loader
Foto

Fumul din bețișoarele parfumate – stare de bine sau pericol ascuns?

LIFESTYLE

În Nepal, o țară profund spirituală, unde hinduismul și budismul modelează viața de zi cu zi, arderea bețișoarelor parfumate este mai mult decât o tradiție, este o parte a rugăciunii și a liniștii interioare. În temple, mănăstiri și chiar în locuințe, fumul dulce al tămâii plutește neîncetat, umplând aerul cu o aromă plăcută și o atmosferă sacră.

 

Însă, dincolo de liniștea pe care o oferă, acest fum ascunde și o realitate mai puțin cunoscută: poate polua aerul și afecta sănătatea, mai ales atunci când este inhalat zilnic și în spații închise.

Un bețișor parfumat pare inofensiv, dar, la o privire mai atentă, conține o combinație complexă de substanțe. De obicei, acestea sunt alcătuite din: pulberi de lemn și plante uscate, materiale parfumate naturale sau sintetice, coloranți, suport din bambus etc.

Când ard, aceste bețișoare eliberează fum dens, plin de particule fine și gaze. Studiile arată că un bețișor parfumat produce de aproximativ patru ori mai multe particule decât o țigară. Asta înseamnă că, în spații mici și slab ventilate, aerul poate deveni rapid nociv.

Fumul provenit din arderea tămâii este un amestec de substanțe chimice, dintre care multe sunt cunoscute pentru efectele lor toxice, potrivit NLM.

Particule fine (PM2.5) sunt atât de mici încât pot pătrunde adânc în plămâni, ajungând până în alveole. Expunerea îndelungată duce la boli respiratorii cronice, afecțiuni cardiace și chiar cancer.

Monoxidul de carbon (CO) este un gaz incolor și inodor, dar foarte periculos. Înlocuiește oxigenul din sânge și poate provoca amețeli, greață, iar în concentrații mari, chiar moarte.

Dioxizii de sulf și azot irită plămânii și agravează bolile respiratorii existente.

Compuși organici volatili (COV), precum benzenul și toluenul, pot cauza dureri de cap, greață și, în timp, afecțiuni hepatice sau renale.

Aldehide (ex. formaldehidă) sunt iritante, recunoscute pentru potențialul lor cancerigen.

Hidrocarburi aromatice policiclice (HAP) sunt substanțe rezultate din ardere, asociate cu un risc crescut de boli cardiovasculare și cancer.

Mai multe studii au arătat o legătură între expunerea la fumul de tămâie și problemele respiratorii.
De exemplu, cercetători din Hong Kong au observat că bărbații care ard tămâie frecvent au o incidență mai mare a carcinomului nazofaringian, un tip rar de cancer în zona nasului și gâtului.
În Taiwan, lucrătorii din temple au raportat simptome iritative acute: tuse, dureri în gât, iritații ale nasului, cauzate de fumul constant.

Contactul prelungit cu fumul și particulele parfumate poate provoca alergii și dermatite de contact. S-a raportat chiar și apariția depigmentării (piele decolorată) la persoane care folosesc tămâie zilnic de ani de zile. Este cunoscut cazul din 1987 al unui pacient în vârstă de 63 de ani, care a practicat arderea de tămâie timp de 15 ani. Acesta avea porțiuni depigmentate cu mâncărime pe dorsalul mâinii, umărul stâng și abdomen. Un test cu traiectorie închisă de 48 de ore a arătat că parfumul din tămâie era cauza situației. Se crede că parfumul și particulele din aer provenite de la arderea de tămâie au intrat în contact cu pielea și au provocat dermatita alergică de contact însoțită de depigmentare.

Testele de laborator au arătat că fumul de tămâie are o ușoară activitate mutagenă, adică poate provoca modificări ale ADN-ului.
Un studiu realizat în Los Angeles a descoperit un risc crescut de leucemie la copiii ai căror părinți ard frecvent tămâie acasă.
Totuși, alte cercetări nu au găsit o legătură directă între tămâie și cancerul pulmonar la nefumători, deci relația cauzală rămâne de investigat mai profund.

De multe ori, fumul de tămâie este perceput ca o parte firească a ritualului religios sau ca o modalitate de purificare a aerului. Însă, în templele închise, unde sute de bețișoare ard simultan, aerul devine aproape irespirabil. Lucrătorii din aceste spații, expuși zilnic, pot suferi efecte similare celor provocate de fumatul pasiv.

În gospodării, mai ales acolo unde nu există o cameră specială pentru rugăciune și ventilarea este slabă, nivelul de particule și substanțe toxice poate depăși limitele recomandate pentru sănătatea umană.

