Femicidele înregistrate recent, care au indignat și mai mult societatea românească, ar trebui să reprezinte „un moment de trezire pentru autorități: violența trebuie tratată cu seriozitate”, arată activista pentru drepturile femeilor Andreea Bragă, de la Centrul FILIA, într-un interviu pentru tvr.ro.
Andreea Bragă atrage atenția că este necesară recunoașterea femicidelor ca infracțiune de sine stătătoare pentru că ele se produc împotriva femeilor doar pentru că sunt femei.
„Sunt multe reacții de tipul: de ce să nu recunoaștem și violența împotriva bărbaților? De ce să nu recunoaștem violența împotriva copiilor? Este vorba despre o recunoaștere a violenței de gen ca tip de violență care este continuă și care duce, în cele din urmă, la manifestarea unei forme extreme de violență și la crimă. Ea este născută tocmai din această relație inegală de putere istoric dintre femei și bărbați, legitimată de prejudecățile și credințele tradiționaliste împământenite în societățile patriarhale, cum este și a noastră, că femeia trebuie să stea la locul ei, că trebuie să fie supusă, că trebuie să fie și, cumva, orice ieșire din acest rol de gen tradițional sau orice orice comportament care nu este conform cu așteptările agresorului este disciplinat prin violență, prin umilințe, prin teroare”, explică activista.
La protestul organizat după uciderea Teodorei Marcu, însărcinată, în plină stradă, sub ochii fetiței ei, Andreea Bragă a fost agresată. Ea spune despre acest moment că „m-am gândit ce ironie să se întâmple un astfel de act tocmai la acest protest care este pentru siguranța femeilor” și a apreciat intervenția rapidă a forțelor de ordine.
Activista pledează pentru o mai bună comunicare între autoritățile statului, pentru a preveni cazurile de violență domestică și pentru a putea interveni pentru victimă înainte de a se ajunge la crimă, și explică și că este necesară formarea continuă a profesioniștilor, pentru a le fi deconstruite anumite prejudecăți despre violență, care influențează modul în care sunt gestionate aceste cazuri.
„Violența domestică este sistemică, nu este unică decât în rare situații (...) Sunt prejudecăți reflectate în societate și, cumva, sunt reflectate și în rândul profesioniștilor - precum faptul că victima sigur a făcut ceva și este de vină, că poate nu este o victimă credibilă pentru că nu a spus aceeași poveste de mai multe ori, ea fiind acolo în posttraumă, poate nu reușește să spună exact toate detaliile în aceeași ordine în care s-au întâmplat de fapt și își amintește anumite secvențe mai târziu. Toate aceste elemente legate de violență, de construire de prejudecăți - legate de faptul că violența se întâmplă numai în comunitățile rome, că sunt foarte multe prejudecăți că numai în familie destrămate, sărace - aceste lucruri trebuie să facă parte din formarea inițială și continuă a profesioniștilor, astfel încât atunci când ei intervin să nu aibă niște reacții care sunt calibrate în funcție de propria perspectivă, șlefuită de prejudecățile pe care le au, adică să estimeze sau să subestimeze pericolul în funcție de aceste prejudecăți”, explică Andreea Bragă.
Pe de altă parte, activista reține și că, în programul de guvernare, „violența domestică nu este tratată așa cum m-aș fi așteptat să fie, după ce două crime au zguduit opinia publică din Români, crime care ar fi putut fi prevenite. Sunt doar două mențiuni: una legată de violența de gen și prevenirea cazurilor de violență de gen și alta legată de violența domestică, dar nu sunt tratate la nivel de obiective ale programului de guvernare, la nivelul justiției. Acolo nu există această temă adresată”.
Notă: Interviul cu Andreea Bragă a avut loc în 24 iunie. România a ajuns, în 15 iulie, la al 31-lea femicid.
Andreea Bragă (cu banderolă mov), la marșul împotriva violenței femeilor, din fața Guvernului României, în 18 iunie. Sursă imagine: Centrul FILIA/Facebook
După ultimele cazuri de femicid pare că oamenii sunt tot mai indignați. Vedem că au ieșit destul de mulți în stradă față de anii anteriori în care au fost proteste pentru siguranța femeilor și cer măsuri ferme din partea autorităților. Pe de altă parte, violența a devenit tot mai intensă în societate în ultima perioadă și vedem aceste crime săvârșite ziua în amiaza mare și postate și pe rețelele de socializare. Dumneavoastră cum percepeți situația, ca activistă?
