În 9 octombrie, în România este comemorată memoria victimelor Holocaustului: acum 85 de ani, în 9 octombrie 1941, regimul mareșalului Antonescu începea deportarea evreilor din Bucovina de Sud în Transnistria. În total, în Holocaustul românesc, au fost uciși peste 300.000 de evrei și peste 11.000 de romi.
În timpul Holocaustului, În România și în teritoriile aflate sub controlul ei, au fost uciși sau au murit între 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni. În Holocaust au pierit şi aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată sub conducere maghiară, precum şi 5.000 de evrei români care se aflau atunci în alte ţări din Europa. Referindu-se la România, politologul Raul Hilberg, unul dintre cei mai importanți cercetători în domeniul Holocaustului, a afirmat că nici o ţară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară, amintește Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Aici, mai multe date despre Holocaustul din România.
Între 45.000 şi 60.000 de evrei au fost omorâţi în Basarabia şi Bucovina de către trupele germane şi române în 1941.
Între 105.000 şi 120.000 de evrei români deportaţi au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria.
În regiunea Transnistriei, între 115.000 şi 180.000 de evrei locali au fost lichidaţi (în special la Odessa şi în districtele Golta şi Berezovca).
Cel puţin 15.000 de evrei din Regat au fost ucişi în Pogromul de la Iaşi şi ca urmare a altor măsuri antievreieşti.
Aproximativ 132.000 de evrei au fost deportaţi la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria.
Au murit, de asemenea, o mare parte dintre romii deportaţi. Din cei 25 000 de romi (jumătate dintre ei copii) trimişi în Transnistria, aproximativ 11.000 au pierit. Comunităţi rome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna.
Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România a conchis că responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina şi Transnistria este indiscutabilă, fiind implicat direct în măsurile represive împotriva evreilor.
În ciuda informațiilor istorice, un sondaj de la finele anului 2025 arată că, în premieră, evreii se aflau pe primul loc în clasamentul raporturilor de respingere a minorităților etnice de către majoritate, iar românii au în continuare o percepție distorsionată asupra Holocaustului: doar 5 la sută dintre intervievați au indicat că în România a avut loc Holocaustul, la o întrebare deschisă pe această temă.
Totodată, în continuare, în opinia românilor, Germania rămâne principala responsabilă pentru exterminarea evreilor și romilor din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial (32% - 2025, față de 53% - 2021), urmată de Ion Antonescu (16% în 2025, față de 31% în 2021). Mișcarea Legionară este indicată ca responsabilă de 29 la sută dintre respondenți. Sondajul integral, aici.
În ultimul an, au crescut manifestările din sfera antisemitismului, arată cel mai recent raport de monitorizare privind situația extremismului din România (mai 2025-aprilie 2026), realizat de Institutul „Elie Wiesel”. Cercetătorii atrag atenția că există o tendință accelerată de preluare a manifestărilor din sfera antisemitismului de către unii jurnaliști, istorici, intelectuali, artiști și politicieni, aducând astfel fenomene marginale în mainstream: „Antisemitismul și negaționismul nu mai sunt, astfel, doar fenomene marginale, asociate cu grupări radicale sau extremiste, ci capătă o aură trivială, fiind integrate cu o frecvență alarmantă (...) Îngrijorătoare sunt și încercările multiple de abrogare a legislației menite pentru combaterea fenomenelor amintite, care fac subiectul acestui raport, precum și tentativa de reabilitare a principalului responsabil pentru Holocaustul din România (Ion Antonescu)- în continuare negat sistematic în spațiul public de diferite persoane cu un impact politic și cultural. Nici în mediul online nu remarcăm îmbunătățiri, în pofida reglementărilor europene și prevederilor naționale în vigoare. (...)
În pofida creșterii mobilizării unora dintre autoritățile responsabile cu aplicarea prevederilor legale, observăm că acestea nu reușesc să descurajeze astfel de manifestări antidemocratice, în timp ce ele sunt alimentate și legitimate de către un număr semnificativ de actori politici, media, statali, și amplificate de un mediu online deficient gestionat”, remarcă autorii raportului de monitorizare - cercetătorii Adina Marincea, Marius Cazan și Roxana Popa.
Citiți și: Analiză. Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România: Mesajele de ură, tot mai prezente în spațiul public (2025)
Mai jos, urmăriți ceremonia de comemorare de la Memorialul Victimelor Holocaustului din București:









