Specialiștii reomandă ventilare corespunzătoare în timpul și după arderea tămâii. Aceasta trebuie utilizată moderată, limitând arderea la ocazii speciale pentru perioade scurte de timp. E de preferat să fie alese produse naturale, bețișoare fără coloranți sau parfumuri sintetice.

Așadar, bețișoarele parfumate fac parte din diferite tradiții spirituale, pentru unii aduc liniște și un sentiment de purificare. Însă, la fel ca multe alte obiceiuri, ele ascund și riscuri dacă sunt folosite în exces sau fără precauții. Fumul lor conține substanțe toxice care pot afecta sănătatea pe termen lung, un pericol tăcut care merită conștientizat. Respectarea tradiției nu trebuie să însemne ignorarea științei. Cu informația potrivită și gesturi simple, putem păstra echilibrul între credință și sănătate.

***

Credit foto: Shutterstock - AliceCam

***

Sursa: NLM

 
Documentar în premieră la TVR 1: „Aurel Decei – un nedreptăţit şi un învingător al istoriei”

„Personalitate excepțională, Aurel Decei și-a asumat cu abnegaţie și serenitate liniile de forță ale unui destin aparte”, spune realizatorul Radu ...

Prima etapă a Ligii Campionilor s-a încheiat

Prima etapă a fazei principale din Liga Campionilor s-a încheiat odată cu disputarea partidelor de joi, zi în care echipele favorite au confirmat ...

Robert Târnăveanu la 25 de ani de carieră, pe scena Festivalului de Folclor „Cântecele Munților” şi la TVR 1

Artiști din mai multe țări și-au dat din nou întâlnire la Sibiu, locul în care tradiția a devenit cel mai spectaculos show al prezentului! Pe 13 ...

INFO ETNIC: Unde se termină patriotismul și unde începe extremismul?

Duminică, la TVR INFO, Boris Velimirovici și echipa INFO ETNIC dau startul unui nou sezon și propun o dezbatere despre „sănătatea ...

Diferențe conceptuale și evoluția educației în criminologie și criminalistică | VIDEO

Vă invităm să urmăriți o ediție "Lumea de Aproape" realizată de TVR Târgu Mureș, avându-l ca invitat pe Nelu Dorinel Popa, autor și profesor de ...

O civilizație arhaică, sub asaltul modernității. Documentarul „Paie şi asfalt”, în premieră la TVR 1

Şuri cu acoperiș de paie şi asfaltul proaspăt turnat al şoselei Transapuseana... O cercetătoare şi restauratoare de la Muzeul Național al Unirii ...

Adio, arme! – un clasic de Oscar, la TVR Cultural

Emoţionanta poveste de dragoste inspirată din romanul lui Ernest Hemingway poate fi urmărită duminică, 13 septembrie, de la ora 21.35.

Auto-motivarea și progresul în viața personală și profesională

Competitivitatea și depășirea condiției curente fac deja parte din ADN-ul nostru. Însă, odată cu schimbarea societății într-una modernă unde ...

Spectacol fotbalistic și eficiență ofensivă în a doua seară a noului sezon din Liga Campionilor

A doua seară a noului sezon de Liga Campionilor a oferit spectatorilor ocazia de a se bucura de nu mai puțin de 25 de goluri în cele 6 meciuri ...

Avertisment: imaginile de la identificarea video pot fi folosite pentru deepfake

Imaginile și înregistrările video folosite în timpul proceselor de identificare video, cum ar fi cele pentru deschiderea unui cont bancar, ...

Iubire interzisă la curtea regală: povestea care a schimbat Danemarca, la TVR 2

„O afacere regală”, un film premiat și multiplu nominalizat, este difuzat duminică, 20 septembrie, de la ora 22.05, la TVR 2. Drama istorică, cu ...

Un dialog al sunetelor: concertul Stradivarius „Muzele”, în premieră la TVR Cultural

Turneul Internațional Stradivarius, proiect inițiat și susținut de violonistul Alexandru Tomescu, la cea de-a XIX-a ediție. În 2026, artistul ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

Violonistul Nemanja Radulović în recital și Finala Secțiunii Vioară a Concursului Enescu, în direct și în exclusivitate la TVR Cultural

TVR Cultural își continuă misiunea de a aduce marea muzică mai aproape de public și de a susține noua generație de artiști. Urmărim recitalul ...

Dimensiuni fundamentale ale performanței în sportul contemporan

Atingerea potențialului maxim în sportul de performanță reprezintă rezultatul unui proces complex și integrat, în care pregătirea fizică, ...