Andreea Bragă: Pe de o parte, ca o monitorizare a datelor, cred că au existat din ce în ce mai multe plângeri înregistrate la Poliție, asta ne spune, de de-o parte, că există o încredere mai mare în rândul populației de a cere ajutorul autorităților, dar și o informare în ceea ce privește drepturile pe care le au, o reacție împotriva violenței, adică o înțelegere a faptului că nu este ceva ce ar trebui acceptat sau tolerat și cumva o încercare de a ieși din relația abuzivă.
Însă toate acestea rămân în van, dacă nu există o intervenție imediată și eficientă a autorităților, mă refer la Poliție, asistența socială, inclusiv ca reacție sau intervenție la nivel de parchete și răspuns din partea instanțelor, pentru că aceste femei care cer ajutorul au nevoie să vadă că autoritățile sunt acolo și că chiar intervenția lor face diferența dintre viață și moarte. Cele două cazuri care cumva au zguduit opinia publică (împușcarea Teodorei în Cosmopolis și uciderea Andreei, cu toporul, în Prahova, la un interval de două săptămâni, n.r.) și au creat o o nemulțumire publică în rândul românilor ne-au arătat că sunt situații în care autoritățile ar fi putut face mai mult, au fost foarte mulți oameni care au ieșit în stradă, ceea ce arată un grad ridicat de indignare în rândul populației și, pe de altă parte, am avut și un mesaj, o reacție din partea pentru prima dată din partea președintelui României, domnul Nicușor Dan, care a condamnat violența și care a transmis un mesaj și către autorități că se așteaptă ca acestea să facă mai mult. (Nicușor Dan a revenit cu o declarație pe temă și în 14 iulie, când a apreciat că este „o problemă gravă, o problemă de mentalitate, n.r.).
Cred că totodată, ca urmare a celor două proteste și a pozițiilor pe care le-au avut organizațiile din Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor, am văzut și o creștere a comunicării publice în rândul Poliției Române.
Există o creștere a frecvenței mesajelor de informare cu privire la brățara electronică, la ordinul de protecție provizoriu și inițierea unor acțiuni de comunicare, care să construiască încrederea între persoane care trec prin violență și Poliție, adică cumva încurajarea să apeleze Poliția, să apeleze la măsurile de protecție care exista în lege - o popularizare a instrumentelor de protecție.
Este un semnal pozitiv după aceste două tragedii, ceea ce noi am cerut prin scrisorile pe care le-am trimis către Parchetul General, către Inspecția Judiciară și Poliția Română, a fost, pe de o parte, de a demara niște anchete la nivel intern, referitoare la ceea ce s-a întâmplat în primul caz de femicid, al Teodorei, în care să identifice dacă au existat probleme la nivel de intervenție, la nivel de măsuri adoptate și dacă au procedat așa, „ca la carte”, să zicem, ce ar fi putut face mai bine, pentru că, până la urmă, este și o chestiune de învățare în niște situații particulare.
Nu este acceptabil să închidem ochii și să zicem că „am făcut tot ce a ținut de noi și gata”. Cred că e nevoie întotdeauna să îmbunătățim intervenția autorităților, să învățăm din ceea ce vedem în jurul nostru, din problemele particulare ale fiecărui caz și să adaptăm cumva politicile, intervențiile, standardele din domeniu, astfel încât să fie un răspuns mult mai bun data viitoare.
Totodată, petiția pe care am lansat-o am noi am lansat și o petiție în care am încercat să punem accent pe faptul că este nevoie ca polițiștii, și procurorii, dar și instanțele să poată să identifice riscul în anumite cazuri de violență domestică, adică să vadă acele semnale care arată că victima este expusă unui risc ridicat de a fi ucisă, pentru a putea să intervină înainte să se întâmple o crimă, sunt niște aspecte care au fost semnalate de experții din domeniu, cum sunt creșterea intensității violenței, amenințare cu moartea, creșterea frecvenței cu care se întâmplă actele de violență, deținerea de arme și violența repetată - toate acestea ne sunt niște semnale că acolo există un risc ridicat și ar putea să fie comisă o crimă, crimă care poate fi prevenită prin niște măsuri de intervenție mai rapidă.
De multe ori, în cazul violenței domestice, care este cumva sistemică, nu este unică decât în foarte rare situații, adică să fie doar un act de violență, doar o amenințare, doar o lovitură. Ele sunt, în general, întretăiate - sunt și amenințare, și lovire, și violență verbală, și economică. Sunt mai multe forme de violență amestecate și ele nu sunt întâmplă doar o dată, sunt acte repetate, se întâmplă pe un termen lung - și, atunci, pentru noi e important ca profesioniștii să țină cont de această dinamică a violenței și să înțeleagă că nu trebuie să trateze particular actele individuale de violență, ci să le analizeze ca un tot unitar. Din acest motiv, am solicitat și formarea inițială și continuă a profesioniștilor cât mai devreme.
