De îndată ce Magnus Mæland a devenit primar al unui mic oraș din nordul Norvegiei, la sfârșitul anului 2023, trei delegații din China au bătut la ușa lui.
„Vor să devină o superputere polară”, spune el.
China nu este probabil prima țară care vă vine în minte când vă gândiți la Arctica, dar este hotărâtă să devină un actor important în această regiune. Se luptă să cumpere proprietăți imobiliare, să se implice în proiecte de infrastructură și speră să-și stabilească o prezență regională permanentă.
China se descrie deja pe sine drept un „stat aproape arctic”, chiar dacă capitala sa regională cea mai nordică, Harbin, se află aproximativ la aceeași latitudine cu Veneția.
Dar Arctica devine rapid una dintre cele mai disputate zone ale lumii. Beijingul se confruntă cu o concurență acerbă din partea Rusiei, Europei, Indiei și Statelor Unite.
Pe scurt, cursa pentru Arctica a început, scrie BBC.
Întrebarea pe care trebuie să și-o pună Europa
Climatologii spun că Arctica se încălzește de patru ori mai repede decât orice altă regiune. Acest lucru are un impact asupra ecosistemelor, faunei sălbatice și populațiilor locale. Arctica este enormă, acoperind 4% din suprafața globului.
Dar puterile mondiale văd în Arctica un nou univers de oportunități, pe fondul schimbărilor climatice. Topirea gheții din facilitează accesul la incredibilele resurse naturale ale regiunii – minerale esențiale, petrol și gaze. Aproximativ 30% din gazele naturale neexploatate se află în Arctica.
De asemenea, se deschid posibilități pentru noi rute comerciale maritime, reducând drastic timpul de călătorie între Asia și Europa. În comerțul bazat pe exporturi, timpul înseamnă bani. Iar China a elaborat un plan de „Drum al Mătăsii Polar” pentru transportul maritim în Arctica.
Când vizitezi portul Kirkenes, acesta arată destul de fantomatic. În interiorul Cercului Polar Arctic, în punctul cel mai nordic al Norvegiei continentale, fostul oraș minier contrastează puternic cu munții și fiordurile acoperite de zăpadă care îl înconjoară, demni de o carte poștală. Magazinele sunt închise, depozitele abandonate, cu ferestrele sparte. Orașul pare uitat de lume.
Așadar, vă puteți imagina atractivitatea de-a deveni primul port european de escală pentru numeroase nave container din Asia, în funcție de viteza cu care gheața polară continuă să se topească.
Directorul portului orașului, Terje Jørgensen, intenționează să construiască un port internațional nou. Ochii îi strălucesc când vorbește despre transformarea orașului în Singapore-ul nordului Europei.
„Ceea ce încercăm să construim aici, în Kirkenes, este un port de transbordare unde se întâlnesc trei continente: America de Nord, Europa și Asia. Vom descărca mărfurile și le vom reîncărca pe alte nave, pentru exportul ulterior. Nu trebuie să vindem terenuri nimănui. Nici unei companii britanice, nici unei companii chineze.”
Noile legi din Norvegia interzic transferul de proprietăți sau afaceri, dacă vânzarea ar putea afecta „interesele de securitate ale Norvegiei”, spune el. Ce așteaptă, adaugă el, sunt orientări clare din partea guvernului în legătură cu ce tip de infrastructură critică ar putea fi vizată.
Primarul Mæland pare cu siguranță precaut în privința intențiilor Chinei. „Vrem o relație cu China, dar nu vrem să fim dependenți de China”, spune el.
„Europa trebuie să se întrebe: «Cât de dependentă vrei să fii de regimuri totalitare și autoritare?»”
Abordarea Chinei de a-și cumpăra accesul în Arctica începe să fie respinsă în întreaga Arctică europeană. De exemplu, recentele încercări ale Beijingului de a cumpăra porturi maritime în Norvegia și Suedia și un aeroport în Groenlanda au avut parte de refuzuri.
Acest lucru împinge China, cea mai mare superputere emergentă din lume, care tânjește după regiunea polară, în brațele celui mai mare actor din Arctica, Rusia.
Interesele Rusiei
Rusia controlează jumătate din coastele Arcticii și a atras investiții chinezești.
Cele două țări cooperează și pe plan militar în Arctica. Paza de coastă chineză a intrat pentru prima dată în Arctica în octombrie, într-o patrulă comună cu forțele ruse. Cele două țări organizaseră exerciții militare comune aici cu o lună înainte. Bombardiere cu rază lungă de acțiune din ambele țări au patrulat în mod provocator în Oceanul Arctic, în apropierea Alaskăi, în Statele Unite.
Este ca și cum Beijingul și Moscova ar privi spre NATO, care și-a intensificat exercițiile în Arctica, și ar spune: „Și noi putem face asta”.
Toate țările riverane Arcticii sunt membre NATO, cu excepția Rusiei. Finlanda și Suedia au aderat după invazia pe scară largă din Ucraina.
Andreas Østhagen, cercetător principal la Institutul independent Fridtjof Nansen, descrie Arctica ca fiind „un fruct la îndemână” pentru colaborarea ruso-chineză.
„Rusia are nevoie de investiții și de actori comerciali interesați de dezvoltarea Arcticii – resurse de GNL (gaz natural lichefiat), resurse petroliere sau dezvoltarea unei rute maritime nordice. China este acea piață. Cele două țări caută modalități de a-și extinde cooperarea politică, economică și chiar militară.”
Dar China nu dorește să se alinieze prea strâns cu Rusia. Vrea să evite sancțiunile occidentale și să continue să facă afaceri cu puterile occidentale, atât în interiorul, cât și în afara Arcticii.
