 2016, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău îi conferă titlul de Doctor Honoris Causa.

Pentru contribuţia sa artistică, ADRIAN IORGULESCU a primit de mai multe ori Premiul Uniunii Compozitorilor, a obţinut Premiul Academiei Române şi premiul de compoziţie "World Music Celebration" din Louisville, Statele Unite ale Americii.

​Din anul 2022, ADRIAN IORGULESCU este membru corespondent al Academiei Române.

(w882) TVR

PROGRAM DIFUZARE:

TVR CULTURAL

DUMINICĂ, ORA 13:00

LUNI, ORA 15:00

 

TVR INTERNAŢIONAL

LUNI, ORA 01:00 (ora României)

(w882) TVR

Logo

 
Prima câştigătoare a trofeului „Vedeta populară” şi-a aniversat la TVR majoratul carierei sale artistice

Alexandra Chira, un nume important aparţinând tinerei generaţii de artişti ai folclorului românesc, a împlinit 18 ani de la debutul pe scenă. ...

Întâlnire cu jazz-ul autohton, la TVR Cultural: „Contemporan în România”, un concert cu Big Band-ul Radio România şi invitaţii săi

Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru ne încântă cu cele mai noi creaţii de jazz autohtone, dar me vom bucura şi de momentul ...

Piesa „Inimă, nu fi de piatră” a Corinei Chiriac ia argintul în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

Hora care unește generații | VIDEO

Cahul, un oraș pitoresc din sudul Republicii Moldova, poartă cu mândrie titlul de „capitala horelor”.

Piesa Angelei Similea „După noapte vine zi” – pe podium şi acum în inimile publicului: locul 3 în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

Cum ne-a îmbolnăvit telefonul și cum salvarea era mereu acolo: Mai încet, fă totul mai încet!

Contraofensiva omului în 2026 pare să poarte un singur nume: Analog. Ca să putem trăi mai departe, avem nevoie să facem cât mai multe analog. Un ...

Anda Călugăreanu cu „N-am noroc” – a cincea cea mai votată piesă în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

„Cerul” trupei Proconsul – a şasea cea mai votată piesă în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

„Spune-mi”, piesa Monicăi Anghel – a patra cea mai votată în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

CONCACAF respinge planul FIFA de privatizare parțială a activităților comerciale

Organizația CONCACAF, forul tutelar al fotbalului din America de Nord, America Centrală și Caraibe, a anunțat oficial respingerea planului propus ...

EVENIMENT ESTIVAL - Taberele ARC – Acolo unde începe ACASĂ

Pentru mii de copii români din diaspora și din comunitățile istorice, vara înseamnă, înainte de toate, o reîntâlnire cu România.

TVR lansează un apel pentru proiecte de emisiuni

Televiziunea Română deschide un proces de selecție pentru noi concepte editoriale. Demersul se adresează atât profesioniștilor din cadrul TVR, ...

Din 4 august, de la 17.35, fanii serialelor coreene sunt așteptați de luni până vineri  la TVR 1 cu serialul de aventuri "Iljimae, hoţul fantomă".

Un reper al cinematografiei mondiale, la TVR Cultural: „Roma, oraș deschis”

Un film esențial despre curaj, solidaritate și demnitate în fața barbariei, filmul emblematic al lui Roberto Rossellini rămâne, la peste opt ...

Federația SANITAS suspendă temporar greva generală din sistemul sanitar

Federația SANITAS a decis suspendarea grevei generale din sistemul public de sănătate și asistență socială, acordând autorităților un răgaz ...