Este nevoie, pe de-o parte, să existe o înțelegere aprofundată despre dinamică a violenței domestice și o deconstruire a prejudecăților despre victime și agresori, pentru că, de multe ori, prejudecățile care există în societate sunt cumva reflectate și în rândul profesioniștilor. Prejudecăți precum faptul că victima sigur a făcut ceva și este de vină că poate nu este o victimă credibilă pentru că nu a spus aceeași poveste de mai multe ori, ea fiind acolo în posttraumă, poate nu reușește să spună exact toate detaliile în aceeași ordine în care s-au întâmplat de fapt și își amintește anumite secvențe mai târziu.
Toate aceste elemente legate de violență, de construire de prejudecăți - legate de faptul că violența se întâmplă numai în comunitățile rome, că sunt foarte multe prejudecăți că numai în familie destrămate, sărace - aceste lucruri trebuie să facă parte din formarea inițială și continuă a profesioniștilor, astfel încât atunci când ei intervin să nu aibă niște reacții care sunt calibrate în funcție de propria perspectivă, șlefuită de prejudecățile pe care le au, adică să estimeze sau să subestimeze pericolul în funcție de aceste prejudecăți.
Pe de altă parte, credem că e nevoie să existe și o intervenție coordonată în rândul profesioniștilor, adică ei să comunice între ei, să poată să vină în sprijinul victimei - cu servicii adecvate, deci trebuie finanțate niște servicii la nivel local, acolo unde nu sunt, să existe asistenți sociali, psihologi pregătiți să lucreze și cu victime adulte ale violenței domestice.
Acesta este un rezumat a ceea ce am putut observa în ultimele săptămâni și a cerințelor pe care noi le-am transmis către reprezentanții statului român.
Ați primit până acum vreun răspuns la petiție sau la această listă de solicitări? Ați fost chemate la un dialog în urma protestelor organizate?
Andreea Bragă: Nu avem încă un răspuns oficial la aceste petiții. Adresa noastră a fost transmisă pe 4 iunie, sperăm să primim un răspuns în termenul legal și vom reveni către ei dacă nu se întâmplă acest lucru. Vom comunica public.
Trebuie să menționăm, totuși, că a existat o întâlnire la Parchetul General, la care am participat și eu și s-a stabilit inițierea unui grup de lucru cu experte care să lucreze la o metodologie de intervenție sau metodologie care să arate acest risc ridicat la nivelul parchetelor și aș zice că este un semnal pozitiv. Din punctul acesta de vedere, aș vrea să salut efortul Parchetului General de a iniția, de a avea deschiderea pentru acest dialog constructiv și pentru a găsi niște soluții la problemele semnalate, din experiența organizațiilor neguvernamentale.
Așteptăm în continuare să avem o întâlnire similară și la nivelul Poliției Române, sperăm că va exista această deschidere, fiind și în situația în care acum putem să construim pe această stabilitate, cu un Guvern învestit.
Din punctul dumneavoastră de vedere, ținând cont și de statisticile pe care le avem la nivel european și de datele pe care le avem comunicate de la Poliție și de la Parchetul General, referitoare la violența domestică, aceste zeci, sute de crime, femicide, erau, cumva, „anunțate”? Adică era previzibil că vor continua să moară atât de multe femei?
Andreea Bragă: Nu sunt în măsură să fac această afirmație. Cred că, după aceste situații, și nici până la aceste cazuri de femicid, cred că este nevoie să fie analizate cu seriozitate toate dosarele care există și care au elemente care indică un risc ridicat în cazurile de violență domestică, adică acolo unde sunt multe plângeri din partea aceleiași persoane împotriva aceluiași agressor, poate în locuri diferite, poate în momente diferite, trebuie analizate împreună și cumva înțelese sau filtrate din perspectiva aceasta a unui potențial risc. Nu este suficient numai să evităm crima, este esențial, dar, dincolo de asta, este nevoie să tratăm cu seriozitate faptele de violență domestică ca tipuri de infracțiuni care afectează calitatea vieții și dreptul a avea o viață în libertate și în siguranță.
Sper ca acest moment să reprezinte și un moment de trezire pentru autorități - că violența trebuie tratată cu seriozitate. Cu toate acestea, trebuie să-mi exprim dezamăgirea că, în programul de guvernare, violența domestică nu este tratată așa cum aș fi așteptat să fie, după ce două crime au zguduit opinia publică din România. Crime care ar fi putut fi prevenite. Deci, sunt doar două mențiuni: una legată de violența de gen și prevenirea cazurilor de violență de gen și alta legată de violența domestică, dar nu sunt tratate la nivel de obiective ale programului de guvernare, la nivelul justiției. Acolo nu există această temă adresată.