Și Rusia are rezerve.
„Nu trebuie să supraestimăm relația dintre Rusia și China”, spune Østhagen. „Rusia rămâne prudentă în a lăsa China să pătrundă prea adânc în Arctica sa.”
Moscova depinde în mare măsură de resursele naturale din această regiune. Și, potrivit unor rapoarte, curtează și alți investitori din Arctica, inclusiv SUA.
Rusia se bazează, de asemenea, pe Arctica pentru depozitarea armelor strategice – în principal pe peninsula Kola, unde găzduiește legendara sa Flotă de Nord.
Înapoi în Norvegia, locuitorii din Kirkenes trăiesc sub umbra ursului rus de alături. Așa au trăit dintotdeauna. Granița cu Rusia se află la 10 minute de mers cu mașina. Iar peninsula Kola pare incomod de aproape.
În perioada Războiului Rece, orașul a devenit cunoscut ca un cuib de spioni, o linie de front între Occident și Uniunea Sovietică.
Norvegia consideră că Rusia folosește Arctica pentru a antrena noi recruți și pentru a lansa bombardiere care să atace Ucraina.
Deși nu se află în război direct cu Rusia, Norvegia, și în special nordul țării, de-a lungul frontierei sale terestre de aproximativ 200 km, se simte atacată.
„O vedem aici, la nivel local”, spune colonelul Jørn Kviller. Chiar în fața lui se află posturile de frontieră ale Norvegiei, de un galben strălucitor, și ale Rusiei, în roșu și verde.
De la invadarea pe scară largă a Ucrainei, au avut loc incidente din ce în ce mai frecvente de bruiaj GPS, care au determinat chiar și piloții comerciali să schimbe sistemele de navigație. Cazurile de spionaj la frontieră – „de la informații secrete până la agenți trimiși în Norvegia” – au crescut vertiginos, spune colonelul Kviller.
Norvegia și aliații săi din NATO sunt, de asemenea, în alertă în legătură cu submarinele de spionaj rusești.
Norvegia monitorizează această amenințare dintr-un comandament militar din perioada Războiului Rece. Se află adânc în interiorul unui munte de cuarț din Bodø, în interiorul Cercului Polar Arctic.
Găsești aici un labirint de tuneluri și camere de supraveghere, prin intermediul cărora Norvegia colectează informații în timp real de pe uscat, din aer și de pe mare, concentrându-se pe navele suspecte din apele sale arctice și din apropierea acestora. Totul este comunicat în timp real aliaților NATO.
Trebuie menționat că orice navă rusă care dorește să intre în Europa trebuie să treacă mai întâi prin apele norvegiene.
Agenții din cartierul general săpat în munte caută semnele de spionaj și sabotaj din jurul a ceea ce oficialii numesc „infrastructura critică” subacvatică, ca parte a războiului hibrid al Kremlinului împotriva Occidentului. Țintele includ cablurile de comunicații submarine – care conectează continente și permit tranzacții financiare în valoare de trilioane de dolari pe zi – precum și conductele de petrol și gaze.
Norvegia este un important furnizor de gaze naturale pentru Europa, inclusiv pentru Marea Britanie, mai ales de când au fost impuse sancțiuni asupra exporturilor rusești în urma invaziei sale din Ucrainei.
Moscova și-a modernizat capacitățile militare în Arctica. Are o flotă importantă de submarine nucleare și de spionaj. Dacă trec neobservate, acestea ar putea viza cu rachete capitalele din Europa și ar putea amenința și SUA.
Statele Unite
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Europa trebuie să facă mai mult pentru propria apărare, dar în interiorul Arcticii există o „mare suprapunere de interese”, afirmă șeful comandamentului comun norvegian, viceamiralul Rune Andersen.
„Este vorba și despre apărarea teritoriului SUA. Concentrarea armelor nucleare rusești și capacitățile pe care Rusia le desfășoară nu vizează doar Europa, ci și SUA”, afirmă acesta.
Viceamiralul Andersen nu crede că vreuna dintre părți dorește un conflict deschis în Arctica, dar, având în vedere tensiunile globale din alte părți, cum ar fi Ucraina, există posibilitatea ca acestea să se extindă și în Arctica.
Dacă pleci din Kirkenes și te îndrepți spre Polul Nord, la jumătatea drumului dai de magnificul arhipelag norvegian Svalbard. Acesta este populat de banchize, ghețari, iar numărul urșilor polari îl depășește pe cel al oamenilor.
Svalbard se află în centrul luptei dintre puterile mondiale pentru resursele arctice. Deși aparține Norvegiei, arhipelagul este guvernat de un tratat care permite cetățenilor tuturor țărilor semnatare să lucreze acolo fără viză. Majoritatea sunt angajați în mine, turism și cercetare științifică.
Poate părea ceva armonios, dar de la invazia rusă în Ucraina, s-a observat o intensificare a naționalismului în unele comunități de aici.
Printre acestea se numără parade militare organizate de comunitatea rusă pentru a comemora sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, arborarea steagului sovietic peste infrastructura rusă și suspiciunea crescândă că chinezii au transformat stația lor de cercetare din Svalbard într-una cu dublă destinație – pentru spionaj militar.
Indiferent dacă acest lucru este adevărat sau nu, primarul local Terje Aunevik spune că ar fi naiv să ne gândim că nu se colectează informații în centrele de cercetare ale diferitelor țări.
„Desigur că se colectează.”
Sursă foto: iralgo74 / Shutterstock.com