Avem o primă reacție din partea unora dintre ministere, însă așteptăm să vedem că există o asumare susținută și pe termen lung în a determina o schimbare structurală la nivel de societate și de intervenție în cazurile de violență împotriva femeilor.
Și dumeavoastră ați fost agresată recent, chiar la protestul organizat după omorârea Teodorei, și voiam să vă întreb cum v-ați raportat la momentul respectiv. Vi s-a mai întâmplat, ca activistă, să fiți hărțuită sau agresată?
Andreea Bragă: A fost o situație neașteptată … primul gând care mi-a trecut prin minte, în situația de pericol, pentru că a existat un pericol să fiu lovită, chiar la protestul pentru siguranța femeilor, m-am gândit ce ironie să se întâmple un astfel de act tocmai la acest protest care este pentru siguranța femeilor. Eu m-am bucurat că totul s-a terminat așa cum mi-am dorit, adică să fie evacuat acel bărbat care era recalcitrant și mă bucur că nu s-a întâmplat mai mult, că a fost doar amenințarea verbală că mă va lovi.
De-a lungul timpului, am mai primit diverse (amenințări. n.r.), mai ales colegele mele care se ocupă de social media primesc diverse mesaje, injurii, amenințări verbale, amenințări cu violul. Blocăm persoanele respective. Nu a fost ceva care să fie din partea unei persoane asumate și pe termen mai lung. Eram sunate pe fix și amenințate și, atunci, am făcut o plângere, la care nu am avut nici un răspuns, dar s-a încheiat, adică nu a continuat acea amenințare.
Cred că poate să existe și un risc în rândul activistelor, nu numai a noastră, dar în general în rândul celor care vin în sprijinul învingătoarelor violenței, în rândul colegelor noastre care oferă servicii pentru victime, servicii de consiliere, de cazare sau reprezentare juridică. Mai sunt situații în care au fost amenințate de agresori, de-a lungul timpului.
Citiți și: Femeie în România. De ce a fost posibilă uciderea tinerei de 23 ani din Cosmopolis în plină stradă
De ce avem nevoie să recunoaștem femicidul ca infracțiune de sine stătătoare?
Andreea Bragă: Cred că este nevoie să înțelegem că femicidul este rezultatul acestei violențe sistemice, repetate, împotriva femeilor, pentru că sunt femei. Sunt multe reacții de tipul: de ce să nu recunoaștem și violența împotriva bărbați? De ce să nu recunoaștem violența împotriva copiilor?
Este vorba despre o recunoaștere a violenței de gen ca tip de violență care este continuă și care duce, în cele din urmă, la manifestarea unei forme extreme de violență și la crimă. Ea este născută tocmai din această relație inegală de putere istorică dintre femei și bărbați, legitimată de prejudecățile și credințele tradiționaliste împământenite în societățile patriarhale, cum este și a noastră, că femeia trebuie să stea la locul ei, că trebuie să fie supusă, că trebuie să fie și, cumva, orice ieșire din acest rol de gen tradițional sau orice comportament care nu este conform cu așteptările agresorului este disciplinat prin violență, prin umilințe, prin teroare.
Credem că femicidul ar trebui recunoscut ca fenomen, ca problemă existentă în societate.
Sub această recunoaștere, trebuie să venim cu o serie de intervenții care să vină sprijinul victimelor și care să permită profesioniștilor să își facă treaba și să aibă rezultatele pe care noi le așteptăm, adică să intervină cât mai devreme în cazurile de violență domestică și să trateze violența domestică drept o problemă serioasă care poate duce la pierderea de vieți.
Percepția românilor asupra cazurilor de violență domestică din societatea românească. „Nemulțumirea față de activitatea Poliției în combaterea acestui fenomen este majoritară, indicând lipsa de încredere în capacitatea instituțională de protejare a victimelor. Din date reiese, așadar, o societate românească alertată, dar sceptică, în care responsabilitatea combaterii violenței de gen pare insuficient asumată de autorități”, a explicat Andreea Voina, lect. univ. dr. în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), în cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj. Barometrul a fost publicat în 9 iulie. Sursă: INSCOP
Foto main: Imagine de la protestul față de uciderea femeilor din România, în fața Guvernului României, în 18 iunie, când se înregistraseră 26 de victime. În 15 iulie, sunt deja 31 de femicide. Sursă: Flavia Drăgan